Despre originea apostolica a crestinismului român

Sergiu Tofan

 

(Raspuns unui tânar aspirant la conditia ..."academica")
Cu mare bucurie am primit aparitia revistei Akademia, realizata de studentii Universitatii "Dunarea de Jos", cei mai multi dintre ei de la profilele umaniste.
Cum sa nu tresalti de încântare când, înca din editorialul programatic, esti invitat la "calitate"; când se deplânge, cu atâta patetism, "barbaria comportamentala" a con-generilor amatori de "surogate ieftine" si de "cultura mizera" ?
si, dupa cum este firesc, te astepti ca si demersul revuistic propriu-zis sa tinda (cel putin) la implementarea acestui program.
Nu ne propunem o analiza a întregului numar. Nu ne place si, deci, nu ne asumam conditia "cenzorului". Respectam principiul îndreptatirii ontologice a "celuilalt", a opiniilor lui. Ne este strain orice tip de "alterofobie".
Prin "calitate", însa, întelegem tratarea unei probleme din toate perspectivele esentiale, luându-se în calcul pozitiile tuturor partilor implicate. Nu trebuie uitat ca "opinia", pentru a deveni respectabila si, prin aceasta, justificata ontologic, trebuie sa aiba fundament argumentativ solid.
Astfel, am citit cu interes dar si cu mare dezamagire textul intitulat "Apostolatul Sfântului Andrei în Dobrogea - adevar si legenda" (p. 18-21) semnat de dl. student Victor Matei.
Sa ne întelegem, tânarul autor are tot dreptul la îndoiala în raport cu punctul de vedere traditional (teologic-eclezial) în problema originii apostolice a crestinismului românesc.si nu numai la îndoiala ci si la dezvoltarea acesteia cu argumente noi. Într-adevar, falsul istoric nu poate servi nici unei cauze bune...
Ori, constatam din cuprinsul textului (care se vrea "stiintific" iar nu ..."teologic"- nomina odiosa!) ca autorul a selectat doar câteva elemente care fac din apostolatul Sfântul Andrei o "legenda". Sa nu fie, oare, nici o urma de "adevar" în toata aceasta traditie? Oare contributia ilustrului istoric D. M . Pippidi sa fie singura referinta demna de luat în seama, în timp ce o pleiada de carturari (Mitropolitul Dosoftei, Nicodim Aghioritul, Gheorghe sincai, I. D. Petrescu, F. Scriban, C. Erbiceanu, G. M. Ionescu, R. Netzhammer, I. Popescu-Spineni, A. Velcu, I. Nistor, I. Ramureanu, N. serbanescu, M. Pacurariu) s-au înselat (lasându-se vrajiti de "legenda") sau au mintit deliberat pentru a contrapune scaunul constantinopolitan celui roman (asa cum sugereaza autorul în p. 20, coloana din dreapta)?
Culmea este ca dl. Matei se dovedeste extrem de selectiv (si nu în favoarea propriei teze) si în ceea ce priveste lista contestatarilor originii apostolice a crestinismului de la noi. Nu se face nici o specificare a opiniilor, în acest sens, ale unor C. Auner, V. Pârvan, J. Zeiller, C. Daicoviciu, sau I. Barnea. O facem noi...
Deconcertanta este si maniera în care se abordeaza sursele. Se afirma, ritos ca "...în nici o lucrare anterioara Istoriei bisericesti a lui Eusebiu nu apare o traditie certa privitoare la vestirea Evangheliei de catre Apostolul Andrei în Scythia" (p. 20, coloana din stânga sus). Dar se trece sub tacere faptul ca Eusebiu din Caesareea ia ca izvor de autoritate pe Origen (185-254). Contestatarii traditiei apostolice si-au fundamentat argumentatia tocmai pe negarea acestui izvor. S-a spus, astfel, ca pasajul cu pricina din Eusebiu nu ar fi omogen, ca de la Origen ar proveni, cu siguranta, doar referirile la Sfintii Apostoli Petru si Pavel, nu si cele despre ceilalti Apostoli (inclusiv Andrei). În acest sens au opinat Valesius si Harnack. În sprijinul ipotezei omogenitatii textului (si, implicit a realitatii unei traditii pre-eusebiene despre apostolatul scythic al lui Andrei) au scris, însa, Lipsius si Schwartz. Nimic despre toate acestea!
Nici o vorba, apoi, despre o alta referinta origeniana: cea din "Comentariul la Matei 24,9" în care se arata ca "cei mai multi dintre sciti n-au auzit Cuvântul lui Dumnezeu", fapt care înseamna ca altii (fie ei si cei putini) îl auzisera, totusi!
Nu ni se explica, în textul comentat, de ce "Synaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae" (aproximativ sec. X) "nu mai poate fi invocat, astazi, ca un izvor credibil, în sustinerea traditiei scythice a apostolatului Sfântului Andrei" (p.21).
Ar fi fost preferabil ca tânarul nostru condeier sa fi preluat de la D. M. Pippidi nu opinii gata preparate ci ceva din onestitatea intelectuala a maestrului. Caci marele istoric, dincolo de convingerile sale, lasa, totusi, o sansa si pentru "altera pars", aratând ca, pentru a deveni credibila, invocarea lui Origen, ca izvor argumentativ, ar avea nevoie de cel putin o confirmare din aceeasi epoca.
Ori, dupa 1967 (când apare a doua editie a "Contributiilor la istoria veche a României" folosite ca unica sursa de domnul Victor Matei), s-a scos la lumina tocmai o asemenea confirmare. Ea vine de la Ipolit al Romei (175-235), care îl întâlneste pe Origen (la Roma în 212) si este, poate, pentru un timp, concetatean alexandrin cu acesta. Iata ce scrie Ipolit în lucrarea "Despre cei doisprezece apostoli" (în Migne, "Patrologia greaca" vol. X, col. 951): "Andrei a vestit Cuvântul Evangheliei scitilor si tracilor; el a fost rastignit la Patras în Achaia, fiind legat de picioare de un maslin si este înmormântat acolo".
Aceasta referinta are o dubla importanta: mai întâi raspunde exigentei lui D. M. Pippidi, confirmându-l pe Origen si, apoi, prin alaturarea scitilor de traci, aduce precizari esentiale referitoare la continutul geografic al cuvântului "Scythia", aceasta desemnând exact Dobrogea care, înca din sec. I a. Hr. era numita (provincie frecvent plasata în izvoare lânga Thracia si Moesia).
Nimic din toate acestea în textul dl. V. Matei! În schimb, se face abundent vorbire de "geografii imaginare", de alteritatea absoluta dintre "istoria Mântuirii" si "istoria" istoricilor laici, de atasarea cultului Sfântul Andrei la "ideologia imperiala bizantina", de "falsa îmbogatire" (de catre Biserica) a traditiei despre apostolatul andreian la Dunarea de Jos etc.
Informatiile pe care noi le-am reluat aici si pe care le-am întâlnit (fara mari dificultati tehnice) în studiile noastre pe aceasta tema nu le dorim sustrase spiritului critic, cercetarii, analizei, eventualei invalidari (daca este cazul) dar corect ar fi fost ca ele sa fie macar pomenite (daca nu si împartasite) de catre dl. Matei. Reductionismul laicist este cel putin la fel de respingator ca si cel cu pretentii teologice.
Îi sugeram tânarului nostru coleg sa consulte macar studiul prof. Emilian Popescu, intitulat "Izvoarele apostolice ale crestinismului românesc; Sfântul Apostol Andrei si Tomisul" (din revista "Studii teologice", nr. 1-3 pe 1994) si sa-si propuna, pentru viitor investigarea vastei bibliografii care însoteste acest studiu.
Altfel, se alege praful de "calitatea" spiritului "academic" si totul se transforma într-o imensa si penibila aflare în treaba.