SPRE SCHIT

Mesteacanii, in vint, pe dealuri bat matanii
La troita cu nori de aur invechit –
Poteca i-a lasat pe marginea poenii
Si impletind lumini da fuga pin’ la schit.
Egumenul batrin de pe pridvor priveste
La apele din stinci scapind argintul viu,
La turma, sus pe plai, ce iarba-n flacari paste,
La omul, in amurg, pornit la drum tirziu.
Clopotnita de lemn pindeste peste curpeni
Si clopotele vechi inalta glasuri mari
Sa cheme prin paduri, cu sufletul in cumpeni,
Pe calatorul stind la crucea din hotar...
Dar drumul povirnit, la vale duce umbra
Cind, pilcuri, mieii albi pe culmi mai duc zapezi –
De-acum e fosnet lung ce-a fost sclipiri de unda,
De-acum tu simti adinc ce nu mai poti sa vezi.

MANASTIRE

Pe zari stravechi ca scoarte oltenesti,
Tesute-n flori si pasari de-amurgire,
Pe culmi te inaltai, sa implinesti
Logodna cerului cu tara – minastire.
Si valea ca o carte s-a deschis,
Si-ntiia stea citi in ea prea bine,
Si ce-a fost trup de om s-a facut vis,
Si ce-a fost dor s-a impacat cu sine.
Si-n mine, si-n poiana, si pe drum
Deodata s-a intins atita pace
Ca Dumnezeu plutea ca un parfum
De fin cosit, cind claia se desface...
Si-as fi crezut ca totu-i zugravit
Si ca privesc, copil, o stampa veche,
De nu-mi venea – cind sters, cind deslusit –
Un zvon adinc de clopot la ureche.

TOACA

Pe curtea minastirii imi deschid,
Ca peste visul sufletului, geamul.
Tacerea e de piatra: un molid
Si-a-ncremenit in luna plina ramul.
Biserica de birne s-a-nchinat
La steaua cea dintii, ca la icoana.
Un inger ca un nor indepartat,
Proptit de munti se roaga alb in strana.
Ce-i om s-a stins – ce-i sunet a murit...
Traieste numai schitul si copacul.
Tacerea cerului a tintuit
Cu stele grele de otel capacul...
Dar clar o picatura a cazut,
Spargind oglinda timpului in doua –
Si-ascult in piept si-aud in schitul mut
Margaritarele cum ploua.
E toaca ta! A inceput sa bata
Sub cer, prelung, cu inima deodata.

MONAHUL LA CAPRE

A fluierat un tren departe,-n vale –
De-aci la el ce multe veacuri sunt!
Sub munte, unde schitul se pravale,
O toaca suna si-a tacut in vint.
Atita tot – pe cerul nalt eretii
Cununa torc din zborul nemiscat
Poienii ce atirna pe peretii
De stinci taiate-n piscul detunat.
Monahul ros la capre sta de paza,
Salbaticit, slabit de-asa pustiu –
Singuratatea singura-l vegheaza,
Dihaniile din codru de-l mai stiu...
Si-acum cind umbre pe furis, in taina,
Lungesc pe jos copac linga copac,
Vin caprele, se freaca de-a lui haina
Ca de-un gorun cu coaja de siac.
Prin sfesnice domnesti de flori de naiba
Zareste satul, casa cu livezi,
Si fata alba ca o iada alba,
Si ochii-i verzi ca firul ierbii verzi...
Si mina aspra mingiie alene
Blanita iedei si se pierde-n ea –
Si parca muiereste ard sub gene
Priviri viclene ca ispita grea.
Dar tapul negru si barbos, deoparte,
Chioris aprinde galben ochi de drac –
Pe cind mesteacani albi, ca intr-o carte
De basme, din penumbra se desfac,
Risar – arhangheli mari – prin amurgire
Cu aripa si sabie de foc,
Pe cind monahul cel iesit din fire
Ca la icoana bijbiie pe loc.

BISERICA DE ALTADATA

Biserica de altadata, ce ctitor mi te-a scos in cale
Cu zarzarii din curtea veche napadita de urzici,
Sub coperis lasat pe-o rina, la margine de mahalale,
Sub turnul mingiiat in aripi de raze si de rindunici...
Cu chipul sters in zugraveala: Matei si Marcu, Ion si Luca,
Evanghelistii de pe vremuri, tuspatru, predica-n pustiu –
Amurgul doar si toamna, singuri, dau sa patrunda prin uluca
Gradinii Domnului, pe care azi credinciosii n-o mai stiu...
Biserica de altadata, din nou primeste sa-ti calc pragul
Ca-n noaptea primaverii mele cu zarzarii-nfloriti pe cer.
In somnul vesnic bunu-ti preot de mult si-a lepadat toiagul
Si intru Domnul odihneste batrinul sau paracliser.
Stau singur in amurg de toamna azi, singur eu cu patimi multe –
Si nimeni nu mai toaca seara prin suflet si prin mahala,
Nu-i nimeni sa se roage-n tinda, si taina nimeni s-o asculte
Si la icoane sa aprinda sfint linga sfint, stea linga stea.

POVESTEA MAICII DOMNULUI
RUGA CA SA INCEP

Vreau, Maica Preacurata,
Povestea ta sa fie
In grai cinstit lucrata,
Ca lina dintr-o iie.
Si ca sa-ti tes chilimul
Ma tine tu de mini.
Ma-nvete heruvimul
Colinda din batrini.
Fa-mi graiul bun ca oul
Incondeiat de Paste,
Blagoslovit ca boul
Cind Domnul meu se naste.
Stralucitor cuvintul
Mi-l fa cum e la noi
Lumina pe pamintul
Cu plopi si dealuri moi.
Inalta-mi vorba bine:
Troita la rascruce –
Drumetul sa se-nchine
De vine ori se duce;
O limpezeste-n riul
Ce ride sub arini,
O-ncinge strins cu briul
Durerii de crestin.
Da-mi, mie, pacatosul,
Un suflet de bateala,
Sa-ti dea si el prinosul
Lui sfint in zugraveala –
Sa fiu ca iconarul,
De nimeni, cunoscut.
Nu-mi trebuie slava. Harul
Ti-l cer: Am inceput.

NASTEREA

N-au fost maslini, nici dafini, nici smochini...
Pamintul sfint nu e al Galileii –
La noi e Nazaretul. Ioachim
De pe pridvor priveste Riul Doamnei,
Sta mosul alb in portul de la tara,
Dar sufletul intr-insul e catran,
Caci Domnul n-a voit copii sa aiba
Si oamenii cu ris l-au judecat.
Sta Ioachim si-n sufletu-i se roaga
Ca-ntr-un pustiu de piatra si nisip.
Inchina Domnului viata dreapta,
Jertfeste ce-a arat si ce-a sadit.
Cu furca-n briu mergi, Ano, in livada
Sa-ti pasca pomisorii albi din mini
Ca miei priori nascuti in primavara,
Plingind ca nu esti mama, sa-i mingii.
Sub un malin in floare te asaza –
Un cuib de granguri cinta pe un ram.
Te roaga, Ano, Domnului, caci iata
De-o floare pomu-n rai s-a scuturat.
Prin nori de-argint petala se pogoara;
Cu umbra-n cruce cade un lastun –
Si casa ta, Ioachime, e alba
De binecuvintarea unui prunc.

COPILARIA

Cine sa ghiceasca taina? Cin’ sa creada
Ca-n fetita cu opinci si cu opreg,
Maica Domnului se va ivi odata...
Nici parintii ei, privind-o, nu-nteleg.
Mieii tatalui ii paste pe toloaca,
Duhul sfint ca un porumb ii sta pe mini,
Si pe cind copiii satului se joaca,
Clopote ii suna seara in fintini.
Ingerii o tin cu basme linga vatra,
Beau cu dinsa spuma laptelui din blid.
Aripi zboara de se misca-n prag o piatra
Sau argatii poarta mare de-o deschid.
Spun vecinii: – ”Ioachime, fii de paza,
Ca-ti boleste fata mica de-un deochi”...
Dar un orb in fata ei ingenuncheaza
Si se roaga si pricepe fara ochi.

JURUIREA

Si daca-a fost Sfinta-Maria cea mica,
Sa mearga la hram cu toti se ridica.
Si daca-a fost ziua de toamna senina,
Cind urca Negoiul pe zari de lumina,
Pe la drumul cu plopii fosnind frunza rara,
Parintii Mariei pornira in tara.
Fetita-n caruta sedea intre ei–
Ca apa de sipot erau ochii ei.
Trecura o vale, si doua, si sapte...
E noapte, si cerul e calea de lapte
Pe care se duce car mare si-oier –
Ioachime, schitul nu e nicaieri.
Zadarnic ceri drumul pierdut, la o stina.
Fetita adoarme cu capul pe mina,
Si maica-sa tolul il trage pe ea –
Maria acolo sfint vis ca visa.
Si, iata, prin frasini rasare lin luna...
Argintul din vis se lasa ca bruma.
Un schit se vesteste, nou-nout, din pamint,
Ca Sinta-Maria sa-i fie hram sfint...
Si cum calca fata cu frica-n altar,
In cer suna buciume peste hotar.
Si cum se inchina smerit la icoane,
Toti ingerii Domnului cinta in strane.

BUNAVESTIRE

Tesea cuminte ca intotdeauna
Maria borangicul la razboi,
Si cum prin seara cadeau umbre moi,
I s-a parut intii ca intra luna,
Atit de alb venea. Dar nici o raza
Nu calca mai usor pe talpi de vis –
Si s-a mirat ea: cine a deschis
Larg poarta? – Cind s-a ridicat sa vaza,
I-a nalucit acum ca porumbelul
Ei alb batea din aripi linga ea.
Si cum, sfioasa, fata-l mingiia,
Arhanghelul dezvaluindu-si felul,
99 Biserica de altadata
Nu s-a temut, nu s-a ferit de dinsul
– Cu ingerii se sfatuia de mult -
S-a bucurat spunindu-i: – “Te ascult”.
Arhanghelul tacu, inchis intr-insul.
Atunci s-a speriat, caci nici un sunet
Nu-i pogora in suflet solul sfint.
Dar a picat ca moarta la pamint
Cind ingerul cu trasnet si cu tunet
A fulgerat, neasteptat, Bunavestire...

IOSIF TESLARUL

Ea il privea cum minuia rindeaua
Pe blani de brad. Cioplit si el in lemn,
Nu banuia teslarul ca in greaua
Penumbra-a candelii cu untdelemn,
Maria sta pazind intruchiparea
Lui Dumnezeu in trupul ei curat.
Dar cum, marita, flacara in para
Luminii-i da obrazu-adevarat,
Iosif, stergind nauc sudoarea fruntii,
A ridicat in blestem pumni semeti –
Cind, iata, cu un pas ce misca muntii,
Lasind icoana goala pe pereti,
Un inger cobori: acelasi – din Vestire,
Maria insa nu-l mai cunoscu.
Vazindu-l, omul isi veni in fire
Si se sfii si parca pricepu.

NASTEREA DOMNULUI
– Dupa legenda poporana –

Jos sub poarta raiului,
Pe sub Piatra Craiului,
Unde-ncep muscelele,
Apele si stelele,
Vezi, albind ca pe chilim,
Tirg pre nume Vifleim.
Tirg stravechi in bogatii,
Tot in minte sa mi-l tii.
Turle scaparind argint
Cu briu falnic il incing
Si-l imbraca-n poleiala
De-aur, raza de beteala
Ce aluneca de sus
Peste casa lui Isus.
Dar pe drumul cel cu plopi,
Rau de pietre si de gropi,
Cine-mi vine-n car cu, boi,
Nu plavani ca pe la noi,
Ci munciti si oropsiti,
De trei zile nehraniti?
Cine-mi sunt drumarii doi
Nemincati, batuti de ploi?
Cine-mi plinge, sub marama,
De dureri ca va fi mama?
Cine-mi umbla linga vite
Tot cu vorbe necajite?
Maica Domnului plingea,
Iosif boii suduia,
Maica Domnului spunea:
– ”Omule, nu sudui.
Ce e scris s-o implini.”
In mijlocul drumului,
La tulpina plopului,
Sta Maria s-odihneasca
Si pre fiul sfint sa nasca.
Dar, vezi, plopu-i copac rau,
Copac rau si natarau,
Isi da frunza intr-o dunga,
Sa fosneasca vreme lunga,
Liniste sa n-o ajunga.
Isi da creanga intr-o parte,
Nici de umbra s-aiba parte.
Maica sfinta a oftat,
A oftat, s-a suparat
Si din gura-a blestemat:
– ”Plopule, lemn urgisit
Sa te zbati neodihnit,
Nici in lin, nici in senin
Creanga ta sa n-aiba stare,
N-aiba umbra, nici racoare.
Frunza-n tine sa nu stea,
Nici ziua si nici noaptea.
Si cu vint,
Si fara vint
Sa te clatini pe pamint!”
Maria s-a ridicat,
Drumul lor si l-au urmat.
Si au mers, mare, au mers
Urmele de li s-au sters,
Tot prin tarini aurite,
De oameni nepomenite,
Tot prin stele argintate,
De oameni nesamanate...
Si-au ajuns in drumul lor
La focul pastorilor.
Colo-n stina oilor,
Sta Maria s-odihneasca
Si pre fiul sfint sa nasca.
Sezu jos si nu sezu,
S-odihneasca nu putu
De zbieratul oilor,
De saritul mieilor.
Maica sfinta a oftat,
A oftat, s-a suparat,
Oile le-a blestemat:
–"Oi, de orice riu veti da,
Voi sa nu puteti zbiera,
Pe voi lina sa nu steie,
In tot anul sa v-o ieie
Mielul de sub voi sa pieie!”
Maria s-a ridicat,
Drumul lor si l-a urmat.
Si au mers, mare, au mers
Urmele de li s-au sters,
Si prin cer si prin poiene,
Si prin stele buruiene...
Si-au ajuns in drumul lor
La ocolul cailor.
Si Maria grajd aflind,
Intra-ntr-insul tot plingind.
Dureri mari o cuprindea.
Sa mai mearga nu putea,
Statu jos, se odihni.
Caii prind a tropai,
Minjii vesel a zburda,
Iepele a rincheza.
Maria ii dojenea:
– "Stati pe loc, nu tropaiti,
Caci durerea mi-o mariti”...
Caii rai n-au incetat,
Maica sfinta a oftat,
A oftat, s-a suparat
Si din gura-a cuvintat:
– "Fire-ati, cai, voi, blestemati
Sa goniti fara ragaz,
Tot anul sa n-aveti sat
Pina-n ziua de Ispas,
Dar si-atuncea doar un ceas!”
Maria s-a ridicat,
Drumul lor si l-au urmat.
Si au mers, mare, au mers
Urmele de li s-au sters
Peste iarba plaiului,
Prin pometul raiului.
Tot mergind si obosind
Si cu Dumnezeu vorbind,
Floarea soarelui pali,
Floarea lunii vesteji,
Numai steaua inflori...
Si au dat in drumul lor
De ocolul boilor,
Boilor, blajinilor.
In cea iesle-a vitelor,
Vitelor, saracelor,
Maica sfinta cum intra
Pe fin moale se culca.
Boii prind a rumega,
Maica sfinta-a suspina
Si din gura-a cuvinta:
– ”Stati pe loc, nu rumegati,
Linistea nu-mi turburati”...
Boii blinzi o asculta,
Maica-i binecuvinta:
– ”Bouleni, fiti alduiti
Si de mine fericiti,
De mine, de Dumnezeu
Si de sfint fiutul meu.
Voi oricind sa aveti sat,
Un ceas, doua sa lucrati,
Si pe urma sa-ncetati.
Un ceas, doua sa lucrati,
Si unul sa rumegati.
Bouleni, sa fiti satui
Tot in brazda plugului!”
Dureri mari o apuca,
Boii blinzi o aburea.
Si cind fu la miez de noapte,
Muncile-i trecura toate.
Pe fin verde si uscat
A nascut un imparat.
Si cum fiul s-a nascut,
Ieslea-n rai s-a prefacut,
Si sa vezi
Si sa nu crezi:
Finu-n soare
Era floare,
Albastrele
Erau stele,
Si-n senin
Luna – un crin.
Maria se veselea,
Pruncu-n brate-l cuprindea
Si pe frunte-l saruta,
Ca el lumea va scapa.
Astazi s-a nascut Christos
Sa ne fie spre folos.
Sufla vintul lin si lin,
Mi-l leagana chitelin,
Leganut
De paltinut,
Ploaie calda
Tot il scalda!

STEAUA

Jneapan verde cum trosneste din rasina
Si in foc se prabuste-n vilvatai,
Vezi, in para-i, toti ciobanii de la stina
Stind in bita, sus, pe golul dintre vai.
Spune baciul: – "Mai firtatilor, sa fie
Semn curat sau piaza rea – nu le-ntelegi.
Asa stea n-am pomenit eu pe tarie,
Hat! de cind imi paste turma pe Bucegi”...
Tac firtatii, tace baciul, latra ciinii.
Steaua creste asa tare ca e zi,
Ea coboara de-o poti prinde-n palma miinii...
Ma ciobane de la oi, nu te sfii,
Caci pe ieslea unde Maica Preacurata
A nascut intre un bou si un asin,
Steaua alba se opreste tremurata,
Calauza pentru craii care vin.

INCHINAREA MAGILOR

Filfiie steaua sus aripi de foc,
Sta peste ieslea cu sfintul noroc,
Intra in iesle craii gramada,
Robii lor poarta pe brate o lada.
Cum craii-n aur erau imbracati,
Boul si-asinul se uita mirati.
Si Maicii Domnului, vezi, ii fu frica:
Fete-asa mari ea de cind era mica
Nu mai vazuse si s-a rusinat.
Isus camilei cu git leganat
Cald i-a zimbit. Trei crai lui Isus
Smirna, tamiie si mirt i-au adus.
Alb era unul; ca o momiie
Altul, sfrijit, cu obraz de-alamiie;
Cel de pe urma, buzat si arap,
Behaia cind vorbea, dind din cap ca un tap.
Micul Isus tot ridea facind haz –
Iute ii trase Maria marama pe-obraz,
Pruncul sa nu i-l deoache cel crai Baltazar,
Pe cind cu ochi lacomi Iosif cintarea orice dar.

MAICA SI PRUNCUL

In odaia scunda moare focu-n vatra,
Colo pe firida pilpiie opait.
Pe un drum de tara, ciini zadarnic latra...
Nici un sfint la noapte n-o sa stea pe laviti.
Singura cu pruncul, singura cu focul,
Ce-si desface-n umbra coada de paun,
Maica se gindeste, cumpanind norocul
Pruncului ce-ntinde mina la ceaun.
Ochii lui albastri cum e inu-n floare,
Maica ii saruta, mingiie, balai,
Parul ca matasea de porumb, si-o doare
Sufletul deodata napadit de scai...
Lacrimi sterg in gene bratele camesii:
A venit tiganca de i-a dat cu ghiocu –
Si pe drum de munte au plecat laiesii...
Dar Isus zimbeste blind, urmindu-si jocul.

BEJENIA

N-auzi pe vale scirtiit de cira?
Nu vezi in zare peste sate fumul?
Intrara, bade, turcii iar in tara,
La munte fug ruminii cu duiumul.
Pirjol si foc aduc cu ei paginii,
Omoara mamele si taie pruncii...
Dar la rascruci, de lasi poteca luncii
Si-o iei pieptis drept la poiana stinii,
Sub norul care piere ca o pluta,
Prin fagii ce-si opresc aci hotarul,
La sipotul cu apa nenceputa
Au poposit. – Despriponit, magarul,
Blegind urechea blinda, se apleaca
Spre maica alaptindu-si pruncul sfint –
Dar, necajit, cu gindul la pamint,
Iosif intinde mamaliga seaca.
Ce greu, ce lung e drumul de bejenie!
Vrea Domnul sa le mintuie aleanul:
Le-a hotarit ca o blagoslovenie
Nu tara din Eghipet, ci Ardealul.

DESPARTIREA

Luase de pe masa si oalele si blidul,
Maria-ngrijorata ca nu minca Isus,
Si la lumina serii se zugravea pe zidul
Cel alb, in negru, crucea ferestrei din apus.
Incununat sta fiul de cea din urma raza
A soarelui, si fruntea ii singera ca-n spini,
Tacea... tacea si maica lui, care nu cuteaza
– Taranca – sa-l intrebe si-i varsa numai vin.
Vin rubiniu cu singe curat umplu paharul...
Si pita aurita ii scoate din cuptor –
Dar fiul, trist zimbindu-i, stiindu-le amarul,
Cu mina le da-n laturi si spune: – ”Miine-n zori,
Maicuta, sa ceri popii asina cea mai slaba –
La tatal meu din ceruri ma duc, tu sa ma lasi”.
Si maica – o taranca – oftind din greu,
se-ntreaba
De ce si-a dat copilul cu domnii la oras.

RUSALII

Tirg de munte risipit printre livezi,
Cu cerdacuri varuite de-unde vezi
Piatra Craiului albastra de departe:
Iata tot Ierusalimul tau din carte...
Si, calare pe-o asina cu mers lin,
Isus vine si apostolii lui vin
Pe drumeagul care duce spre muscele
Pe sub bolta unui schit cu rindunele.
Tarani albi, sositi de ziua pentru hram,
Rup din salcii inverzite cite-un rim,
Domnul nostru sa-l sfinteasca. – Pe asina,
Pe cind el blagosloveste in lumina,
Si sta-n umbra un egumen riu la gind –
O taranca ii asterne la pamint,
Cu smerenie, marama-nzapezita,
Sufletul sa-i calce fiul, sub copita

JALEA

Sta pe prispa maica sfinta,
Singura la casa ei,
Singura cu grija ei...
Ginduri sure o-nvestminta.
Trece-n zbor o rindunica,
Cruce neagra pe sub tei.
– ”Rindunica, sora mica,
Ratacita prin gradina,
Unde-i fiul meu iubit?”
– ”Maica, neagra se ridica,
Subtirica-n luna plina,
Cruce grea de lemn cioplit,
Si pe cruce, prins in cuie,
Fara grai, fara suflare,
Sta Isus cu doi tilhari”...
Maicii Sfinte bine nu-i e,
Se-mpietreste chinul mare
Pe obrazul ei de var.
– ”Rindunica, stai o clipa,
Lasa norii, sus, ca neaua,
Fruntea mea si fruntea lui,
Mingiie-le din aripa“...
Dar se duce rinduneaua
In adincul cerului.
Maica sta cu jalea-n casa.
Bate biata la matanii
Sfintilor si mari, si mici,
Cind o frunza i se lasa,
Vie, peste floarea minii,
Dintr-o tufa de aglici.
– ”Sora mica, broasca verde,
Ce-avui drag, azi mi se pierde.
Lasa-ma necazului,
Du-te iar in iarba verde,
Du-te, sora, de iti vede
De brotacii iazului!”
– ”Biata maica-ndurerata,
Tot cu lacrime pe gene,
Fiul tau nu-l mai jeli.
Noua fii avui odata,
Huzureau toti prin poiene,
Roata mare cind veni.
Roata grea, hodorogita,
Ferecata, forfecata,
Rupse trupul lor pe drum.
Si din noua, numai unul
Mi-l lasa – schiopindu-l – drumul,
Unul imi traieste-acum.
Vino, Tomo, Tominoace,
Via’ la mama, sa te-nfase,
Vin’ frumosul meu, incoace!”...
Si din ierbi, din busuioace,
Iese un broscoi urit –
Dar zarindu-i felul hid,
Ochilor holbat de broasca,
Maica le zimbi, si, iaca,
A-nflorit in ris o craca
De mar alb cu promoroaca –
Doar la umbra spinului
Plinge floarea inului.

BOCETUL

Fiul meu, copilul meu,
Mlada sufletului meu,
Haide, maica, sa vorbim
La poarta de tintirim,
Caci de-acum nu mai vorbim!
Tu esti, ori e vintu-n spini? -
Bate vint de miazanoapte,
Dragul mamei, zi-mi in soapte.
Bate vint de miazazi,
Zi-i, maicuta, pin-e zi.
Zi-i ca-n vremuri, zi-i mereu,
Fiul meu, copilul meu!
Fiul meu, copilul meu,
Mlada sufletului meu,
Ce drum negru ti-ai ales,
Nici pe deal, si nici pe ses,
Caci, vezi, maica, te-au trimes,
Fara sea si fara cal,
Pe sub ses si pe sub deal!
Pe suierul vintului,
In fundul pamintului,
Si sub paza Sfintului –
Somnul greu sa-l dormi mereu,
Fiul meu, copilul meu!
Fiul meu, copilul meu,
Mlada sufletului meu,
Moartea, moartea rea mai este,
Vine hoata iepureste,
Pune mina jos pe masa
Si ne face larg prin casa,
Pune mina sus pe grinda
Si ne face larg prin tinda,
Pune mina si pe scara
Si ne face larg pe-afara –
Goale sunt poienele,
Impinzite genele,.
Sub pamint e somnul greu,
Fiul meu, copilul meu!
Fiul meu, copilul meu,
Mlada sufletului meu,
Nici o moarte nu-i amara
Ca moartea de primavara,
Pe-nfrunzitul codrului,
Pe cintatul cucului,
Pe iesitul plugului
Cind vin berze albe-n tara
Cu senin de primavara
Si cind rindunele zboara!...
Scoala-te din somnul greu.
Fiul meu, copilul meu!
Fiul meu, copilul meu,
Mlada sufletului meu,
Roaga-te la sapatori,
Groapa sa ti-o faca-n flori,
Usa groapei de matasa,
Ca sa vii si pe acasa,
Caci te duci pe alta lume
Unde-i satul fara nume,
Unde nu cunosti pe nime!
Dragul mamei sa vezi bine,
Caci ti-e drumul lung si greu,
Ca si somnul tau de greu,
Fiul meu, copilul meu!

ADORMIREA

Cum cadea in sat amurgul peste-ograzi si peste sure,
A iesit cu luna plina heruvimul din padure.
S-au speriat copii cu vite si-au tipat de spaima lui
Linistit o lua pe coasta, pe sub plopii drumului.
Au fosnit ca de furtuna, fara vint in frunza, plopii.
Luna tremura, devale roate mari in iazul popii.
S-a oprit la casa veche unde drumu-si face cruce,
Crestineste la raspintie si-ntirzie pin’ se duce.
A batut in lemnul portii de stejar, de-doua ori:
Singura se trase poarta si primi pe calator.
Ciinele urla o data lung, apoi doar mirii –
Heruvimul pentru-atita insa pasul nu-si grabi.
Maica Domnului, ca-n vremuri, sta cu lucrul la fereastra.
O trezi in raza lunii, lin, aripa lui albastra.
Strinse iia inceputa, toate grijile le strinse,
Strinse zilele traite, cu sirag de lacrimi plinse.
La icoane ea aprinse cuvios o luminare.
Pina-n temelii de suflet o cuprinse pace mare.
Se-nchina lui Sin Nicoara, lui Sin Ion, ei cel mai drag,
Se gindi la fiu-n ceruri si la ciinele din prag,
Isi uda ca totdeauna toate glastrele de nalba,
Se gati ca pentru noapte cu camasa cea mai alba,
Netezi cearceaful bine, sa nu faca nici o cuta
Pinza inului curata ca si viata ei trecuta,
Se culca sfioasa-n patu-i strimt, ca pe o nasalie,
Si-adormi rugind pe Domnul linga fiul ei sa fie.

INALTAREA

Pe miristi, cer de toamna a navalit in vara.
Lumina lasa aur pe coarnele de plug,
Pe boii suri ca praful, pe fierul de pe jug,
Pe brazdele de umbra, din care, alba, zboara
O barza plutitoare, purtind amurg in cioc
Catunelor pitite sub dealuri de sineala...
Plugarul sta cu talpa infipta-n indoiala:
Comoara e? Caci vede o limba ca de foc
Sporindu-si jaragaiul pe tarini si, albastra,
Suind precum se suie din hornuri, iarna, fum.
Cadelnitara crinii catuie de parfum
Si s-a deschis in ceruri, prin nori de-argint, fereastra
Si, zugraviti ca-n lemnul din vechi troite, iata,
Pe duhul sfint, pe tatal, pe fiul – cite trei,
Si iata pe Maria urcindu-se la ei
Pe scara unei raze ca dinsa de curata.
Taranu-si face cruce cu dreapta si se-nchina
Smerit cum se cuvine icoanelor. Apoi
Porneste brazda dreapta c-un plug cu patru boi,
Pe cind usor se pierde Maria in lumina.

MREAJA

Vezi, raiul e o casa din Muscel,
Tot prin livezi de stele sui la el.
O casa alba cu ferestre mici,
In care ingerii sunt rindunici
Si sufletele stau in cuibul lor,
Ca pui golasi sub strasina de nor.
Din cind in cind o rindunica-i ia
Sa-nvete zborul cerului cu ea,
Si Maica Domnului sta in pridvor,
Se bucura de cel mai simplu zbor.
Sta in pridvor, lucreaza un navod
Cu care o sa mintuie norod,
Iar Dumnezeu, si duhul sfint, si fiul ei,
In casa stau la masa cite trei.
Vorbesc de muncile de pe pamint,
Ca gospodari chivernisiti ce sunt.
Vorbesc de rodul viei, de-anul bun
De prin podgorii cu livezi de prun.
Pe Maica Domnului o doare inima,
Caci mreaja mintuirii se gatea.
Se-apropie infricosat judet:
Acolo doar pe suflet sa pui pret.
Lung trimbita din urma a sunat
Pe ceruri ca un tunet departat.
Si dreptii vin acuma cite doi,
In straie albe ca in sat la noi
Cind merg flacaii-n tirg sa traga sorti.
Mos Patru straja sta la patru porti –
Cu zgomot surd se-nchide poarta grea,
Afara gloata railor gemea.
La Scaraoschi arde in cuptor
Foc blestemat, pirjol dogoritor.
Le face necuratul doar un semn,
Ca piini ii ia lopata lui de lemn.
Cu furca dracii mai marunti impung –
Iar vaietele lor la rai ajung.
Aude maica plinsul tuturor;
Se-apleaca blind prin stilpii din pridvor,
Desfasura navodul si il lasa
Sa cada printre stele ca o plasa.
Aluneca pe Calea Robilor,
De zodii s-a ferit tremurator.
Matasa lui e-argint curat la luna,
E aur cind da soarele s-apuna.
Si ca scobari si mrene de pe Olt,
A pescuit in mreaja iadul tot.
Cine-a ramas in plasa, e scapat –
Cine-a scapat din ea, e blestemat...
Mario, care scapi pagini si hoti,
Azvirle iar navodul daca poti!
Mario, mreaja ti-o astept de ani,
Eu, robul tau Ion de la Miorcani.