Sfinta Scriptura este colectia cartilor considerate de Biserica drept „stilpul si temelia adevarului” ea fiind „inspirata de Dumnezeu”. Caci aghiografii „au grait purtati de Duhul Sfint” pentru ca oamenii singuri nu puteau cunoaste, prin firea si mintea lor, lucruri atit de mari si de dumnezeiesti, totul facindu-se printr-un dar de sus.
Cu alte cuvinte putem spune ca Sfinta Scriptura a fost data oamenilor de Dumnezeu pentru a-i indrepta pe calea mintuirii prin care „omul este chemat la Dumnezeu prin ascultare fata de vointa Sa” si nicidecum pentru a-i orienta spre alte cunostinte "pe care oamenii le pot dobindi pe calea ratiunii si a experientei." Deci in ea gasim norma sau regula cu privire la credinta si viata noastra morala.
Partea I-a a Sfintei Scripturi, numita Vechiul Testament, este legamintul („berit”) dintre Dumnezeu si om care cuprinde iconomia neamului omenesc, „acea revelatie primordiala”, care da posibilitatea femeii ca prin ea sa vina Rascumparatorul.
„Prin femeie a venit pacatul, tot prin ea trebuia sa vina mintuirea.”
In special partea a II-a a Sfintei Scripturi, numita Noul Testament, cuprinde „cea mai mare taina a crestinatatii” caci „Dumnezeu s-a aratat in trup” dintr-o Fecioara curata.
Cind pe pamint Arhanghelul Gavriil statea cu frica inaintea Sfintei Fecioare Maria si a rostit: „BUCURA-TE”, vazind in Ea pe Cel ce l-a trimis din cer, ajuns inaintea lui pe pamint, a incetat „intru dureri vei naste fii”.
O perfecta corelatie este intre Vechiul Testament ce se descopera in Noul Testament, caci Noul Testament se ascunde in Vechiul Testament, si cu privire la Sfinta Fecioara Maria.
Umbrele legii au aratat-o printre alte multe chipuri ca: trecerea prin Marea Rosie, cu picioarele neudate ca pe uscat, rugul cel nears in foc, ploaia cea de pe lina ceruta de Ghedeon, toiagul lui Aaron ce a odraslit, uscat fiind, scara pe care a vazut-o Iacob in Betel, nastrapa cea cu totul de aur, „usa ce nu se va deschide si nici un om nu va intra pe ea, caci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea si de aceea va ramine inchisa", care toate se refera la „iconomia tainei cea din veci ascunse” la taina cea nestiuta chiar de ingeri, la minunea cea mare, la Sf. Fecioara Maria, femeia inconjurata cu nimbul celor mai neauzite si negraite insusiri, care sint Purureafecioria si Maternitatea Divina, cele mai intarite redute ale ortodoxiei de totdeauna, caci in Ea „hristologia si soteorologia isi au cheia de dezlegare.”
In cele ce urmeaza imi propun sa schitez succint cele mai deosebite insusiri ale Sfintei Fecioare Maria, pe care niciodata o alta femeie nu le-a avut: Purureafecioria, Maternitatea Divina si incheind cu Iperdulia Ei, in lumina Noului Testament.

I. Purureafecioria

Inainte de era crestina, cu citeva decenii, traiau in Nazaretul Galileii, pe teritoriul de odinioara al semintiei lui Zabulon, doi batrini Ioachim si sotia sa Ana, coboritori din neamul lui David dar fara copii, fiindca Ana era stearpa si amindoi erau inaintati in virsta.
Totusi nu se deznadajduisera, ci neincetat se rugau lui Dumnezeu, sa le daruiasca un rod pe care sa-1 inchine pentru totdeauna lui Dumnezeu, printr-o fagaduinta solemna.
Dumnezeu binevoieste ca pe aceasta ramura stearpa si uscata, sa odrasleasca un rod minunat, o fiica, nu una asemenea celorlalte fiice ale oamenilor, ci una fara seaman intre ele, cu a carei nastere se deschide omenirii un nou orizont si o noua istorie incepe a se scrie: „Istoria mintuirii sale”.
Numele dat fiicei lor, primita in dar de la Dumnezeu, este un nume din cele mai frumoase, care se obisnuiau la vechii evrei, care preferau „nume drag de plante, flori sau produse mirositoare”, si anume Miriam sau Maria, care dupa unii exegeti inseamna:
a. Cea placuta – fiindca venirea Ei pe lume aduce bucurie la toata lumea, si parintilor Ei, caci prin nasterea Ei s-a ridicat ocara din sinul lor, caci nasterea de fii era socotita ca o binecuvintare de la Dumnezeu.
b. Cea grasa – fiindca era bine formata, cu desavirsiri trupesti si inalte virtuti sufletesti.
c. Cea frumoasa – fiind de o frumusete fizica neegalata.
d. Doamna sau Stapina – fiindca sta in centrul preocuparilor noastre zilnice, e socotita ca o mama a noastra a tuturor, ca Doamna alaturi de Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul Ei si ca Stapina alaturi de Stapinul tuturor.
Credinciosi fagaduintei date, Ioachim si Ana incredinteaza pe prea nevinovata copila la virsta Ei de 3 ani la Templu, pentru a fi dedicata in intregime lui Dumnezeu.
Anii se scurg in alese virtuti feciorelnice, impreuna cu a celorlalte fecioare de la templu si iata ca se apropie cu repeziciune virsta cam de 15 ani, cind va trebui sa-l paraseasca.
Ea comunica preotilor si rudelor sale mai apropiate ca este fagaduita lui Dumnezeu de dinainte de zamislire de parintii Ei, care intre timp se pristavisera si ca Ea insasi s-a fagaduit pe sine cu promisiune de feciorie neintrerupta, pentru tot restul zilelor sale.
Cu totii accepta planul frumos si maret al vietii sale si hotarasc sa o dea spre ocrotire unei rude din familie, cu numele Iosif, de 84 ani batuti, spre a fi scutita de clevetirea mintii si ponegrirea ochilor omenesti si de greutatile vietii.
Iosif este mosul Sfintei Fecioare Maria, frate cu Sfinta Ana, amindoi fii a lui Iacob, fiul lui Matan, deci Iosif in fata legii, era considerat ca sot oficial, legitim, dar formal nu real, natural ca pruncul Sfintei Fecioare Maria, a fost socotit de Iosif ca fiind al sau.
Faptul ca era unica fiica la parinti, inseamna ca era o fiica ereditara, Ea nu se putea marita decit numai cu o ruda, pentru a nu instraina mostenirea si barbatii care se casatoreau cu fete mostenitoare, cum e cazul Sfintei Fecioare Maria, se treceau in liste ca mostenitori, dar nu cu numele lor, ci cu al tatalui lor, iar copiii rezultati din casatoria fetelor mostenitoare se considerau fii adevarati ai bunicului.
In virtutea legii de mai sus Iisus este trecut in genealogia de la Luca drept fiu al lui Iosif fiul lui Eli, care este vechiul cuvint Eliachim sau Ioachim, tatal Sfintei Fecioare Maria, insa Iosif nu este fiu a lui Eli, ci numai formal, oficios fiindu-i ginere.
In Evanghelia dupa Matei gasim ca Iacob a nascut pe Iosif, barbatul Mariei, din care s-a nascut Iisus. Acest „din care” in limba greaca este explicat printr-un pronume relativ feminin, deci Sfinta Fecioara Maria s-a nascut nu din Iosif, deoarece nu era barbatul Ei, ci doar un purtator de grija.
Bunul Dumnezeu hotarise in Sfatul Sau cel vesnic ca acum „sa se implineasca timpurile”, cind sa trimita pe Fiul Sau in lume, ca sa o mintuiasca de sub tirania diavolului.
Arhanghelul Gavriil s-a grabit, trimis de Dumnezeu, sa salute pe Sfinta Fecioara Maria, cu o salutare neobisnuita la evrei: „Bucura-te ceea ce esti plina de dar.”
De obicei intre evrei erau salutari de la caz la caz: „pace tie” „salom leka”, „Domnul este cu tine”, „Iahve ineka”, „Dumnezeu sa te binecuvinteze”, „Ieberekeka Iahve”, „Dumnezeu sa se indure de tine”, „Elohim iehonka” si „Mergi in pace”, „Iek Ieksalom.”
Deci aceasta era o salutare noua si straina, care o duce in nelamurire, o tulbura si se gindea ce fel este aceasta salutare, dar arhanghelul o linisteste: „Nu Te teme Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu”, aducindu-I vestea plina de bucurie, „ca va naste un Fiu, care se va chema Iisus”, Fiul Celui Prea inalt.
Este cea mai extraordinara dintre soliile pe care le-a primit cindva vreun pamintean, dar este totusi solia cea mai buna pe care omenirea o astepta de mii de ani.
Dupa cum am vazut mai inainte, Ea se fagaduise Pururea fecioara lui Dumnezeu si nu voia sa stie de barbat in toate zilele vietii Sale. Si acum aude vestea infricosata pentru Ea, de a fi pusa in situatia ca „va naste" si-l intreaba pe Arhanghel: „cum va fi aceasta, de vreme ce Eu nu stiu de barbat?"
Arhanghelul ii raspunde ca „Duhul Sfint se va pogori peste Tine si puterea Celui Prea Inalt Te va umbri" si, pentru a nu cadea in indoiala, Arhanghelul tine sa- I comunice ca si ruda Ei, Elisabeta, care era stearpa, „a zamislit un fiu la batrinete si este in a sasea luna".
Au fost cazuri cind si alte femei au nascut fii, care erau sterpe si inaintate in virsta: Agar pe Imail, Sarra pe Isaac, Ana pe Samuel, Elisabeta pe Sfintul Ioan Botezatorul, Ana pe Sfinta Fecioara Maria, etc. dar acestea au fost maritate, pe cind aceasta era nemaritata.
Termenul Haalmah, cum o numeste proorocul Isaia, inseamna o „femeie tinara nemaritata", dar care, fecioara fiind, va naste. Nicidecum nu este redat termenul betulah, nume dat indeobste fecioarelor in limba ebraica si care e un termen ce nu precizeaza virsta ca celalalt, si care va ramine fecioara chiar daca naste.
Arhanghelul termina comunicarile sale prin cuvintele: „Ca la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta", pentru a arata ca nu avea voie sa se indoiasca de cele spuse Ei cu privire la nasterea mai presus de mintea omeneasca a Fiului Ei dumnezeiesc. Apoi se indeparteaza de la fata Ei.
Duhul Sfint da Sfintei Fecioare Maria, puterea sa-L zamisleasca, fara saminta barbateasca si deci fara de pacat, caci Dumnezeu lucreaza asupra oamenilor totdeauna prin Duhul Sfint.
Sfinta Fecioara Maria consimte la aceasta mareata opera de mintuire si se resemneaza: „Iata roaba Domnului. Fie Mie dupa cuvintul Tau.”
Aceasta veste minunata si neasteptata, covirseste mintea si inima Sfintei Fecioare Maria si o pune intr-o situatie mult prea grea pentru intelegerea bunului Ei logodnic. Ea se hotaraste sa plece la ruda Ei de peste munti, la Elisabeta, unde petrece 3 luni.
Aici pruncul din pintecele Elisabetei a saltat iar ea a primit-o pe Sfinta Fecioara Maria cu cuvinte de buna sosire: „Binecuvintata esti Tu intre femei si binecuvintat este rodul pintecelui Tau…”
Auzul acestor cuvinte o linisteste mult pe Sfinta Fecioara Maria, sufletul Ei se umple de sentimente pina la revarsare, iar din inima Ei se exteriorizeaza prin cuvinte o cintare de lauda si multumire lui Dumnezeu, una dintre cele mai frumoase din cite le-a rostit vreo gura de femeie vreodata.
Reintoarsa in casa lui Iosif cind semnele maternitatii incep asa de lamurit, ginduri multe si grele se involbureaza in mintea neprihanitului logodnic ce se hotaraste sa o lase pe ascuns. Insa acelasi Arhanghel ii spulbera temerile iar atitudinea lui Iosif se schimba radical dupa ce afla inalta si suprafireasca menire a Sfintei Fecioare Maria, el umplindu-se de cea mai arzatoare dragoste pentru Mama si Copil.

II. Maternitatea Divina

De la aceste intimplari s-au scurs alte 6 luni pina cind a iesit porunca de la Caius Iulius Caesar Octavianus 27 i.e.n. - 14 e.n., pentru recensamintul general.
Pe cind erau in Betleem s-au implinit zilele ca Ea sa nasca. Si a nascut minune preaslavita, pe Fiul lui Dumnezeu, in staulul vitelor.
Sfinta Fecioara Maria da singe din singele Ei si carne din carnea Sa si, dupa cum fara pofta sau placere omeneasca a zamislit, naste fara de durere si fara vreo alta stricaciune adusa fecioriei. Astfel se pastreaza fecioria cea atit de scumpa si in timpul nasterii si dupa nastere.
In aceasta consta toata minunea si taina maternitatii, pe care nu o va intrece sau egala nici o alta femeie vreodata. Domnul se naste fara de tata din femeie, Cel ce este din Tata fara mama iar unde n-a premers mai inainte placere, acolo nici n-a urmat dupa aceea.
Dar e si la mintea omului ca dupa ce s-au petrecut lucruri atit de minunate Ea nu se putea gindi sa se pogoare la o viata de rind.
Dupa preaminunata nastere Sfinta Fecioara Maria isi incepe cel mai inalt si sublim oficiu din istoria maternitatii: „cresterea Fiului Ei, om adevarat si Dumnezeu adevarat”, printr-o grija deosebita si prin silinta multa ce nu o scuteste de bucurii, ca urmare a semnelor si minunilor nesfirsite ale dumnezeiescului Ei Fiu, si nici de tristete si teama, ca urmare a planurilor crude din partea lui Irod Antipa (4 i.e.n. - 39 e.n.), pentru a se implini legea si proorocii plecind in Egipt.
Cite clipe grele, suferinte, ingrijorari si primejdii vor fi trecut prin sufletul Ei, acolo, in tara aceea straina si indepartata.
Apoi exilul s-a scurs si ei s-au intors, dupa vestirea Arhanghelului, in Nazaretul Galileii, intre cunoscuti si rude.
Cind pruncul Iisus a ramas in Ierusalim, in acea invalmaseala pascala, cite momente de zbucium, groaza si neliniste, n-a simtit Sfinta Fecioara Maria pina L-a gasit, dupa trei zile de cautare, in templul din Ierusalim, in mijlocul invatatorilor legii pe care ii asculta si ii intreba.
Semne din ce in ce mai graitoare ii atesta ca acest Fiu are o alta chemare in lume, incepind cu nunta din Cana Galileii si terminind cu zbuciumul omenesc de pe Cruce si maretia dumnezeiasca a Invierii. In acest timp Sfinta Fecioara Maria, nesfirsit de smerita, ramine in general in umbra, din care nu iese decit pentru a sta aproape de Cruce.
Singur Sfintul Ioan Evanghelistul noteaza evenimentul de la Cana Galileii, unde Sfinta Fecioara Maria recomanda cu glas duios si plin de incredere Sfintilor Apostoli si, prin ei, tuturor credinciosilor din toate timpurile: „Faceti orice va va spune!”
Aceasta este singura propovaduire a Sfintei Fecioare Maria, mentionata in Noul Testament, pentru a indrepta atentia asupra dumnezeiescului Ei Fiu.
Fara indoiala ca stia de iubirea celor saraci si obiditi, a vamesilor si pacatosilor si de ura neimpacata a fariseilor si carturarilor si intelegea pe deplin cuvintele dureroase ce le aude din gura lui Iisus si stia ca Fiul Ei nu este numai al Ei ci al intregii omeniri chiar si atunci cind Iisus prevestea moartea Sa.”
Pe drumul calvarului sabia prezisa de Dreptul Simeon a sfisiat inima Ei materna atunci cind Iuda Iscarioteanul L-a tradat printr-o sarutare vicleana, cind ucenicii L-au parasit, Apostolul Petru s-a lepadat de trei ori, Pilat din Pont L-a condamnat la moarte si cind ostasii L-au umplut de vinatai si rani singerinde pe tot corpul.
Inchipuiti-va ce durere a apasat sufletul Ei de mama vazindu-si Fiul cazut sub greutatea Crucii si apoi rastignit…
Desigur nu se pot spune in cuvinte plingerile, oftarile si jalea Ei la pogorirea lui Iisus de pe Cruce si la inmormintarea Lui.
Pe drept cuvint a prezis profetul suferintele Ei zicind: „O voi, care treceti pe cale, priviti si vedeti daca mai este vreo durere ca durerea ce ma copleseste…”
Dupa toate ostenelile Ei, dupa toata smerenia, devotamentul si coplesitoarele suferinte, a urmat linistea, pacea, bucuria si fericirea statornica atunci cind l-a vazut pe Fiul Ei inviat din morti, aratarea Sa timp de 4o zile Sfintilor Apostoli si credinciosilor, si apoi Inaltat la ceruri.
Asadar Sfinta Fecioara Maria, cea plina de Har, cea care s-a facut Maica Dumnezeu - Omului, Mintuitorului lumii, cea plina de har de la nastere, ramine plina de har tot timpul vietii Sale si astfel pacatul nu atinge nici trupul si nici sufletul Ei, desi se naste sub pacatul stramosesc de sub care numai Fiul Ei cel dumnezeiesc scapa. Odata cu aceasta nastere pacatul este izgonit definitiv din acest trup.
Sfinta Fecioara Maria a avut supremul grad de sfintenie, grad la care nu s-a ridicat si nu se va ridica niciodata vreun om.
Ea a fost culmea cea mai inalta la care s-a ridicat omenirea in intimpinarea lui Dumnezeu. In acest fel Sfinta Fecioara Maria este mai presus de tot neamul omenesc dar ea ramine in solidaritate cu neamul omenesc.
Fiind nascuta cu pacatul stramosesc si zamislita la fel ca ceilalti oameni ea a avut nevoie curatire.
Timpul in care se infaptuieste deplina Ei curatire de pacat este Bunavestirea Sa iar persoana prin care se curateste este Sfintul Duh.
Textul: „iar cind s-au implinit zilele curatirii lor” nu se refera la pururea-feciorie, caci nu avea nevoie de curatire, dar trebuia sa implineasca toata legea.
Faptul ca Iisus se fereste de Ea uneori iar Sfintii Apostoli au o atitudine fortata, nu inseamna o negare a Maternitatii Divine ci numai ca, din „inalte ratiuni si prudente pedagogice” ei au considerat ca este mai bine asa, punind pe primul plan importanta misiunii lor cu caracter universal.
Totusi au fost cazuri cind Sfintii Apostoli ii acorda Sfintei Fecioare Maria intreaga Sa importanta „hristologica si soteriologica” si o numesc „Mama lui Iisus”, iar Elisabeta o numeste „Maica Domnului meu.”
Maternitatea Divina devine in timpul marilor dispute teologice (intre 325 – 787) obiectul de discutii aprinse in special la Sinoadele Ecumenice de la Efes – 431, Calcedon – 451, Constantinopol – 553 si Constantinopol (intre 68o – 681), unde s-au combatut invataturile gresite ale marilor eresiarhi Nestorie si Eutihie.
Primul sustinea ca Sfinta Fecioara Maria a nascut un simplu om iar cel de-al doilea, Eutihie, sustinea ca Ea nu ar fi nascut pe omul nestorian ci un Dumnezeu adevarat, fara fire omeneasca.
Sfintii Parinti, la sinoadele de mai sus, s-au pronuntat numind pe Sfinta Fecioara Maria: „Theotokos” – Nascatoare de Dumnezeu, ca cea care a nascut cu adevarat dupa toate legile generatiei omenesti dar nu un simplu om ci un Dumnezeu adevarat, in doua firi intregi, omeneasca si dumnezeiasca, neamestecate, nedespartite si neschimbate.
Negarea termenului „Theotokos” nu este altceva decit negarea a insasi divinitatii lui Iisus Hristos.
Dupa praznicul Cincizecimii nu mai avem date scripturistice despre Sfinta Fecioara Maria.
Data in grija ucenicului celui iubit, care a luat-o intru ale sale, dupa savirsirea acestei vieti Ea trece la cele vesnice (adoarme) pe la anul 45 sau 48 e. n., in Ierusalimul sfisierilor Sale materne dar si a amintirilor nesterse.
Dumnezeu, Fiul Sau, nu lasa parasirii si uitarii acest trup din care a luat carne si singe ci il inalta la ceruri.
Deci Ea este inaltata la ceruri cu puterea Fiului Ei, nu prin puterile Sale proprii, dupa ce mai intii moare (adoarme), cum si Fiul Ei a murit cu adevarat, dupa natura Sa omeneasca, luata in intregime din Sfinta Fecioara Maria.

III. Iperdulia

Cultul Sfintei Fecioare Maria iese din dulia obisnuita sfintilor in iperdulia cuvenita numai Ei.
Biserica foloseste cele mai gingase, mai mari si mai venerabile dintre epitetele ce le poate darui limba omeneasca.
Tot Biserica a rinduit sarbatori speciale ca: Nasterea Sfintei Fecioare Maria (8 sept.), Acoperamintul Maicii Domnului (l oct.), Intrarea in Biserica a Sfintei Fecioare Maria (21 noiembrie), Soborul Maicii Domnului (26 dec.), Bunavestire (25 martie) si Adormirea Maicii Domnului (15 aug.), toate fiind zile speciale spre lauda Purureafecioriei, Maternitatii si a rolului de mijlocitoare avut de Maica Domnului intre noi si Fiul Ei, Hristos.
Fiecare slujba contine rugaciuni nenumarate catre Ea iar numele ii este pronuntat in Biserica alaturi de numele Mintuitorului nostru Iisus Hristos.
Sfinta Fecioara Maria are un rol deosebit de important in mintuirea noastra deoarece din Ea s-a nascut Mintuitorul nostru. Deci Ea a pus la dispozitia acestui act dumnezeiesc vasul neprihanit al trupului si al sufletului Sau, iar slava Ei este mai presus de slava oricarei fapturi pentru ca slava aceasta „este o slava din Hristos si in Hristos.”
Daca e cu dreptate sa se dea cinstire sfintilor pe pamint, cu atit mai mult li se cuvine lor aceasta dupa ce, prin moarte, sint salasluiti in preajma si in lumina lui Dumnezeu.
Iosua Navi s-a inchinat pina la pamint, cazind pe fata sa, ingerului ce i s-a aratat. La fel Manoe cu sotia sa. Ori Sfinta Fecioara Maria este mai presus de sfinti si de ingeri caci, se vede „ca si ingerii si oamenii i se inchina.”
Daca insusi Dumnezeu a invrednicit-o de cinstea cea mai mare de a naste pe Mesia si a vestit aceasta prin prooroci, daca ingerul Gavriil I s-a inchinat si, de asemenea, Elisabeta, mama Sfintului Ioan Botezatorul, iar Fiul Ei I s-a supus in copilarie, dind-o apoi, pe cind era pe Cruce, in seama iubitorului de feciorie Apostol Ioan, oamenii din multime au fericit-o ca L-a purtat si L-a alaptat iar Fiul Ei a intarit aceasta zicind: „Asa este!”, cu atit mai mult se cuvine noua sa avem o atitudine vrednica de cinstea ce i se cuvine.
Insasi Sfinta Fecioara Maria spune ca „i-a facut marire Cel puternic si de cum Ma vor ferici toate neamurile.”
Daca in timpul vietii Sfinta Fecioara Maria nu s-a bucurat de prea mare cinste dupa moartea, Invierea si Inaltarea la cer a Fiului Ei dumnezeiesc Ea este cinstita de toate neamurile.
Un vechi text de cult iperdulic il gasim in Liturghia Sfintului Iacob.
Sfintul Ioan Damaschin (676 – 749), scriitor sirian si teolog erudit, compune Octoihul, catavasiile Buneivestiri, Canoanele de la Sfintele Pasti, Canoanele de Craciun, Boboteaza, Inaltarea Domnului si Axionul „De Tine se bucura!”, cu cintari alese in cinstea Sfintei Fecioare Maria.
„Straina este Maicilor fecioria, straina este si fecioarelor nasterea de fii iar intru Tine (Sfinta Fecioara Maria) amindoua s-au rinduit.”
„Nu pricep Curata nici ingerii, nici oamenii, Maica si Fecioara, ceea ce in Tine s-a facut!”
„Bucura-te si iar bucura-te, Mireasa pururea Fecioara!” cinta sfinta noastra biserica la zilele speciale inchinate Sfintei Fecioare Maria.
Pururea fecioria, Maternitatea divina si Iperdulia Sfintei fecioare Maria isi au radacinile in Noul Testament, fiind prezentate crestinismului odata cu Bunavestirea Sfintei Fecioare ce are ramnificatii si in Vechiul testament.

Toate cele relatate pina aici sper sa fie o picatura de apa dintr-un ocean fara margini sau un fir de nisip dintr-un munte inalt pina la cer. Caci „toata limba cea limpede graitoare si mintea cea mai presus de lume” nu se pricepe a lauda, dupa vrednicie, pe Sfinta Fecioara Maria sau sa expuna in cuvinte maiestre viata Ei curata, devenita priveliste minunata ingerilor.
Viata Sa fara prihana, dedicata in intregime lui Dumnezeu, de la nastere pina la trecerea Ei la cele vesnice, smerenia de care a dat dovada in tot timpul activitatii publice a lui Iisus Hristos, rabdarea si alte calitati cu care s-a impodobit in timpul vietii, poate fi un model de urmat pentru cei ce isi aleg de buna voie si nesililiti de nimeni calea desavirsirii crestine, calea monahismului crestin.
Grija materna pentru cresterea dumnezeiescului prunc, zbuciumul din timpul exilului din Egipt si a Calvarului de pe Golgota, dragostea cu care isi urmareste Fiul pina la Inaltarea Sa la ceruri, fara a-L sustrage din misiunea Lui dumnezeiasca, sint, pentru mamele crestine, tot atitea exemple de urmat pentru cresterea si educarea fiilor lor.
Respectarea poruncii stapinirii de a se inscrie cu toata situatia in care se afla de a naste, netinind seama de drumul lung si obositor de la Nazaret la Betleem, indeplinirea legii, desi nu avea nevoie de curatire, pentru ca a nascut mai presus de fire si fara ispita barbatesca, pelerinajele anuale la Ierusalim, de sarbatori, cu toata familia sfinta, munca cinstita pentru procurarea celor necesare vietii, urmarea lui Iisus Hristos cu toata dragostea materna, din rindul multimilor imbulzite sa-L asculte si sa se atinga de El, sint fapte demne de urmat de orice crestin.
Maestrii de reputatie isi incearca penelul in zugravirea icoanelor, din dragoste catre Sfinta Fecioara Maria, silindu-se in redarea trasaturilor fizice cit mai fidel cu bunatatea sufletului Ei curat.
Iar crestinii de toate virstele si categoriile sociale ii inchina si ii vor inchina Sfintei Fecioare Maria cele mai profunde sentimente religioase, ii cer ajutorul si ii rostesc numele cu cea mai aleasa evlavie.