Aceasta lucrare nu se bazeaza pe niste deductii neîntemeiate.
În Italia exista multe articole ale lui Zizioulas traduse si publicate si cateva carti.
În Grecia sunt publicate diferite lucrari ale lui Zizioulas. Recent Zizioulas a participat la o conferinta în Italia si a vorbit într-o maniera absolut catolica!
Toate acestea laolalta cu comentariile catorva teologi ortodocsi din Romania, Franta si Grecia ne-au determinat sa luam acesta atitudine fatisa. Trebuie sa facem acest lucru pentru ca exista tari ortodoxe unde teologia lui Zizioulas începe sa creeze probleme mari aceleasi ortodoxii, provoacand rani si suferinte.
Speram ca într-o zi, cititorii nostri, comparand lucrarile lui Zizioulas cu gandirea autorilor ortodocsi, sa vada ca scrierile noastre sunt îndreptatite!

Cu toata sinceritatea trebuie sa ne distantam cu totul de teologul „ortodox” Ioan Zizioulas si sa ne exprimam dezacordul fata de acesta. Dupa ce am studiat „teologia” sa recenta, acum suntem pe deplin convinsi ca gandirea sa distorsioneaza ortodoxia si o prezinta într-o lumina falsa. Iata cateva exemple care demonstreaza clar afirmatiile noastre:

1. Pentru Zizioulas adevarata „problema a ecumenismului” pare sa fie o chestiune ce tine de structuri sau de functii, cum ar fi bunaoara aceea a papalitatii. Faptul ca nu exista papalitate în Rasaritul crestin îl împinge pe Zizioulas sa caute înlocuitori pentru ca el presupune ca papalitatea este acceeptabila fara nici un fel de rezerve si un principiu necesar care sta la baza tuturor Bisericilor crestine. Cu adevarat, absenta functiei papale nu pune nici un fel de probleme ortodoxiei. Timp de un mileniu, Papa a fost cel dintai între Patriarhii ortodocsi si nimeni n-a perceput acest fapt ca ceva straniu sau strain ortodoxiei. Adevarata problema a ecumenismului este cu totul alta: ortodoxia nu poate recunoaste în nici o structura bisericeasca apuseana, modul de viata ortodox. În schimb, ortodoxia socoteste ca singura mentalitate a vietii bisericesti apusene care patrunde în toate activitatile crestine în cadrul crestinismului apusean este departe de modul de viata ortodox. Zizioulas nu pare capabil sa discearna aceasta diferenta clara.
2. Modul de viata ortodox nu implica uniformitate. Asistam la o diversitate justificata care predomina în problemele obisnuite care exista între Bisericile Ortodoxe. Se pare ca modul de viata ortodox are un temei comun: credinta comuna, viata comuna în harul necreat al lui Dumnezeu si, potrivit întelepciunii acestei lumi, dulceata si experierea darurilor necreate ale lui Dumnezeu care arata adevarata masura a vietii omului în toate aspectele ei. Toate acestea scapa în mare masura crestinismului apusean chiar pana la punctul de a nu ezita sa substituie sentimente sau certitudini tipic umane darurilor necreate ale lui Dumnezeu. Acest lucru explica de ce ortodocsii nu se pot abtine sa defineasca crestinismul apusean, un crestinism „arian”.
3. Pentru ca lui Zizioulas îi scapa aceasta problema grava, perspectiva sa asupra ecumenismului devine iremediabil deficienta. Nereusita lui poate fi asemanata cu cineva care încearca sa uneasca în casatorie un barbat si o femeie cu trasaturi atat de diferite încat nu se suporta unul pe altul; cu toate acestea, el discuta imperturbabil organizarea caminului lor si detaliile locuintei, cum ar fi unde sa-si amplaseze dormitorul, etc. O asemenea discutie este cu totul iluzorie si abstracta si doreste sa-si amageasca ascultatorii. O asemenea discutie îi face pe ascultatori sa creada ca, de fapt, între crestinismul apusean si ortodoxie nu a existat niciodata vreo deosebire fundamentala! Ce ar crede catolicii si protestantii despre Zizioulas o data ce ar descoperi ca aprecierile lui consta în teorii academice fara nici un fundament real si concret în istorie?
4. Procedand într-o asemenea maniera, Zizioulas demonstreaza o mai mare iubire de sine decat pentru lumea catolica pentru ca el încearca în mod evident sa castige sprijinul si confirmarea propriei importante prin aceea ca alege sa vorbeasca limbajul care încanta auzul catolicilor. Daca ar fi iubit lumea catolica sau pe crestinii reformati, ar fi avut curajul sa demascheze în fata lor certitudinile false care îi înconjoara. Odata ca niciodata, proorocii au facut acelasi lucru cu israelitii cand acestia nu urmau caile Domnului ci caile întelepciunii omenesti.

Mai mult, putem identifica în gandirea lui Zizioulas cateva anomalii teologice însemnate care fie se apropie de, sau se identifica cu erezia. De fapt, el ramane mult îndatorat ereziei, cel putin în urmatoarele cazuri:

1. Referitor la o presupusa corelatie între viata launtrica a Sf. Treimi si Biserica. Zizioulas spune: „de vreme ce Treimea este comuniune, si Biserica trebuie sa fie comuniune”. Acesta si alte paralelisme asemanatoare, implica un principiu primar al analogiei între realitatea creata si cea necreata (analogia entis), care este strict interzis în teologia patristica. Potrivit învataturii Sfintilor Parinti, nu exista absolut nici un fel de analogie între lumea creata si Sf. Treime! De fapt, nu putem spune nimic despre viata Treimii, înafara de faptul ca Tatal naste, Fiul este nascut si ca Duhul Sfant purcede de la Tatal. Nu putem sa ne „bagam nasul în Sf. Treime”, asa cum a spus Sf. Grigorie Teologul!
2. Zizioulas asociaza conceptul de „comuniune” cu cel de „relatie”. De aici, pentru Zizioulas o persoana în relatie înseamna o persoana în comuniune.Acest principiu s-a nascut din filosofia personalista si este contrara definitiei persoanei pe care Sf. Parinti o citeaza în mod repetat în scrierile lor. Pentru acestia, Persoanele Sf. Treimi reprezinta trei „distinctii” în cadrul Treimii, nu trei „relatii” ale Treimii cu propriul Sine. Zizioulas nu ia în considerare acest fapt si aplica principiul filosofic al persoanei în egala masura atat Treimii cat si tuturor oamenilor. Prin urmare, principiul sau filosofic absolut face fiecare persoana care nu este într-o comuniune cu alte persoane, cum ar fi pustnicii, sa fie de neînteles si nefireasca, tocmai pentru ca ei nu sunt „în relatie” cu lumea! În consecinta, Zizioulas promulga un concept filosofic si sociologic al Bisericii unde fiecare element traditional este remodelat potrivit mentalitatii lui, sau daca nu poate fi remodelat, atunci este abolit!
Datorita metodei sale teologice procustiene, competente de talia Sf. Grigorie Palama sau Sf. Maxim Marturisitorul creaza serioase probleme sistemului sau teologic si de aceea pe primul dintre acestia nu-i citeaza niciodata iar pe al doilea doar arareori.
3. Pe de alta parte, Zizioulas îsi datoreaza formarea sa teologica unor autori cum ar fi Henry De Lubac. Exista foarte multe asemanari între cei doi, chiar o teza la Oxford care analizeaza asemanarile izbitoare dintre ei, un semn ca Zizioulas si-a asumat multe elemente teologice de la teologul catolic De Lubac si le-a asimilat gandirii sale prin urmare devenind el însusi un teolog în întregime catolic. Acelasi concept de „Biserica-Euharistie” se gaseste si la teologul rus Afanasieff, dar este tipic apusean. În vreme ce Rasaritul accentueaza viata în duh si dobandirea Duhului Sfant (vezi Sf. Serafim de Sarov) tot asa Apusul accentueaza Euharistia. Între cele doua se afla uriasa diferenta de mentalitati teologice, care separa cele doua traditii. În cazul ortodoxiei, deosebim libertatea omului si vigoarea prezentei lui Dumnezeu; în crestinismul apusean iese în evidenta initiativa omului în „a dobandi”, „a avea” si „a consuma” Euharistia. Asa cum observa teologul roman Dumitru Popescu: „Punand accentul pe Euharistie în maniera tipica teologilor catolici, Zizioulas a eliminat dimensiunea verticala a Bisericii si a transformat Euharistia din mijloc, într-un scop în sine.” Atunci nu este de mirare, în lumina unor asemanari atat de izbitoare, ca s-a dezvoltat o profunda simpatie între Zizioulas si lumea catolica, unde, din stima reciproca, scrierile lui Zizioulas sunt publicate constant si apreciate ca expresia adevaratului duh al catolicismului, asa cum au fost percepute de un „ortodox”, recent reabilitat în credinta catolica!
Aceste aprecieri au rostul de a informa cititorii. Totusi, credem ca comparatiile trebuie sa arate pozitiile reale a ceea ce cred sau traiesc cu adevarat crestinii ortodocsi si catolici. Doar procedand în acest fel, teologii sunt reprezentanti fideli ai traditiilor lor; altfel ei ajung sa reprezinte propria lor individualitate de gandire si vorbesc doar de dragul de a încanta auzul prietenilor lor.

Dar în cazul de fata, „teologul” nostru si-a tradat ascultatorii de doua ori:

a) refuzandu-le acestora întelegerea a ceea ce este cu adevarat traditia lor

si

b) rapindu-le în mod inadmisibil stima si onorurile pentru „serviciile” improprii, pe care în mod fals le-a facut acestora...
În plus, din respect pentru lumea catolica si reformata trebuie sa spunem ca stilul teologic si argumentarea lui Zizioulas se poate dovedi înselatoare pentru ca de multe ori se situeaza prea departe de adevar. Gandirea individuala a acestui om nu reprezinta în nici un caz teologia traditionala ortodoxa ci numai aspecte teologice personale si uneori neobisnuite, care nu au nimic de-a face cu trairea comuna împartasita si practicata cu credinciosie de marea majoritate a credinciosilor ortodocsi de-a lungul secolelor.

Colectivul redactional al
revistei „Italia Ortodossa”

Traducere de Virgil Baidoc