Cuvant inainte

Parintele Paisie Olaru de la Sfinta Manastire Sihastria a fost daruit de Dumnezeu cu darul vindecarii si pacificarii sufletelor ranite de pacate. Invatatura lui teologica era deodata simpla si inteleapta, evanghelica si practica. Parintele Paisie avea o mare forta pasnica de a discerne usor si direct esentialul de secundar, fara sa relativizeze plinatatea credintei traite si fara sa o complice prin piedici inutile.

Asemenea sfintilor din pustie, care concentrau multa intelepciune sfanta in cuvinte putine, Parintele Paisie spunea esentialul in sfaturi parintesti.

Bunatatea sa nu era sentimentalista, iar mania sa nu era patimasa. Ascet si rugator, Parintele Paisie avea o severitate fara crispare si o smerenie fara naivitate : era un om matur duhovniceste si curat cu inima.

Insa darul sau cel mai mare era acela de a linisti sau pacifica sufletul celor ce se marturiseau la el sau cereau binecuvantarea lui. Pacea pe care o transmitea in jurul sau venea din iubirea sa profunda si smerita fata de Dumnezeu si fata de semeni.

Din familiaritatea sa sfanta cu Dumnezeu Atotmilostivul si Iubitorul de oameni, se nasteau rugaciunile si binecuvintarile sale familiare, parintesti si gingase fata de pelerinul credincios : " Binecuvinteaza, Doamne, casa lui, masa lui ... ; da-i, Doamne, un coltisor de rai ". Pronunta aceeasi binecuvantare pentru oamenii de rand si pentru patriarh sau mitropolit. Pacatul risipeste si tulbura iar Sfantul Duh aduna si pacifica, linisteste.

Purtator de Sfantul Duh, prin credinta smerita si rugaciune neincetata, Parintele Paisie duhovnicul aduna mintea in jurul inimii si inima oamenilor langa Dumnezeu, intr-o vreme in care ideologia comunista atee incerca sa rataceasca minti, sa usuce inimi si sa departeze pe oameni de Dumnezeu.

Desi slab si firav la infatisare, Parintele Paisie a fost in ultimii ani ai dictaturii comuniste in Romania un adevarat urias al spiritului romanesc care, in liniste, fortifica Biserica lui Hristos din inimile credinciosilor, in timp ce in zgomotul capitalei se demolau biserici de zid. Dumnezeu singur stie cat de mult pretuieste un duhovnic datator de pace si sanatate a sufletului, atunci cand societatea umana se organizeaza in sistem infernal ! Sfintenia Parintelui Paisie Duhovnicul nu se impunea spectaculos, ci irezistibil de pasnic pentru ca sfintenta umanizeaza pe om, contrar patimilor egoiste care instraineaza umanul din om.

Cartea " Parintele Paisie Duhovnicul ", publicata de Prea Cuviosul Parinte Arhimandrit Ioanichie Balan de la Manastirea Sihastria, ne cheama sa intelegem deodata cat de minunat lucreaza Dumnezeuin mijlocul unui popor smerit si credincios si cat de mare este nevoia de a avea duhovnici adevarati care sa ne lumineze calea dreptei credinte.

+ DANIEL

Mitropolitui Moldovei si Bucovinei

Iasi, la Duminica Ortodoxiei, 7 martie 1993

INTRODUCERE

Dupa trecerea la cele vesnice a Ieroschimonahului Paisie Oaru, din Manastirea Sihastria, in noaptea de 18 octombrie 1990, unul din cei mai mari duhovnici ai monahismului romanesc din zilele noastre, se simtea nevoia unui volum cu cele mai alese sfaturi si povatuiri duhovnicesti, pe care parintele le dadea numerosi lor sai fii sufletesti, calugari si credinciosi.

Aceasta dorinta si datorie, in acelasi timp, se implineste astazi, cu ajutorul lui Dumnezeu si binecuvantarea I.P. S. Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, prin publicarea lucrarii de fata, intitulata, in mod firesc, " Parintele Paisie duhovnicul ".

Ieroschimonahul Paisie Olaru s-a nascut la 20 iunie 1897, in satul Stroiesti, comuna Lunca - Botosani, intr-o familie cu cinci copii, fiind cel mai mic la parinti. Tatal sau, Ioan, era padurar, iar mama sa, Ecaterina, casnica. Din botez a primit numele de Petru.

In anul 1921a intrat in viata monahala la Schitul Cozancea din apropiere, luand la calugarie numele de Paisie. In anul 1943 a fost hirotonit diacon, iar in anul l947, preot, fiind pentru putin timp egumen la schitul de metanie.

In toamna aceluiasi an se retrage la Manastirea Sihastria, devenind duhovnic al intregii obsti, pana la sfarsitul vietii sale. Intre anii 1972 - l985 s-a nevoit ca sihastru la Schitul Sihla, iar in ultimii cinci ani a locuit in chilia sa de la Sihastria, fiind bolnav, pana s-a mutat la Domnul, lasand mostenire ucenicilor sai pilda vietii sale de adevarat monah si parinte duhovnicesc.

In aceasta lucrare am introdus la inceput doua convorbiri ziditoare de suflet, realizale cu Parintele Paisie in anii 1984 si, respectiv 1987, pe care le-am publicat in " Convorbiri duhovnicesti ", volumul I si II, fiind pline de har si caldura parinteasca si mult gustate de monahi si credinciosi. Apoi am adaugat cuvantul Arhanandritului Cleopa Ilie, cel dintai fiu duhovnicesc al sau, care evoca unele momente importante din viata Parintelui Paisie Olaru.

In continuare am adaugat un capitol nou, intitulat " Scrisori si invataturi duhovnicesti ", in care sunt prezentate, selectiv, un grup de scrisori adresate staretului Manastirii Sihastria si unor ucenici apropiati, calugari si credinciosi. Apoi am adaugat citeva pagini cu sfaturi parintesti adresate in scris ucenicilor sai sau inregistrate pe banda magnetica in diferite ocazii.

Ultima parte a acestui capitol contine scurte sfaturi si cuvinte intelepte ale Parintelui Paisie, pastrate in memoria si in inima fiilor sai duhovnicesti vrednici de crezare, redate sub forma de capete, necunoscute de cei mai multi dintre noi. Cat despre " Ultimele cuvinte ale Parintelui Paisie despre Rai ", cititorul este indemnat sa cugete mai profund la cele de dincolo de moarte.

Multumesc lui Dumnezeu cu recunostinta pentru realizarea acestei carti mult asteptate, precum si tuturor colaboratorilor, cu care impreuna am adus la bun sfirsit lucrarea de fata, pe care o dorim sa fie o calauza duhovniceasca pe calea mantuirii tuturor iubitorilor de Hristos.

Arhim. Ioanichie Balan

CONVORBIREA INTAI (*)

(*) Aceasta convorbire cu Ieroschimonahul Paisie Olaru a avut loc in vara anului 1984 la chilia sa de la Schitul Sihla si a fost publicata in Convorbiri duhovnicesti - vol. I din acelasi an.

Blandul Ieroschimonah Paisie Olaru este unui dintre duhovnicii cei mai cunoscuti si apreciati din manastirile noastre. De aproape 40 de ani, acest cuvios parinte vorbeste fara odihna cu Dumnezeu si cu oamenii, se jertfeste pe sine si isi pune in cumpana sufletul sau pentru mantuirea numerosilor sai fii duhovnicesti, calugari si mireni, pe care ii creste cu atata caldura si dragoste.

Crescut si format in Schitul Cozancea - Botosani, pina in anul l947, apoi in Manastirea Sihastria, in preajma satelor si in mijlocul naturii, Parintele Paisie a fost inzestrat de Dumnezeu cu un suflet profund sensibil si deopotriva deschis pentru liniste si pentru oameni. Din tinerete iubeste natura, florile, izvoarele, campul inverzit si cerul instelat. Ii sunt dragi slujbele manastiresti, cantarile de miezul noptii, poezia si singuratatea. Dar mai presus de toate ii sunt dragi oamenii, calugarii nevoitori, taranii arsi de soare de la camp, mamele cu multi copii, tinerii nevinovati, batranii impovarati de ani si credinciosii iubitori de Hristos. Pe toti ii primeste cu dragoste, ii asculta, ii marturiseste, ii binecuvinteaza, ii sfatuieste si se roaga lui Dumnezeu pentru ei. Ca i Parintele Paisie este, deopotriva, duhovnic iscusit, atat pentru calugari, cat si pentru mireni.

In nevointa calugareasca, ieroschimonahul Paisie Olaru este tipul sihastrului consacrat, care nu poate renunta usor la liniste, la viata retrasa de schit, la chilia lui modesta de lemn, asezata in mijlocul naturii sau la margine de codru. In schimb, viata de obste din marile manastiri, cu calugari multi, cu program impus, cu zgomot si griji de tot felul, ii este mai greu accesibila.

In duhovnicie, sfintia sa are o mare experienta a vietii interioare. Evita multimea, unde mai greu poate da roade profunde si de durata. Individual insa, prin taina Spovedaniei lucreaza mult, cu ajutorul Duhului Sfant. Aici, ca in fata tronului ceresc de judecata, se roaga, intreaba, asculta, trezeste sufletul, desteapta constiinta omului, pune leac potrivit pe rana, da speranta si tamaduieste. Intai incepe de la rugaciune si spovedanie, apoi adauga untdelemnul cuvantului. Parintele Paisie este un duhovnic al inimii. El se adreseaza mai mult inimii decit mintii. Se smereste el cel dintai, si chiar lacrimeaza, ca sa convinga si pe fiii sai sufletesti sa se smereasca si sa-si planga pacatele.

Cu putine cuvinte, parintele Paisie reuseste sa ridice moralul oricarui suflet care bate in usa chiliei sale, il izbaveste de deznadejde si ii promite iertarea si raiul. Pentru marea sa dragoste si mila catre toti, sfintia sa nu infrunta niciodata, nu mustra cu asprime, nu ridica tonul cuvantului; ci il foloseste cu multa maiestrie, ca un medicament rar pe rana deschisa. Parintele Paisie este un duhovnic pretios pentru zilele noastre. El reuseste sa castige mai multe suflete pentru Hristos decit altii, pentru ca staruie mai mult, pentru ca lucreaza mai profund sufletul omului, pentru ca iubeste mai mult si se adreseaza direct inimii. El isi incepe deodata dialogul cu Dumnezeu si cu omul, prin rugaciune si cuvant, prin spovedanie, dezlegare, sfatuire si canon. Dialogul cu sfintia sa este un dialog emotional, al inimii, al bucuriei si al lacrimilor. Un dialog aproape harismatic, al increderii si sperantei de mantuire.

Parintele Paisie nu vorbeste aproape deloc despre iad. In schimb, despre rai si fercirea dreptilor vorbeste permanent ucenicilor sai, pentru ca este un parinte al dragostei si nadejdii. De aceea si salutul sau obisnuit catre fiii sai duhovnicesti este acesta : "Sa ne intilnim la usa raiului !".

La virsta sa de aproape 90 de ani, bunul parinte Paisie Olaru se simte obosit. Aceasta l-a indemnat sa se retraga in ultimii ani la Schitul Sihla, ca sa fie mai linistit, mai aproape de cer, de Dumnezeu. Dar si aici il cauta oamenii - calugari, stareti, preoti, credinciosi de aproape si de departe - pe care ii primeste cu aceeasi obisnuita dragoste, in numele lui Hristos si toti se intorc intariti si hraniti duhovniceste. Odata cu seara, parintele Paisie isi aprinde lumanarea, se roaga in taina, citeste din sfintele carti, canta ceva spre lauda lui Dumnezeu, apoi se odihneste doua ore pe obisnuita lavita. La miezul noptii, cand suna clopotul, isi ia tolagul si coboara de sub stancile Sihlei la biserica sa asculte slujba Utreniei.

Asa isi traieste bunul nostru parinte duhovnicesc ultimii ani ai vietii sale pamantesti. Nu se teme de ceasul mortii, nici de diavoli, nici de muncile iadului pentru ca in toata viata a iubit pe oameni si pe Dumnezeu; pentru ca s-a jertfit pentru mantuirea altora. Nadejdea lui este Hristos, Mantuitorul lumii; averea lui este smerenia; iar lauda lui sint numerosii sai ucenici, pe care i-a crescut si care se roaga pentru el.

Dorinta realizarii unui dialog cu parintele Paisie m-a indemnat sa urc adeseori muntele Sihlei spre a-i cere cuvant de folos pentru mine si pentru toti cei ce iubesc pe Hristos. Iata-ma sus, langa chilia batrinului. Lucreaza la mica lui gradina de legume. Ma apropii si-i sarut mana care a mangiiat atatea suflete.

1. Binecuvantati-ma, prea cuvioase parinte Paisie !

- Domnul si Maicula Lui sa ne binecuvanteze pe toti, parinte Ioanichie !

2. Am venit sa va vad si sa primesc cuvant de folos de la sfintia voastra.

- Acum, noi batranii nu mai avem cuvinte de folos cum aveau parintii nostri. Ne-a luat Dumnezeu darul si puterea cuvantului, pentru ca nici noi, nici cei ce ni-l cer nu-l implinesc cu fapta. Spunem noi cate un cuvant de sfatuire celor care vin pana aici, dar cind aud ca trebuie sa-l puna in practica, adica sa se roage mai mult, sa posteasca, sa ierte pe aproapele lor, se intorc abatuti acasa. Spun la unii de zece ori sa lase betia si desfranarea ca sa nu-si piarda sufletul, dar ei, desi fagaduiesc, il fac mai departe. Am insa si suflete care ne intrec pe noi. Numai cat deschid gura, ei si incep a face cu fapta lucrul lui Dumnezeu. Dar sa stam oleaca, colo, pe banca in cerdacul chiliei.

3. Pairinte Paisie, spuneti-mi cateva cuvinte despre satul natal, despre parintii sfintiei voastre si despre anii copilariei.

- Intrebarea sfintiei tale ma indeamna sa ma fac mic, sa ma vad in satul meu natal, Stroiesti din comuna Lunca, judetul Botosani, si in casa parintilor mei, Ioan si Ecaterina Olaru. Tin minte ca tatal meu a fost padurar la boieri toata viata lui, pina la adinci batranete. Parintii mei au avut cinci copii, patru baieti si o fata. Cel mai mic dintre ei am fost eu. Imi aduc aminte ca tata m-a dus la scoala din sat pentru prima data si m-a prezentat profesorului meu de atunci, cu numele Sandru. La noi in sat nu se invatau mai mult de trei clase primare. In acesti trei ani am fost premiantul clasei. La sfarsitul anului imi cantau baietii : "Ai ascultat, ai invatat, coroana ai luat !". Pe atunci se dadeau ca premii carti cu vietile sfintilor. Sigur ca ma mandream ! Parintii mei, Ioan si Ecaterina, au trait in pace si mergeau la biserica regulat, mai ales la sarbatori mari. Tin minte, la Pasti, dupa Inviere venea tata de la biserica cu pasca sfintita si cu oua rosii intr-un stergar frumos. Noi il asteptam sa vina si cind intra in casa, zicea : "Hristos a inviat ! ", iar noi raspundeam : "Adevarat a inviat ! " . Apoi, tata ne atingea cu pasca sfintita la frunte.

4. Ce sfaturi mai deosebite va dadeau parintii in ani copilariei ?

- Ca sfaturi, mai mult ne invatau cu viata lor, fiind oameni simpli. Dar nu i-am auzit niciodata sa se certe sau sa injure. Tata stia Paraclisul Maicii Domnului pe de rost, precum si alte rugaciuni si se ruga cu glas tare ca auzeam si noi. Zicea ca preotul : "Domnului sa ne rugam !" si se batea cu pumnul in piept. Iar mama era prietenoasa cu toata lumea si ne spunea de multe ori : "Mai baieti, sa fiti cuminti, ca sa nu dam cinstea pe rusine ! "

5. Dar de preotul care v-a botezat si de batranii satului va mai amintiti?

- Pe preotul care m-a botezat il chema Gheorghe Bercea si pe prezvitera Profira. Parca il aud pe parintele cantand in biserica : "Aghios, Aghios ... !" si se batea cu pumnul in piept. Pe atunci batranii isi lasau mustati si purtau parul retezat, iar copiii, mare, mic le dadeau "Buna ziua".

6. Cand v-au murit parintii?

- Mama mea a murit in timpul razboiului din 1913, iar tata a murit in anul 1923, cind eram la manastire.

7. Cine v-a indemnat sa intrati in viata calugareasca?

- Vietile Sfintilor m-au indemnat la calugarie si dragostea mea pentru Domnul !

8. In ce an ati intrat la manastire la Schitul Cozancea?

- Am intrat in manastire dupa razboi, in anul 1921. Ca staret la Cozancea era ieromonahul Vladimir Bodescu. Tot in timpul lui am fost si calugarit. Dar schitul il cunosteam inca din copilarie, ca, desi eram obraznic, biserica imi era draga. Am capatat dragoste de biserica din cartile ce le primeam premiu la scoala.

9. Ce duhovnici mai sporiti erau pe atunci la Cozancea?

- Am apucat pe atunci calugari si duhovnici sporiti la Cozancea, pe care ii socoteam inainte vazatori. Duhovnicul meu era parintele Calinic Susu, mare nevoitor si lucrator al rugaciunii. El de multe ori ma scula Ia rugaciune. Iar cind ma chema la biserica la miezul noptii, imi zicea : "Hai sa mergem la biserica, ca secerisuI este mult si lucratorii putini ! ". Ma suparam cand ma scula prea degraba, dar cand mergeam la utrenie, il gaeam, ori asteptind pe pragul bisericii, ori umbland imprejurul ei.

10. In ce an v-ati calugarit, parinte Paisie?

- Calugaria mea a fost in anul l922, vara, in iunie; dar a fost prea pripita, caci m-a calugarit pe caz de boala. Staretul meu de atunci, Protosinghelul Vladimir Bodescu, m-a tuns cu mainile lui, schimbindu-mi numele din Petru in Paisie.

11. Ce ascultari si ispite mai deosebite ati avut in primii ani de manastire?

- In Schitul Cozancea era viata de sine, iar eu eram randuit cu toata treaba in ograda staretiei si ma bucuram cand puteam sa iau parte la sluibe. Mai tirziu am fost randuit paraclisier la biserica. Insa am avut si multe ispite la inceput, fiindca ma socoteam ca stiu ceva si ca pot ceva. De multe ori ma maniam : fiind prea incercat de parintele staret si uneori imi zicea gandui sa ma intorc in lume, ca am cu ce trai. Dar cind ma duceam la duhovnic si ma marturiseam, indata ma linisteam.

12. In ce impirejurare v-ati retras la liniste in codrii din preajma Schitului Cozancea si cati ani ati sihastrit acolo?

- In anul l925 am avut fericirea sa fac o vizita pe la manastirile din Muntii Neamtului, in care timp am ajuns si la Schitul Sihla, unde am ramas mai multe zile. Atunci am intilnit multi pustnici in apropierea Sihlei si la Rapa lui Coroi. De atunci, mai ales, mi-a placut sa traiesc in singuratate si sa ma departez de lume. Acest gand m-a indemnat sa ma retrag la munti. Am incercat sa vin la Manastirea Sihastria, dar staretul de atunci, Ioanichie, nu m-a primit fara blagoslovenia starelui meu. Din aceasta pricina am indragit o poienita aproape de Schitul Cozancea, unde ma retrageam din cand in cand pentru rugaciune si liniste. In anul l930, schimbandu-se staretul meu, noul egumen mi-a dat voie sa-mi fac o casuta cu trei chilii in acea poienita, unde mi-am facut o mica gradina si am plantat pomi roditori si vita de vie. Acolo ma linisteam noaptea, dar ascultarea o aveam tot la manastire, la biserica. In acea casuta aveam si un mic paraclis. Acolo am petrecut 18 ani, adica pina in l948, cind am venit la Sihastria.

13. Ce ispite mai deosebite ati avut la liniste si cum le-ati biruit ?

- In acest rastimp de aproape douazeci de ani, nu am avut prea mari ispite de la diavoli, ca nu prea ii suparam. Doar de la trup eram mai mult ispitit, ca intrasem in razboi cu cei sapte ispititori, adica cele sapte pacate de moarte, pe care de multe ori le implineain. Dar, prin rugaciune, prin smerenie si rabdare, le biruiam cu darul lui Dumnezeu.

14. Ce ucenici mai deosebiti ati avut la liniste ?

- Am avut mai multi, dar cel mai sporit a fost fratele parintelui Cleopa, anumne Gheorghe Ilie. Mi-aduc aminte ca locuia in chilie cu alt frate batran, care nu stia carte, si era foarte tacut si nevoitor la rugaciune si la post. Odata, pe cand se rugau ei impreuna seara, fratele Gheorghe si-a croit doua palme, singur, peste obraz, ca sa-si alunge somnul. Atunci batranul speriat, a sarit de la rugaciune si a venit la mine, zicand ca a innebunit fratele Gheorghe si numai pot citi pravila impreuna. Dar eu i-am linistit pe amandoi. In alta zi lucram la vie cu fratii. Seara, l-am trimis pe fratele Gheorghe Ilie sa pregateasca masa. Cand venim noi gasesc pe masa un mic biletel pe care scria : "Iarta-ma, parinte Paisie, plec pentru cinci zile sa ma pocaiesc ! " Mancam noi, ne facem pravila de seara si ne culcam. Pe la miezul noptii ma pomenesc ca bate cineva in geam. "Cine-i acolo ?" intreb. "Blagosloveste, parinte Paisie, sunt fratele Gheorghe pacatosul". "Fratele Gheorghe este plecat pentru cinci zile la liniste sa se pocaiasca ! " i-am raspuns; apoi i-am dat drumul in chilie. Era obosit si speriat. " Ce-ai patit ?" l-am intrebat. Iar el mi-a raspuns : "Am gasit o groapa in padure si mi-a venit in minte sa stau acolo cinci zile ca sa postesc si sa ma rog. Dar cand citeam din Ceaslov rugaciunea de seara si acatistul Sfintor Voievozi, am auzit un glas infricosat : "Ce faci aici ?" Era vrajmasul ! Atunci, de frica, repede am luat Ceaslovul si nu stiu cum am ajuns aici. Ma rog de ma iarta, parinte Paisie". "Dumnezeu sa te ierte, frate Gheorghe, i-am raspuns. Asa palesc cei ce fac orice lucru fara blagoslovenie ! ".

Dupa ce a plecat fratele Gheorghe Ilie la Manastirea Sihasatra, mi-atrimis Dumnezeu alt ucenic bun, tot Gheorghe il chema. Era din satul Flamanzi, a fost cioban la oi toata viata lui si nu s-a casatorit niciodata. Un batran minunat cu plete albe si cu barba. Prima intilnire a fost intr-o seara de iarna. Pe cand eram la vecernie, numai ce apare inaintea bisericii, descult, cu fata senina, isi stergea picioarele de zapada. Eu atat pot sa spun despre el, ca mi-a fost ucenic la chilie opt ani de zile, ca ma intrecea in toate, si in post, si in rugaciune, si in smerenie si nimic nu facea fara blagoslovenie.

15. Ce bucurii duhovnicesti mai deosebite ati avut la Schitul Cozancea ?

- Am avut destule bucurii cat am stat la liniste in casuta mea din poienita, mai ales cand ma rugam noaptea si foloseam sufleteste pe altii. Dar, cele mai sfinte bucurii duhovnicesti le-am simtit la biserica, in timpul Sfintei Liturghii.

16. In ce an v-ati facut schivnic ?

- Gandul si dragostea de liniste, de mai multa rugaciune, m-au indemnat in anul 1933 sa primesc marele si ingerescul chip, adica schima mare, cu scopul de a-mi indrepta viata si ca un fel de pregatire duhovniceasca pentru pustiile sihastresti, unde doream sa ma retrag.

17. Ce egumeni si duhovnici mai iscusiti ati cunoscut la Schitul Cozancea ?

- Ca egumeni pana in 1933 am avut pe protosinghelui Vladimir Bodescu si ieroschimonahii Vitalie Pauca si Dosoftei Tincu. Iar dupa 1933 am avut pe ieromonahul Vasian Cuvuliuc, pina in 1947. Dintre duhovnici, au fost mi vestiti ieromonahil Calinic Susu, fostul meu duhovnic, si Conon Gavrilescu, vestit in tot tinutul Botosanilor. Apoi, ierodiaconii Nicon Draguleanu mare cantaret, Gherasim Vieru sl alti cativa calugari iscusiti.

18. Veneau credinciosi in sarbatori la Schitul Cozancea ?

- Venea multa lume la schit, din toate partile. Unii pentru citit, altii pentru Sfantul Maslu, pentru spovedanie si pentru sfatuire si se intorceau la casele lor multumiti. La chilia mea din padure, insa, veneau mai putini, ca nu eram preot.

19. Ce sfaturii duhovnicesti dadeati ucenicilor ?

- Pana a nu fi preot si duhovnic, pe mireni nu-i prea sfatuiam, decat numai pe cei mai apropiati ii indemnam sa se roage mai mult, sa citeasca la psaltire, sa faca metanii, sa posteasca, sa se impace unii cu altii si ii duceam la duhovnici in schit sa se spovedeasca. Pe ucenici, insa, eram nevoit sa-i invat, dar mai mult cu fapta decat cu cuvantul. Iar ei, cand vedeau ca ma scol la rugaciune, ca postesc, ca tin tacere si ma port bland cu ei, se sileau sa faca chiar mai mult decit mine. Dupa hirotonie, eram nevoit sa incerc si cu cuvantul sa-i folosesc pe ucenici, desi nu corespundeam nici cu viata, nici cu invatatura. Dar cu darul lui Hristos, ma sileam sa-i impac pe toti si sa se intoarca de la chilia mea linistiti.

20. Cand ati fost hirotonit diacon si preot ?

- Diacon am fost hirotonit in anul 1943, iar preot si duhovnic in anul l947 , de episcopul Valerie Moglan, cand, din nefericire, am fost numit si egumen la Schitul Cozancea. Ca, fiind trimis la Mitropolie cu niste jalbe, am fost hirotonit fara voia mea preot si m-am intors inapoi staret. Atunci am fost nevoit sa-mi las chilia din padure si sa cobor in manastire. Adica am dat linistea si pacea inimii pe tulburare.

21. Intrucat v-a fost drag sa ingrijiti de cei bolnavi, spuneti-mi cate ceva despre sfarsitul frumos al ucenicilor sfintiei voastre.

- Da, am avut dragoste sa ajut pe cei bolnavi, dar nu ca pentru Dumnezeu, ci ca o datorie omeneasca, avand prea putina mila. Daca ar fi sa scriu despre sfarsitul frumos al tuturor calugarilor pe care i-am ingrijit, as face o carte intreaga. Insa acum voi aminti pe scurt numai pentru unii, ca sa stie cei doritori, despre sfarsitul frumos al celor ce trec din moarte la viata. Mi-amintesc de un frate cu numele Gheorghe Cozmanciuc, mare nevoitor. Acesta imbolnavindu-se, m-a chemat la patul lui si a cerut sa-l facem calugar. A treia zi dupa calugarie, s-a impartasit cu Sfintele Taine, si-a cerut iertare de la toti si fiind pe mainile mele, si-a dat sufletul lui Dumnezeu. Un ierodiacon, Gherasim Vieru, iarasi imbolnavindu-se, m-a chemat sa-i citesc Paraclisul Maicii Domnului. Cind l-am citit pana la jumatate si-a dat sufletul in bratele Domnului. Alt ierodiacon, Nicon Draguleanu, mare ostenitor, m-a chemat intr-o zi si mi-a zis sa-l incui in chilie, si sa vin la el a doua zi la ora opt, " ca sa cantam impreuna cu ingerii Aliluia ". Fiind spre Duminica, eu m-am zabovit cu lumea si nu am putut fi la chilia lui la ora opt. Cind am intrat la el, era ora noua, iar parintele Nicon abia murise, ca era inca cald. Am plans si am regretat mult ca nu am venit cu o ora mai devreme sa cantam impreuna cu ingerii Aliluia ! Am cunoscut si un alt batran minunat, monahulGherman Condurache, un batran de aproape 90 de ani, fost cioban toata viata si cu suflet curat. Avea mare evlavie la Sfantul Nicolae si i se ruga cam asa : " Sfinte Neculai, indura-te de mine pacatosul. Eu batran, tu batran, ai mila de mine !". L-am gasit mort in chilie intr-o vara si l-am dus printre flori la biserica, in sunetul clopotelor. Era pe la Sfintii Imparati. Nu-l pot uita nici pe monahul Ghenadie Avatamanitei, care mi-a fost ucenic de chilie opt ani de zile. El imi spunea de multe ori : " Parinte Paisie, eu in toata viata mea nu am dormit pe pat, iar de medicamente nu am stiut ". Cind ma imbolnaveam, batranul facea metanii langa patul meu sa ma fac sanatos, ca sa nu mor eu inaintea lui. Cind era in ceasul mortii, a cerut sa-l scot afara din chilie. I-am implinit dorinta si l-am asezat pe iarba cu fata spre rasarit si asa a adormit, pe pamantul gol, cum era deprins din tinerete, ca cioban la oi. Dumnezeu sa-i ierte pe toti. In memoria mea mi-a ramas smerenia si simplitatea lor, caci nu erau oameni invatati, cu multa carte, dar tot ce apucasera si ei de la inaintasii lor, tineau cu sfintenie; adica pravila de chilie, slujbele bisericii si lucrul mainilor. Ba si cu rugaciunea mintii cred ca erau destul de sporiti.

22. In ce an ati intrat in obstea Manastirii Sihastria si cum era viata duhovniceasca pe atunci in aceasta manastire ?

- Am venit la Sihastria in anul l948. Ca staret era parintele Cleopa. Aici era pe atunci adevarata viata de obste. Am apucat parinti care nu aveau in chilie nimic, afara de pat si citeva carti de rugaciuni. Parintele Dometian, un calugar batrin si sporit, era nelipsit noaptea de la biserica. El incepea regulat miezonoptica. Un alt calugar smerit, parintele Cristofor, care ingrijea de bolnavi, il aducea noaptea la biserica in spate pe fratele Mihai, care era paralizat. Toti fratii erau obligati sa vina la utrenie, iar cine nu venea, nu manca a doua zi. Toti erau multumiti ca domnea pacea si linistea in sfanta Manastire Sihastria.

23. Ce ascultare deosebita ati avut la Sihastria ?

- Am fost randuit de parintele Cleopa cu spovedania calugarilor si mirenilor care veneau la manastire, iar cind aveam timp mai lucram si la gradina.

24. Cand ati fost transferat Ia Manastirea Slatina si cum era viata duhovniceasca in aceasta obste calugareasca ?

- Ne-am dus la Slatina in toamna anului l949, cu un sobor de 23 de calugari din Sihastria, in frunte cu parintele Cleopa. Am apucat si aici parinti sporiti in cele duhovnicesti, ca parintele arhimandrit Paisie Cozma. Inainte de moarte, parintele Paisie a chemat pe toti parintii si s-a iertat cu toti. Am venit si eu ltnga patul lui si l-am indemnat sa zica " Doamne Iisuse ". Iar el mi-a raspuns : " Parinte Paisie, sunt om pacatos, sunt tare pacatos, dar alt Dumnezeu nu am cunoscut. Lui m-am rugat in toata viata si cred ca El are grija de mine... " ! Si asa zicand, si-a dat duhul in fata noastra. Am mai cunoscut un monah cuvios, pe care l-am luat sub mantie la schivnicie, cu numele Iuvenalie Barsan. Citea mereu la psaltire si iubea ascultarea si tacerea. Era paraclisier si colivar si niciodata nu dadea gres. Iubea saracia, ca nu avea in chilie decit doua haine calugaresti, un tol si psaltirea si intotdeauna era multumit. In timpul nostru s-au adunat la Slatina mai multi frati si era multa ascultare si armonie in manastire, ca ce poate fi mai bun si mai frumos pe pamant decat dragostea.

25. Ati trait un timp la Schitul Rarau. Ce amintiri duhovnicesti pastrati in memorie de la Rarau ?

- Am stat aproape un an si la Schitul Rarau, care depindea de Manastirea Slatina. Acolo se nevoiau cativa calugari, din care cel mai sporit mi s-a parut un calugar orb, anume Nicodim, tare in credinta si iscusit in sfaturi duhovnicesti. Veneau multi credinciosi la el pentru cuvant de folos si se intorceau bucurosi la casele lor. Tot la Rarau, egmnenul schitului m-a intrebat daca am deprins rugaciunea mintii. Eu i-am raspuns ca nici nu am auzit de ea. Atunci el m-a inchis intr-o chilie mica, cu geamurile astupate si mi-a poruncit sa zic mereu " Doamne Iisuse ". Am stat inchis o saptamana. Apoi m-a examinat daca am deprins rugaciunea. I-am spus ca nu am putut-o deprinde. Cind a auzit el, s-a suparat si mi-a zis : " Esti un vas mic si gol " ! " Mai stai in chilie inca o saptamana ca sa inveti rugaciunea mintii ". Am mai stat o saptamana si sambata, cand m-a examinat, ca sa nu-l supar din nou, i-am spus ca am deprins-o. Iar el bucuros mi-a poruncit sa o dau si la altii. Eu insa nici acum n-am deprins cum trebuie rugaciunea mintii, ca nu am viata duhovniceasca si nu iubesc pe Domnul cat ar trebui.

26. Va mai amintiti ceva de folos din timpul cind stateati la Rarau ?

- Mergand eu odata cu ucenicul spre schitul Rarau, am trecut printr-un sat de munte, anume Slatioara. Iata ca imi iese inainte o femeie si-mi spune ca este in casa o batrana, dar nu poate muri ca este certata cu vecina ei. Am intrat in casa, am chemat pe vecina, le-am citit o dezlegare,le-am impacat si cand ieseam din casa, batrana si-a dat duhul cu pace. Sufletul ei astepta impacarea cu toti, ca fara iertare nu ne putem mantui !

27. Cand v-ati intors iarasi la Manastirea Sihastria, cum vi s-a parut viata duhovniceasca aici ?

- In primavara anului 1954 m-am intors din nou la sfanta noastra Sihastrie. Aici viata duhovniceasca era deosebita de cea de la Slatina. La Sihastria era mai multa liniste, parintii mai tacuti, mai smeriti si lume mai putina. Numai cei mai evlaviosi ajungeau pana aici, sau pana la Sihla. Din anul 1954 pana in prezent mi se pare cea mai rodnica perioada din viata mea.

28. Ca duhovnic al Manastirii Sihastria timp de 30 de ani, cum ati implinit aceasta grea ascultare ?

Duhovnicia este cea mai grea ascultare din viata de manastire. De duhovnic depinde mantuirea sau osanda fiecarui suflet care ii este incredintat. De el depinde calugaria fratilor de manastire, cu dezlegarea lui se impartasesc si calugarii si mirenii si tot cu dezlegarea si pe garantia lui se hirotonesc candidatii la preotie. Mare raspundere are un duhovnic si de aceea el se mantuieste mult mai greu decat un calugar sau un mirean. Ca duhovnic al Manastirii Sihastria am avut si multe bucurii duhovnicesti, dar si ispite si uneori dezamagiri. Am avut la spovedanie majoritatea parintilor si fratilor din obste. Cei mai multi si mai ravnitori m-au ascultat au tinut cont de blagoslovenie, s-au spovedit sincer si si-au predat sufletul in mana staretului si a duhovnicului. Acestia m-au bucurat cel mai mult. Iar eu i-am primit ca pe copiii mei sufletesti, i-am mangaiat, i-am impacat cand erau in ispita si i-am invatat sa iubeasca cel mai mult ascultarea, slujba bisericii, tacerea, smerenia si rugaciunea la chilii. Unii dintre frati insa veneau rar la spovedanie, iertau mai greu pe ceilalti, carteau in ascultare si erau uneori nemultumili. Cu acestia aveam mai mult de lucru. Imi trebuia mai multa rabdare si mestesug ca sa-i castig duhovniceste. Uneori ma duceam eu pe la chiliile lor. Alteori le dadeam canon mai usor, ii incurajam mai mult isi ma rugam pentru ei. Pe unii din ei i-am folosit, iar pe altii macar i-am mentinut sa nu cada mai rau si sa ramana in manastire. Cat am reusit, pe cati am dobandit sau pe cati i-am pierdut, stie numai singur Dumnezeu. Un lucru numai stiu, ca pentru toti pe care i-am avut la marturisire si i-am povatuit, voi da socoteala in fata judecatii lui Hristos.

29. Ati primit si calugari din alte manastiri la marturisire ?

- Ca duhovnic eram silit sa primesc la spovedanie sl din alte manastiri, pentru a-i incuraja si a-i indemna la viata curata, dar mai mult i-am indemnat pe calugari sa-si aiba duhovnici in manastirile lor. Preoti mireni prea putini am primit, doar numai din cei cunoscuti din copilarie. Pe langa calugari, insa, am primit, chiar din anul hirotoniei mele, tot felul de mireni. Ei veneau din evlavie si eu nu puteam sa-i refuz, ca zice Domnul : " Pe cel care vine la Mine nu-l voi scoate afara ". Dupa cum stim, credinciosii au mai multa evlavie la calugari, la preotii din manastiri, decat la ai lor. I-am primit pe toti cu dragoste, i-am imbratisat pe toti, i-am impacat, i-am spovedit, le-am citit de sanatate, i-am blagoslovit, celor saraci le-am dat si cate un mic ajutor si i-am slobozit cu pace la casele lor. In peste 35 de ani de duhovnicie, am astazi numerosi ucenici si fii duhovnicesti. Totusi, imi dau seama ca nu am ajuns la inaltimea sufleteasca a unui duhovnic iscusit, ca sa pot corespunde cu faptele, fata de cele ce invat pe altii. Dar am nadejde in harul si mila lui Dumnezeu ca ma va mantui si pe mine, si pe fiii mei duhovnicesti.

30. Vi se pare mai grea duhovnicia mirenilor sau a calugarilor ?

- Este mai grea duhovnicia calugarilor si a preotilor decit a mirenilor, fiindca preotii si calugarii au fagaduinta si raspundere mai mare. Ei cunosc cuvantul lui Dumnezeu si Sfintele Canoane, dar nu-si implinesc datoriile lor, adica gresesc cu voia si cu stiinta lor. Iar mirenii au raspundere mai mica si multe gresesc din nestiinta. Aici se implineste cuvantul Sfintei Evanghelii care zice : " Cui i s-a dat mult, mult i se va cere, iar cui i s-a dat putin, putin i se va cere ".

31. Este bine sa indemnam pe cineva la calugarie si la preotie sau nu ?

- La calugarie, mai ales, este bine sa indemnam, iar la preotie este mult mai greu. Nunai la scaunul de marturisire se poate constata daca fiul duhovnicesc are inclinatie spre bine sau spre rau, daca are vointa sa se pazeasca si pe viitor de pacat si daca iubeste viata curata. Totusi, este bine sa-i mai amanam un timp de la calugarie, ca nu indata sa se hotarasca si apoi sa-si schimbe hotararea. La preotie noi indemnam si recomandam numai pe cei ce au viata curata si nu sunt opriti de Sfintele Canoane. Altfel, nu.

32. Dacavreun fiu duhovnicesc nu asculta si devine rau, duhovnicul lui are vreo vina inaintea lui Dumnezeu ?

- Daca cineva se abate de la datoria lui si nu asculta de sfatul duhovnicului, el singur va raspunde inaintea lui Dumnezeu. Duhovnicul insa, este dator sa se roage lui Dumnezeu pentru intoarcerea lui si sa-l ierte.

33. Ce canon de rugaciune dati unui frate ? Dar unui calugar, schimonah sau ieromonah ?

- Eu nu am dat canon cu numar. Ca frate ascultator, i-am dat sa faca la chilie pravila, dupa Ceaslov, cate un acatist, un paraclis si daca poate, o catisma din psaltire. Iar canon, fratelui de manastire ii dau sa faca de la 40 de metanii in sus; calugarului de la 100 metanii in sus; iar schivnicul dubleaza canonul, pentru ca lui i s-au dat cinci talanti si trebuie sa dea inca pe atatia. Eu am patit-o odata cu canonul. Dupa ce m-am calugarit, m-am dus la duhovnicul meu si l-am intrebat ce canon am de facut. Iar el mi-a zis : " Fiindca esti sub ascultare, sa faci cat poti ! " Dar eu nu eram multumit cu vorba asta si m-am dus si a doua oara sa-l intreb. Atunci parintele duhovnic, cam suparat, mi-a zis : " Daca ma intrebi a doua oara, de acum sa faci canon pana nu mai pori, ca ascultarea in manastire si osteneala obsteasca ridica o parte din canon ! "

34. Ce canon dati celor bolnavi, care nu pot face metanii ?

- Celor batrani si bolnavi li se da canon dupa puterea lor. Daca nu pot face osteneala trupeasca, dar pot zice rugaciuni, sa dubleze rugaciunile cu " Doamne Iisuse ". Traia la Manastirea Sihastria un parinte schimonah, Nicanor Bataca, care, la batranete, nu putea face metanii, iar inchinaciunile le facea de pe scaun. Dupa ce a cazut la pat, nu mai putea face nici inchinaciuni, nici cruce, numai la piept inchipuia semnul sfintei cruci, si asa isi facea canonul. Apdar, fiecare sa faca cat poate si cum poate, dupa sfatul duhovnicului, " ca pe datatorul de buna voie il iubeste Dumnezeu " .

35. Ce canon de pocainta randuiti mirenilor, parintilor care au copii si tinerilor care vor sa se casatoreasca ?

- Mirenilor le dau canon dupa cum se prezinta. Pentru cei cu copii multi, cel mai mare canon este sa-si creasca copiii in frica lui Dumnezeu, si sa nu-i ucida prin avort sau prin sminteala. Cei ce nu au copii sant datori sa faca milostenie, daca au cu ce; iar daca sant saraci, sa nu fure si sa urmeze la biserica. Iar tinerilor le dau canon ca, mai inainte de casatorie, sa fie cuminti si cinstiti; iar dupa cununie, le dau canon sa nasca copii cati le va da Dumnezeu, sa nu faca avorturi, nici sa se pazeasca pentru a nu avea copil. Apoi, sa-si aiba un duhovnic bun, sa se marturiseasca des si sa pazeasca legile Bisericii, postul, infranarea si cumpatarea.

36. Care este datoria principala a celor casatoriti ?

- Crucea casatoritilor este a-si implini toate datoriile legate de taina nuntii. Intai sa nasca si sa creasca copii in frica de Dumnezeu. Apoi, sa fie uniti intr-un gand in toate greutatile vietii si sa-si pazeasca patul neintinat. Daca sotii asculta de Hristos, de Biserica si de pastorul lor sufletesc, pot implini cu cinste datoriile lor crestinesti si-si duc cu usurinta crucea vietii pe care si-au ales-o. ziar daca se indeparteaza de Biserica, de preot si de sfanta rugaciune, ii impresoara ispitele si greutatile vietii, cad in pacate de moarte, isi avorteaza copiii, se ingreuiaza de nasterea de fii si nu se mai tem de poruncile Sfintei Evanghelii " De aceia, multi casatoriti in zilele noastre se cearta unii cu altii, divorteaza si se lipsesc de bucuriile vietii crestinesti.

37. Care sunt datoriile principale ale calugarilor ?

- Calugarii sint datori sa-si pazeasca fagaduinta pe care au dat-o la calugarie, inaintea lui Hristos si a Sfantului Altar. Adica, ascultarea neconditionata, saracia de buna voie si fecioria sau curatenia. Pe langa acestea sa fie smeriti, sa se roage neincetat pentru ei si pentru toata lumea si sa aiba sfanta dragoste, de care atarna toata fapta buna si care le rabda pe toate.

38. Cum trebuie sa fie preotia, atat cei de mir, cit si preotii calugari ?

- Ieromonahii si preotii, in general, sint datori ca in toate zilele sa fie pregatiti pentru Sfanta Liturghie si sa se jertfeasca pentru dreapta credinta in Hristos si pentru mantuirea oarnenilor, dupa putere si dupa darul pe care l-au primit de sus. Ei sunt datori sa marturiseasca cu timp si fara timp pe Hristos; dar trebuie mai intii sa predice cu faptele, adica cu viata lor si apoi cu cuvantul. Adica, asa cum vorbesc, asa sa si traiasca, ca cea mai puternica predica este cea cu fapta si apoi cu cuvantul.

39. Care sant cele mai obipuite ei mai grele ispite ale calugariilor si cum se pot izbavi de ele ?

- Toate patimile calugarilor si ispitele se nasc din doua pacate : din neascultare si din lenevirea la rugaciune. Cand cadem din sfanta ascultare si fugim de biserica, de rugaciune, de metanii si de post, cadem usor in toate ispitele si patimile omoratoare de suflet si ne pierdem mantuirea. Neascultarea si lenevirea la rugaciune, ca si toate celelalte patimi, se vindeca prin marturisire curata la duhovnic, prin canon si prin plantarea faptelor bune in locul pacatelor care ne stapanesc. De mare ajutor pe calea mantuirii ne sunt smerita cugetare si smerenia, care spala pacatele si biruiesc diavolul.

40. Care sunt dupa experienta ce o aveti de la spovedanie, cele mai grele pacate care bantuie astazi in randul credinciosilor si cum se pot izbavi de ele ?

- Dupa cum se stie, doua sunt cele mai grele patimi care stapanesc astazi in randul mirenilor : betia si desfranarea. Acestea strica multe familii si ucid nenumarate suflete omenesti. Insa, daca se caiesc de aceste pacate, daca le marturisesc la preoti si le parasesc, se vindeca prin canon.

41. Ce fapte bune trebuie sa aiba staretul si duhovnicii unei manastiri, pentru a fi vrednici pastori de suflete ?

- Atat staretul, cat si duhovnicii sa se faca ei pilda tuturor, prin dragoste si smerenie. Numai asa se pot mantui si ei si pe altii.

42. Ce canon dati pentru avort si ucidere de copii ?

- Pacatul avortului si al uciderii in general se pedepseste cu parere de rau an toata viata, parasirea pacatului, canon de metanii in fiecare zi, post pana seara miercurea si vinerea, nastere si botezare de copii in locul celor avorttli si oprire de Sfintele Taine de la sapte ani an sus. Femeile, insa, se pot impartasi mai inainte de nasterea pruncului.

43. Ce sa faca tinerii pentru a se izbavi de pacatul desfranarii ?

- Tinerii sa pazeasca infranarea si cumpatarea, posturile si sarbatorile, marturisirea pacatelor si canonul si sa asculte de parinti si de preoti.

44.Din ce cauze a decazut atat de mult viata duhovniceasca in randul credinciosilor nostri ?

- " Pestele de la cap se strica " ! spun batranii. Cea mai mare vina o poarta pastorii de suflete. Daca am fi noi mai buni s-ar schimba si crestinii.

45. Cum se poate innoi astazi viata duhovniceasca in manastiri si schituri ?

- Prin revenirea la vechile noastre randuieli calugaresti, adica prin mai multa rugaciune si citire a Sfintilor Parinti, prin participarea intregii obsti la pravila bisericii, mai ales, la slujba utreniei si Sfanta Liturghie si prin trairea in armonie, in dragoste si smerenie. Unde sunt acestea, acolo viata duhovniceasca este la inaltime si se pot forma frati si calugari buni. Iar unde stapaneste materia, lenevirea la rugaciune, neascultarea si traiul bun, acolo slujbele la biserica se fac de mantuiala si nu se pot creste calugari sporiti

46. Din ce cauza a slabit ravna pentru rugaciune si pentru orice fapta buna, atat in manastiri, cat si intre mireni ?

- Pentru ca a slabit credinta in toata lumea. Astazi, fiecare crestin si calugar marturiseste ca nu se mai poate ruga in prezent, cum se ruga in trecut. Numai cu mare sila si osteneala, unii calugari buni si crestini isi mentin rugaciunea curata de zi si de noapte. Ceilalti sunt mereu invaluiti de griji, de oameni si de neputinte; iar cand ne rugam, mintea ne este plina de ganduri si raspandire. Avand in vedere cele trei atacuri prin care a trecut Mantuitorul pe muntele ispitirii, cand L-a ispitit satana, intai cu lacomia, al doilea cu mandria si al treilea cu necredinta, biruirea oricarui atac este ca " Domnului Dumnezeu sa ne inchinam si numai Lui sa-i slujim " . Astazi este mare cearta intre cele doua surori ale lui Lazar, Marta si Maria, care " si-a ales partea cea buna ". In manastiri, ca peste tot Marta asupreste pe Maria si n-o lasa sa se roage mai mult iar Maria plange nemangaiata. Daca vom pune intai biserica, lauda lui Dumnezeu, adica pe Maria si apoi ascultarea, lucrul mainilor, adica pe Marta, atunci toate manastirile si bisericile noastre ar inflori si diavolul ar fi izgonit dintre oameni. Iar sporirea duhovniceasca a fiecaruia incepe de la aceste cuvinte : " Doamne da sa-mi vad pacatele mele si sa nu osandesc pe fratele meu... "

47. Din ce cauza se inmultesc asa de tare sectele in satele si orasele noastre ?

- Sectele se inmultesc mai intai din cauza preotilor care nu au grija pentru turma lui Hristos. Unde preotii isi fac datoria de pastori si traiesc precum invata pe oameni, acolo nu patrund sectele. Mai mult decat cunoasterea Sfintei Scripturi si decat teologia si predica este viata preotului. Aceasta este, si trebuie sa fie cea mai puternica predica a preotului de la tara si oras.

48. Cum pot ajuta calugarii si manastirile noastre la combaterea sectelor si a patimilor in randul credinciosilor ?

- Pot ajuta prin aceste doua : prin lucrare si rugaciune. Cu cat se va duce o viata mai inalta prin manastiri, in rugaciune, in post, in smerenie si iubire fata de credinciosi, cu atat se va intari credinta si viata duhovniceasca in randul mirenilor. Sa nu uitam cum se nevoiau parintii nostri prin manastiri si sa le urmam.

49. Care este cel mai mare rol al manastirilor si al calugarilor dintotdeauna ?

- Sa se roage neincetat pentru ei si pentru toata lumea. Sa laude permanent pe Dumnezeu, sa invete si sa mangaie pe credinciosi. In manastiri, Marta trebuie sa asculte de Maria, iar nu invers si sa traiasca in armonie una cu alta. De vom face asa " nimeni nu va strica cetatea noastra ! " .

50. Cum trebuie sa traiasca calugarii pentru a-si mantui sufletele lor ?

- Sa traiasca in dragoste, ca spune Mantuitorul : " Prin aceasta vor cunoaste oamenii ca sunteti ucenicii Mei, de veti avea dragoste intre voi " (Ioan 13, 35). Apoi, fiecare sa-si faca datoria in directia lui, adica unde este randuit, cu bucurie si fara de cartire. Sa invatam si pe altii, dar sa ne aducem aminte de cuvantul Domnului, care zice : " Cel ce va face si va invata, acela mare se va chema intru imparatia cerurilor " (Matei 5, 19). Sa ne aducem aminte si de cuvantul proorocului David, care zice : " Slujiti Domnului cu frica si va bucurati Lui cu cutremur " (Ps. 2, 9). si, in sfarsit, orice facem sa fie spre lauda lui Dumnezeu si sa fie facut cu smerenie, precum ne invata Hristos : " Cand veti implini toate acestea, sa ziceti ca slugi netrebnice suntem, ca ce am fost datori sa facem, aceea am facut " (Luca l7, l0). Atat calugarii, cat si mirenii, daca au pace intre ei, adica pacea Domnului, a constiintei si daca au dragoste, se pot mantui.

51. Ce carti sfinte mai de folos recomandati pentru calugari si mireni ?

- Eu m-am folosit cel mai mult de Vietile Sfintilor, de pilda vietii lor. Dar de mare folos sunt si invataturile Sfintilor Parinti si mai ales Sfanta Scriptura. Toate sunt de folos la timpul lor.

52. Ce rugaciuni recomandati pentru calugari si mireni ?

- Toate cartile de rugaciuni sunt de folos, numai sa le citim cu evlavie si credinta caci ne inalta la Dumnezeu. Prin rugaciunea " Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma " , stam de vorba cu El. De mare putere si folos este citirea psaltirii si mai ales participarea la slujbele bisericii. Acele rugaciuni care ne hranesc mai mult si ne atrag sufletul sa le facem, numai sa nu ne lenevim, ca mare razboi da diavolul ca sa nu ne rugam. Rugaciunea cu simtire si lacrimi ne uneste cu Hristos, dulcele nostru Mantuitor.

53. Cum putem ajuta noi, calugarii, la mantuirea credinciosilor si a oamenilor in general ?

- Ajutam prin rugaciune, prin cuvant si exemplul personal. Scopul pentru care faci o fapta buna, pentru care te rogi, acela conteaza la Dumnezeu pentru mantuirea noastra si a celor din jurul nostru. Eu, odata, stateam pe cerdacul chiliei mele de la Cozancea. In fata noastra, se ridica un deal peste care trecea un drum de camp. Intr-o zi treceau pe drum mai multe care incarcate, intre care era si un om sarac, cu un car incarcat, cu doi boisori. La un damb nu puteau boisorii sa ridice, iar omul ii batea si ii andemna. Saracii boisori au cazut in genunchi, iar eu fiind pe cerdac m-am asezat in genunchi si cat puteam impingeam de cerdac si ziceam : " Hai, mai boisori, sculati-va ! Hai cu " Doamne ajuta ! " . Asa strigand, numai ce vad ca juncanii se scoala si pleaca, iar eu bucuros, am zis : " Slava, Tie, Doamne ! " Cam asa ar trebui sa ajutam la mantuirea altora, impingand la povara lor si rugandu-ne pentru ei.

54. Ce fel de milostenie se cade sa faca calugarii ?

- Calugarii care au cu ce ajuta, sa faca milostenie cu cei ce au nevoie de ajutor. Eu cred ca mai mare plata au cei ce ajuta pe straini si chiar pe vrajmasii lor. Insa, cea mai mare milosienie a calugarilor este sa fie saraci de orice materie si sa se roage pentru toti. Ca zice psalmistul : " Bogatia de ar curge, nu va lipiti inima de ea. " Cei ce au, sa fie ca si cum nu ar avea nimic; iar cei ce nu au nimic, ca si cum ar avea de toate. Mantuitorul ne invata : " Faceti-va prieteni din Mamona nedreptatii " . Adica, de am castigat ceva din cele ce nu sunt ale noastre sa le dam la saraci, in numele Domnului. Mare putere are milostenia. Dar pentru calugari, mai mare este saracia si rugaciunea curata !

55. Cum putem sa impacam pe cei ce sint certati ?

- Intai sa ne rugam pentru ei. Apoi sa-i indemnam sa se spovedeasca la duhovnic si sa-i sfatuim cu cuvinte din Sfanta Evanghelie sa se impace, dupa cuvantul Domnului : Fericiti facatorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema " (Matei 5, 9). Pe cat putem, sa ne straduim sa facem pace, ca suntem fii ai lui Dumnezeu si purtam in noi pacea Duhului Sfant. Cei ce nu se impaca unii cu altii, nu se pot impartasi.

56. Cativa fii duhovnicesti i-au cerut parintelui Paisie cuvant de folos, iar el le-a raspuns :

- Nu va doresc aici pe pamant, nici slava, nici altceva din cele trecatoare, ca toate acestea ne duc la pierzare. Dar, facand voia Domnului, veti avea si aici folos indestulat, si dincolo de mormant veti avea fericirea cea vesnica.

57. Altor fii duhovnicesti care au ajuns pana la chilia lui, la Schitul Sihla, le-a zis :

- Sa nu uitati de moarte. Toti aceia care au umblat dupa slava omeneasca si s-au amagit de grijile acestei lumi, la sfarsit au regretat amamic, dar poate prea tarziu.

58. Doi calugari tineri din Manastirea Sihastria i-au cerut batranului un sfat duhovnicesc, iar el le-a spus :

- Sa aveti frica lui Dumnezeu si sa puneti zilnic inceput bun. Cei care ati schiopatat, indreptati-va; iar care nu ati schiopatat, stapaniti-va cu darul Domnului, sa nu cadeti. Ca nu-i asa de usor a trai, dar este tare greu a muri. Toti cei care mor uita de viata aceasta si in ceasul mortii vad inaintea ochilor numai cele ce le-au facut, bune sau rele. Odata m-am intamplat langa patul unui om nepregatit, care se chinuia sa moara, si striga la mine deznadajduit : " Nu ma lasa, parinte Paisie, nu ma lasa ! " Cauta sa fuga si striga : " Nu ma lasa, parinte Paisie " ! si a murit. Dumnezeu sa-l ierte ! Altul, care era de mult bolnav, a murit asa frumos ! S-a spovedit, s-a impartasit si a cerut sa-l fac calugar. Joi l-am calugarit in patul lui de suferinta si sambata a plecat la Domnul. Dar, inainte de ceasul mortii m-a trimis sa chem duhovnicul ca sa-i citeasca rugaciunile de darea sufletului. Apoi a zis : " Aprindeti lumanarea ! Degraba, lumanarea " ! Ii aprind lumanarea si voiam sa i-o tin eu. Iar el mi-a zis : " Lasa, parinte Paisie, c-o tin eu " ! A tinut-o in mainile lui cateva minute. S-a uitat la stanga si s-a anfricosat. Apoi s-a uitat la dreapta si s-a bucurat putin. La urma imi zice : " Parinte, stinge lumanarea ca mai am oleaca ! " A ven duhovnicul si i-a citit molitfa de darea sufletului. Era in zori de ziua. S-au adunat mai multi in jurul monahului Ghervasie, ca asa il chema. Am aprins din nou lumanarea, si-a cerut de la toti iertare, a rasuflat adanc si si-a dai duhul cu pace. Iata calugar pregatit pentru moarte numai in trei zile. Dumnezeu sa-l odihneasca cu sfintii pe parintele Ghervasie. Mi-a fost ucenic.

59. Ce sa fac, ca ma biruiesc de manie ? L-a intrebat un ucenic.

- Mania nu lucreaza dreptatea lui Dumnezeu, spune Sfanta Scriptura. Cand te manii, nu esti stapanit de duhul lui Dumnezeu, ci esti robit de duhul razbunarii, al mandriei si al slavei desarte, care te indeamna sa nu te pocaiesti, sa nu ieryi, sa nu te smeresti. Sa fugim de manie si de razbunare si sa urmam Domnului nostru Iisus Hristos, care ne invata, zicand : " ... invatati-va de la Mine ca sunt bland si smerit cu inima si veti afla odihna sufletelor voastre " (Matei 11, 29). Sa ne rugam mai mult, parinte !

60. Ce este smerenia, parinte Paisie ? - l-au intrebat odata cativa ucenici.

- Smerenia este cugetul inimii noastre care ne incredinteaza ca suntem mai pacatosi decat toti oamenii si nevrednici de mila lui Dumnezeu. Cand ne defaimam pe noi insine nu inseamna ca avem smerenie. Ci, atunci cand altul ne ocaraste si ne defaima, inca in pubhc, iar noi rabdam si zicem : " Dumnezeu i-a poruncit fratelui sa ma ocarasca pentru pacatele mele " , aceasta este smerenia cea adevarata. Deci, sa primim toate ca din mana si cu voia lui Dumnezeu. Cand te ocaraste cineva, Dumnezeu ii porunceste sa te ocarasca. Cand iti ia cineva vreun lucru, Dumnezeu ii porunceste sa-l ia, ca sa te faca calugar. Cand te muta de ici colo mai marele tau, Dumnezeu iti schimba locul, ca sa-ti schimbi si naravul si obiceiul. Asta ar fi smerenia cea adevarata. Iar mandria, dimpotriva, este atunci cand te increzi in tine, in mintea si puterile tale; cand socotesti ca esti mai priceput decat altul, mai bun decat altul, mai frumos decat altul, mai sporit in fapte bune si mai placut lui Dumnezeu decat altul. Atunci esti stapanit de pacatul cel urat al mandriei, de cam sa ne fereasca pe toti Dumnezeu, Cel ce S-a smerit pentru mantuirea noastra. Sa ne smerim, fratilor, ca cel mandru nu se poate mantui. Sa plangem pacatele noastre aici ca sa ne bucuram dincolo in veci, ca dupa plecarea noastra din trup, toti ne vor uita. Sa nu ne punem nadejdea in oameni, ci numai in Domnul. Ca omul se schimba. Azi iti da si maine iti cere; azi te lauda si maine te ocaraste. Ci, sa ne punem nadejdea in mila lui Dumnezeu si nu vom gresi niciodata. Sa va ajute Dumnezeu cu harul Lui sa va folositi de restul vietii, sporind in fapte bune, si mai intai in smerenie si dragoste, ca sa va mantuiti sufletele voastre si sa folositi si pe altii, indemnandu-i spre Hristos.

61. Intr-o zi aceiasi ucenici i-au cerut cuvant de folos, iar batranul le-a raspuns :

- Daca am avea noi credinta ca Dumnezeu este permanent cu noi si in noi, nu ne-am mai teme nici de moarte, nici de foamete, nici de boala, caci am fi incredintati ca suntem in bratele lui Dumnezeu, precum copiii in bratele mamelor lor. Noi insa n-am ajuns la masura aceasta, ca ne incredem in bani si in placeri mai mult decat in Dumnezeu !

62. Cum as putea sa am permanent cugetarea mortii si a judecatii de apoi ? l-a intrebat un fiu duhovnicesc.

- Vai de acel om care va cadea in mainile Dumnezeului celui viu ! a raspuns batranul suspinand. De la o inchisoare te mai scoate avocatul. Dar cand se va umple cupa maniei lui Dumnezeu, unde ne vom ascunde de la fata Lui ? Sa ne aducem mereu aminte de pacatele noastre si de ceasul judecatii viitoare si in veac nu vom mai gresi.

63. Parinte Paisie, dati-mi un cuvant de folos, - i-a spus un credincios. Iar batranul i-a raspuns :

- Asa am intrebat si eu pe cineva si mi-a raspuns : Sa nu faci tot ce poti; sa nu crezi tot ce auzi, si sa nu spui tot ce stii !

64. Altadata, acelasi ucenic i-a cerut cuvint de mantuire, iar Parintele Paisie i-a raspuns :

- Sa cerem de la Dumnezeu, prin rugaciune, frica de Dumnezeu si cugetare la moarte; ca frica de Dumnezeu e inceputul intelepciunii, iar frica de moarte si de judecata pazesc de pacate si ne indeamna la pocainta. Acesta este, cred eu, cel mai bun sfat pentru mireni. Din frica de Dumnezeu nasc si cresc in noi credinta, nadejdea si dragostea; iar din temerea de moarte se nasc lacrimile si cainta pentru pacate.

65. Cum sa ma port cu aproapele meu, ca sa implinesc porunca dragostei ? l-a intrebat un calugar.

- Sa socotesti pe aproapele tau mai bun decit tine, sa-i ceri sfat, in loc sa-i dai tu, iar lipsurile lui sa i le completezi dragostea ta. Fa aceasta si te mantuiesti.

66.Odata, l-a intrebat un calugar din Manastirea Sihastria - Parinte Paisie, ma invaluiesc ispitele si parca nu mai am rabdare !

-Asculta, parinte, a raspuns batranul. Sa dam slava lui Dumne ca ne ancearca cu ispite, cu boli si tot felul de necazuri, aici pe pamant, iar nu dincolo. Ca daca traim necaliti prin ispite, nu putem sa ne mantuim. Precum este focul pentru aur, asa sunt ispitele vietii pentru noi. Ne intaresc, ne calesc, ne dau mai multa credinta, ne smeresc si ne invata sa ne rugam si sa cerem sfat. Cine este bun, mai bun sa se faca si cine a biruit ispita, sa se roage pentru cel care este in ispita. Ispitele le biruim prin rugaciune, prin post, prin spovedanie si indelunga rabdare. Dupa furtuna vine si senin, cu darul lui Hristos. Sa ne rugam, parinte. Iar daca parintii nostri duhovnicesti ne mustra pentru indreptarea noastra, sa nu ne suparam, ca drumul mantuirii este presarat cu ispite. Acum, insa am patit si noi cum a patit Elie preotul din Legea Veche, cu feciorii lui. Elie si-a crutat feciorii si nu i-a mustrat la vreme, cand greseau inaintea Domnului, de aceia au murit cu totii si s-au osandit. Sa ne fereasca Dumnezeu sa avem soarta lui !

67. Intr-o zi, admirand batranul frumusetile muntilor si codrilor singuratici de la Sihla, a zis catre ucenicii sai, suspinand din inima :

- Tare ma tem sa nu ramanem numai cu raiul acesta de aici si sa-l pierdem pe celalalt, din pricina lenevirii noastre !

68. In alta zi slujea batranul vecernia din Postul Mare in biserica Schitului Sihla

si se citea la strana paremia din cartea proorocului Isaia despre judecata de apoi. Iar Parintele Paisie statea in genunchi inaintea Sfantului Altar si, auzind cele ce se citeau a oftat adanc si a zis in sine : - Vai ! Vai ! Vai ! Ce infricosata va fi judecata lui Dumnezeu cea de pe urma ! si a inceput a plange...

69. Stand batranul intr-o zi de vorba cu ucenicii sai, i-au cerut cuvant de folos sufletesc, iar el le-a raspuns :

- Iata ce, parintilor. Fiecare isi pregateste mancarea dupa gustul si placul sau. Daca i se pare prea dulce, o mai acreste, daca i se pare nesarata, ii mai pune putina sare si verdeturi si o face cum ii place; si daca ii place lui, place la toti. Eu asa cred. Tot asa se intampla si cu viata duhovniceasca a fiecaruia. Fiecare dintre noi isi pregateste mantuirea cum crede el, cum voieste cum poate, dupa ravna si harul pe care i le-a dat Dumnezeu. Spun batranii ca foamea este cel mai bun bucatar, iar saracia cel mai bun gospodar. Tot asa si cu mantuirea sufletului nostru. Ravnna rugaciunea si smerenia ajuta cel mai mult pe calea mantuirii.

70. Intr-o seara, stand de vorba cu cativa credinciodi le-a spus acesta frumoasa istorioara din Prolog :

- Ascultati ! Era un pustnic si cugeta intru sine, cu cine sa fie el asemenea ? Cu Sfantul Antonie ? Cu Avva Macarie ? Iata, aude un glas de sus : " Ce cugeti asa, parinte ? Ca nu ai ajuns nici masura lui Zaharia Ciubotarul din cetatea Constantinopolului ". si nu l-a rabdat inima pe sihastru pana nu s-a dus la el. " Aici locuieste Zaharia Ciubotarul ? M-a trimis Dumnezeu la tine. Dar, nici in casa nu intru, nici pe pat nu stau, nici mancare nu gust pana nu-mi spui viata ta ! " . " Ce viata am eu, parinte, ca sa fiu placut lui Dumnezeu ? Eu sunt mirean si aceasta este femeia mea. Doar atat ca, ce castig din lucrul mainilor, impart in trei. 0 parte o dau la saraci, o parte la biserici si manastiri, iar a treia parte cheltuim pentru casa " ... " Te jur pe Hristos sa-mi spui ce fapta buna faci ! " a zis pustnicul. Daca a vazut omul ca nu poate tainui, a zis : " Aceasta este femeia mea de 15 ani, dar cu ea intr-un pat niciodata nu m-am culcat ! " . Si s-a intors sihastrul folosit la chilia lui, dand slava lui Dumnezeu. Am spus aceasta istorioara ca sa nu ne mandrim. Ca are Dumnezeu destui drepti si alesi prin sate si orase, care au familie si greutati, dar ne intrec pe noi prin rabdare, post, rugaciune, milostenie si viata curata.

71. In alta zi le-a adaugat si aceasta istorioara din Pateric :

- A venit odata un pustnic din munte in cetate, s-a suit pe o piatra inalta si a anceput a plange si a striga : " Oameni buni, nu ma lasati ! Ajutati-ma ! Ajutati-ma ! " . " Ce s-a intatnplat, parinte ? " l-au intrebat oamenii. " Eu in viata mea am avut trei datornici. In tinerete mai mult doi mi-au cerut datoria si m-au luptat. Acestia sunt desfranarea si mandria. De acesti doi am scapat eu cum am scapat, dar de al treilea datomic nu pot scapa pana la moarte. Si acesta este foamea, flamanzea. Ajutati-ma sa scap de acest datornic neimblanzit ! " . Atunci oamenii i-au dat un galben, s-a dus pustnicul la brutarie, a cumparat o paine si a fugit din nou la pustie, ne mai asteptand sa ia restul. Asa am patit si eu. Nu pot scapa de al treilea datornic, adica de foame, oricat ma ostenesc sa ma infranez.

72. Parinte Paisie, spuneti-ne un cuvant despre rai; i-au spus odata ucenicii. Iar el le-a raspuns :

- Sa nu iscodim cu mintea unde este raiul si unde este iadul, ca nici Sfintii Parinti nu ne dau voie la aceasta. Mantuitorul atat numai ne-a spus : " Ma duc sa va gatesc loc, ca unde voi fi Eu si voi sa fiti " (Ioan 14, 3). Asa ne invata Domnul si nu ne trebuie mai mult. Noi sa zicem mereu rugaciunea Sfantului Ioan Gura de Aur : " Doamne, nu ma lipsi pe mine de binele Tau cel ceresc; Doamne, izbaveste-ma de muncile cele de veci, Amin ! " .

73. Mergand odata cativa credinciosi la chilia batranului,

pe cand se nevoia in munte la Piciorul Crucii, i-au cerut cuvant de folos duhovnicesc. Iar parintele, aratand pajistea plina de flori si mireasma, le-a spus : - Sa va faceti niste albinute harnice care aduna nectar si miere din florile cele mai curate si binemirositoare, iar nu niste gargauni si bondari care aduna hrana din balegar si din toate buruienile. Ravniti la faptele bune cele mai de pret si mai usor de dobandit, precum dragostea, rugaciunea, mila si smerenia. Din acestea sa va hraniti si am nadejde ca cu acestea vom vedea pe Hristos, Mantuitorul lumii.

74. La urma a adaugat batranul si aceste cuvinte :

l - Cel mai bine este ca sa fie omul oala de lut, care este bun pentru toate si se foloseste de toti in fiecare zi. Si pentru mancare, si pentru apa, si pentru orice lucru. Pe cind oala, vasul de aur se pune pe polite, se incuie in dulapuri, este ravnit de hoti si se se foloseste numai la zile mari sau odata pe an. Oala de lut este vasul trebuintelor zilnice, caci toti o cauta si se folosesc de ea. Asa si omul smerit, care nu cauta cinste si dregatorie. El ramane nebagat in seama intre cei de jos, dar pe toti ii foloseste, ii indeamna, ii ajuta, ii odihneste si toti il cauta si se bucura de el. Mare dar este smerenia pentru calugari si crestini !

75. Parinte Paisie, ce este constiinta ? l-a intrebat un calugar. Iar batranul a raspuns :

- Constiinta este ingerul lui Dumnezeu care pazeste pe om. Cand ea te mustra, inseamna ca Dumnezeu te cearta si trebuie sa te bucuri ca nu te lasa uitarii. Trebuie sa avem pururea inainte noastra pacatele noastre, ca sa ne palmuiasca constiinta prin mustrare, sa dobindim lacrimi la rugaciune si sa nu mai gresim. Si lui Pavel i-a dat Dumnezeu un inger rau ca sa-l loveasca peste obraz pentru a nu se inalta cu mintea. Constiinta pomeneste pacatele noastre si, pomenindu-le, ne smereste. Hristos a veni pentru mantuirea pacatosilor. Deci, sa avem nadejde si curaj, sa nu mai gresim, sa facem milostenie, sa ne rugam dupa putere si ne mantuim cu darul lui Dumnezeu.

76. Un crestin intristat i-a cerut batranului cuvant de mangaiere, iar el i-a spus :

- Asculta, frate. Fara ispite si necazuri nu ne putem mantui. Dar sa nu ne tulburam, nici sa slabim in credinta, ca acum diavolul da mai greu razboi asupra oamenilor ca altadata, ca vede ca are timp putin. Sa ne rugam, sa rabdam si sa ne aducem aminte de cuvintele Domnului care ne-a fagaduit ca va ramine cu noi " pana la sfarsitul veacurilor ". Nici sa ne deznadajduim de viata in vremea necazurilor, ca Dumnezeu nu ne lasa parasiti. Ca precum in vremea Sfantului proooroc Ilie Tezviteanul, Dumnezeu mai avea " inca 7000 de barbati alesi care nu si-au plecat genunchiul lui Baal ", tot asa si in zilele noastre are Domnul inca destui barbati si crestini alesi, care sint tari in credinta si nu si-au plecat sufletul in robia patimilor. Are Dumnezeu dreptii Lui prin sate si orase, care Il slavesc ziua si noaptea, care traiesc in feciorie si infranare si fac mila cu saracul si cu vaduva. Dar numele si numarul lor il stie numai singur Dumnezeu.

77. O femeie care nu voia sa aibe copii multi i-a cerut batranului sfat, ce anume sa faca. Iar el i-a raspuns :

- Daca fugi de copii, fugi de mantuire. Nici sa nu ramai la un singur copil, ca sa nu-l pierzi si pe acela. Mai sanatosi sint copiii multi in casa. Iar unde este numai unul sau doi, de obicei si aceia sint rai sau bolnaviciosi. Aici se implineste cuvantul Sfintului Pavel care zice : " Cine seamana cu binecuvantare, cu binecuvantare va si secera, iar cine seamana cu zgarcenie, cu zgarcenie va si secera " (2 Cor. 9, 6). A venit la mine nu de mult o femeie batrana din Grumazesti Neamt, la spovedame, si am intrebat-o : " Sora, cati copii ai ? ". " Parinte, optsprezece copii am avut ! Opt i-a luat Dumnezeu, au murit de mici, si zece sunt primii gospodari in sat ! ". A venit si o alta femeie, de departe, si am intrebat-o : " Cati copii ai crestina ? " " Nici unul, parinte ". " Dar, cate avorturi ai ? " Patruzeci de avorturi ! " " Du-te, femeie, la un episcop si te marturiseste si te pocaieste cat mai ai vreme, ca este infricosata judecata lui Dumnezeu !". Dupa lepadarea de credinta, cel mai mare pacat care se face in lume este uciderea de prunci. Aceste doua pacate atrag grabnica manie si pedeapsa a lui Dumnezeu peste oameni.

78. Un frate incepator l-a intrebat pe batranul :

- Parinte Paisie, nu mai pot face ascultarea ce mi s-a dat. Ce sa fac ?

- Daca poti si nu vrei este pacat, -a raspuns batranul. Iar daca nu poti, ca este prea grea sau esti bolnav, nu este pacat. Numai sa-i spui staretului si el iti va randui alta ascultare, cum il va lumina Dumnezeu. In manastire nimic sa nu faci fara binecuvantare. Ca daca petrecem sub ascultare si taierea voii, ne mantuim cu siguranta.

79. Un calugar a venit la parintele Paisie si i-a zis :

- Parinte, fac cerere si ma duc la Sfantul Munte, ca aici ma tem ca nu ma mantuiesc ! Iar batranul i-a raspuns : - Si eu m-as duce, dar cand m-or trimite sau m-or da afara de aici. Asa, stiu eu ce cer ? Daca vrem sa ne mantuim sa nu ne face niciodata voia noastra, nici sa credem mintii noastre.

- Parinte, am auzit ca vor duce o parte de calugari la alte manastiri. - Foarte bine ! Dar acolo nu este Dumnezeu ? Auzind aceste cuvinte s-a folosit calugarul si s-a intors linistit la chilia lui.

80. Cativa calugari tineri i-au cerut parintelui Paisie cuvant de folos, iar el le-a spus :

- De trei lucruri trebuie sa se pazeasca mai mult calugarul : de betie, de iubirea de argint si de vorbirea cu femei.

81. Un alt calugar l-a intrebat : parinte Paisie, dati-mi un cuvant de folos.

Lasa-te intotdeauna in voia lui Dumnezeu si vei avea pace in sufletul sfintiei tale. Fa ce ti se porunceste, nu lucra nimic fara binecuvantare, cind nu stii intreaba, iar cind nu ai pe cine intreba, roaga-te si Dumnezeu iti va arata calea cea buna.

- Dar cand sunt lasat sa aleg singur si nu stiu care este voia lui Dumnezeu, ce sa fac ? - Roaga-te staruitor cu post si metanii, macar trei zile si asculta de glasul constiintei. Cum te indeamna ea mai mult, aceea este si voia lui Dumnezeu.

82. Odata l-au intrebat cativa frati :

- Parinte Paisie, oare de ce nu mai avem dragoste de rugaciune si nu alergam la biserica cu aceeasi rivna si evlavie ca la inceput, cind am venit la manastire ? - Noi sintem de vina, pentru ca slujim mai mult grijilor pamantesti, decat lui Dumnezeu. Am citit la Sfintul Isaac Sirul aceste cuvinte despre rugaciune : " Semn al racirii duhovnicesti este urarea rugaciunii". si in alt loc : " Daca calugarul face altceva in vremea rugaciunii, acela este batjocorit de diavolul ". Asadar, daca parasim pravila bisericii si Dumnezeu ne paraseste pe noi. Daca inlocuim rugaciunea randuita la biserica si la chilii cu grija celor trecatoare, suntem batjocoriti de diavoli, ca misiunea calugarilor este una singura : sa-l laude neincetat pe Dumnezeu si sa se roage pentru lume si pentru iertarea pacatelor lor. Numai porunca ascultarii de la cel mai mare si slujirea bolnavilor in vremea rugaciunii ne scuteste de a merge la biserica. Dar si atunci suntem datori sa ne rugam cu rugaciunea mintii. Racirea dragostei si imputinarea ravnei pentru cele sfinte, si mai ales pentru biserica, este semnul pustiirii noastre.

83. Unui ieromonah tanar ii dadea batranul aceste

- Sa nu primesti femei in chilie ca sa le dai sfaturi, ca este mare primejdie, mai ales pentru calugarul tanar. Daca cer sfat de folos, vorbeste-le in biserica, iar nu in chilie si daca te cauta, nu te bucura, ci teme-te ca este primejdie. Ca din vorbirea cu femei vine si caderea !

84. Doi frati incepatori i-au cerut batranului cuvant de mangaiere si folos sufletesc. Iar batranul, suspinand, le-a zis :

- Am citit la Sfantul Teodor Studitul acest cuvant : "Sfinte sunt coapsele acelea care au samanta in Sion ! Binecuvintati si sfinti sunt parintii vostri care v-au nascut si v-au daruit lui Dumnezeu ! Traiti cu bucurie si multa dragoste in casa lui Dumnezeu. Manastirea este Ierusalim si Sion duhovnicesc. De nevointa noastra de aici, depinde dobandirea Ierusalimului ceresc. Sa fiti fericiti ca sunteti aruncati in bratele Domnului si locuiti in curtile casei Dumnezeului nostru. Cati n-ar dori sa fie aici cu voi, sa cante impreuna cu voi, sa se roage si sa se bucure impreuna cu voi in acest cin ingeresc, dar n-au fost chemati si alesi de Dumnezeu. Deci, bucurati-va si asteptati mila Lui.

85. Un duhovnic i-a cerut batranului sfat, iar el i-a zis :

- Cel mai greu pentru preot este Sfanta Liturghie si Spovedania. Unii s-au smintit si chiar au cazut de la spovedanie. Preotul de aceea se cheama duhovnic, pentru ca el este lumina pentru ceilalti si poarta in el darul Duhului Sfant. Si daca are in el Duhul Sfant, el nu se sminteste de neputintele oamenilor ca este Harul asupra lui si poate sa lecuiasca sufletele oamenilor. Iar daca este patimas, Duhul Sfant nu lucreaza in el si usor se sminteste cand aude pacatele oamenilor. Un astfel de preot nu trebuie sa spovedeasca lumea. Duhovnicia se da, dupa Canoane numai celor mai varstnici si cercati. Duhovnicul trebuie sa fie lumina pentru toti, parinte pentru toti, sfetnic bun si povatuitor iscusit de suflete. Sa fie pastor adevarat, iar nu naimit, care slujeste cele sfinte pentru bani si castig paanintesc. El trebuie sa fie ca o lumanare in sfesnic, ca sa lumineze tuturor, iar nu sub pat. Duhovnicul, chiar daca se sminteste uneori de pacatele oamenilor la spovedanie, in nici un caz el nu trebuie sa sminteasca pe credinciosi, ca atunci a pierdut toata osteneala. Ori de cate ori spovedim, suntem datori mai intii sa ne rugam, apoi sa fim blanzi si cu dreapta socoteala si cu darul lui Dumnezeu putem dobandi pe multi.

86. Un frate de manastire a cerut cuvint de folos de la parintele Paisie, iar Sfintia sa i-a spus :

- Cel mai bun sfat care ti-l dau este sa ai rabdare in manastire la toate. Ca daca sfintii rabdau chinuri de moarte de la pagani pentru dragostea lui Hristos, cum noi sa nu rabdam un cuvant de mustrare de la crestini si de la parintii nostri care au pe Dumnezeu si vor sa ne mantuiasca ?

87. Un alt frate l-a intrebat pe batranul :

- Parinte, ce sa fac in vreme de ispita ca sa nu ma biruiasca ? - Frate, una sa faci; sa te rogi si sa rabzi pana vine slobozirea. Ai vazut, cand vine ploaia cu fulgere, cu tunete si furtuna, fugi in casa la adapost; iar dupa ce trece furtuna iesi din nou afara. Asa si in manastire. Cand vin ispitele si te impresoara, fugi la rugaciune in biserica, fa un paraclis la Maica Domnului, inchina-te la sfanta cruce, citeste o catisma sau doua din Psaltire; iar dupa ce trece ispita si se face liniste in suflet, iesi din nou la ascultare si multumeste lui Dumnezeu ca te-a acoperit in vremea necazului.

88. Unui frate care voia sa plece in alta manastire i-a dat acest sfat :

- Este pacat sa te duci de voia ta in alta manastire, ca nu ai raspuns inaintea lui Dumnezeu. Ca daca pleci nealungat din manastire sau din tara, iti faci voia ta si nu implinesti cuvantul lui Hristos care zice : "De va vor alunga din cetatea acea duceti-va in alta cetate ... "

89. O femeie bolnava s-a marturisit la batranul si a cerut canon, iar el i-a raspuns :

Canonul bolnavului este patul, patul suferintei. Sa rabzi boala cu multumire si te mantuiesti. Cat mai poti, zi " Tatal nostru ", rugaciunea " Doamne Iisuse ", " Sfinte Dumnezeule ", Crezul, "Doamne ajuta " si daca nu cartesti in boala si te spovedesti regulat, dobandesti viata vesnica inaintea multora.

90. Unii batrani l-au intrebat pe parintele Paisie : Care este cel mai greu pacat in lume, astazi ?

- Cel mai greu pacat care stapineste in lume astazi este necredinta in Dumnezeu, ca de aici se nasc toate pacatele pe pamant. Ca daca omul nu crede si nu se teme de Dumnezeu, nu mai are nici un sprijin, nici o nadejde, nici o bucurie, nici un scop pe pamant si cade in toate relele si in prapastia deznadejdii, de care sa ne izbaveasca Hristos si Maica Domnului.

91. Odata au venit cativa preoti duhovnici la parintele Paisie si l-au intrebat despre taina Sfintei Spovedanii. Iar batranul suspinand, le-a zis :

- Ei parintilor, duhovnicia este tare grea, mai ales in zilele noastre ! Pacate multe, credinta putina, rugaciune din fuga, vremuri de pe urma... Numai mila lui Dumnezeu ne poate mantui !

92. Si iarasi l-au intrebat :

- Este bine sa primim la spovedanie pe cei patimasi, care nu se pot lasa de pacate ? - Suntem datori a primi la marturisire pe orice pacatosi; inca cu toata dragostea. Caci chiar de nu fac canonul, macar stiu cat de mare este pacatul si ce osanda ii asteapta de nu se vor pocai. Astfel, poate se indreapta si ei si parasesc cele rele in viitor.

93. Apoi iarasi l-au intrebat pe batranul :

- Predica in biserica, rugaciunea pentru toti, sfatuirea mirenilor, milostenia si celelalte fapte prin care cautam sa folosim pec redinciosi, ne ajuta la mantuire ?

-Daca pentru un pahar de apa dat in numele Domnului nu ne vom pierde plata, cu cat mai mult pentru rugaciune, sfatuire si milostenie facuta cu credinta si dragoste. Numai sa nu ne biruim de iubirea de argint si de slava desarta, ca mandria si lacomia ne jefuiesc toata plata ostenelilor noastre si ne aduc inca si osanda. Sa invatam din pilda fariseului. Gandul si parerea ca el este mai bun decat vamesul, acelea l-au osandit inaintea lui Dumnezeu.

94. Cum pot scapa de parerea de sine si gandurile cele necurate ? l-a intrebat un fiu duhovnicesc.

- Prin aducerea aminte de ceasul mortii. Sa nu uitam ce am fost inainte de a fi, ce dupa nastere, ce suntem astazi si ce vom fi maine si sa le atribuim toate lui Dumnezeu.

95. Daca invat pe altii in biserica si acasa, a zis acelasi, dar nu fac ce spun, cad sub osanda lui Dumnezeu ? Ce trebuie sa fac pe viitor ? Iar parintele Paisie a raspuns :

- Aici si eu sunt vinovat. Dar m-am marturisit duhovnicului meu ca nu fac ceea ce invat pe altii si el mi-a spus sa fac asemenea celui cu talantii din pilda Mantuitorului, adica sa nu-i ingrop, spre osanda, ci sa-i dau la altii care pot lucra cu ei si aduc dobanda. Chiar daca noi suntem lenesi, sa dam argintul, adica darul dat noua, intelepciunea, cuvantul de invatatura, o carte buna, celor harnici si mai ravnitori care lucreaza cu el. Si asa inmultim talantul, imprumutandu-l unii altora si ajutand la mantuirea oamenilor.

96. Ce sfat de folos dati ucenicilor de prin manastiri si sate, care va iubesc si se roaga pentru sfintia voastre ?

- Sa traiasca in dragoste desavarsita unii cu altii, sa se roage mereu, sa iubeasca biserica si citirea sfintelor carti, sa asculte de duhovnicii lor, sa faca multa milostenie, ca aceea poate mult la Dumnezeu si sa fie intru toate smeriti si blanzi. Cu un cuvant, sa facem cu totii fapte vrednice de rai si sa nu uitam de moarte niciodata. De vom face asa, sigur ne mantuim !

97. Unul din ucenicii mai apropiati i-a zis batranului - Ce cuvant de invatatura imi lasati ca testament, pentru a ma mantui si pe mine si a ajuta si pe altii pe calea mantuirii ?

- Sa facem si noi ceea ce invatam pe altii, si tot ce facem in viata sa fie spre slava lui Dumnezeu si spre folosul aproapelui, ca " dragostea acopera multime de pacate ". Acest testament va las tuturor ucenicilor mei, adica testamentul dragostei, cum ne invata Insusi Mantuitorul : "Intru aceasta vor cunoaste oamenii ca sunteti ucenicii Mei, de veti avea dragoste intre voi " ( Ioan 13, 35 )

98. Unde ati dori sa aveti mormantul, Parinte Paisie ? l-a intrebat ucenicul sau.

- Asi fi voit ca unde imi va iesi sufletul din sarmanul meu trup, acolo sa-mi fie si mormantul. Deocamdata, aici in schitul Sihla doresc sa ma pocaiesc.

99. Ce legamant duhovnicesc aveti cu parintele Cleopa ? l-a intrebat acelasi ucenic.

- In toamna anului l935 parintele Cleopa venea din armata si a trecut pe la mine, la Schitul Cozancea, sa ia binecuvantare. Si la plecare cum il petreceam prin padure, l-am intrebat : - Ei, acum ce ai de gand sa faci, frate Costache ? Ca inca nu era calugar. Ramai la Cozancea ? Sau te duci din nou la Sihastria ? - M-as duce tot la Sihastria, Parinte Paisie, unde am stat cinci ani si unde sunt mormintele fratilor mei. Acolo am mai multa liniste... Atunci ne-am descoperit amandoi, am stat in genunchi, am facut trei metanii si eu am zis aceasta rugaciune : " Doamne, binecuvanteaza fagaduinta noastra ca sa fim amandoi impreuna, si in veacul acesta si in cel ce va sa fie. De voi muri eu intai sa fie el la capul meu, iar de va muri el intai sa fiu eu la capul lui ! Amin !". Apoi ne-am sarutat amandoi si ne-aim despartit... De parintele Cleopa sunt legat cu inima cel mai mult in viata aceasta !

100. Va multumesc, Parinte Paisie, pentru aceste frumoase cuvinte de folos sufletesc.

- Sa ne vedem cu totii la usa raiului, parinte Ioanichie !

-Amin !

CONVORBIREA A DOUA.

(*) Aceasta convorbire a avut loc in vara anului 1987 la Manastirea Sihastria, in chilia sa unde zacea bolnav la pat, si a fost publicata in " Convorbiri duhovnicesti ", vol. II, aparut in anul 1988.

Cu cat sunt mai rari parintii batrani, marii nostri parinti duhovnicesti, cu atat sunt mai intelepti, mai iubiti, mai cautati. Iar cuvintele lor, calde si simple, adesea udate cu boabe de lacrimi sunt din ce in ce mai putine si au valoarea unor veritabile sentinte. Ele sunt porunci pentru ucenici, medicament pentru cei bolnavi la suflet si viata pentru cei ce iubesc pe Dumnezeu. Desprinse aproape total de cele pamantesti, cuvintele duhovnicilor pline de har si au ceva din lumea vesniciei, din lumea sfintilor si a ingerilor. De aceea, intotdeauna sfaturile batranilor si parintilor lecuiesc, calmeaza si linistesc inima, hranesc sufletul, limpezesc cararile vietii si dau bucurie si speranta.

Cine n-a vorbit vreodata cu un parinte duhovnicesc harismatic, acela nu intelege taina si puterea cuvintelor pline de duh, izvorate din iubire si rugaciune, rostite in ceasuri de liniste si reculegere. Un asemenea suflet mereu va cauta, va cere si bate in usi inchise, pentru a primi un raspuns.

Unul dintre marii nostri parinti sufletesti din manastirile de astazi este si Ieroschimonahul Paisie Olaru din Manastirea Sihastria. La venerabila sa varsta de 92 de ani, Parintele Paisie a ramas la suflet si la inima acelasi, ca in anii tineretii. Acelasi chip bland si senin, aceeasi buna memorie, aceeasi privire si inima plina de iubire, aceeasi mila parinteasca pentru toti, aceeasi cugetare la cele vesnice si ravna pentru neincetata rugaciune.

Suferind de un picior, in ultimii doi ani, Parintele Paisie a fost nevoit sa se izoleze partial de credinciosi, de bunii sai frati si fii duhovnicesti. Retras " la liniste " in mica lui chilie si in camara inimii sale, Parintele nostru Paisie se pregateste tot mai mult de marea calatorie la cer. Vorbeste din ce in ce mai putin cu oamenii si mereu cu Dumnezeu. Se roaga in taina ziua si noaptea pe obisnuitul lui scaun, care ii este si pat, si masa, si loc de nevointa, si scaun de cercetare a celor ce i se marturisesc si unde el insusi se judeca pe sine inaintea tronului dumnezeiesc.

Citeste zilnic din Psaltire, din Sfanta Scriptura si din operele Sfintilor Parinti. Iubeste mai ales scrierile filocalice, Patericul si Vietile Sfintilor. Iar catre seara, cand soarele se ascunde dupa munti, ucenicul ii aduce obisnuita mancare de legume. Din toate se impartaseste cu bucurie si buna randuiala si da lauda lui Dumnezeu si pentru cele bune, si pentru cele mai putin bune, caci toate sunt randuite de Tatal ceresc spre a noastra mantuire. Apoi vine monahul Gherasim, iubitul sau ucenic de chilie, care il slujeste de multi ani cu mare credinta si nevinovatie de copil. Dupa ce pune toate in buna randuiala, ii potriveste candela si sfesnicul cu lumanare de ceara, aprinde un bob de tamiie adus de la Locurile Sfinte, ii cere, ca de obicei, obisnuitul cuvant de folos, ia binecuvantare si se retrage. Blandul ucenic este primul care ii deschide usa chiliei si ultimul care i-o inchide. El stie multe din tainele batranului, pe care multi dintre noi cei mai varstnici inca nu le stim. Noaptea mai ales, Parintele Paisie ramane singur in chilie, cu Dumnezeu, cu candela aprinsa, cu psaltirea si cartile sfinte langa el, cu rugaciunea lui Iisus pe buze si cu bucuria Duhului Sfant in inmna.

Aceasta este astazi nevointa blandului si iscusitului duhovnic, Ieroschimonahul Paisie Olaru, la binecuvantata varstade nouazeci si doi de ani. Mereu sta in asteptarea Mirelui Hristos. Cu toate acestea nu inceteaza sa stea in dialog si cu oamenii. Caci zilnic spovedeste, asculta si da sfaturi fiilor sai sufletesti care vin din manastiri si sate. Desi intr-o masura mult mai mica, Parintele Paisie continua sa binecuvanteze cu o mana pe calugari si cu cealalta pe mireni, reusind sa fie, in egala masura, duhovnic si povatuitor si pentru unii si pentru altii.

Stiind ca zilele vietii noastre sunt tot mai putine, ca parintii duhovnicesti sunt tot mai rari, iar setea dupa cuvant de folos este tot mai mare, in calitate de ucenic al Parintelui Paisie, i-am solicitat o convorbire duhovniceasca, pe care batranul a aceptat-o cu multa bucurie. Este o convorbire-testament scrisa cu propriile sale maini in miez de noapte, la lumina sfanta de candela, pe care o publicam in paginile ce urmeaza.

1. Prea Cuvioase Parinte Paisie, in numele ucenicilor Sfintiei Voastre va cerem cateva cuvinte de folos mantuirea noastra. Va rugam sa nu ne lasati fara raspuns.

- In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Parinte Ioanichie, imi cereti lucruri mari, ce depind de ajutorul lui Dumnezeu Care a zis ca " fara de Mine nu puteti face nimic ". Am gustat oleaca din primul razboi mondial si aceasta era parola noastra : " Baieti, ochiul la inainic, urechea la comanda si cu Dumnezeu inainte ! ". Asa trebuie sa ne purtam si in razboiul cel duhovnicesc. Apdar, cu ajutorul lui Dumnezeu si priceperea mea voi raspunde la cele ce urmeaza.

2. Ce bucurii duhovnicesti va aduc ucenicii Sfintiei Voastre, calugari si mireni, pe care i-ati crescut si i-ati unit cu Hristos timp de peste patruzeci de ani ?

- De unii m-am bucurat ca au facut roade bune, dar de altii m-am scarbit ca n-au rodit. Eu la toti am dat acelasi sfat, aceeasi samanta am semanat, dar ce pot sa zic ! ? Poate pamantul inimii lor nu a fost pregatit sau a fost pietros ! Poate si noi i-am smintit...

3. Sunteti multumit acum la capat de drum de fiii duhovnicesti ai Sfintiei Voastre ? Sau va pare rau ca nu ati facut mai mult pentru ei, pentru Biserica ?

- Voi fi fost si eu vinovat ca nu am facut cat trebuia pentru ei, sau n-am priceput mai mult, sau le-am tolerat prea mult. Closca, cand puisorii sunt mici, ii acopera cu aripile; iar dupa ce cresc, unii mor. Asa si eu, dupa ce am vazut ucenicii mari, n-am prea indraznit sa-i mustru. M-am rugai numai pentru ei si i-am indemnat cu blandete si smerenie, incredintandu-i voii lui Dumnezeu. Chiar daca unii s-au departat, ori au racit in credinta si rugaciune, pentru toti este mantuire, daca se intorc de unde au cazut si pun inceput bun cu pocainta.

4. Ce ati dorit sa realizati si ce ati realizat in viata ? Ce doriti sa mai faceti pe viitor pentru Hristos si ucenici ?

- Cand eram tinar ma gindeam singur si-mi faceam multe planuri de viitor, dar nu pe toate le-am realizat. De exemplu, am dorit in tinerete, cand aveam doar 25 de ani, sa ma fac pustnic in Muntii Neamt, dar poate n-a fost voia lui Dumnezeu. Prin anii 1930-1932 am venit la egumenul Sihastriei, parintele Ioanichie, si i-am cerut sa ma primeasca in obstea lui, sau sa ma retrag la schitul Sihla, pe atunci vestit pentru viata pustniceasca. El insa m-a intrebat : " Dar ai blagoslovenie sa vii la Sihastria ? " si cum eu venisem fara voia staretului meu, m-am intors inapoi si m-am facut un fel de " pustnic " in padurile din jurul Schitului Cozancea. Cred ca in trecut asi fi putut sa fac mai mult, dar regret ca n-am facut pe cat am putut. Am facut mai mult rele decat bune. Acum doresc sa mai fac ceva, dar nu mai pot si imi pare rau ca au trecut atatia ani fara roade mai multe. Dupa razboi multi viteji se arata. Dar cu rabdare si cu multumire inaintea lui Dumnezeu nadajduiesc sa dobandesc mila Lui.

5. Cum ajutati si mangaiati fiii duhovnicesti acum cand sunteti bolnav in chilie ?

- Ma bucur cu cei ce se bucura si asculta cuvintele mele si ma scarbesc de cei care patimesc boli sau ispite, ii compatimesc, ma rog pentru ei la Dumnezeu si ii incurajez sa nu dea inapoi ci sa mearga cu rabdare inainte. Ca zice Hristos : " Cel ceva rabda toate pana la sfarsit, acela se va mantui !". Ma bucur cand ma cerceteaza fiii mei duhovnicesti si le zic : " Bine ati venit ! Dumnezeu sa va rasplateasca dragostea si osteneala. Dumnezeu sa va ajute sa sporiti in fapte bune, ca sa nu regretati la batranete ca ati trait degeaba pe pamant !". Apoi, la plecare, le zic : " Mergeti sanatosi si sa ne intalnim la usa Raiului! ". Cu aceste cuvinte cred ca se intorc folositi la casele lor, iar eu raman dator sa-i pomenesc la rugaciunile mele, cu nadejdea ca dragostea, care este cununa tuturor faptelor bune, le va implini toata dorinta spre mantuire.

6. Intrucat peste tot este mare lipsa de parinti duhovnicesti, cum trebuie sa aleaga calugarii si mirenii duhovnici buni, dupa voia lui Dumnezeu ?

- Sa caute cu credinta si vor gasi si sa ceara de la Dumnezeu prin rugaciune si lacrimi si le va da. Ca nu incepe, nici se sfarseste lumea cu noi. Are Dumnezeu inca destui alesi necunoscuti, care pot sa calauzeasca suflete pe calea mantuirii. Iar calitatile unui duhovnic bun sunt cam acestea : sa fie mai intai om de rugaciune, sa iubeasca biserica si pe toti oamenii, sa fie smerit si bland cu cei smeriti care se caiesc de pacatele lor si aspru cu cei lenesi care nu merg la biserica si nu parasesc pacatele; sa nu fie iubitor de bani si de lucruri pamantesti, nici sa fie iubitor de lauda si cinste. Iar cununa tuturor, sa fie gata la nevoie a-si pune si viata si sufletul pentru biserica lui Hristos si pentru fiii sai sufletesti.

7. Cum putem totusi cunoaste care sunt duhovnici buni pentru fiecare dintre noi ?

- Pomul se cunoaste dupa roade si omul dupa fapte ! Sa ne rugam mai mult si vom primi raspuns.

8. Se observa in unele parti ca se neglijeaza spovedania si se da prea des si chiar necanonic Sfanta mpartasanie. Cum este mai bine de facut in aceasta situatie ?

- Nu putem renunta la Sfintele Canoane si la practica milenara a Bisericii. Sa mergem pe drumul Parintilor si inaintasilor nostri. Pe drumul canonic al Sfintei Traditii. Nu deasa impartasanie ne duce la desavarsire, ci pocainta cu lacrimi si deasa spovedanie, parasirea pacatelor, rugaciunea din inima. Ravna unora pentru deasa impartasame este semnul slabirii credinei si al mandriei, iar nu semnul sporirii duhovnicesti. Indreptarea si sporirea noastra pe calea mantuirii incepe cu deasa spovedanie si se continua prin post si rugaciune cu lacrimi, prin parasirea pacatelor, milostenie, impacarea cu toti si smerenie. Numai dupa ce facem toate acestea ne putem impartasi mai des, asa cum arata Sfintele Canoane si traditia Bisericii. Altfel cum sa primesti pe Domnul cerului si al pamantului in casa cand sufletul tau este necurat, nespovedit, robit de patimi si mai ales plin de mandrie ? Intai avem nevoie de lacrimi, de rugaciune si deasa spovedanie, apoi toate celelalte daruri ni se adauga. Manastirile noastre intotdeauna au tinut calea imparateasca de mijloc. Cand este cazul, sa urmam practica si sfatul lor.

9. Care este folosul rugaciunii in general si al rugaciunii inimii in special ?

- Folosul rugaciunii este implinirea scopului ei, adica iertarea pacatelor si mantuirea sufletului, indiferent ca o facem cu gura, prin cuvant, cu mintea sau cu inima. Fiecare cum il indeamna cugetul, duhul si duhovnicul, asa sa se roage, numai sa nu piarda mantuirea. Acea rugaciune este mai de folos care izvoraste lacrimi de umilinta, care ne ajuta sa parasim pacatele si sa crestem in dragoste, in smerenie si in credinta. Fiecare sa roage cu rugaciunea care il ajuta sa sporeasca mai mult in fapte bune si pocainta.

10. Rugaciunca fara lacrimi este primita ? Cum putem dobandi lacrimi de pocainta ?

- Lacrimile sunt de mai multe feluri, dar cele duhovnicesti nu se dau, nici nu se imprumuta, ci sunt un dar de la Domnul. Deci sa le cerem si atunci cand vin, fie ca ne rugam cu gura sau cu inima, ele sunt bune si mult folositoare, ca sunt de la Domnul, merg la Domnul. Numai sa nu ne mandrim, ca sa nu pierdem lacrimile.

11. A slabat ravna pentru rugaciune peste tot astazi. Cum putem dobandi ravna si evlavie mai multa pentru sfanta rugaciune ?

- Orice crestin, fie calugar, fie mirean, trebuie sa aiba un program de rugaciune, pe care suntem datori s-o facem, pana ce ne obisnuim cu ea. Dupa ce ne obisnuim cu rugaciunea dupa program, si fara sa vrem o facem, ca obiceiul - bun sau rau - este a doua natura. Daca am merge mai des pe la spitale, prin casele de suferinta, pe la cei saraci si daca am cugeta noi la ceasul mortii si al judecatii care ne asteapta, atunci ne-am ruga mai mult si am avea desigur si lacrimi fierbinti la rugaciunea noastra. Rugaciunea putina, facuta mecanic, din sila sau de ochii altora, este buna, dar nu aduce mult folos, pana se atinge Duhul lui Dumnezeu de inimile noastre.

12. Putini credinciosi si chiar monahi mai citesc astazi Psaltirea. Care este folosul citirii regulate al Psalmilor ?

- Parintii nostri citeau zilnic Psaltirea, ca o rugaciune permanenta. Ba unii o stiau pe de rost si o spuneau in soapta la ascultare, sau mergand pe cale. Credinciosii, putini mai stiu astazi doar psalmul 50. Este pacat ca noi nu mai cunoastem puterea Psaltirii, frumusetea duhovniceasca a psalmilor. Candva o rosteau in ison sau o cantau, imitand pe sfintii ingeri. Dar sa nu uitam ca cititul psalmilor este trupul rugaciunii, iar intelesul adanc al psalmilor este sufletul rugaciunii. Trupul fara suflet este mort. Adica citirea psalmilor fara cugetare si atentie aduce putin folos.

13. Unii credinciosi spun ca nu citesc Psalmii pentru ca le face diavolul multe ispite. De ce se tem diavolii de psalmi ?

- Se tem de psalmi pentru ca cine se roaga cu psalmii ii arde pe diavoli ca si cu o sabie de foc. Mare putere are Psaltirea asupra duhurilor rele. Cu aceasta parintii de demult faceau minuni si alungau duhurile rele din oameni. Iar daca unii nu citesc Psaltirea pentru ca se tem de ispite, acestia sunt crestini fricosi, care vor sa iasa la lupta cu diavolii fara arme. Or, daca nu avem arme bune la noi, indata diavolul ne dezarmeaza si ne ia prizoneri, adica ne face robi ai pacatelor spre osanda. Psaltirea unita cu postul si smerenia sunt cele mai puternice arme impotriva diavolilor. Cu aceasta sfintii izgoneau diavolii din lume si coborau pe ingeri pe pamant. Ca cine citeste Psalmi imita pe ingeri si canta impreuna cu ei.

14. Unii din duhovnici recomanda la spovedanie rugaciuni din Ceaslov, mai ales cele sapte laude; altii cer acatiste si paraclis, iar altii cer mai mult rugaciunea inimii. Ce fel de rugaciuni recomandati pentru calugari si pentru mireni ?

Spune Mantuitorul in Sfanta Evanghelie : " Pe acestea sa le faceti si pe acelea sa nu le lasati " . Adica sa le facem si pe unele si pe altele, dupa a noastra ravna si putere. Nu putem renunta la Ceaslov, nici la acatiste in care se arata minunile sfintilor, adica rabdarea mucenicilor si ostenelile cuviosilor care le-au suferit de buna voie pentru dragostea de Dumnezeu. Prin unele rugaciuni laudam pe Dumnezeu Cel in trei Fete inchinat si marit; prin altele laudam pe sfinti si faptele credintei lor, iar prin altele ne rugam spre iertarea pacatelor noastre si pentru toti oamenii care prin noi cer mila lui Dummnezeu. Sa unim rugaciunea citita si cantata, adica rugaciunea din carti, cu cea rostita in taina inimii, fara cuvinte, dupa sfatul duhovnicului si atunci vom spori si vom dobandi multa bucurie si pace in suflet.

15. Cum putem deprinde mai bine rugaciunea inimii, ca astazi nu mai avem dascali de rugaciune ca odinioara ?

- Rugaciunea nu este teorie care se invata in scoala. Rugaciunea inimii, adica cea facuta cu simtirea inimii, este o daruire a Duhului Sfant, un dar de sus, pe care il primesc numai cei vrednici de el. La biserica se canta : " Sa ne curatim simtirile ca sa vedem pe Hristos stralucind in inimile noastre " . Cine iubeste pe Dumnezeu din tot sufletul, din toata virtutea si din toata inima sa, aceluia i se daruieste darul rugaciunii inimii si darul sfintelor lacrimi. Altfel, poti capata rugaciunea inimii din experienta dupa o lunga practica, dar se pierde usor, caci inima nu arde de iubire pentru Hristos. Eu am mai facut candva o expierenta cu rugaciunea inimii, la schitul Rarau, dar acum nici eu nu o am.

16. Ce parere aveti despre monahismul de astazi ? Cum trebuie sa ne nevoim in viata monahala ca sa dobandim mantuire ?

- Monahismul de astazi este cu scoala multa, dar cu practica putina. Grija vietii pamantesti, uitarea fagaduintelor calugaresti, lacomia si slava desarta sunt bolile principale care bantuie acum. Cum spune proverbul : " Pestele de la cap se strica ! ". In capul obstii trebuie oameni cu viata, nu cu scoala. Insa, daca ne vom sili sa mergem pe urmele parintilor nostri, ne vom mantui.

17. Cum putem dobandi darul tacerii, care este mama rugaciunii ?

- Sa ne aducem aminte de cuvantul Mantuitorului care zice " ca pentru tot cuvantul desert vom da seama in ziua judecatii " ; iar un sfant parinte zice ca " de cate ori am vorbit, m-am cait ". Mare este darul tacerii. Prin tacere scapam de osanda, de clevetire, de vorba desarta si invatam a ne ruga. Parintii nostri vorbeau " sapte vorbe pe zi ", cum se spune, dar cu inima si cu buzele se rugau neincetat. Daca vom pune inaintea noastra pacatele noastre, ceasul mortii si ziua judecatii, incet, incet dobandim darul tacerii si al rugaciunii. Sa ne rugam lui Dumnezeu cu cuvintele Psalmistului David : " Pune, Doanme, paza gurii mele si usa de ingradire imprejurul buzelor mele " . (Ps. 14O,3).

18. Care este folosul cel dintai al rugaciunii ?

- Primul folos al rugaciunii este pacea sufletului si multumirea duhovniceasca. Oriunde esti, esti linistit; orice faci, esti multumit, stiind ca toate sunt randuite de la Domnul. Cand este cineva in pace, vorbeste bland, intelept si linistit, iar cand nu are pace in suflet, este tulburat, cu chipul agitat si vorbeste fara cugetare si cu pacat. Mare dar este pacea si multumirea sufleteasca ! Sa le cerem permanent de la Dumnezeu in rugaciunile noastre.

19. Painte Paisie, aici la Manastirea Sihastria aveti aceeasi pace si liniste pe care le aveati la Schitul Sihla si la Cozancea ?

- Spune proorocul David in psalmi : " In tot locul stapanirii Lui, binecuvanteaza suflete al meu pe Domnul ! ". Asa zic si eu. Ca nu locul sfinteste pe om, ci omul sfinteste locul. Sa nu uitam ca flecare loc are ispitele lui si oriunde trebuie rabdare cu multumire. Un alt parinte spune ca " aurul se lamureste prin foc iar barbatul prin ispite " , ca " trecand prin foc si prin apa, ne-ai scos la odihna " . Acum manastirile sunt invaluite de multe griji, care uneori tulbura pacea obstii, dar se cuvane sa se impace Marta cu Maria ca sunt surori.

20. Cum se va putea reinnoi duhovniceste monahismul pe viitor ?

- Nu depinde de noi reinnoirea monahismului, ci mai ales Duhul Sfant. Caci Duhul Sfant alege oameni sfinti, pastori si stareti luminati si duhovnici buni care pot forma calugari imbunatatiti, iubitori de rugaciune, de nevointa si smerenie. Cu aceste virtuti intotdeauna se innoieste monahismul, viata duhovniceasca, iar fara acestea, niciodata. Daca staretii si duhovnicii vor fi ca facliile in sfesnic si vor merge, ca pastorul cel bun, inainea turmei, atunci manastirile vor inflori vazand ochii, iar calugarii vor lauda pe Dumnezeu impreuna cu ingerii, iar daca nu, nicidecum.

21- Ce sfaturi duhovnicesti dati calugarilor tineri si celor incepatori ? Cum pot spori in dragoste pentru Hristos si in ascultare ?

- Parinte Ioanichie, ce sfaturi duhovnicesti pot da eu acum, batran si bolnav ! Ca dupa cuvantul Mantuitorului, vinul nou pune in vase noi, ca sa se poata mentine. Daca se pune vinul nou in vase vechi, vinul nou fierbe si sparge vasul si se pierde si vinul si vasul. Aducerea aminte de moarte este de mare folos, ca smereste pe om si ne da ravna pentru rugaciune si uneori si lacrimi. Sa mearga fratii mai des in cimitir si sa vorbeasca cu cei morti, ca ei ii vor invata cam asa : " Ce esti tu azi, am fost noi ieri; si ce suntem noi azi, vei fi tu maine ! ". Acest cuvant este foarte adevarat si poate fi de folos. Apoi sa lase grijile cele trecatoare, vorba multa, mandria, prietenia cu cei lumesti si sa se roage mai mult. Sa nu le ramana canonul de rugaciune si metanii la chiiii, sa vina regulat la biserica si sa-si marturiseasca saptamanal gandurile la duhovnic. Cine nu iubeste rugaciunea si biserica nu este bun de calugar si cu greu va ajunge corabia sa la liman. Este de folos celor mai tineri si tuturor sa citeasca zilnic Noul Testament, Vietile Sfintilor si invataturile Sfintior parinti, ca incetul cu incetul sa le urmeze si viata. Iar pentru ascultare, atat le spun : sa faca toate cu binecuvantare, cu rugaciune si intrebare, si nu se vor cai niciodata.

22. Care este semnul sporirii duhovnicesti ?

- Lacrimile la rugaciune, cugetul ca esti cel mai pacatos, o mare bucurie in inima si multa iubire si mila fata de toata zidirea.

23. Cum putem birui cugetul desfranarii ?

- Respingerea gandurilor patimase inainte de a intra in imaginatia mintii si pazirea ochilor de la privirea cu patima sunt cele dintai arme impotriva acestei patimi. Sa privim femeile batrane ca pe niste mame ale noastre, iar pe cele tinere, ca pe surorile si fiicele noastre. Apoi sa nu judecam pe aproapele si sa ne infranam de la mancaruri alese si de la vin care aprind firea. Peste toate acestea sa ne rugam mai mult, ca sa ne acopere Dumnezeu cu darul Duhului Sfant, ca, fara ajutorul de sus, nimeni nu poate birui.

24. Un duhovnic va intreaba, Parinte Paisie, ce sa faca cu cei patimasi care nu se pot lasa de pacat ? Cum poate sa-i vindece ?

- Obisnuinta pacatului formeaza a doua natura in om. La tamaduirea acestei boli invechite trebuie un doctor iscusit, care, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa faca aceasta grea operatie de salvare prin marturisirea pacatelor. Prima treapta de salvare a omului este spovedania cu cainta. Apoi urmeaza canonul. Pacatosul trebuie sa faca un canon dupa putere pentru ispasirea pacatelor sale. Cel mai mare canon pentru pacate este sa le paraseasca pentru totdeauna, adica sa nu le mai faca. Daca omul patimas, desi fagaduieste, nu se poate poate lasa de pacat atunci duhovnicul, dupa mai multe incercari, se roage pentru el si sa-l trimita la alt duhovnic mai iscusit

25.Ce sa faca monahii care nu-si pot implini canonul calugaresc de rugaciuni, metanii si inchinaciuni ?

- Monahii si fratii care nu-si pot face canonul calugaresc din cauza ascultarilor grele se pot mantui prin roadele ascultarii si prin repetarea neincetata a rugaciunii lui Iisus. Sau, cu voia duhonicului lor, pot citi la psaltire cateva catisme, in locul canonului zilnic de la chilie. Alti monahi dau milostenie la saraci, si aceia se roaga lui Dumnezeu pentru ei, si asa se ajuta unii pe altii si se mantuiesc unii prin altii, cu darul Domnului. Insa sa nu facem rugaciunea si canonul din sila, din obligatie, nici milostenia, ci din dragoste si cu bucurie, ca " pe datatorul de bunavoie il iubeste Dumnezeu ".

26. Ce sa faca monahii batrani care n-au avut fii duhovnicesi in viata ?

- Calugarii batrani care n-au avut ucenici in viata, ori nu le-a dat Dumnezeu, ori n-au fost in stare sa-i formeze, sa se roage pentru oameni si sa astepte sfarsitul intru rabdare.

27. Daca vine vreun monah sau credincios de la duhovnic sau din alta parte si cere unui duhovnic sa-l marturiseasca, este bine sa-l primeasca sau nu ?

- Sa-l primeasca numai pentru sfat duhovnicesc, iar la spovedanie sa-l primeasca numai daca i-a murit duhovnicul sau are binecuvantare si dezlegare de la duhovnicul lui.

28. O calugarita dintr-un schit care nu are nici duhovnic, nici Liturghie, intreaba ce sa faca ? Sa se duca in alta manastire care le are pe amandoua sau sa stea la metania ei ?

- Daca este nevoitoare si iubeste linistea si rugaciunea, sa stea la metania ei si numai din timp in timp sa se duca la manastirea mai apropiata pentru spovedanie, Sfanta Liturghie si Impartasanie. Iar daca inima ei nu are pace, sa intre in obste de calugarite cu binecuvantare si randuiala. Insa cine iubeste linistea si rugaciunea sa nu le lase, ca are Dumnezeu grija de fiecare suflet, de flecare pasare si fir de iarba.

29. Un calugar surd si fara vedere va intreaba, sa mearga la slujbele bisericii sau sa se roage la chilie pentru ca tot nu intelege slujba ?

- Daca poate merge, sa se osteneasca si sa mearga, ca mai bine sa se roage in biserica la slujba, decat in chilie. Iar sfantul lui inger ii va numara pasii si va primi plata pentru osteneala lui. Sa se roage si pentru mine ca sunt bolnav de picioare si nu pot merge la biserica.

30. Cativa calugari tineri va intreaba cum pot sa invete si sa dobandeasca rugaciunea inimii ?

- Nici eu nu am rugaciunea aceasta, care este cea mai inalta treapta a rugaciunii. Dar sa inceapa a se ruga mai intai cu gura, " ca din prisosul inimii graieste gura " . Apoi incet-incet vor spori cu darul Duhului Sfant in taina rugaciunii. La fel face si copilul cand se simte singur si ii este foame. Striga la mama pana ii raspunde si-i da mincare, apa si tot ce-i trebuie. Sa imitam pe copii si oamenii simpli, care nu stiu multe rugaciuni, dar zic " Tatal nostru " in genunchi si cu lacrimi.

31. Monahii si frati din ascultari va intreaba cum sa se roage, ca nu pot veni regulat la biserica din cauza ascultarii ?

- Scopul este sufletul faptelor bune. Daca parintii sunt trimisi cu binecuvantare in ascultari pentru folosul obstii, s-o faca cu dragoste, rostind in taina rugaciunea lui Iisus, ca ascultarea este mai mare decat rugaciunea. Ascultarea este mucenicie de bunavoie, spun Sfintii Parinti. Daca faci ascultare cu dragoste si rugaciune, o faci usor si bine si te bucuri in Domnul si tu si cel ce te-a trimis si ai plata de la Mantuitorul pentru rabdare si smerenie, ca nu faci voia ta. Insa in timpul liber nu te lenevi. Roaga-te la chilie, mai pune mana pe o carte sfanta, mai cerceteaza un parinte bolnav. Fa toate cu smerenie si dragoste si sigur te mantuiesti !

32. Un preot de parohie intreaba cum sa pastoreasca mai bine, dupa Dumnezeu, turma incredintata lui de Hristos ?

- Turma lui Hristos se pastoreste cu fluierasul, iar nu batul. Adica cu blandete, iar nu cu asprime. Se pastoreste mai mult cu exemplul vietii preotului, nu numai cu predica de la amvon. Deci mai mult cu faptele, decat cu vorbele, " ca oamenii vazand faptele cele bune ale voastre, sa slaveasca pe Dumnezeu ". Apoi sa faca slUibe frumoase, cu credinta s1 evlavie; sa dea milostenie la cei saraci si bolnavi din parohie, sa invete dreapta credinta pe credinciosi, batrani, tineri si copii; sa-i spovedeasca regulat, sa-i imbarbateze in necazuri si sa le fie model in toate, hranindu-i cu carti sfinte si cu tot cuvantul lui Dumnezeu.

33. Alt preot va intreaba cum sa se comporte cu sectantii si necredinciosii care amagesc pe credinciosi si dezbina turma ?

- In razboi, gradatii sunt cei mai expusi si observati de inamic, caci daca sunt ucisi dintre comandanti, indata soldatii sunt luati prizonieri si biruiti. Asa si pe frontul Bisericii. Diavolul da razboi prin sectanti mai ales asupra preotilor, ca sa poata insela pe ortodocsi si sa-i traga la eresul lor. Mai intai trebuie cerut ajutorul lui Dumnezeu prin rugaciune si post, ca sa nu patrunda sectele in randul credinciosilor, adica lupii in turma. Apoi conteaza foarte mult viata, evlavia, intelepciunea si comportarea preotului in parohie, in mijlocul oamenilor. Asadar, de viata preotului depinde, in buna parte, mantuirea turmei. Ca zice Mantuitorul : " Vai de cel ce se sminteste, dar mai vai de cel prin care vine sminteala ! ". Iar in alt loc zice : " Cel ce va face si va invata pe oameni, mare se va chema intru Imparatia cerurilor " . Trebuie sa unim lucrarea faptelor bune cu cuvantul invataturii si cu sfanta rugaciune. Altfel nu putem face o preotie lucratoare, vie.

34. Parintii a doi copii va intreaba ce sa faca cu fiii lor caci, de la virsta de 16 ani, nu-i mai asculta si traiesc in pacate ?

- In aceasta situatie sunt direct vinoovati parintii copiilor, care nu le-au dat de mici o educatie crestineasca si i-au lasat in voia lor. Parintii unor asemenea copii vor da seama de sufletele lor, ca nu le-au insuflat de mici credinta si frica de Dumnezeu. Iata, acum culeg ce au semanat ! Dar, sa se roage pentru ei, sa-i duca la un preot bun la spovedanie, sa-i casatoreasca, sa-i deprinda din nou cu biserica, cu munca, cu cinstea si este speranta de iertare si indreptare.

35. O femeie credincioasa, cu copii, alungata din familie de sotul ei care bea, intreaba ce sa faca ? Sa-si paraseasca sotul si copiii sau sa se intoarca in familie si sa rabde toate ?

- O mama credincioasa care are barbat si copii, oricat ar suferi de la sotul ei, trebuie sa rabde pentru mila copiilor. Apoi este legata de barbat prin taina cununiei si trebuie sa asculte pe Sfantul Pavel, care zice ca " femeia credincioasa mantuieste pe barbatul necredincios " prin rugaciune, post si rabdare. Asa, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa duca pana la capat crucea casatoriei.

36. O alta femeie care nu a vrut sa aiba copii la tinerete si a ramas fara copii, va intreaba cum sa-si planga pacatele ei ?

- Femeia ucigasa de copii si plina de pacate sa-si planga toata viata pacatele, cu post si lacrimi si prin milostenie sa ingrijeasca de copii orfani si de bolnavi, dupa sfatul duhovnicului ei.

37. O femeie tanara, maltratata si fortata de sotul ei sa-si ucida copiii prin avort si paza, va intreaba ce canon sa faca pentru a dobandi iertare si mantuire de la Dumnezeu ?

- Amandoi, ea impreuna cu sotul ei, se duc in osanda iadului daca nu se vor pocai. In aceasta situatie femeia trebuie sa se opuna uciderii copiilor, sau sa se desparta de la inceput. Deci, mai intai sa-si marturiseasca pacatele la un duhovnic iscusit. Apoi sa boteze copii in locul celor ucisi, sa nasca alti copii in loc, sa posteasca pana seara in toata viata o zi pe saptamana, de obicei vinerea, sa faca metanii si milostenie dupa putere si avem nadejde ca va dobandi mantuire si mila de la Dumnezeu.

38. O sotie credincioasa cu copii, al carei sot traieste in aduiter cu alte femei, va intreaba ce sa faca ? Sa dea divort de sot sau sa se sacrifice pentru copii ?

- Sotia barbatului desfranat care are si copii sa rabde cu nadejdea intoarcerii sotului la pocainta si sa nu-l paraseasca de mila copiilor. Iar daca nu are copii sa-l paraseasca un timp pana da dovada de pocainta si, daca o cheama, sa se reintoarca in familie fara a-i mai aminti de pacatele facute in trecut.

Mi-amintesc aici ca si mama mea a avut copii, din care doi, eu si un frate al meu, Gheorghe, am fost pe front in primul razboi mondial. La terminarea razboiului multi soldati mureau pe cale de frig si boli. Mama mea, Catinca, iesea zilnic la poarta si plangea dupa noi doi : " Dragii mei fii, dragii mei copii, de ce nu mai veniti ? " . Nu dupa mult timp s-a imbolnavit si a murit. Si pe cand o scoteau s-o ingroape, la poarta i-a venit de pe front fratele meu, Gheorghe, si toti plangeau moartea mamei. Mama mea Catinca si fiul ei Gheorghe, Dumnezeu sa-i ierte ! Cu adevarat nici un nume nu-i mai scump pe acest pamant, decit numele de mama !...

39. O alta femeie tanara, careia i-a murit sotul, va intreaba daca poate sa se recasatoreasca si in ce conditii ?

- Femeia ramasa vaduva, timp de 40 de zile este in doliu. Altele tin doliu sase luni si chiar un an. Iar daca este tanara si are copii, sa traiasca in infranare un an-doi si daca se poate infrana cu darul lui Dunmezeu, sa ramana vaduva pentru copii si sa se jertfeasca pentru viitorul si cresterea lor. Daca nu se poate mai mult infrana, sa se casatoreasca cu binecuvantarea preotului ei, dar nu pentru pacate, ci pentru a naste copii si pentru infranare. Cel dintai lucru, sa se teama de pacat cu frica de Dumnezeu, ca multe femei isi pierd sufletul prin desfranare si avort.

40. O femeie vaduva, parasita de copii, va intreaba cum sa-si petreaca vaduvia si cum sa-si intoarca fiii la pocamta ?

- Daca este varstnica si vaduva prin deces in nici un caz sa nu se mai casatoreasca, dar nici sa traiasca in desfranare. Daca este lasata de barbatui ei, sa faca tot ce este posibil sa se impace cu el, si amandoi sa se osteneasca pentru salvarea copiilor. Dupa 40-50 de ani, femeile vaduve nu tebuie sa se recasatoreasca daca iubesc pe Hristos si doresc sa-si mantuiasca sufletul. De multe ori chiar conflictele si dezbinarea dintre soti au departat pe copii de ei, de casa, de Dumnezeu si au ajuns sa cada in tot felul de pacate. Mama vaduva, parasita de copii, ii poate intoarce cu dragoste si ascultare spre ea si spre Dumnezeu, numai cu rugaciunea, cu lacrimile si rabdarea ei. Nu este alta cale. Sa se roage pentru ei, sa mearga pe la biserici, sa ceara sfatul preotului ei, sa indemne copiii la spovedanie, sa le dea vorbe si carti bune si cu incetul ii intoarce Dumnezeu pe calea cea buna.

41. Doi tineri necasatoriti va intreaba ce sa aleaga ? Sa se casatoreasca sau sa intre in viata monahala sa slujeasca lui Hristos ?

- Amandoua caile sunt binecuvantate, dar depinde de vointa lor. Mai intai trebuie sa cunoasca bine ispitele, greutatile si obligatiile ambelor cai de viata, ca fiecare drum are crucea lui, incercarile si bucuriile lui. Apoi sa se roage mult inainte de a se hotari, sa posteasca 4i de zile, sa se marturiseasca la duhovnicul lor si sa ceara sfaturi de la cei mai iscusiti duhovnici. Dupa 40 de zile de rugaciune si post, Dumnezeu le va descoperi, prin constiinta si duhovnic, pe ce cale sa apuce. Daca iubesc linistea, tacerea si rugaciunea, calea cea mai buna este calugaria. Iar daca iubesc viata de familie mai mult, adica copiii, lucrul mainilor si toate grijile acestei vieti, sa intre in viata de familie. Amandoua caile duc la mantuire, daca sunt respectate datoriile crestinesti obligatorii. Domnul a binecuvantat amandoua caile, dar nu putem noi hotari ce cale s-aleaga fiecare. Numai Dumnezeu si omul singur hotarasc. Batranii nostri aveau aceasta vorba inteleapta : " La calugarie si la casatorie sa nu silesti pe nimeni ! "

42. Cativa saraci asteapta un mic ajutor la usa chiliei sfintiei voastre, parinte Paisie. Ce doriti sa le spuneti ?

- Dati-le cate ceva din ce au adus credinciosii, ca " argint si aur nu am " si spuneti-le sa fie sanatosi si sa se roage cuminti, pentru mine si sa nu uite de Dumnezeu. Ca saracii se mantuiesc mi usor decat noi.

43. Un frate incepator va intreaba cum poate sti daca are sau nu aplecare pentru viata monahala si cum trebuie sa se pregatema pentru manastire ?

- Bine face fratele ca intreaba, ca si eu am intrebat acum 66 ani, cand am intrat la Cozancea in manastire. Mai intai, fratele care doreste viata de manastire, trebuie sa se pregateasca de acasa. Sa mearga regulat la biserica, sa se roage mult, sa consulte carti sfinte, sa ceara sfatul parintilor batrani, sa iubeasca fecioria, tacerea, postul si singuratatea. El trebuie sa stie de ce vine la manastire, cu ce scop si ce datorii are calugarul inaintea lui Dumnezeu. Apoi sa vada cum se face o calugarie si ce fagaduinta da noul calugarit. Ca si eu m-am indragostit de manastire inca din scoala, citind viata Sfantului Sava cel Sfintit si ma ceream la manastire la Cozancea, in apropiere, dar mamuca m-a oprit, zicand : " Dragul mamucai, sa nu te duci la calugarie, ca acolo este canon mare de rugaciune, post si metanii; ca am vazut cum a fost facut un calugar si era tare slab si se ruga asa : " Doamne, daca mai am zile de trait si imi sunt spre mantuire, lasa-ma sa mai traiesc; iar daca nu, ia-ma la Tine ! ". Asa ca am ascultat pe mamuca, m-am dus la armata si, dupa terminarea razboiului, mi-am adus aminte de viata Sfantului Sava si de dragostea copilariei mele si am intrat in viata monahala la schitul Cozanncea-Botosani, in anul 1921, si am trecut prin toate ascultarile manastiresti. Dar ca sa nu ma laud, intrebati pe parintele Cleopa, ca el ma cunoaste de cand era copil mic.

Unii vin la manastire cavad slujbe frumoase, sau la indemnul unor rude, sau din saracie in familie, sau ca sunt putin bolnavi, sau ca nu se inteleg in casa, sau ca sa se pocaiasca de pacatele tineretii, sau ca sa ajunga preoti, sau din alte pricini. Insa cel bine este cand vine omul chemat de Dumnezeu prin glasul staruitor al constiintei si cu binecuvantarea duhovnicului sau. Aceasta este cea mai frumoasa chemare de sus la viata ingereasca.

44. Ce anume trebuie sa cugete monahul in viata ?

- Cred ca trebuie sa cugete cel mai mult la rugaciune, la mila lui Dumnezeu, la ceasul mortii si al judecatii. Dar mai bine intreaba pe cei cu inima curata, " ca aceia vor vedea pe Dumnezeu " ; ca eu, si cand ma rugam in biserica eram lovit de ganduri necurate, ca sa ma smeresc pentru pacatele mele.

45. Cum poate calugarul sa devina un bun ostas al lui Hristos ?

- Daca monahul este om de rugaciune neincetata, om de pace cu toti oamenii, cu Dumnezeu si cu sine; daca are inima infranta si smerita; daca nu se teme de ceasul mortii si este dezlipit de cele pamantesti, deja este ostas deplin al lui Hristos, cum spune si Sfantul Apostol Pavel : " Intrarmati-va ca niste ostasi ai lui Hristos ... " Credinta tare, rugaciunea si smerenia sunt cele dintai si cele mai putemice arme ale calugarului si crestinului. Iar ultima si cea mai mare virtute a celor ce cred in Hristos, Cel inviat din morti, este dragostea crestina, adica sa iubeasca fara deosebire pe toti oamenii si toata zidirea creata de Dumnezeu.

46. Calugarii sunt obligati sa primeasca, la nevoie, preotia ?

- Calugaria se cere de fiecare candidat, - ca nimeni nu poate fi calugarit daca el singur nu o cere -, iar preotia se daruieste de