Am citit si m-am informat, cât am putut, asupra „cazului Pucioasa" si îmi iau permisiunea sa fac câteva consideratii personale. In primul rând, fenomene de acest gen si anume pretentia unor credinciosi de a avea „descoperiri" din partea lui Dumnezeu, sau contacte directe cu El, viziuni etc., atari fenomene au aparut mereu în decursul istoriei bisericesti. Mai ales crestinii piosi au sustinut ca au asemenea contacte cu supranaturalul; istoria Bisericii e plina de astfel de întâmplari.
Cazul care ne preocupa acum este unul care a facut mai multa vâlva decât trebuia si aceasta - va rog sa-mi iertati expresia - datorita presei care, uneori din motive bine justificate, de informare a opiniei publice, alteori si din dorinta de senzational, a cautat sa-l transforme într-un caz de publicitate. Dar nici asa el nu se poate, totusi, minimaliza. Pentru ca - iata - în localitatea despre care se vorbeste atâta astazi, din apropierea oraselului Pucioasa, s-a ridicat o, sa-i spunem, „biserica", sigur curioasa ca arhitectura, unde s-a adunat un grup de oameni si unde se gaseste si o familie de artisti talentati. Toate aceste elemente ofereau premisele unui subiect susceptibil de o mare publicitate. Pe deasupra, întâmplarile legate de „fenomenul Pucioasa" sunt într-un fel puse în legatura si cu unul dintre ierarhii nostri. Pentru prima data, daca nu gresesc, un atare fenomen este legat la noi de un ierarh. Spun aceasta tinând seama de faptul ca un ierarh este obligat întotdeauna la prudenta, la o atitudine foarte rezervata în asemenea situatii, pentru ca istoria Bisericii si experienta duhovniceasca a oamenilor Bisericii impun o atare prudenta.
Deci, ceea ce s-a întâmplat si se întâmpla la Pucioasa nu gasesc ca ar fi un fapt cu totul neobisnuit în istoria Bisericii, a spiritualitatii crestine, a duhovniciei, dar fiind confruntati cu el acum, trebuie sa-l privim, cum spuneam, cu oarecare prudenta înainte de a ne pronunta asupra lui.
Poate ca este si un alt aspect care s-ar cere subliniat. Atari fenomene apar mai ales în momentele mai iesite din comun din viata unei comunitati, nu doar locale. Iata, îmi vine în minte un caz oarecum similar, care a facut mult mai mare vâlva în societatea româneasca: cazul de la Maglavit al lui Petrache Lupu. Si acela, ca si acesta, se produsese într-un moment de framântare a societatii românesti si am zice într-un fel, daca nu calculam anii într-un mod foarte precis, ca fenomenul Maglavitului s-a produs cam înaintea celui de-al doilea razboi mondial. Sa ne fereasca Dumnezeu de a ne gasi si acum în preajma unei asemenea conflagratii, dar framântari în viata sociala, tulburari politice sunt si astazi, si mi se pare ca într-un fel „fenomenul Pucioasa" poate fi legat de perioada mai agitata politic, social, material, oricum mai iesita din comun, pe care o parcurgem în prezent, în împrejurari ca acestea nu e de mirare ca apar atari fenomene si ca ele capata un aspect oarecum social, ca sa nu zic chiar politic. Am în vedere faptul de a se face din România un fel de centru al întregului Univers, pretentia ca limba noastra ar putea ajunge, la un moment dat, o limba a întregii lumi...
Cazul în sine însa, este specific unei pietati mai iesite din comun si e bine sa-l tratam ca atare. Pâna când se va pronunta într-un fel Sfântul Sinod as spune ca nici macar nu trebuie sa-i dam o amploare mai mare decât o are el însusi. Sa fim cu rabdare, pentru ca timpul sa dovedeasca daca a fost ceva real si adevarat sau nu în tot ce se leaga de acest caz.

* Raspuns la întrebarea lui Boris Buzila referitoare la „fenomenul Pucioasa-Glodeni" si aparut în „România libera", serie noua, an. LI, nr. 853(14887), sâmbata 23-duminica 24 ianuarie 1993, p. 9.