Seraphim Rose si crestinismul zen. Cuvint despre cadere

Serafim Rose si crestinismul zen

- Cuvint despre cadere -

Am fost profund mihnit cind am citit, intr-un volum ce ataca puternic dreapta credinta ortodoxa (este vorba de „Semnele sfirsitului lumii” semnat de Pr. Serafim Rose si publicat anul acesta la o editura din Galati), rindurile unui parinte ortodox, Dan Badulescu, fost cintaret de muzica rock ce a peregrinat ani de zile prin Romania si Suedia, ce motiva atasamentul multora fata de persoana si scrierile lui Serafim Rose. Spunea in acel volum autorul ca afinitatea pe care o are fata de Serafim Rose „nu o pot avea fata de parintele Cleopa, pentru ca sint orasean, acela era cioban, eu sint din oras, acela-i din Moldova”. La fel motiva si optiunile unora dintre cei tineri: „Genul acesta de tineri de la oras se regasesc foarte mult in parintele Serafim Rose si foarte putin in parintele Cleopa”.
Am considerat astfel, pentru noi, cei ce avem mai mult la suflet marii duhovnici ai Romaniei, pe Pr. Paisie, Pr. Iachint, Pr. Cleopa, Pr. Arsenie, Pr. Teofil si atitia altii, cei ce iubim mai mult „ciobanii” acestia ce au tinut candela aprinsa in Romania decit pseudo-ortodoxia americanului-evreu Serafim Rose (cu drogurile, cu homosexualitatea, cu alcoolismul si cu toate caderile Americii), sa lamuresc mai jos macar unul din punctele in care Serafim Rose a incercat – prin scrierile lui – sa sminteasca poporul ortodox.
Intr-o celebra scrisoare publicata in nu mai putin cautatul volum „Caile ortodoxiei contemporane” semnat de Înalt Prea Sfintitul Parinte Lazar, se vorbeste de 3 mari caderi ale lui Serafim Rose.
Nu ma voi opri acum la doua dintre ele (dependenta ce o creea Parintele Serafim la Platina cu toti ucenicii sai si teoriile sale gnostice). Au fost publicate, iata acum si in limba romana, dar si in strainatate, mii si mii de pagini despre aceste caderi. Voi vorbi insa despre un al treilea punct, de teoria sa despre „crestinismul zen”, teorie ce a fost preluata de Pr. Serafim de la buddhisti si de la catolici si care, dupa moartea sa, a fost dezvoltata puternic de un ucenic de al sau, Pr. Damaschin, in defaimatorul pentru ortodoxie volum „Iisus – un Tao al crestinismului”.
Si nu voi vorbi despre acest lucru cu cuvintele mele ci, mai potrivit, cu cele ale „ciobanului” atit de iubit de romani si atit de defaimat de adeptii romani ai lui Rose. Iata deci cuvintele Arhim. Cleopa despre crestinismul zen.

Arhim. Nectarie Constantinescu

Multi crestini occidentali, avand acelasi sentiment de adanca nemultumire fata de „crestinismul" occidental, in general, si dorinta de a-l imbogati cu dimensiunea unei contemplatii pierdute, au apelat la practica zen.
tehnica zen-ului japonez este foarte asemanatoare cu yoga indiana, din care de fapt si deriva, desi este cu mult mai simpla. Este vorba tot de o postura corporala (dar lipseste varietatea posturilor fizice din yoga), de o tehnica a respiratiei, de repetarea unei formule „sacre" dupa dorinta, precum si alte mici detalii caracteristice zen-ului.
scopul este insa identic cu cel din yoga: Parasirea gandirii rationale si atingerea unei stari de liniste si de meditatie calma.
Ei considera ca chiar si cei incepatori in meditatia zen au posibilitatea sa atinga «senzatii de comuniune» si sa aiba sentimentul unei prezente supranaturale, impreuna cu savoarea unei „taceri mistice"; la fel, sustin ca prin zen, starea de contemplatie, care le era rezervata doar catorva „mistici" initiati, este largita, astfel incat „cu totii au viziuni si ajung la «satori» (iluminare)".
Autorul cartii „Christian Zen" (Zen crestin), un preot catolic irlandez, vorbeste de o innoire a crestinismului, afirmand ca aceste experiente pot fi dobandite de oricine, fie el crestin sau necrestin. si cu adevarat, la o Conventie pe temele meditatiei Zen, care a avut loc langa Kyoto, autorul spune ca: „Lucrul surprinzator a fost absenta desavarsita a unei credinte comune, care sa-i uneasca pe cei prezenti. Pe nimeni nu interesa catusi de putin ce credea sau ce nu credea celalalt si nimeni nu a pomenit nici macar o singura data numele lui Dumnezeu".
Experientele de „iluminare" avute de cei ce practica zen-ul sunt esential aceleasi cu experientele „cosmice" intalnite in samanism si in multe alte religii pagane. Autorul cartii citate chiar a fost surprins sa constate ca experientele Zen sunt foarte asemanatoare cu cele penticostale, ceea ce l-a determinat sa primeasca „Botezul Duhului" la una din „intalnirile harisma-tice". Apoi recomanda penticostalilor, pentru a-si „elibera potentialul uman de iluminare psihica", sa practice meditatia zazen.
Motivele pentru care Ortodoxia respinge aceste practici sunt aceleasi ca si in cazul yogai asa-zis crestine. Deosebirea intre „Zen-ul crestin" si „Yoga crestina" este ca primul este mai popular si nu atat de ezoteric ca cea de-a doua. Persoanele capabile sa afirme ca experientele agnostic-pagane, de tip zen, pot constitui „baza unei reinnoiri mistice crestine", sunt cu totul straine de adevarata si marea traditie patristica ortodoxa, care presupune o credinta arzatoare, convingeri adevarate si lupta intensa ascetica.
Toate acestea se intampla pentru ca traim vremuri cand proorocul mincinos se afla si in persoana cate unui ins, poate bine intentionat, dar ignorant, care, cu convingerea ca lupta pentru fericirea aproapelui, nu face altceva decat sa-l impinga la dezastru psihic si spiritual.