5 aprilie 1957

Prea Cuvioase Parinte Daniil,

Fie ca scrisoarea mea n-a ajuns la destinatie, fie ca a fost interceptat raspunsul de cei ce n-ar vrea sa plec de aici, fie ca, în sfirsit, nu mai sunt vrednic sa primesc nici macar doua rinduri din partea P.C. Voastre, fapt este ca, pina astazi, n-am primit nimic de la Rarau.
Este adevarat ca V-am amarit mult, în trecut. Am plecat de la Antim si n-am venit la Crasna. Dar nu va puneti problema ca, poate, înca nu eram pregatit pentru a ma apropia si a ramine, asa cum s-ar cuveni, mereu linga P.C. Voastra?
Daca însusi Simeon Noul Teolog a fost tinut – pare-mi-se – un timp oarecare departe de duhovnicul sau, nefiind chemat decit la momentul potrivit, ce sa mai spun de mine, mult pacatosul si, adesea, înselatul!
Daca, totusi, cunoscindu-ma prea bine, ati hotarit sa ma tineti la distanta, V-as ruga sa-mi permiteti macar sa va vizitez dupa Pasti, ca sa ma spovedesc si, în urma marturisirii, sa-mi dati sfaturile si canonisirile trebuincioase, pe care sa le pun în practica aici.
Drept vorbind, nici eu n-am încredere în mine însumi. Cu toate acestea însa, atunci cind se gaseste un „om”, se poate restabili si un slabanog de 38 de ani. Domnul Iisus este acelasi si cred cu tarie ca poate face aceleasi minuni ca acum doua mii de ani.
Chiar cind am plecat de la Antim, eram tot în cautarea unui duhovnic.Il caut si acum. Il cer mereu de la Dumnezeu, în rugaciunile mele. Si poate ca, în cele din urma, îmi va asculta Dumnezeu rugaciunile si, mai ales, ma va face vrednic de el. Altminteri, voi ramine mereu în starea de deznadajduire în care ma aflu, mereu trindav, plin de patimi, care pe mine ma duc la pierzare, iar pe semenii mei îi smintesc.
Dupa cum V-am spus la Bucuresti, sunt invitat si de parintele Dosoftei, la Putna, si de parintele Benedict, la Caldarusani. Totusi, inima mea înclina mai mult spre Rarau si spre parintele Daniil. Spre Rarau – pentru ca e un schit mai retras, departe de zgomotul lumii, si spre parintele Daniil – pentru ca m-a scos din multe încurcaturi launtrice, m-a povatuit la tot pasul, îmi doreste sincer mintuirea si nu ma cruta atunci cind vede ca sufletul meu se afla în primejdie. In plus, ceea ce cauta sufletul P.C. Voastre, cauta si sufletul meu; avem aceleasi preocupari, aceleasi sfinte dorinte si acelasi dor în chemarea Numelui dulce al lui Iisus, chit ca între noi e o mare diferenta de virsta, de pregatire, de viata. Totusi, nu ma deznadajduiesc de a mea mintuire, ticalosul, si – ca oaia schioapa – as dori sa vin si eu pe urma ucenicilor P.C. Voastre.
In asteptarea raspunsului,

Va sarut mina,
Paulin monahul