Despre parintele Teofil Pandele, renumitul Arhimandrit Ioanichie Balan, staretul manastirii Sihastria, autorul volumului „Viata Parintelui Cleopa“ scrie: „Cel dintîi care a propus ridicarea Schitului Sihastria la rang de manastire independenta si de sine statatoare, a fost Arhimandritul Teofil Pandele, care era director si inspector general la Ministerul Cultelor, si care supraveghea activitatea tuturor manastirilor din tara, atît pe linie de Minister, cît si la nivel de Patriarhie. Astazi parintele Arhimandrit Mitrofor Teofil Pandele, bunul prieten al parintelui Cleopa, are aproape 88 de ani si activeaza înca la manastirea Metoc din Galati.“
Interviu de mai jos, realizat cu Prea Cuviosia Sa, releva si o serie de amanunte interesante privind viata si activitatea acestui mare duhovnic.

– Prea Cuvioase, pentru început v-as ruga sa spuneti cîteva cuvinte despre dumneavoastra celor care înca nu va cunosc…
– Sunt nascut într-o familie numeroasa, am fost sapte copii la parinti. Tatal meu era din judetul Bacau iar mama din Galati. Astazi, din toata familia mea mai sunt în viata doar eu.
– Cum ati ajuns calugar?
– De mic am fost crescut cu frica si cu credinta în Dumnezeu. Aceasta educatie a avut un rol foarte important în decizia mea de a ma calugari. Dupa ce am terminat liceul am urmat cursurile Facultatii de Teologie si ale Academiei de Stiinte Comerciale si Industriale din Bucuresti. La Academia Comerciala l-am cunoscut pe cel care avea mai apoi sa-mi fie si profesor, ministrul Grigore Trancu Iasi. Era un armean foarte inteligent si vesel, avea un stil deosebit de a preda, un stil care poate parea astazi neserios, presarat cu tot felul de glume. Era un om deosebit. Calugar am ajuns în data de 22 decembrie 1935 la manastirea Noul Neamt din Basarabia, judetul Tighina. Un timp am activat la Mitropolia Basarabiei si a Chisinaului si apoi, în 1940, am fost încadrat la Patriarhie transferîndu-ma apoi la Ministerul Cultelor unde am fost sef contabil si inspector general. În plan monahal am trecut pe rînd de la gradul de diacon, preot, ieromonah, protosinghel, arhimandrit si arhimandrit mitrofor.
– În Galati cînd ati ajuns?
– Aici sunt din 1967. Este un oras pe care-l iubesc faorte mult, sunt foarte multumit ca lumea vine în numar foarte mare la manastirea noastra, fiind o manastire vestita pentru eficacitatea rugaciunilor care se fac aici.
– Dupa atîtia ani de ateism s-a reusi pîna la urma reaprinderea candelei în România?
– Eu cred ca da. La manastirea noastra se faceau zi si noapte rugaciuni pentru binele poporului român si pentru a ne pazi Dumnezeu tara de primejdii. Rugaciunile si-au facut datoria.
– Vine tineretul astazi la biserica?
– Vine, vine destul tineret. Cu toate ca ateismul, care a fost un dezastru pentru tara si pentru credinta, a sapat adînc în sufletul lor, tinerii îsi îndreapta pasii spre biserica. Credinta îi atrage si golul din ei se umple atunci cu Dumnezeu. E adevarat ca mai sunt si unii care înca prefera filmele si distractiile dar …
– Ce-i de facut?
– Greu de spus… Toate se trag de la cei mai în vîrsta. Daca tinerii prefera filmele, sa se suspende filmele… Cînd eram copil eu tineam tot Postul, cu desavîrsire. Astazi nu stiu cîti tineri mai fac asta.
– În încheiere, as vrea sa spuneti cîteva cuvinte despre minoritatile ce locuiesc in acest oras…
– Îmi face deosebita placere sa va vorbesc in special despre armenii din Galati. Sunt un popor foarte credincios, cu oameni foarte buni si marinimosi. În viata mea am cunoscut multi armeni, începînd cu Grigore Trancu Iasi si continuînd cu Madgearu, Chevorchian - un bogatas armean renumit în Galati si terminînd cu domnul Aram, un bas celebru care traieste si care îmi este foarte bun prieten. Întotdeauna mi-a placut sa fiu în preajma lor.

O convorbire de Fabian Anton

Galati 2000