Învatatura despre post si motivele trebuintei acestuia, este marturisita de-a lungul istoriei Bisericii. Primul exemplu, probabil si cel mai bun, este postul la care au fost chemati Adam si Eva care a fost atât trupesc cât si duhovnicesc. Fructul care le-a fost interzis are o semnificatie trupeasca, duhovniceasca si simbolica. A fost într-adevar o mare descoperire. Protoparintii nostri erau nestatornici în ascultarea poruncilor lui Dumnezeu. Si au dobândit cunostinta binelui si a raului, savârsind raul (Facere, capitolul 3) . Asemenea lor, si noi când refuzam sa ducem la bun sfârsit postul duhovnicesc/trupesc pe care ni-l cere Dumnezeu prin Biserica Sa, cresc în noi patimile carora le-am lasat drum liber.
Câta nevoie avem de post? Daca Adam si Eva n-au putut ramâne în rai fara el, atunci oare noi cum ne putem întoarce acolo fara ajutorul lui?
Adam si Eva au cazut în robia patimilor din cauza nestapânirii iar israelitii erau gata sa se întoarca în robie si pierzanie sigura în Egipt, din cauza poftei pântecelor. În „Iesire” citim cum evreii au murmurat împotriva lui Dumnezeu pentru ca le era foame si doreau sa se întoarca în robia egipteana pentru “caldarile cu carne” din care îsi primeau portiile zilnice cuvenite sclavilor (Iesire 16, 2:3).
Aici nu avem de-a face cu o simpla întoarcere într-o robie fizica de dragul unei ratii mizere de mâncare. În acelasi timp, israelitii erau dispusi sa sacrifice credinta în Dumnezeu si speranta mântuirii. De dragul pântecelor si a grijilor trupului, erau dispusi sa renunte la botezul în Marea Rosie si la mântuirea promisa de Dumnezeu.
Istoria robiei egiptene si a eliberarii prin Moise este prototipul întregii istorii omenesti, la fel cum Moise este prototipul lui Hristos. Si noi suntem condusi din robia pacatului si legaturile mortii prin apele botezului, în pustie si retragere din aceasta lume. Continuam, suferind, luptând, cazând si ridicându-ne din nou pentru ca avem nadejdea sigura a fagaduintei Împaratiei lui Dumnezeu. Si cu toate acestea, si noi suntem trasi înapoi de pântecele noastre, de patimi, înapoi în robia dintâi. Asemenea lui Esau, si noi vindem din cauza pântecelor, mostenirea pe care am primit-o prin nastere (Facere 25:29-34). Necesitatea si valoarea postului este foarte bine aratata în aceste doua exemple, unde observam si primele doua aspecte ale postului: ascultarea de Dumnezeu, datorita careia Adam si Eva ar fi putut ramâne în rai, într-o stare de eliberare de robia satanei, precum si eliberarea de patimi pentru a fi iarasi liberi pentru cresterea duhovniceasca si dobândirea raiului .
Al treilea motiv pentru a posti este însasi cresterea duhovniceasca despre care vorbeam. Moise a postit pentru patruzeci de zile atunci când a fost în preajma Domnului. Pentru mai mult de o luna, comuniunea cu Dumnezeu a fost mâncarea lui iar cuvintele Domnului i-au fost bautura (Iesire34:18; 34:28; Deuteronom 9:9;10:10). Mântuitorul a postit patruzeci de zile în pustia Ierihonului pentru a birui ispitirile celui rau, dar Moise a postit pe muntele Sinai pentru a fi în prezenta Domnului. Noi de aceea postim patruzeci de zile înaintea Sfintelor Pasti, pentru a putea birui ispitele celui potrivnic si pentru a ne afla în comuniune cu Dumnezeu. Acesta este cel de-al treilea aspect al postului, acela de a lepada toate grijile lumesti, toata grija trupului , pe cât ne sta în putinta, sa „Nu va îngrijiti pentru viata voastra, ce veti mânca…”ci… „cautati mai întâi împaratia Lui”, (Luca 12:22, 29, 31) mai degraba „Arunca spre Domnul grija ta si el te va hrani” (Psalmul 54:25).
Noi stam în prezenta lui Dumnezeu la fiecare slujba (si bineînteles, postim înaintea fiecarei Liturghii) dar niciodata mai mult decât la Pasti, când asemenea lui Moise, petrecând Postul Mare, stam pe culmea unui Sinai duhovnicesc si primim fagaduinta Domnului.
Si marele prooroc Ilie a postit patruzeci de zile atunci când îngerul l-a chemat pe muntele lui Dumnezeu, nu numai pentru a-si curata sufletul ci si din respect si uimire în fata lui Dumnezeu, pentru ca nu a privit catre cele ale trupului ci si-a pus toata speranta întru Domnul (3 Regi 19:18). În acest fel, ne pregatim pentru cea mai importanta perioada a anului liturgic, prin cele patruzeci de zile de postire.
Mai postim si atunci când am cazut si am fost biruiti de potrivnicul nostru si dorim sa-L chemam în ajutor pe Dumnezeu. Aceasta se face pentru a ne curati sufletele si a ne smeri pentru dobândirea harului lui Dumnezeu. Asa au postit Iosua cu oamenii lui si tot poporul lui Israel, dupa ce au fost învinsi la cetatea Ai, cazând cu fata la pamânt înaintea chivotului Domnului (Iosua 6:7).
Aici suntem pusi fata în fata cu o problema foarte importanta, pentru ca stim ca faptele din Vechiul Testament sunt descoperiri despre lupta duhovniceasca a Sfintei Biserici si a fiecarui crestin în particular. Când Iosua a strigat catre Dumnezeu (cap. 7) „De ce ne-ai lasat sa cadem prada vrasmasului?”, Dumnezeu îi raspunde ca din cauza pacatelor lor s-a întâmplat aceasta. Si despre ce fel de pacat era vorba? Neascultarea din cauza lacomiei. Au furat lucrurile sub blestem ale Ierihonului si le-au împartit între ei.
Desi au gresit, Dumnezeu le-a primit rugaciunile si postul si a zis: „A pacatuit poporul si a calcat legamântul meu…de a ceea fiii lui Israel n-au putut sta împotriva vrajmasilor. Scoala dar si sfinteste poporul…blestemul e în mijlocul tau…nu poti sa stai împotriva vrajmasilor tai pâna nu vei îndeparta din mijlocul tau blestemul” (vezi Iosua cap. 7).
Si în acest caz putem vedea ca avem nevoie sa postim atunci când cadem în pacat, pentru a cauta cauza caderii noastre si a lupta împotriva ei. Postim si ne rugam lui Dumnezeu pentru a „îndeparta lucrul blestemat din mijlocul nostru”. În cartea lui Iosua, „lucrul blestemat” era simbolizat prin prada Ierihonului, luata de la pagâni, dar de fapt patima lacomiei i-a dus pe evrei în neascultare si astfel la înfrângere. Acest lucru s-a întâmplat iarasi la Gibea în zilele lui Phineas, când Israel l-a învins pe Beniamin prin rugaciune si prin post. Din nou, au fost ajutati sa-i învinga pe filisteni la Mitzpah prin rugaciune si post, „îndepartând lucrul blestemat din mijlocul lor” – de data aceasta au cazut în idolatria popoarelor înconjuratoare pentru a se conforma lumii contemporane din jur (1Samuel 7:6). Asadar cu ajutorul postului si a rugaciunii, asa cum ne învata Biserica Ortodoxa, putem învinge pe dusmanul omenirii. Postul ne ajuta sa îndepartam „lucrul blestemat (patimile) din mijlocul nostru” si sa ne smerim în fata lui Dumnezeu, marturisind ca izbânda noastra este întru Domnul. Aceasta este cea de-a patra dimensiune a postului: ne ajuta sa aruncam o privire în mijlocul nostru ca sa putem deslusi si, cu ajutorul lui Dumnezeu, îndeparta patimile care ne fac prada celui rau si ne despart de Dumnezeu.
Ester a postit, si împreuna cu ea au postit si s-au rugat toti credinciosii, când s-a pregatit pentru o misiune primejdioasa (4:16). Si Iosaf a cerut poporului sa posteasca când Iuda s-a confruntat cu pericolul invadarii amonitilor, si tot poporul s-a rugat si a postit pentru a primi putere si ajutor de la Domnul. Si noi postim si ne rugam cu statornicie pentru ca viata ce ne sta înainte este plina de primejdii duhovnicesti. Ne mai rugam pentru a putea auzi si întelege cuvintele pe care Domnul i le-a adresat lui Ioasaf: “Nu va temeti, nici nu va spaimântati de multimea aceasta mare, caci razboiul nu este al vostru, ci al lui Dumnezeu” (II Paralipomena 20:15).
Cel de-al saselea aspect al postului este pocainta. Aceasta este un factor prezent întotdeauna atunci când postim: postul ajuta sa ne caim cu adevarat pentru ca este o lupta acerba împotriva patimilor pe care le plângem. Din aceasta cauza cei din Ninive au postit în zilele lui Iona, (Iona 3:4-10), iar atunci când Ioil a chemat pe Israel catre pocainta, Dumnezeu a spus prin gura proorocului: “Postiti post sfânt, strângeti obste de praznuire, adunati pe batrâni, pe toti locuitorii tarii în templul Dumnezeului vostru si strigati catre Domnul rugându-l…de aceea spune Domnul, întoarceti-va catre Domnul Dumnezeul vostru, caci El este milostiv si îndurat…sunati din trâmbita în Sion, gatiti postiri sfinte…adunati poporul ….apoi Domnul a raspuns catre poporul sau graind: “Iata, eu va voi trimite grâu, must si untdelemn si va voi satura si nu va voi mai face de ocara printre neamuri!” (Ioil 1:14, 2:15-16). Pocainta reprezinta motivul principal pentru majoritatea postirilor din Vechiul Testament. De pocainta avem nevoie pentru a ne ajuta sa stam în prezenta lui Dumnezeu, pentru a obtine ajutorul Sau în izbavirea de pacate, în fata primejdiilor duhovnicesti si pentru cresterea duhovniceasca, dupa cum spune regele David: „Am smerit cu post sufletul meu” (Psalmul 34:12).
În perioada Vechiului Testament existau patru perioade bine delimitate de post. Dumnezeu le-a pomenit prin intermediul profetului Zaharia (8:19), spunând: „Asa zice Domnul Savaot: Postul din luna a patra, a cincea, a saptea si a zecea vor fi pentru casa lui Iuda spre veselie si bucurie si zile bune de sarbatoare! Dar iubiti adevarul si pacea. ”
În perioada Noului Testament a istoriei Bisericii, Noul Israel, gasim aceleasi criterii de postire, apostolii înaintea de a lua o decizie importanta, asa cum citim în Faptele Apostolilor: „Si pe când slujeau Domnului si posteau, Duhul Sfânt a zis… postind si rugându-se, si-au pus mâinile peste ei si i-au lasat sa plece”. Si iarasi “Si hirotonindu-le preoti în fiecare biserica, rugându-se cu postiri, i-au încredintat pe ei Domnului în care crezusera” (Fapte13:2-3, 14:23).
Mai mult, Apostolul Pavel mentioneaza si postul atunci când îi sfatuieste pe corinteni despre acele lucrari în care trebuie sa “se înfatiseze ca slujitori ai lui Dumnezeu” ( 2 Corinteni 6:5). Proorocita Ana, mare în fata Domnului, i-a slujit cu „post si rugaciuni” (Luca 2:36-37) iar Dumnezeu a trimis îngerul sau pentru a chema pe Corneliu la mântuire pe când acesta „postea si se ruga” (Fapte 10:30).
2
Am pomenit doar câteva exemple dar este suficient ca sa putem observa cât de numeroase si mari sunt binefacerile postului si a rugaciunii, asa cum ne arata Sfânta Scriptura. Se poate vedea cum postul precede si urmeaza fiecarui dar al Duhului Sfânt, oricarei izbânzi, oricarui progres duhovnicesc si urcus catre Dumnezeu. Sa-l lasam pe profetul Isaia sa lamureasca aceasta problema prin cuvintele inspirate de catre Duhul Sfânt:
“ Pentru ce sa postim, daca tu nu vezi? La ce sa ne smerim sufletul nostru, daca tu nu iei aminte? Da, în zi de post, voi va vedeti de treburile voastre si asupriti pe toti lucratorii vostri. Voi postiti ca sa va certati si sa va sfaditi si sa bateti furiosi cu pumnul; nu postiti cum se cuvine zilei aceleia, ca glasul vostru sa se auda sus. Este oare acesta un post care îmi place, o zi în care omul îsi smereste sufletul sau? Sa-si plece capul ca o trestie, sa se culce pe sac si în cenusa, oare acesta se cheama post, zi placuta Domnului? Nu stiti voi postul care îmi place? - zice Domnul. Rupeti lanturile nedreptatii, dezlegati legaturile jugului, dati drumul celor asupriti si sfarâmati jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel flamând adaposteste în casa pe cel sarman, pe cel gol îmbraca-l si nu te ascunde de cel de un neam cu tine. Atunci lumina ta va rasari ca zorile si tamaduirea ta se va grabi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu” (Isaia 58:3-8).
3
Postul este una din armele duhovnicesti pe care le avem la dispozitie în lupta împotriva celui rau. Cu toate acestea, este o arma pe care multi ar dori-o desfiintata si sa fim lipsiti de ea. În vremurile noastre, noi dar mai ales tinerii, suntem supusi unor ispite despre care generatiile din trecut nici n-ar fi visat ca exista. Poate nu a existat niciodata o perioada în istoria Bisericii noastre în care postul sa fi avut o importanta mai mare pentru supravietuirea duhovniceasca. Dragostea cere sa ne nevoim din toate puterile ca sa ne deprindem pe noi si pe copiii nostri cu o întelegere a postului, nu o simpla întelegere teoretica a regulilor postului (pentru ca litera legii ucide) ci o întelegere adevarata, profunda a dimensiunii duhovnicesti a postului (pentru ca duhul da viata).
Postul are mai multe întelesuri. Sfântul Grigorie Teologul vorbeste foarte profund despre unul din aceste aspecte, care cred ca este cel mai relevant pentru zilele noastre. În omilia sa despre Sfântul Botez, afirma:
“Hristos a postit o vreme înainte de a fi ispitit, noi înainte de Pasti. Cât priveste zilele cuvenite postului, ele ramân aceleasi”. Sfântul si de Dumnezeu purtatorul Ambrozie al Milanului, ne învata în acelasi fel: „Daca pâna si Domnul nostru Iisus Hristos, a postit când a trebuit sa înfrunte pe diavol, dorind sa se întareasca împotriva ispitelor acestuia, a facut aceasta ca sa cunoastem ca nu putem birui în alt chip capcanele celui rau”.
Sfântul apostol Pavel face adesea comparatia între nevoitorul crestin si un atlet- acesta fiind si întelesul principal al cuvântului „ascet”: cel care se pregateste si se disciplineaza (întocmai ca în pregatirea atletica) pentru a lupta în arena razboiului duhovnicesc pentru coroana mântuirii. Noi, cei care suntem chemati sa fim atleti duhovnicesti, sa luptam cu diavolul, ne începem lupta întocmai cum ne-a aratat Mântuitorul Însusi: prin post. Postul este terenul pe care crestinul poate cultiva disciplina si autocontrolul de care avem trebuinta pentru a ne angaja în razboiul nevazut.
Atletul care s-a antrenat pentru concursul placerilor trupesti, si-a dezvoltat cu totul diferit calitatile sufletesti si cele trupesti, sistemul nervos si tonusul muscular, fata de cineva care s-a antrenat sa concureze pentru coroana mântuirii. În primul caz, antrenorul a fost diavolul, pentru ca ne-a pregatit pentru cele trupesti. El provoaca anumite dorinte imorale sau patimi în inimile si sufletele noastre, prin intermediul unor sugestii felurite: -anumite amagiri, gânduri, ispitiri fatise sau siretlicuri mentale, asa încât o persoana patimasa va fi usor ispitita. Daca cel cu îndeletniciri senzuale doreste sa participe la concursul dumnezeiesc este ca si cum un atlet ar vrea sa devina luptator în arena. Pentru acesta este nevoie sa-si refaca tonusul muscular, sa-si formeze alte reactii ale sistemului nervos si asa mai departe, pentru ca virtutile atletului îi sunt de folos numai acelui luptator din arena care din lasitate, va dori sa fuga de adversarul sau. La fel stau lucrurile si în cazul luptei pentru desavârsirea duhovniceasca. Obisnuintele vechi, patimile trebuiesc smulse asemenea buruienilor.
Lupta începe prin postul trupesc prin care ne abtinem de la mâncarea care ne alimenta patimile de pâna atunci. Cu ajutorul disciplinei si a autocontrolului pe care le deprindem prin respectarea posturilor propriu zise, putem apoi sa ne îndreptam atentia catre razboiul launtric.
Apostolul Pavel vorbeste despre acest aspect duhovnicesc prin cuvintele: “Daca, într-adevar, L-ati asculta si ati primi învatatura Lui, asa cum este adevarul întru Iisus: sa va dezbracati, fata cu vietuirea voastra de mai înainte, de omul cel vechi, care se strica prin poftele amagitoare, si sa va înnoiti în duhul cugetului vostru, îmbracându-va în omul cel nou, care este facut dupa chipul lui Dumnezeu, în dreptatea si în sfintenia adevarului” (Efeseni 4:20-24).
Pentru a întelege acest lucru mai bine, trebuie sa consideram sufletul ca pe o tarina nelucrata, pe care suntem chemati sa o transformam într-o gradina a mântuirii. În aceasta tarina au napadit buruienile (patimile). Pilda spune ca semanatorul a semanat seminte datatoare de viata. Dar unele au cazut între spini si când au încercat sa creasca, au fost înabusite. Totusi, Semanatorul seamana aceste seminte toata viata si atunci când vedem ca vlastarele sunt înabusite de spini, trebuie sa întelegem ca avem datoria de a plivi gradina sufletului nostru, astfel încât urmatoarea semanatura sa poata prinde radacini si sa aduca rod.
Aceasta lucrare a gradinii sufletului se numeste „munca launtrica”. Ea începe cu postul trupesc si se continua cu postul duhovnicesc, care se cheama „paza mintii”. Abstinenta precum si alimentatia moderata fac posibila o trezvie duhovniceasca care ajuta la „paza mintii”.
Paza mintii este o îndeletnicire duhovniceasca care are neaparata trebuinta de post. Pacatul, pentru ca îngaduie patimilor sa se ridice pâna la nivelul manifestarii, intra în inima cel mai adesea prin intermediul mintii, ca o consecinta a ispitirilor ce vin din afara. Trebuie sa ne straduim sa fim atenti pentru a putea opri ispitirile imediat ce acestea intra în minte, pentru ca nu cumva, salasluindu-se acolo prea mult timp, sa le savârsim si în gând sau cu fapta (compara Matei 5:27-28). Pentru a explica acest lucru mai clar: oricine poate deosebi binele de rau, la modul general. Daca cineva se afla într-o stare de trezvie, poate recunoaste usor gândurile pacatoase care intra în minte ( chiar daca, nu întotdeauna fara greseala). Pentru a sti cum sa luptam împotriva acestor gânduri, trebuie sa ne sfatuim cu duhovnicul. . Cea mai importanta problema este vointa. Este foarte usor sa primesti cele mai necurate gânduri si în acelasi timp sa spui rugaciuni. Trebuie sa avem dorinta sincera de a ne pazi mintea de gândurile pacatoase, amintindu-ne înainte de toate ca fara Hristos, nu putem face nimic. Mintea este ca si o poarta la templul Duhului Sfânt (pentru ca trupul, spune Scriptura, este templul Duhului Sfânt, 1 Corinteni 6:19). Cel care pazeste aceasta poarta este raspunzator cu deslusirea daca cele ce sunt aduse la templu sunt pentru împodobirea sau pentru întinarea lui, în acest caz, mintea este ca si un lucrator vamal care examineaza cu atentie ceea ce intra în tara, respingând lucrurile daunatoare si acceptându-le pe cele folositoare. În acelasi chip, ceea ce patrunde în minte se cuvine sa fie cercetat. Totusi, paznicul nu trebuie sa se încreada în propriile puteri, ci mai degraba ca un câine de paza care latra ca sa-si trezeasca stapânul atunci când vine un strain, tot asa trebuie sa-L chemam pe Domnul sa alunge ispita. . Fiecare are putinta de a practica aceasta paza a mintii, potrivit puterilor lui. Cu toate acestea, este evident ca aceasta pricepere trebuie îmbunatatita si consolidata. În cele din urma, cu cât vin mai putine lucruri la “usa”, cu atât este mai usor de pazit. Cu cât ne retragem dintr-o lume a pacatului si a lucrurilor nefolositoare si patrundem într-un mediu al problemelor sensibile, cu atât este usa mai usor de pazit. Temelia postului este aceasta retragere din ceea ce este nociv din punct de vedere duhovnicesc si înaintarea catre cele folositoare sufletului. . Daca trupul este templul Duhului Sfânt, atunci ce poate fi acel lucru care patrunde în el si care este mai important decât destinatarul sau? Atunci este foarte folositor sa intram în templu, ca si slujitori si liturghisitori; sa curatam, sa maturam si sa primenim templul cu pocainta, spovedanie, luare aminte, cercetarea Sfintelor Scripturi si împartasirea cu Sfintele Taine; sa staruim în acestea pentru ca sa existe o împlinire în templu, pentru ca Duhul Sfânt nu salasluieste împreuna cu lucrurile întinate, cu mândria, întunericul si duhoarea gândurilor pacatoase. Fie unul va creste si celalalt se va micsora, fie cel din urma va avansa iar primul va bate în retragere. O “cale de mijloc” nu exista si nimeni nu se înseala mai grav decât cel care crede ca a dobândit Duhul Sfânt fara a fi lucrat mai întâi pentru curatirea si primenirea templului. În aceasta privinta, cel mai adesea nu putem spune ca stam pe loc: fie suntem în progres duhovnicesc, fie în regres. Ceea ce intra în minte ori este ziditor, ori daunator. Paza si este o sarcina mult mai mare decât cea de a sorta niste ‘pachete’ care ajung la usa. Ea începe cu marturisirea libera si sincera catre duhovnic, a fiecarei ispite si a fiecarui gând. Pe lânga aceste lucruri trebuie sa înlaturam ispitele care vin din afara si sa le înlocuim cu hrana duhovniceasca, citirea cartilor sfinte, a dumnezeiestilor Scripturi, asa cum am mai spus, rugaciune neîncetata si participarea la sfintele slujbe, pentru ca acestea sunt uneltele indispensabile pentru cei care vor sa zideasca în suflet o gradina a mântuirii. Cel mai bine, aceasta zidire se face sub ascultarea duhovnicului. Rugaciunea este taria, forta, ‘plugul’, pentru ca orice izbânda va fi înteleasa ca un dar a lui Dumnezeu. Ascultarea poate fi asemuita cu ’grapa’ si ’discul’. Ascultarea este încredintarea ca vom avea recolta si prin ea se ocrotesc tinerelor vlastare dupa ce se ivesc din pamânt. Ascultarea este o cultura care previne reaparitia buruienilor. Împartasirea deasa cu Sfintele Taine este ultima cale care arde buruienile, astfel încât tarina sufletului sa poata primi samânta si sa rodeasca. Nimic nu poate fi împlinit fara o nevointa sustinuta, si orice împlinim este darul harului lui Dumnezeu ca raspuns la alegerea si ascultarea noastra.
4
Trebuie sa mai meditam asupra unui ultim aspect, cel al Postului Mare. Ne pregatim cu lecturi despre venirea Antihristului din Sinaxar în duminicile lasatului de sec la carne si brânza, pe masura ce pornim catre urcusul duhovnicesc al Postului Mare. În cele din urma, sarbatorim ziua Celei de-a doua veniri în slava a Mântuitorului. Hristos a postit patruzeci de zile înainte de a înfrunta acele „ispitiri” care sunt niste descoperiri despre Antihrist. Pentru ca lucrurile pe care Hristos le-a respins în ispitirea Satanei– puterea spirituala doar pentru spectacol, puterea politica si abundenta hranei – Antihristul le va accepta si le va împlini. Din acest lucru, din lecturile din Sinaxar si prin faptul ca sarbatorim cea de-a Doua venire a Mântuitorului, noi întelegem ca postul si Postul Mare în special, ne ajuta sa ne pregatim, noi si pe fiecare generatie, pentru venirea Antihristului. Stim ca atunci când va veni Antihristul, va exista o foamete mare si mâncarea va fi doar la îndemâna celor care vor accepta Antihristul, guvernul sau mondial, religia lui mondiala si semnul lui distinct, iar noi fie vom posti fie îl vom urma.
Prin urmare, pentru ca nu stim vremea când va veni Antihristul, trebuie sa tinem posturile cu strasnicie si sa transmitem copiilor nostri dragostea catre asceza si sa-i pregatim pentru ziua când va veni Antihristul, astfel încât oricare generatie va fi pregatita sa înfrunte împaratia lui si va sti cum sa posteasca pentru mântuirea sufletului în ultimul si cel mai teribil rastimp al omenirii pe pamânt.
Din cele spuse pâna acum, putem afirma faptul ca o întelegere ritualista a postului, care duce la nepasare si indiferenta, este gresita. Trebuie sa întelegem motivele si nevoia de a posti, si sa le explicam cu dragoste si întelegere. Nu putem sa-i judecam pe cei care nu tin posturile dar nici nu avem voie sa-i îndemnam pe oameni sa nu posteasca sau sa desconsidere postul. Probleme de sanatate vor determina strictetea postului si fiecare îsi va micsora cantitatea de hrana, dupa puterile sale. În acelasi timp, putem spune despre cei care vor sa „înmoaie” postul ca „sa vina mai multi oameni la biserica”, sa faca exceptii neîngaduite si deci sa-l desconsidere, sa binecuvânteze mâncarea de dulce în timpul postului si sa fabrice “exceptii” fara temei pentru activitati cum ar fi taberele de vara etc., fac acestea nu din dragoste si purtare de grija pentru sufletele credinciosilor ci din necredinta, ura si nepasare pentru mântuirea sufletelor copiilor nostri. De aceea Sfântul Serafim de Sarov nu-i numeste crestini pe cei care nu postesc.
Lucrurile acestei lumi, patimile, idealurile si dorintele ei, lucreaza împreuna pentru a înrobi omenirea, atât individual cât si colectiv. Si într-adevar, am devenit robiti. Diavolul foloseste avaritia – lacomia, ca pe ceva care creeaza motivatie unor oameni de a-i înrobi pe alti oameni în „stapânirea lumii acesteia”. Acest lucru se realizeaza prin crearea unui vid duhovnicesc în viata oamenilor, spunându-le ca acest vid poate fi umplut prin lucrurile trecatoare, superficiale, programe de divertisment adesea daunatoare si anumite mâncaruri. Aceasta este liturghia pe care ne-o ofera televizorul, cântarea de la radio si icoana zugravita pe panourile publicitare. În biserica, dam slava lui Dumnezeu poate o data pe saptamâna, dar televizorul îl adoram zilnic. Vârsta maturizarii sexuale a copiilor nostri se micsoreaza în continuu în vreme ce capacitatea lor emotionala de a face fata scade si se deformeaza prin mijloace foarte abile, patimile noastre se amplifica si apar noi produse care sa le poata împlini. Pe zi ce trece, noi si copiii nostri suntem înrobiti tot mai mult.
Ce putem face pentru a opri acest fenomen? Cum putem întrerupe acest lant? Mântuitorul nostru, în mila si dragostea Sa, ne-a rânduit posturile. În aceasta sta sensul postului ortodox din zilele noastre, iubiti ai lui Hristos. Nu este altceva decât o declaratie de independenta fata de lume, fata de stapânirea diavolului. Mai mult decât acesta, a tine posturile înseamna a începe sa traiesti teologia Bisericii în mod concret, sa începi urcusul catre cunoasterea lui Dumnezeu.
Postul Ortodox nu este o simpla abtinere de la anumite mâncaruri si este mai mult decât o abtinere voluntara de la niste mâncaruri despre care stim ca ajuta la atâtarea unor patimi. Nu ne abtinem doar de la niste alimente de care are nevoie trupul ci si de la mâncarea daunatoare cu care sunt hranite mintea si pasiunile. În ziua în care începem sa postim, este ca si cum i-am spune lumii: resping legaturile, idealurile si criteriile de valoare ale acestei lumi a patimilor. Îmi ridic ochii sufletului catre ceruri; îmi îndrept nazuintele catre Dumnezeu si împaratia cerurilor, îmi calauzesc pasii catre Cel care este mai mare, mai vrednic de a fi dorit si fara de asemanare în slava Sa, decât cele mai înalte si mai de pret lucruri ale acestei lumi.
5
Trebuie sa reamintim faptul ca a tine posturile nu înseamna „a fi bun”, si a nu le tine înseamna a „pacatui”. Problema se pune la modul mult mai profund. Noi nu intram în împaratia cerurilor, în salasul pregatit pentru nunta, pentru ca suntem prinsi în fapte bune, sau pentru ca suntem fara de pacat sau pentru ca avem mai multe puncte bune decât rele. Singura cale de a intra în împaratia cerurilor este prin dobândirea Duhului Sfânt si vietuirea în harul dumnezeiesc. Postul este cheia de bolta a nevointei
noastra pentru dobândirea Duhului Sfânt si pentru învesmântarea cu “haina de nunta” a harului dumnezeiesc. De aceea, a întelege posturile si a le respecta este un lucru esential pentru mântuirea noastra. A nu tine posturile asa cum ne învata Biserica Ortodoxa înseamna sa ne desconsideram mântuirea si sa ne întoarcem fata de la împaratia cerurilor. Iar a-i învata pe altii sa trateze postul cu indulgenta sau chiar sa-l ignore cu totul, este pur si simplu o nelegiuire si un ajutor dat celui rau.