„Intru pomenire vesnica, va fi dreptul!”
(Ps. CXI, 6)

Iubiti frati crestini,
Biserica crestina, inca de la intemeierea Sa de catre Iisus Hristos si pina astazi, a avut membrii vrednici, care s-au distins mai mult sau mai putin, in viata lor paminteasca, fie slujind cu frica lui Dumnezeu in practicarea virtutilor crestine, fie suferind chinuri pentru numele lui Iisus Hristos sau pentru pastrarea nestirbita a credintei noastre ortodoxe.
Chiar din primele veacuri crestine si pe parcursul secolelor, in toate laturile geografice, unde a patruns crestinismul, apar personalitati care, prin purtarea de grija a lui Dumnezeu, au tinut nestinsa candela credintei.
Imediat dupa inaltarea Domnului la ceruri, Sfintii Apostoli, constienti de misiunea incredintata, au ales sapte diaconi pentru deservirea agapelor in comunitatile crestine infiintate, pentru ca sa le ramina mai mult timp pentru propovaduirea invataturii crestine la toate neamurile, incepind de la Ierusalim, dupa porunca Mintuitorului.
Cu toata frica ce o insufla porunca sinedriului de a nu se mai invata in numele lui Iisus Hristos, reprezentantii Bisericii crestine din primele veacuri sfidau acest obstacol si, pe toate meridianele lumii vechi, propovaduiau fara frica invatatura crestina.
Aceasta nu constituia o piedica nici pentru Sfintul Stefan, a carui pomenire o facem noi astazi, el fiind primul intre diaconii alesi de Sfintii Apostoli si cel care s-a distins prin merite mai deosebite.
Sfintul Stefan era din Tarsul Ciliciei, ruda cu Saul din Tars, si fiul unei femei evreice casatorita cu un grec. De mic urmase scoala teologica a lui Gamaliil, care pe ascuns era ucenic a lui Iisus Hristos. Datorita pregatirii sale era unul din cei mai culti tineri ai timpului sau. Sfintul Stefan a scris si o carte teologica, volum care s-a pierdut insa in secolul al V-lea.
Noi putem sa deducem cunostintele sale teologice din vasta sa cuvintare tinuta in fata sinedriului, cuvintare presarata cu citate din Vechiul Testament si in care se intrevad numeroase precizari din alte domenii: istorie, geografie, sociologie, etc. Cu siguranta deci ca, fara o pregatire temeinica, Sfintul Stefan nu putea sustine o asemenea lucrare in fata unui forum care avea un rol important in viata religioasa si sociala a poporului evreu.
Tinarul Stefan auzise ca s-a nascut un mare prooroc si, in timpul liber, mergea sa-l asculte. Astfel el a cunoscut toate evenimentele si dramele vietii pamintesti ale Mintuitorului iar dupa Invierea si Inaltarea Sa la ceruri, s-a convins pe deplin ca Acesta este Cel asteptat, Cel care trebuia sa vina, si ca: „imparatia Lui, nu este din lumea aceasta!”
Sfintul Evanghelist Luca ne spune despre acest tinar ca era „plin de har si putere” si ca „facea minuni si semne mari in popor.”
De aceea ochii tuturor erau indreptati spre faptele lui iar puterea cuvintelor lui avea darul de a intari pe crestini si a-i convinge pe necredinciosii. Astfel oamenii primeau invatatura crestina a lui Iisus Hristos in numar din ce in ce mai mare.
In felul acesta Sfintul Stefan stirnit ura celor ce l-au rastignit pe Iisus Hristos si care cautau prilej ca sa-l omoare si pe el. Astfel, la numai trei ani de la Calvarul Golgotei, primul martir al credintei crestine isi croia drum spre o noua jertfa arsa pe altarul credintei, fiind ucis cu pietre in ziua de 27 decembrie din anul 36, in virsta de numai 30 ani.
Dupa invatatura Sfintei noastre Biserici putem spune ca, prin Sfintul Stefan, „moare primul crestin si se naste primul martir al crestinatatii intregi!”
Sfinta Scriptura ne spune ca, in acel moment, Sfintul Stefan „avea fata ca a unui inger”, chipul senin si ochii ginditori ridicati spre cer, el fiind invaluit in focul dragostei mistuitoare de imitator a lui Iisus Hristos.
Cu bratele deschise in chipul sfintei Cruci, Sfintul Stefan parea ca imbratiseaza chiar si pe cei ce-l ucideau cu pietre si se ruga pentru ei zicind: „Doamne, nu le socoti lor pacatul acesta!”
Aceasta rugaciune, rostita in genunchi, cu toata caldura inimii sale, il face pe Sfintul Stefan intru totul asemanator Stapinului sau, implinitorul celei mai nobile iubiri care cu numai o dragoste curata si sincera se poate urca pe culmea ei.
Ca un bun cunoscator al invataturii crestine, primita fie direct de la Iisus Hristos, fie de la Sfintii Apostoli - invatatura bazata pe convingere si iubire, forta vie a credintei noastre – Sfintul Stefan a cautat sa iubeasca pina in sfirsit.
Nu este exclus sa nu-L fi auzit chiar pe Hristos invatind multimile despre acea dragoste perfecta mai presus de puterea si de vointa noastra: „Iubiti pe vrajmasii vostri!”
Sfintul Stefan a dat dovada din plin de aceasta dragoste perfecta, precum la fel au facut si alti nenumarati crestini. Aceasta pilda de iubire, aceasta demnitate de adevarat crestin, aceasta jertfa suprema – iubirea vrajmasilor – si daruirea a insasi vietii sale pentru triumful credintei crestine in lumea de atunci, pentru slava lui Dumnezeu si pentru intarirea sufletelor sovaielnice, a zguduit adinc pe primitori.
Aceasta mareata pilda de iubire, de dragoste sublima, de rabdare si daruire de sine, a facut pe Saul, viitorul Apostol Pavel, ce urmase aceeasi scoala teologica la invatatul Gamaliil, cunoscut ca un mare aparator al traditiei mozaice, sa priveasca la martirajul Sfintului Stefan, cutremurat de taria credintei sale ce l-a facut sa se retraga sub pretextul de pazitor al hainelor ucigasilor.
Doi tineri, care urmasera aceeasi scoala teologica, se vedeau pusi in fata unei raspintii a vietii. Unul isi sacrifica viata pentru Iisus Hristos, celalalt continua sa-L prigoneasca pe Iisus Hristos si implicit pe crestini mai cu inversunare.
Dar Dumnezeu avea sa-l cheme si pe acesta la calea mintuirii insa in alt chip. Constiinta lui Saul avea sa se trezeasca, sa se schimbe spre binele sau si spre triumful crestinismului, nu acum ci mai tirziu, pe drumul Damascului.
Caci Dumnezeu, „Cel ce nu voieste moartea pacatosului”, avea sa faca din el un vas ales. Acest tinar, care asistase la martirajul Sfintului Stefan, avea sa depuna apoi toata cultura sa vasta in slujba lui Dumnezeu, avea sa devina un Apostol al neamurilor.
Doua zile dupa uciderea Sfintului Stefan, venerabilul sau dascal, el a trimis pe elevul sau, Elvevie, sa ingroape trupul intiiului martir al crestinatatii in satul sau, Gafargamala, deasupra caruia s-a „facut plingere mare.”
De acum el nu mai era linga Petru si ceilalti Apostoli. Nu mai slujea la mese, nu mai ii mingiia pe bolnavi, nu se mai vedea in adunari, nu mai mergea la templu. S-a dus la Stapinul sau caruia i-a slujit cu atita credinta.
Evenimentele istorice din anul 70 vor distruge Ierusalimul. Mai tirziu persii si arabii adauga alte plagi orasului. Pentru aceasta crestinii vor ascunde moastele Sfintului Stefan in insula Minorca din Marea Mediterana, ele fiind apoi duse la Cartagina.
Iubiti frati crestini,
„Cerul si pamintul vor trece dar cuvintele Mele nu vor trece!” zice Mintuitorul. O privire asupra istoriei omenirii ne spune fara tagada adevarul. Totul e intr-o continua transformare, totul trece, nimic nu este statornic.
Locurile unde a trait acest martir si unde suferit s-au schimbat mult. Astazi mai aminteste de el doar biserica zidita de Eudoxia, sotia imparatului Teodosie II-lea (408 – 450), si o alta, mai noua, cladita tot pe locul respectiv.
Sfintele sale moaste sint departe de patria sa. Totusi amintirea sa a ramas peste veacuri. Trecut-au multe secole de la martirajul sau si totusi el este pomenit cu evlavie si dragoste. Numele sau nu s-a uitat. Crestinatatea a ridicat in numele sau nenumarate biserici marete, crestinii vrednici ii poarta numele cu cinste, imnologi crestini i-au compus slujba, zugravi cu migala si post ii picteaza chipul sau curat de slujitor vrednic a lui Dumnezeu pe icoane iar Sfinta Biserica ii face pomenirea de doua ori pe an, la 27 decembrie si 2 august.
Astfel aceasta pomenire, aceasta cinstire, n-a incetat de secole, din veac in veac, si nu va inceta niciodata. Pentru ca icoana vietii sale continua sa lumineze crestinatatea prin exemplul vietii sale curate, a dragostei pina la sacrificiu, a implinirii cu credinta si cu zel a misiunii sale de crestin, slujitor si martir.
Pe el l-au avut drept pilda nenumaratii martiri din toate neamurile de mai tirziu, cetele monahilor care de buna voie i-au urmat prin taierea voii, precum si crestinii cucernici, ce erau in lupta cu pacatul.
Cu totii privim, prin Sfintul Stefan si prin sirul neintrerupt al imitatorilor sai, spre Iisus Hristos, care a prevazut aceasta lupta cu pacatul si cu fortele raului, si in Ghetsimani s-a rugat fierbinte Tatalui Sau pentru credinciosii din toate timpurile si de pe toate meridianele pamintului.
Caci asa de mult ne-a iubit incit a continuat sa se roage zicind: „Parinte, voiesc ca unde sint Eu sa fie si acestia impreuna cu Mine!”
Ce alta fericire este mai mareata, mai sublima, decit faptul ca „unde este Stapinul, acolo sa fie si sluga”?
Iata de ce acest sfint si-a sacrificat viata pentru Dumnezeu, suferind putin timp, pentru a se bucura la nesfirsit cu Stapinul sau.
Iata de ce s-a rugat cu atita dragoste pentru cei ce-l ucideau cu pietre, implorind din tot sufletul sau pe Dumnezeu ca sa-i ierte.
Nadejdea in aceasta fericire i-a dat atita putere!
Fericirea dupa care suspina adevaratul crestin, pe care Dumnezeu a gatit-o pentru cei alesi, este greu de redat in cuvinte.
Chiar Sfintul Apostol Pavel, care a fost rapit in Rai, ezita sa descrie aceasta fericire. Totusi el s-a marginit la o definitie: „Ceea ce ochiul n-a vazut, urechea n-a auzit si la inima omului nu s-a suit!”
Iubiti frati crestini,
Mintuirea este lucrul cel mai de pret pentru noi. Ea se poate dobindi in orice timp si la orice virsta, indiferent de preocupari, conditii de viata sau categorie sociala. Cu totii avem aceeasi datorie si misiune: a ne mintui prin toate mijloacele puse la indemina de Iisus Hristos in Biserica Sa.
Prin: „Iata Eu sint cu voi in toate zilele pina la sfirsitul veacului!” Mintuitorul se adreseaza tuturor, fara a face exceptie. El spune: „Veniti la Mine toti cei osteniti!” in lupta cu pacatele si „impovarati” cu faradelegile si „Eu va voi odihni pe voi!” Sau: „Pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afara!”
Dumnezeu insusi ne va ajuta sa lucram la mintuirea noastra. Sa alergam deci la El cu incredere, sa nu ne lenevim la lucrarea propriei noastre mintuiri.
Sa cercetam Biserica Domnului, sa ascultam Sfintele Slujbe, sa nu ne lenevim a face fapte bune, a posti a ne ruga ca Sfintul Stefan, a face semnul Sfintei Cruci si a primi Sfintele Taine ale Bisericii caci toate sint mijloace indispensabile ale mintuirii noastre.
Sa ne crestem copiii in dragostea fata de Dumnezeu, in dragostea fata de munca, sa-i invatam sa-si iubeasca pe aproapele si sa traiasca in fapte bune, ca sa devina buni crestini si vrednici cetateni ai patriei noastre.
Prin munca noastra cinstita, prin faptele noastre bune raportate la faptele Sfintului Stefan, vom putea sa-i aducem o pioasa cinstire si o pomenire din generatie in generatie.
Sa urmam dragostei netarmurite a acestui Sfint si sa cerem ajutorul sau in rugaciunile noastre.
Sa ne rugam deci cu tarie lui Dumnezeu sa ne dea si noua puterea de a ne ierta fratii si pe toti cei ce ne-au gresit, sa iertam si pe cei e ne urasc si sa ne lasam pasii condusi pe urmele Sfintului Stefan ca sa putem nadajdui la fericirea cea vesnica.
Amin!