| The Free Site | vBuddy - promote your website free | Cheap Web Hosting - starting at $5 |
Alexandru Teodorescu, cel ce avea sa devina monahul Sandu Tudor s-a nascut in Bucuresti, la 24 decembrie 1896, ca fiu de intelectual, tatal sau fiind un magistrat sarac, neavind alta sursa de venituri decit leafa. Familia Teodorescu a fost o familie numeroasa.
Alexandru Teodorescu a facut liceul la Ploiesti, fiind printre fruntasii generatiei sale. Un indrumator al sau din tinerete a fost profesorul sau de istorie si filosofie, Ion Niculescu Dacian, care, din timpul scolaritatii, i-a pus Evanghelia in mina, carte ce avea sa-i ramina suport nezdruncinat tot restul vietii sale.
Primul razboi mondial (1916) l-a luat din clasa ultima a liceului. Avea doar 18 ani. In timpul razboiului Alexandru Teodorescu a devenit sublocotenent, pe front. In anul 1921 a fost demobilizat.
Alexandru Teodorescu a sosit in Bucuresti incercind sa faca pictura si urmind cursurile Academiei de Arte Frumoase. Lipsa mijloacelor materiale il face insa sa se intoarca in casa parinteasca din Constanta. Aici intra in slujba serviciului maritim roman, ca ofiter asistent (1922 - 1924) si, dupa un timp, devine profesor suplinitor la liceul din Pogoanele - Buzau.
Se intoarce apoi in Bucuresti si devine director pentru ajutorarea studenteasca in cadrul Asociatiei Studentilor Crestini.
In 1927 scrie in versuri un poem religios, „Acatistul Sfintului Dimitrie Basarabov", lucrare bine primita si aprobata de Sfintul Sinod. Tot in 1927 Parintele Gala Galaction, decanul Facultatii de Teologie din Chisinau, care-i cunostea preocuparile, il cheama si-l numeste subdirectorul Internatului Teologic din Chisinau. Acolo a avut o activitate spirituala bine cunoscuta in acei ani.
In 1928 Universitatea din Bucuresti il numeste secretar al Oficiului Universitar pentru ajutorarea studenteasca.
In 1929 i se acorda o bursa pentru o calatorie la Sfintul Munte Athos de unde se intoarce cu o bogata experienta ce-l va marca pentru toata viata.
In 1930 editeaza revista „Floarea de foc", in jurul careia se grupeaza un numar de scriitori crestini si comunisti: Alex. Sahia, Ghita Ionescu, Lespezeanu, Alfons Adania, etc. Grupul avea o activitate de stinga.
In 1933 - 1938 apare ziarul „Credinta", in acelasi spirit ca si „Floarea de foc".
In 1939 Alexandru Teodorescu este din nou concentrat.
In 1941 se intoarce de pe front.
In 1942 este arestat de Siguranta Generala dar, la scurt timp dupa aceea, este eliberat.
Doreste sa reediteze „Floarea de Foc" dar oficialitatile nu ii aproba acest lucru.
Viata sa de familie este falitara pentru a treia oara.
Satul de vremelnicie in 1945 intra ca frate la manastirea Antim. Contribuie la restaurarea partiala a manastirii si a bisericii Antim.
In noua sa viata isi gaseste multumirea sufleteasca ca monah.
Toate cele de mai sus le stiu sigur, fiind marturii personale.
Despre Sandu Tudor as mai putea spune ca, plecind ca monah la Manastirea Sihastria si apoi la Rarau, reusise sa se faca cunoscut foarte multa lume, mai ales cei tineri, cautindu-l. Era un foarte bun sfatuitor spiritual. Toata viata sa a citit mult si a scris multa proza si poezie. Ins aputin din ceea ce a scris el s-a publicat. La Rarau a scris multe meditatii religioase, traind o viata de rugaciune ca monah.
Inca fiind la Antim, la initiativa sa a luat fiinta Rugul Aprins, care are ca model de inspiratie Rugul Aprins din Biblie (Cartea Exod 3, 1-2). Era o miscare religioasa de inviorare spirituala, fara nimic politic in statutul sau.
In iunie 1958 Sandu Tudor a fost arestat impreuna cu un grup din cei ce participau la intrunirile religioase ale Rugului Aprins de la manastirea Antim. Majoritatea celor arestati impreuna cu Sandu Tudor au fost eliberati in 1964.
Sandu Tudor a murit in inchisoare, la Aiud. Fiind calugar a purtat numele de Agaton apoi pe cel de Daniil.
Dumnezeu sa-l odihneasca in lumina.
Arhim. Sofian Boghiu