Primul meu contact cu asa zisa teorie a vamilor vazduhului, a fost atunci cind am citit o carte cu titlul „Sufletul dupa moarte” scrisa de Pr. Serafim Rose. În linii mari, teoria lui sustine ca dupa ce o persoana moare, sufletul paraseste trupul si este însotit de îngeri în urcusul sau catre Dumnezeu. În cursul acestei calatorii, sufletul trece prin tarimul vazduhurilor care este în stapinirea demonilor. Sufletul întilneste acesti demoni la diferite niveluri numite vami, unde demonii încearca sa-i învinuiasca de pacat si daca se poate, sa traga sufletul în iad. Cartea Pr. Serafim încearca sa dovedeasca ca fenomenul vamilor vazduhului este de fapt o învatatura autentica a Bisericii Ortodoxe care este sustinuta de catre Sf. Scripturi, de învatatura patristica a Sf. Parinti si de catre traditia liturgica a Bisericii.
Din cauza ca multi crestini ortodocsi nu cred ca teoria vamilor vazduhului este o învatatura acceptata de Biserica, a aparut o controversa. Acestia sustin ca teoria vamilor vazduhului nu are nici un temei în Scriptura, apare arareori si cu inconsecventa în literatura patristica si nu se gaseste în traditia liturgica a Bisericii. De fapt, unii dintre cei mai aprigi critici îsi afirma convingerea ca teoria nu este nimic altceva decit o reaparitie a vechii erezii a gnosticismului.
Scopul meu în lucrarea de fata este de a prezenta, într-o maniera foarte simplificata, ambele variante ale teoriei, asa cum este ea aparata de catre Pr. Serafim Rose si punctele de vedere opuse ale Pr. Dr. Michael Azkoul si Pr. Paul O’Callaghan. Toate informatiile care urmeaza, în sprijinul teoriei vamilor vazduhului, sunt luate din cartea Pr. Serafim „Sufletul dupa moarte”. Informatiile pentru punctul de vedere opus sunt luate din urmatoarele lucrari: „Mitul vamilor vazduhului: neo-gnosticismul Pr. Serafim Rose” de Pr. Dr. Michael Azkoul, „Gnoza: natura si istoria gnosticismului” de Kurt Rudolph si un articol intitulat „Ce se întimpla cu adevarat dupa ce mori?” de Pr. Paul O’Callaghan.

Pledoaria pentru teoria vamilor vazduhului a Pr. Serafim se bazeaza foarte mult pe exegeza si scrierile episcopului Ignatie Brianceaninov în favoarea teoriei vamilor vazduhului. Urmatorul citat din episcopul Ignatie este un exemplu bun în aceasta privinta:
„Întinderea dintre cer si pamint, întreaga întindere albastra a cerului pe care o vedem sub ceruri, serveste ca salas îngerilor cazuti care au fost alungati din rai...
Sf. Apostol Pavel numeste îngerii cazuti duhuri ale rautatii, raspinditi în vazduri (Efeseni 6 :12) iar capetenia lor stapinitorul puterilor vazduhurilor (Efeseni 2 :2). Îngerii cazuti sunt risipiti în multime mare în toata imensitatea transparenta pe care o vedem deasupra noastra. Ei tulbura fara încetare toate popoarele si pe toti oamenii în mod individual; nu exista fapta rea, sau o crima pe care sa nu o fi provocat si la care sa nu fi participat; ei influenteaza si împing oamenii catre pacat prin toate mijloacele posibile. Potrivnicul vostru, diavolul, spune Sf. Apostol Pavel, umbla racnind ca un leu, cautind pe cine sa înghita, (I Petru 5:8), atit în timpul vietii noastre pamintesti cit si dupa despartirea sufletului de trup.

Cind sufletul unui crestin, parasind salasul sau pamintesc, începe sa urce prin vazduh catre patria sa cea din înaltimi, demonii îl opresc, cautind sa gaseasca în acesta vreo asemanare cu ei, cu pacatosenia lor, cu starea lor cazuta si sa-l traga în iadul gatit diavolului si îngerilor (Matei 25:41).
Prin urmare, ei actioneaza în urma dreptului pe care l-au dobindit” (Brianceaninov, vol. III, pp. 132-133).
Episcopul Ignatie merge mai departe si spune „Pentru a încerca sufletele cind acestea trec prin vazduh, au fost orinduite de catre puterile întunericului locuri separate de judecata si paznici într-o ordine deosebita. În locurile de sub rai, de la pamint pina la rai se afla legiuni de duhuri cazute. Fiecare legiune raspunde de o anumita forma de pacat si încearca sufletul atunci cind acesta ajunge la vama cu pricina. În literatura patristica, paznicii din vazduh si locurile de judecata se numesc vamile vazduhului iar duhurile care slujesc acolo se numesc vamesi.” (Brianceaninov, vol. III. p.136).
Ceea ce urmeaza sunt o selectie de citate atit din literatura patristrica cit si din izvoarele liturgice, care sunt oferite drept dovada ca teoria vamilor vazduhului sunt o învatatura istorica a Bisericii:
1. „Atunci vom avea trebuinta de multe rugaciuni, de multi care sa ne ajute, de multe fapte bune, de multa mijlocire din partea îngerilor, de-a lungul întregii noastre calatorii prin vazduh. Daca atunci cind strabatem o tara straina sau un oras necunoscut avem nevoie de o calauza, cu atit mai mult vom avea nevoie de calauze si de ajutoare ca sa ne arate calea prin nevazutele dregatorii si puteri si domnii ale vazduhului, care sunt numite prigonitori si perceptori si vamesi.” (Sf. Ioan Hrisotom – Omilie despre rabdare si recunostinta)
2. „În fiecare zi sa aveti moartea înaintea ochilor vostri si sa va îngrijiti de pregatirea iesirii din trup si de trecerea prin printre puterile întunericului care ne vor întimpina în vazduh. Cind sufletul iese din trup, îngerii îl însotesc îndata; puterile întunericului ies în întimpinarea lui, voind sa-l retina si cautind sa vada daca nu cumva gasesc în el ceva ce le apartine.” (Sf. Isaia Pustnicul – Omilia 5 si 17)
3. „La sosirea duhurilor înfricosatoare, la porunca cerestilor purtatori ca sufletul sa se mute din trup, cind îl apuca si îl duc cu forta spre neocolitul loc de judecata, atunci, la vederea lor, bietul om începe sa se scuture cuprins de cutremur... Purtatorii ceresti, luind sufletul, se înalta în vazduh, acolo unde asteapta stapinitorii, capeteniile si dregatorii puterilor potrivnice. Acestia ne sunt acuzatorii, vamesii îngrozitori, grefierii, perceptorii; ei opresc sufletul pe cale, înscriu, examineaza si socotesc pacatele si datoriile omului – ale tineretii si ale batrinetii, cele cu voie sau fara voie, cele savirsite cu fapta, cuvintul sau gindul. Mare groaza este aici, mare cutremur încearca bietul suflet, de negrait este învinuirea pe care o sufera din partea nenumaratelor multimi de vrajmasi ce-l înconjoara cu miile, defaimindu-l ca sa nu-l lase sa urce în rai, sa se salasluiasca în lumina celor vii, sa ajunga pe meleagurile vietii. Dar sfintii îngeri, luind sufletul, îl calauzesc mai departe.” (Sf. Efrem Sirul, Opere complete (în rusa), Moscova, 1882, vol. 3, pp. 282-385).
4. „Binevoieste sa scap de hoardele de barbari fara trup care se înalta în abisurile vazduhului si sa ajung în rai; si am sa Te slavesc pe vecie, o, Sfinta Nascatoare de Dumnezeu.” (Glasul 4, Vineri, cintarea a VIII-a din slujba Utreniei).
5. „Cind voi fi eliberat din prinsoarea trupului, mijloceste pentru mine, O Preaputernica Maica ... ca sa pot trece nestingherit printre stapinitorii întunericului cei din vazduh.” (Glasul 2, Simbata, Cintarea 9)
În apararea de care se bucura teoria vamilor vazduhului, as vrea sa concluzionez cu un citat din Mitropolitul Macarie al Moscovei: „O întrebuintare neîntrerupta, constanta si universala în Biserica a învataturii despre vamile vazduhului, mai ales printre Parintii secolului al IV-lea, adevereste în mod indiscutabil ca le-a fost înminata de la Parintii secolelor anterioare si este întemeiata pe traditia apostolica.” (Mitropolitul Macarie al Moscovei, Teologia Dogmatica Ortodoxa, vol. 2, p.535.)

Argumentul împotriva teoriei vamilor vazduhului

Unul dintre cele mai puternice argumente scripturistice împotriva vamilor vazduhului este acela ca nu este exista în toata Scriptura vreo mentiune directa sau indirecta a lor. Asa cum afirma Pr. Paul O’Callaghan: „În Scriptura nu se poate gasi nici un indiciu despre existenta vamilor vazduhului. De fapt, nu ar fi deajuns sa spunem ca o asemenea învatatura este omisa. Mai degraba, teoria vamilor vazduhului militeaza chiar împotriva nadejdii crestine pentru viata de apoi. Nu putem sustine atitudinea apostolica de anticipare plina de bucurie de „a fi cu Domnul” în perspectiva unei încercari din partea „cirmuitorilor ticalosiilor din cele înalte”. Pe crestini îi preocupa faptul ca vor sta înaintea scaunului de judecata al lui Hristos... Dar Biblia nu sugereaza în nici un chip ca vom fi judecati de catre îngerii cazuti.”
Pr. Azkoul îl mustra pe Pr. Serafim pentru ceea ce el crede ca este o întrebuintare libera a textelor patristice si scripturistice. El atrage atentia atit asupra traducerilor Pr. Serafim cit si a scoaterii lor din context. Luati ca exemplu urmatorul paragraf din cartea Pr. Serafim „Sufletul dupa moarte”: „Potrivnicul vostru, diavolul, umbla racnind ca un leu, cautind pe cine sa înghita (I Petru 5:8), atit în timpul vieti noastre pamintesti cit si dupa despartirea sufletului de trup. Pr. Azkoul raspunde cu urmatoarele cuvinte: „Pr. Serafim se joaca cu întelesul limpede al Sf. Scripturi. Haideti sa asezam I Petru 5:8 în context: Fiti treji, privegheati pentru ca potrivnicul vostru, diavolul, umbla racnind ca un leu, cautind pe cine sa înghita: caruia stati împotriva, tari în credinta, stiind ca aceleasi suferinte îndura si fratii vostri în lume. Iar Dumnezeul a tot harul, Care v-a chemat la slava Sa cea vesnica, întru Hristos Iisus, El însusi, dupa ce veti suferi putina vreme, va va duce la desavirsire, va va întari, va va împuternici, va va întemeia (versetele 8-10).
Nu exista nici o justificare pentru adaugarea cuvintelor "atit în timpul vieti noastre pamintesti cit si dupa despartirea sufletului de trup.’ Pr. Serafim nu poate pur si simplu sa adauge o propozitie pentru a-i sluji scopului sau – "Ei se poarta astfel (adica judeca suflete) prin dreptul pe care l-au dobindit.’ Cine a dat duhurilor cazute acest drept? Dumnezeu? Trebuie sa ni se arate acest lucru. Unde scrie în Scriptura sau la Sf. Parinti ca Dumnezeu a îngaduit demonilor sa ridice vami pentru a judeca sufletele dreptilor în urcusul lor catre rai?
Pr. Serafim nu face altceva decit sa combine greseala prin aceea ca leaga I Petru 5:8 de cuvintele Domnului din Matei 25:41, care asa cum ne arata Evanghelia se refera la starea îngerilor cazuti si a celor pacatosi dupa Judecata de apoi. Iarasi, nimic din acest text nu îi îngaduie Pr. Serafim sa-i înfatiseze pe îngerii cazuti „tirind” oamenii în iad. Acestia nu au o asemenea putere nici acum si nici în ziua Judecatii de apoi. Numai Dumnezeu are ‚dreptul’ si ‚puterea’ de a preamari sau de a condamna (Apocalipsa 20:14). Sf. Parinti afirma si ei acelasi lucru, nimic nu poate fi talmacit astfel încit sa sustina noua interpretare a Pr. Serafim Rose.”
Ca si exemplu patristic care contrazice posibilitatea teoriei vamilor vazduhului, Pr. Azkoul ne spune urmatoarele: „Asadar, Sfintii Parinti ne învata ca Dumnezeu stapineste destinul sufletului, unde va salaslui, ce puteri va pastra dupa despartirea de trup. Diavolul nu are nici o putere asupra sufletului, spune Sf. Ioan Hrisostom, neavind putere sa constringa sufletul, fie în trup fie dupa despartirea acestuia de trup, ci, potrivit cuvintelor Domnului, saracul a murit si a fost purtat de catre îngeri. Nu numai sufletele dreptilor dar si cele ale pacatosilor sunt purtate.’ (Despre Lazar si bogatul nemilostiv, Omilia 2 PG48 p.984)”
În cele din urma, un subiect care trebuie adresat este daca exista sau nu posibilitatea ca teoria vamilor vazduhului sa îsi aiba originea în influenta diferitelor sisteme gnostice, care au existat în secolul al II-lea si al III-lea. Literatura gnostica este plina de exemplele imagisticii gnostice. De exemplu, în textul gnostic „Apocalipsa dupa Iacob” Hristos cel înviat împartaseste urmatoarea cunoastere (gnosis) lui Iacob cel Drept: „Iata, îti voi descoperi mintuirea ta. Cind vei fi prins si vei trece prin aceste dureri ale mortii, o multime de arhoni se vor napusti catre tine ca sa te însface. Mai exact trei dintre acestia te vor însfaca, adica cei care stau acolo ca si perceptori, nu numai cerind vama dar si rapind sufletele prin forta.” (Kurt Rudolph – Gnoza: Natura si istoria gnosticismului pp. 174-175.)
Asadar, noi ce trebuie sa credem? Biserica Ortodoxa sustine existenta vamilor vazduhului sau nu? Ca sa va spun sincer, nu stiu. N-am examinat aceasta problema îndeajuns ca sa iau linistit o pozitie ferma într-un fel sau altul. As dori sa închei acest articol cu un citat din cartea Dr. Jaroslav Pelikan „The Spirit of Eastern Christendom”. În acest citat Dr. Pelikan face referire la conceptia Bisericii rasaritene cu privire la purgatoriu si la starea sufletului dupa moarte. „... Esecul unirii de la Florenta a însemnat ca Rasaritul s-a întors la conceptia sa potrivit careia starea sufletului dupa moarte nu este clar definita în Scriptura sau în Traditie si ca prin urmare nu exista o învatatura ortodoxa oficiala pe marginea acestei probleme, ci numai citeva teologumene particulare care nu ar putea fi adeverite potrivit normelor învataturii Bisericii. În plus, Rasaritul a sustinut ca oricare ar fi sau nu "starea imediata’ (a sufletului n.trad.), Biserica vazuta nu avea dreptul sa pretinda o autoritate asupra acestui fapt.”
Luind în considerare acest citat, se pare ca propriul meu punct de vedere ambiguu pe marginea acestei probleme, nu pare sa fie prea diferit fata de viziunea actuala a Bisericii.

Traducere de Virgil Baidoc