The Free Site   |  vBuddy - promote your website free   |  Cheap Web Hosting - starting at $5

Parintele Teofil Pandele – „O taina dumnezeiasca în vasul de lut”


Sîmbata, 26 mai, anul Domnului 2001, parintele arhimandrit mitrofor Teofil Pandele, staret al Manastirii „Sfintii Arhangheli" din Galati, a fost prohodit pe ultimul sau drum de Prea Sfintitul Episcop Casian al Dunarii de Jos, de slujitori din administratia eparhiala, preoti din municipiul Galati, monahi si monahii din manastirile episcopiei, precum si de cuviosi parinti - conducatori de obsti monahale sau reprezentanti ai acestora - de la Sihastria, Sihla, Secu, Dobrovat si de la parohia Slatioara - jud. Suceava, cu totii, într-o sfînta si pioasa comuniune cu turma dreptmaritoare a credinciosilor, pentru care parintele Teofil a fost duhovnic si fierbinte rugator catre Dumnezeu.
Evocînd, cu forta de cuprindere, personalitatea si mai ales persoana duhovniceasca a parintelui Teofil, P.S. dr. Casian, Episcopul Dunarii de Jos, a schitat portretul moral-duhovnicesc al celui plecat dintre noi, printr-o sugestiva metafora, spunînd ca viata parintelui Teofil a fost: „o taina dumnezeiasca mai curînd, în vasul de lut, o lumina dumnezeiasca dintr-o lumînare rezistenta, facuta dintr-un material rezistent, ca din ceara multor albine, a carei festila a consumat în noua decenii toata partea lumeasca din trupul lui, mistuind-o... Uleiul din candela vietii lui a fost din belsug... S-a sfîrsit lin si firesc".
A fost, cu adevarat, un Ava, întrunind toate acele trasaturi esentiale si demne de a fi însusite si urmate de generatiile mai tinere de monahi si monahii. „Manastirilor de la noi si din toata lumea - a spus P.S. Casian - le lipseste astazi batrînul din Pateric, caruia zilnic trebuie sa-i ceri «cuvînt de folos» (...) În manastire, daca vrem sa avem manastiri si nu doar calugari, trebuie sa cumparam batrîni, daca nu-i mai avem în viata printre noi si-i putem cumpara zilnic din ,,manualul" calugarului, care este Patericul, din Vietile sfintilor, din convorbirile cu parintii îmbunatatiti si exemple-le vietii oamenilor daruiti trup si suflet Bisericii, cum a fost parintele Teofil".
La o alta dimensiune a vietii parintelui Teofil, ne trimit sa reflectam cuvintele Psalmistului care se întreaba: „Cînd îsi va îndrepta tînarul cararea sa?". Întorcîndu-se în timp, de la starea si vrednicia de Ava, de batrîn întelept, atribuite parintelui Teofil, P.S. Episcop s-a oprit la calitatea de „discipol", care a precedat-o pe aceea de parinte, de monah propriu-zis. Referirea a fost la perioada instruirii sale, la studiile înalte ale Academiei de Stiinte Economice, de filozofie si teologie. Abia la vîrsta de 30 de ani, tînarul si de-acum învatatul Traian Pandele (dupa numele sau laic) intra în cinul monahal, la Manastirea „Noul Neamt" din Basarabia, sub numele îngeresc de Teofil, care se traduce, din limba greaca, „iubitorul de Dumnezeu".
Asadar, la înalta vrednicie si lucrare de parinte duhovnicesc, de monah, „iubitor de Dumnezeu" si cu viata închinata total si definitiv slujirii Lui, a ajuns parintele Teofil abia la vîrsta de 30 de ani, prag important si decisiv pentru viata omului, peste care, pasind, intra în camarile „maturitatii".
Întru aceasta lucrare ziditoare de suflete, parintele Teofil a rînduit pe primul loc în practica duhovniceasca a preacuviosiei sale cel mai important act: rugaciunea! A fost, într-adevar, un mare rugator. Se stie ca avea nesfîrsite pomelnice, a caror rostire constiincioasa, fara nici un pogoramînt îngaduit ostenelii, îl tintuia ore întregi, în genunchi, în Sf. Altar sau în chilie, în acea singuratate în care îi putea vorbi cu inima lui Dumnezeu. De aceea se poate spune despre dînsul ca a fost un monah-simbol, atît pentru vremurile în care monahismul românesc trecea printr-o mare drama, drama monahilor alungati din manastiri, pribegind prin lumea din care nu toti s-au mai întors la liniste, la isihie, cît si pentru vremea noastra. Un monah solitar, dîrz, fara a se teme de nimeni, decît de Dumnezeu, ducînd mai departe, peste timp, bine ocrotita în causul sufletului, flacara fierbinte a vietii calugaresti. Cu alte cuvinte, n-a fost pur si simplu un monah, ci... a fost parintele Teofil, care s-a încumetat, în toata viata sa, dar mai ales în cei mai negri ani ai monahismului românesc, sa ia asupra-si crucea, oricît de grea, a fratilor sai întru mîntuire, întarit oriunde si mereu de rugaciune.
Dar iata ca, din evocarea plina de caldura si evlavie a P.S. Casian, se mai desprinde o trasatura moral-duhovniceasca a prea cuviosului parinte arhimandrit mitrofor Teofil Pandele. A fost si o „Marta" smerita, harnica, jertfelnica si mult folositoare pentru Biserica Ortodoxa Romana. A fost, cum spunea P.S. Sa: „economul de taina" al Bisericii noastre, care, stabilit la Galati, la Manastirea "Sf Arhangheli" (pe atunci parohie), a stiut sa converteasca inteligent si cu abilitate puterea economica mult sporita a orasului Galati, prin Combinatul Siderurgic, în sprijinul material al Bisericii, folosind tabla si otelul pentru acoperirea laca-surilor de cult si a manastirilor din toata tara. P.S. Episcop 1-a numit „monahul-voievod", iar în mesajul P.F. Sale Parintelui Patriarh Teoctist se vorbeste despre „kilometrii de tabla care au acoperit bisericile tarii", prin stradania si dibacia parintelui Teofil.
Daca oricine venea la dînsul afla întelegere si ajutor pentru a-L „acoperi" pe Dumnezeu, ori a înmulti dangatele de clopot în manastiri, chemînd la rugaciune, chiar în cei mai aspri ani de prigoana comunista atee asupra Bisericii, parintele arhimandrit Teofil n-a fost mai putin aplecat spre nevoile si necazurile saracilor, fie ca erau acestia mireni ori calugari, tineri sau batrîni.
Prea cuvioase parinte arhimandrit Teofil, care înca te mai afli astazi, cu trupul, printre noi si cu sufletul te pregatesti pentru marea calatorie spre vesnicie, ne rugam si credem ca de acolo, din împaratia cea vesnica, nu vei înceta sa te rogi pentru noi toti, cei ce sîntem acum în preajma ramasitelor pamîntesti ale preacuviosiei tale, ca si pentru cei care n-au aflat înca, poate, ca ai plecat dintre noi si ca ne vei iubi mai departe.

Ne despartim vremelnic de un foarte drag parinte duhovnicesc, pe care-1 rugam, sa ne ierte, pe toti, caci îi vom fi gresit, poate, adesea, rugîndu-ne lui Dumnezeu sa-1 odihneasca, sa-1 primeasca în împaratia Sa, cu dreptii sa-1 numere, iar pe noi sa ne ierte. Amin!
Pomenirea lui din neam în neam!

 

(Articol reprodus din „Calauza ortodoxa”,
an XII, nr. 152-153)