Parinte Lev (acum Arhiepiscop Lazar),
Am primit epistola preacucerniciei voastre „Raspuns deschis Fratiei Sf. Herman de Alaska” si va multumesc. Ar fi nedrept sa las sa se astearna tacerea asupra folosului pe care l-am avut în urma studierii cartii sfintiei voastre „Sufletul, trupul si moartea”. Ne-ati adus, prin textele Sf. Parinti ceea ce am simtit dintotdeauna ca este adevarul despre tema mortii. Munca sfintiei voastre este foarte importanta pentru lumea de azi, pentru ca dezvaluie omenirii învatatura Bisericii, a carei gindire a fost distorsionata din pricina atitor învataturi false si traditii omenesti.
Cred ca în ziua de azi, sarcina noastra cea mai importanta este de a fi cit se poate de sinceri în toate privintele în ceea ce priveste învatatura apostolica si patristica si de a fi neînfricati în lupta împotriva traditiilor omenesti, neîngaduindu-ne sa cedam de dragul falsei unitati în Biserica. Nu exista alt temei al unitatii decit adevarul, toate celelalte nu sunt altceva decit un ecumenism neînsemnat.
Traditiile omenesti ne-au falsificat credinta. Din pacate, ortodoxia a devenit pentru prea multi un fel de credinta de rit vechi. Multi lupta din rasputeri ca sa apere ceea ce au primit de la cei pe care îi cinstesc, si care sunt uneori sfinti, duhovnici si învatatori, dar în realitate ei raspindesc tocmai învataturile care sunt raspunzatoare pentru întunericul respingator al lumii apusene, care a adus omenirea la apostazie, ateism si la portile hadesului.
Trebui sa întelegem ca noi, ortodocsii din ziua de astazi, purtam cu noi o mostenire întunecata, atit de bine amestecata cu lumina Sfintei Traditii încit devine si mai periculoasa. Ce nenorocire ca noi însisi bem apa otravita si o mai dam si lumii însetate. Ce nenorocire ca lumea leapada nadejdea, pentru ca s-a saturat de acest adevar spus pe jumatate.
Nu este adevarat ca proprii nostri profesori „ortodocsi”, în universitati, seminarii si chiar în minastiri, ne-au învatat sa credem într-un Dumnezeu razbunator si sa consideram ortodoxe toate învataturile eterodoxe ale Apusului despre satisfactia cuvenita lui Dumnezeu; despre dreptate; sau sa socotim ca putem face o icoana a dumnezeirii; sau sa credem ca Dumnezeu are nevoie de timp pentru actul sau creator, chiar si daca acest timp este 6 ori 24 de ore? Nu au fost ei cei care ne-au învatat sa socotim materia creata de Dumnezeu, ca ceva rau, ca si pricina rautatii noastre iar sufletul ca ceva cu o existenta autonoma si prin natura sa, un dumnezeu vesnic!
Cum putem spune ca suntem ortodocsi si ca luptam împotriva ereziei vremurilor noastre, ecumenismul, pentru a ramine ortodocsi, cind noi am denaturat felul în care întelegem adevarurile cele mai fundamentale despre Dumnezeu, om si creatie!
Dar în ciuda tuturor învatatorilor „ortodocsi” si a mentalitatii apusene, Sfinta Traditie a Bisercii lui Hristos este vie. Si aceasta Traditie vie este adeverita de catre Traditia scrisa: Sfintele Scripturi si scrierile Sfintilor Parinti. Trebuie sa ne alaturam acestei Sfinte Traditii în ciuda tuturor curentelor potrivnice care vor încerca sa ne înece. Aceasta marturisire este singura jertfa pe care noi pacatosii o putem aduce Facatorului nostru iubitor si semenilor nostri.
Asadar lupta voastra este decisiva, pentu ca fara dreapta credinta monahismul devine o lupta zadarnica care nu aduce roade duhovnicesti iar marturisirea ortodoxiei ramine un cuvint gol pentru cler si laici. Ce rost are sa marturisim ortodoxia celor din afara cind noi o darimam pe dinauntru!
A-ti fi teama sa marturisesti adevarul atunci cind învataturile denaturate apar în public, din pricina pericolului de a-i scandaliza pe unii credinciosi si din cauza fricii de a nu pricinui dezbinare, este nu numai o acoperire si o întunecare a adevarului dar si o tactica de a apara în exces care îi tine pe multi credinciosi într-o stare de imaturitate, neputinciosi de a-si digera singuri hrana, cautind fara încetare hrana gata digerata din gura duhovnicilor lor.
A fost datoria imperioasa a sfintiei voastre de a raspunde, pentru ca stiati care este raspunsul pe care îl dau Sfinta Scriptura si Sfintii Parinti. Dar nu a fost numai datoria sfintiei voastre, ci este datoria tuturor celor care cunosc adevarul în privinta acestui subiect de a raspunde neadevarului. Parintii Bisericii au procedat în acelasi fel. Nu au tacut atunci cind învataturile cele neadevarate au început sa se raspindeasca.
Asadar, trebuie sa îmi exprim recunostinta pentru curajul sfintiei voastre, pentru atitudinea fara ocolisuri si munca laborioasa de a cauta, scrie si publica adevarul, si nadejdea mea ca multi se vor lumina si ca fratii nostri care au fost dusi în eroare din pricina predaniilor oamenilor si au crezut ca este datoria lor sa le apere, vor întelege greseala si nu vor mai starui.

***

Cit despre Sf. Macarie Egipteanul si cele cincizeci de omilii, este regretabil ca un asemenea Parinte al Bisericii atit de important, a fost patat din pricina ignorantei si iresponsabilitatii unor editori din vechime care au socotit ca este datoria lor sa adauge o anexa celor cincizeci de omilii ale sfintului, controversatul text al unui scriitor necunoscut cu titlul: „Revelatia unui înger despre tainele apocrife si inefabile si despre pomenirea celor adormiti", pe care au atribuit-o în mod fals Sf. Macarie. Acest text este cu totul inadmisibil si nu are nimic de-a face cu Sf. Macarie.
Este vorba de o stare de fapt care a început sa fie admisa de catre stiintele istorice si arheologice aceea ca arheologii si istoricii aveau tendinta de a-i corecta pe istoricii din vechime atunci cind afirmau lucruri care nu corespundeau conceptiilor moderne si convingerilor împartasite în mod universal. Totusi, putin cite putin, vestigiile lumii antice au iesit la lumina si dovedesc mereu ca scriitorii din vechime aveau dreptate si ca rectificarile la care au fost supusi de catre stiinta moderna au fost incorecte. Cred ca ceva asemanator se întimpla cu Parintii Bisericii si teologia moderna. Pe masura ce începem sa întelegem din nou Sf. Parinti si mentalitatea lor, punctul lor de vedere, modul lor de a gindi, care este atit de diferit de felul rational de a gindi al lumii în care am crescut noi, încetul cu încetul ne domolim obisnuinta de a-i corecta si de a gasi contradictii între ei, pe care ei însisi nu le pomenesc. Din contra, ei au încercat dintotdeuna sa explice contradictiile aparente si diferentele, scotind în evidenta punctul de vedere diferit al celuilalt Sf. Parinte si scopul pe care l-a urmarit prin scrierile sale.
Asa vad eu lucrurile. As fi recunoscator sa aud observatiile sfintiei voastre.

***

Salutarile noastre colaboratorului sfintiei voastre, D-l Vasili Novakshonoff (acum Episcopul Varlaam) si tuturor celor dimpreuna cu sfintia voastra din Canada, pe care nu am avut placerea sa-i cunoastem.
Cu respect si dragostre întru Hristos,

/s/
Alexandros Kalomiros

Traducere de Virgil Baidoc