Cu binecuvantarea P.S.
EFTIMIE
Episcopul Romanului si Husilor

1995
Aceasta carte apare sub ingrijirea Arhim. Ioanichie Balan
EDITURA EPISCOPIEI ROMANULUI SI HUSILOR

CUVANT ÎNAINTE

Cu credinta multumesc Bunului Dumnezeu ca a binecuvantat si a randuit sa formulez acest " Cuvant Inainte " la volumul 2 din lucrarea " Ne vorbeste Parintele Cleopa".
Este o adevarata binecuvantare a tatalui Ceresc, transmisa credinciosilor nostri si celor ce vor urma dupa noi, ca a fost randuit de Pronia Divina, Parintele Arhimandrit Cleopa Ilie, sa ne hraneasca duhovniceste din frumoasele sale invataturi si cuvinte ziditoare de suflet, adunate cu multa osteneala din experienta plina de roade a vietii sale.
Parintele Cleopa este si ramane un tezaur al spiritualitatii si ortodoxiei romanesti. Cu aceeasi sensibilitate sufleteasca si profunzime teologica, pe fond biblic si patristic, vorbeste si filosofilor si marilor teologi, purtandu-i in cele mai profunde taine ale energiilor necreate, precum si credinciosilor ed rand, veniti ca adevarati pelerini din toate colturile tarii, pe care-i hraneste cu cuvantul lui Dumnezeu si-i adapa din izvorul invataturii despre viata si fericirea vesnica.
Acest mare duhovnic nu este numai un traitor in Hristos, ci si un mare aparator al adevarului evanghelic si ortodox.
Neoprotestantii si sectantii raman fara de raspuns in fata acestui mare dascal al ortodoxiei, iar lucrarea exegetica " Despre credinta Ortodoxa " , realizata prin dialog intre " preot si invatacel " ramane un tratat de mare utilitate in activitatea pastoral-misionara a preotului.
Lucrarea de fata este extrasa de pe casete, inregistrate de credinciosi cu ani de zile in urma, pe care le dam la lumina spre folosul tuturor.
Continutul ei constituie un scurt tratat dogmatic si moral prin care se reflecta curatia sufleteasca a fiecarui crestin, ce se realizeaza prin lacrimi in Sfintele Taine ale Spovedaniei si Impartasaniei, oferindu-ne exemplu de pocainta pe imparatul Manase, urcandu-ne pe scara desavarsirii, prin prezentarea celor cinci feluri de impartasire, care ne conduc la mantuire.
Parintele Cleopa, in aceasta scurta lucrare, oscileaza in modul cel mai inteligent intre teza si antiteza, cand ne vorbeste despre viata si moarte, despre Rai si iad - urmare fireasca a Judecatii de apoi -, precum si despre contrastul dintre iubirea de argint si dragostea de Dumnezeu.
Rugam pe Bunul Dumnezeu sa incununeze cu sanatate deplina si indelungare de zile pe Parintele Arhimandrit Cleopa, cu dorinta ca acest izvor duhovnicesc sa continuie la adaparea sufletelor insetate de credinta, de adevar si de mantuire.
Binecuvantam tiparirea acetei lucrari si o recomandam tuturor celor ce doresc sa vorbeasca cu Parintele Cleopa, despre calea care conduce spre desavarsire, spre imparatia lui Dumnezeu, spre viata si fericirea vesnica.

P. S. IOACHIM VASLUIANUL

SFANTA SPOVEDANIE

In cele ce urmeaza, m-am gandit sa vorbesc cate ceva despre taina Sfintei Spovedanii.
Una din marile datorii duhovnicesti, atat ale monahilor, cat si ale crestinilor, este spovedania pacatelor. Trebuie sa stim mai intai ca toti gresim inaintea lui Dumnezeu, unii mai mult, altii mai putin, si nimeni nu este fara de pacat.
Acest lucru ni-l arata Sfanta Scriptura care zice : Toti multe gresim. Iar de vom zice ca pacat nu avem, pe noi insine ne inselam si adevarul nu este in noi; iar daca ne vom marturisi pacatele, credincios si drept este Dumnezeu, ca sa ne ierte noua pacatele si sa ne curateasca pe noi de toata intinaciunea si nedreptatea.
Daca mi-am marturisit cu cainta si cu pregatire cuvenita si m-am spovedit curat, preotul, numai daca a pus mana pe cap si a zis : " Dumnezeu sa te ierte ", pacatele mele s-au ridicat.
Iar daca nu m-am dus cu cainta si cu pregatire cuvenita la cel mai iscusit duhovnic, si n-am stiut sa ma marturisesc curat, sa descopar toate pacatele mele, sa primesc canon pentru ele si sa le parasesc, pot sa fac o mie de dezlegari, ca pacatul, otrava, a ramas tot in mine, de nu m-am dus pregatit.
De aceea folosul, valoarea cea scumpa a Sfintei Spovedanii nu tine de preot, ci de mine. Eu, daca ma duc cu toata sfintenia, cu toata convingerea in fata lui Dumnezeu - ca, atunci cand ma duc in fata preotului, inaintea lui Dumnezeu ma duc, ca preotul este numai un martor -, trebuie sa-i spun toate pacatele mele.
Altfel crezi ca in ziua judecatii preotul poate sa-ti ajute ceva, daca n-ai spus drept ? Doamne fereste ! Preotul n-a putut dezlega la spovedanie decat ce i-ai spus tu. Iar daca tu ai avut vreo rezerva si ai tinut vreun pacat nespus, toate pacatele le ai indoite. Asa spun Sfintii Parinti, pentru ca ai crezut ca Dumnezeu nu stie ce ai facut tu.
Iata care sunt conditiile pe care trebuie sa le implineasca spovedania :
1. Spovedania trebuie sa se faca inaintea duhovnicului. Deci, eu cand ma duc la spovedanie inaintea preotului, ma duc in fata lui Dumnezeu. Preotul este un simplu martor. In ziua judecatii el atat poate spune, cat i-am spus eu. Ce nu i-am spus, nu-i dezlegat nici pe pamant, nici in cer. Dar eu, daca m-am dus la spovedanie si i-am spus toate si preotul mi-a facut dezlegare cu mainile pe cap, eu sunt dezlegat.
2. Spovedania trebuie sa fie completa si sa nu se ascunda nimic din cele faptuite, cum am spus mai inainte. Ai auzit ce spune Sfantul Apostol Pavel ? Cuvantul lui Dumnezeu este mai ascutit decat toata sabia cea cu doua taisuri si strabate pana la despartitura trupului de a duhului, cea mai inalta unire intre om si Dumnezeu.
3. Spovedania trebuie facuta de buna voie, dupa marturia Duhului Sfant, care zice : si din voia mea ma voi marturisi Lui;
4. Spovedania trebuie sa fie facuta cu umilinta, caci inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi;
5. Spovedania sa nu fie prihanitoare, adica sa nu dam vina pe nimeni, nici pe oameni, nici pe vreo alta zidira a lui Dumnezeu, nici chiar pe diavoli. La spovedanie numai pe noi sa ne invinuim si sa ne prihanim, cum zice Sfantul Ioan Scararul : " A mea este buba, a mea este rana; dintru a mea lenevire s-a facut, iar nu dintr-a altuia ".
6. Spovedania se cuvine sa fie dreapta, adica sa spui adevarul, spune cum ai facut toate, fara rusine. Isus Sirah spune : Este rusine care aduce pacat si este rusine care aduce slava si har.
Rusinea aceasta pe care o suferi la spovedanie te scuteste pe tine de rusinea aceea pe care o vom suferi cu totii la ziua cea infricosata a Judecatii lui Dumnezeu.
7. Spovedania sa fie hotaratoare. Sa luam inaintea duhovnicului o mare hotarare de a nu mai pacatui, ajutandu-ne noua dumnezeiescul har, si sa voim mai bine a muri de mii de ori decat a mai pacatui de acum inainte cu vointa noastra.
Sfantul Vasile cel Mare zice : " Nu se foloseste de marturisire, nici se marturiseste, cel ce zice la spovedanie numai ca a gresit, insa ramane iarasi in pacat si nu-l uraste ". Toata pocainta ta intru aceasta consta, adica sa te hotarasti a-ti schimba viata.
Cand ma duc la marturisire cu parere de rau si cu pocainta, si imi cunosc gresalele, ii spun preotului cate tin eu minte. Dar ca sa tii minte si sa faci o marturisire intreaga, nu te duce cu ochii legati la preot, ca diavolul iti ia mintea si uiti. Cu o saptamana sau doua inainte, stai intr-o camera linistita, ia-ti un caiet si scrie toate pacatele tale din copilarie pana in ziua spovedaniei.
Ce pacate am eu pe constiinta, de cande eram copil mic, cand eram de cinci ani, cand eram de sapte ani, cand eram in clasa intai la scoal, cand eram in clasa a doua, cand eram intr-a noua, cand eram fata mare, inainte de casatorie, sau dupa casatorie, cand eram militar, cand eram flacau.
Scrie, ca si diavolul a scris. Avem contabil bun, ingerul rau pe umarul stang, care scrie tot, si ingerul cel bun pe umarul drept, care scrie si el faptele cele bune ale omului.
Si atunci uite ce-i. Stii ca nimic necurat nu va intra intru Imparatia cerurilor ? De aceea, cel mai mare bine pe care poti sa-l faci unui om, este acesta. Daca vezi ca s-a imbolnavit in casa la tine, tata sau mama sau ginerele sau nora sau fata sau baiatul sau fratele, cine a slabit de boala si se apropie de moarte, nu se poate un bine mai mare decat sa-i aduci preotul repede. Nu doctorul. Doctorul este un bolovan de pamant ca si tine ! Preotul a luat dar de la Dumnezeu. Nu ati auzit in Evanghelie ? Ce veti lega voi pe pamant, va fi legat si in ceruri si ce veti dezlega voi pe pamant, va fi dezlegat si in ceruri !
Daca ai reusit sa-l spovedesti curat inainte de moarte, i-ai salvat sufletul. Cand se duce la vami, sufletul care a avut pacate, daca le-a dezlegat preotul aici, Duhul Sfant a sters tot de pe tabelele lor. Crapa, mor de ciuda diavolii : " Ia uita-te, domnule ! L-am avut in mana ! " Duhul Sfant i-a sters pacatele. Aceasta putere le-a dat Dumnezeu preotilor, ca daca nu dadea Dumnezeu aceasta putere preotilor, nimeni din oameni nu s-ar fi mantuit.
Dar Dumnezeu, Cel ce a facut cerul si pamantul, a stiut cum sa faca pentru a mantui lumea. Cand a inviat Hristos aceasta putere le-a dat Apostolilor. Ce le-a spus la Apostoli ? A suflat asupra lor si le-a zis : Luati Duh Sfant; carora le veti tine pacatele, tinute vor fi si carora le veti ierta, iertate vor fi si orice veti dezlega voi pe pamant, va fi dezlegat si in cer ... Ce, fratilor, voi nu ati citit ? Nu ati auzit Evanghelia ?
Deci, cand vezi ca esti bolnav de moarte, nu alerga la doctor, ca poate te omoara acela si mori nemarturisit. Intai spovedeste-te si apoi du-te si la doctor, daca este cazul, dar tu sa fii martusrisit. Daca ai murit, gata, te-ai usurat ! Ca vei muri in mainile doctorului, ca vei muri acasa, tu sa fii marturisit. Insa intai doctorul sufletelor, ca el te va scoate din iad. Asa. Si nu te gandi ca n-are dar.
Dupa o spovedanie curata, trebuie sa primim un canon, pe care trebuie sa-l tinem. Cel ce se spovedeste are mare datorie de a-si face canonul dat pentru a scapa de chinul cel vesnic al iadului.
Vedem in Sfanta Scriptura ca prin canon s-au curatit toti cei ce au pacatuit inaintea Domnului. Altfel, cel ce a primit canon si nu-l face, nu se poate curati de lepra pacatului si nici sufletul sau nu este slobozit din robia dracilor.
Este bine stiut ca cel ce se pocaieste cu adevarat, nu numai ca primeste canonul dat de duhovnicul sau, ci singur cere mai mult canon, stiind ca ori aici vremelnic, ori dincolo vesnic, pacatosii trebuie sa-si faca canonul.
Iar canonul sa fie dupa masura puterii fiecaruia. Ai auzit ce spune Sfantul Marcu Ascetul ? " Cata deosebire are arama de fier si fierul de gateje - adica de vreascuri -, atata deosebire este intre un trup si altul ". Altul este din fire sanatos si tare si poate sa posteasca si sa nu manance pana seara; iar altul, saracul, daca n-a mancat de doua - trei ori pe zi, cade jos. In toate acestea se cauta scopul. De aceea dreapta socoteala este imparateasa faptelor bune.
Tu crezi ca pe dracul il intreci la fuga ? El intr-o clipa este la marginea pamantului. Numai cu asta il intreci : daca te smeresti si te socotesti a fi praf si cenusa si pacatos si neputincios si nevrednic de a trai pe pamant. Numai de smerenie se teme diavolul ! De alta nu se teme el. Poti sa fii tu nevoitor cat ii lumea, daca nu stii sa ceri iertare, esti batjocorit de diavoli.
De aceea, fratilor, sa ne ajute mila Domnului sa castigam oleaca de smerenie si dreapta socoteala, fiindca in lumea aceasta sunt curse si ispite si fel de fel de nedumeriri pamantesti si duhovnicesti. Dar sa avem in toate dreapta socoteala. Ca padurea nu se teme de cel ce incarca o data mult pe o caruta. Stie ca mai la vale se rupe osia si se strica carul. ea se teme de acela care ia cate un lemnisor si-l duce acasa. Asa si vrajmasul, nu se teme de cel care incepe cu multa nevointa, ca oboseste si ramane. Ci, se teme de cel care ia cate oleaca asa, incet, incet.
Sfantul Teodosie spune : " De lucrezi cate putin, cate putin se imbogateste cineva si la cele trupesti si la cele duhovnicesti !". Cate oleaca ! Asa sa luati fapta buna, cate oleaca si sa va para rau ca n-ati facut mai mult.
- Cand se face spovedania generala ? au intrebat unii credinciosi.
- O data pe an tebuie sa faci spovedania generala din mica copilarie. Sfantul Nicodim Aghioritul spune : O data pe an, in Postul Mare, este bine sa faci spovedania generala. Stii de ce ? Pentru smerenie. Te ajuta mult sa-ti aduci aminte pacatele. Eu ma marturisesc, dar dracul ma face sa uit pacatele mele cu care am maniat pe Dumnezeu.
Dar eu, cand fac spovedania generala, mi le face ingerul cat muntele in fata mea. " Vezi cine esti ? " Smerenia ! Si atunci, mai mult se apropie Dumnezeu de noi, cand noi ne smerim din adancul sufletului.
- Dar ce incredere avem ca ni s-au iertat toate pacatele prin spovedanie ?
- Dar dumneata daca ai spalat o rufa bine, curata, si daca se mai murdareste, nu o mai speli din nou ? Nu pui soda si lesie si o pui la uscat ? Precum camasa trebuie spalata, asa si sufletul trebuie spalat mereu prin deasa spovedanie.
dar Sfintii parinti si mai ales Sfantul Nicodim Aghioritul avea o invatatura pentru duhovnic : " Sfatuieste-i, o! duhovnice, la spovedanie deasa si curata pe toti ". O data in an se face spovedania generala din nou. Si asta-i pentru smerenie si pentru ca omul sa nu uite neputintele lui, cu care a suparat pe Dumnezeu. Asa este.
De aceea trebuie sa ne pocaim, sa ne para rau. Pentru ca Dumnezeu este atat de milostiv si de bun,ca nu mai tine minte raul ce-am facut, daca noi ne intoarcem din toata inima si ne marturisim.
Ati vazut ce spune proorocul Isaia : Intoarceti-va catre Mine si Ma voi intoarce catre voi, fiii oamenilor. De vor fi pacatele voastre ca mohoraciunea, ca zapada va voi albi, si de vor fi ca roseala, ca luna le voi face albe si nu voi mai pomeni cele dintai ale voastre.
In bunatatea Lui cea fara margini, El stie neputinta noastra, ca gresim cu voie si fara voie, cu stiinta si cu nestiinta. Nu este clipa cand nu gresim inaintea Domnului. Dar nimeni nu stie firea omului mai mult ca Dumnezeu, caci El ne-a facut din nimic.
De aceea, cum ne intoarcem catre El cu lacrimi, cu parere de rau, cu spovedanie curata, ne si iarta. Cine are pacate mai grele trebuie sa faca oleaca de canon, ca Dumnezeu totdeauna este gata sa ne primeasca si sa ne ierte, caci suntem zidirea Lui.
Nimeni nu L-a facut pe Hristos sa coboare din cer, decat mila Lui, dragostea Lui pentru oameni. I-a fost mila de neamul omenesc. Ca atat de multa dragoste are fata de neamul omenesc, incat auzi ce spune Sfantul Ioan Evanghelistul : Atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, incat pe Unul nascut, Fiul Sau, L-a trimis in lume sa mantuiasca neamul omenesc.
A venit Mantuitorul Iisus Hristos, nu numai sa ne invete ce trebuie sa facem, ci pentru ca sa sufere pentru noi suferinte, batjocuri, scuipari, batai si moarte pe Cruce, pentru ca sa scoata neamul lui Adam din iad, care statea acolo de 5508 ani, cat au fost, de la primul Adam, pana la venirea Noului Adam - Hristos.
Deci, sa avem catre Dumnezeu inima de fiu, si sa-L iubim din toata inima. Iar cand am gresit ceva, indata sa cerem iertare si sa alergam la marturisire, ca sa-L impacam pe Dumnezeu, caci l-am suparat, ca Domnul niciodata nu tine minte raul. Daca vede ca ne-am intors, se intoarce si El catre noi.
Sa avem catre noi inima de judecator. Adica cum ? Sa ne judecam. Oare, ce gandim noi ii place lui Dumnezeu ? Ce vorbim noi oare ii place lui Dumnezeu ? Ce fac eu acum oare ii place lui Dumnezeu ?
Si indata constiinta ne spune da sau nu. Caci de se va judeca omul pe sine, nu va cadea in judecata lui Dumnezeu ! Sa ne facem judecatori noau insine : " Mai, aceasta nu-i bun ce fac, aceasta nu-i bun ce vorbesc; aceasta nu-i bun ce intentionez eu sa fac ! "
Catre aproapele sa avem inima de mama. Ai vazut o mama buna ? Chiar daca are copii mai multi si daca unul o supara, o nacajeste in fel si chip, ea are mila de toti. Daca vede ca un copil de-al ei a cazut in apa si se ineaca, sau in foc, si striga : " Mama, nu ma lasa ! ", ea uita tot. Uita ca a suparat-o si se duce catre dansul si-l scapa, chiar cu riscul vietii.
Ca asa este mama ! Adevarata mama nu mai tine minte raul. Atat iubeste pe copii. Iata, asa trebuie sa avem si noi inima noastra fata de toti. Sa ne fie mila de toti, si de straini si de ai nostri. Asa cere Dumnezeu in Sfanta Evanghelie.
N-ai vazut closca ? Are atati apui si daca i-ai luat numai unul, iti sare in cap, macar ca are multi. Asa si mama cea buna isi pune sufletul pentru copii. Aceasta inima de mama o cere Dumnezeu de la noi. S-o avem fata de toti. Cand a fi unul, care chiar de ne-a facut rau, chiar de ne-a suparat, insa cand il vom vedea ca este la necaz, sa sarim sa-l ajutam, ca sa vada el ca noi avem dragoste si nu tinem minte raul pe care ni l-a facut el. Numai asa vom fi fii ai lui Dumnezeu dupa dar.

FOLOSUL DESEI SPOVEDANII

Acum sa spunem pe scurt despre cele cinci foloase ale desei spovedanii.
Preabunul Dumnezeu a pus in lume Taina aceasta a Spovedaniei, ca daca n-ar fi fost aceasta dupa botez, nimeni nu s-ar putea mantui. Cine reuseste sa faca o spovedanie curata, reuseste sa faca al doilea Botez; dupa cum ati vazut ca zice preotul la molifta : " De vreme ce cu al doilea botez te-ai botezat, dupa randuiala tainelor crestinesti ".
Taina Marturisirii sau a Spovedaniei, este una din cele sapte Taine si cuprinde patru parti.
Prima parte este durerea inimii pentru pacate. Sa-i para rau si sa planga pentru pacatul prin care a suparat pe Dumnezeu.
A doua este spovedania prin viu grai la duhovnic.
A treia este facerea canonului, prin hotararea in fata preotului ca-l va face.
A patra parte, cheia Sfintei Spovedanii, este dezlegarea pacatelor, prin punerea mainilor preotului pe capul credinciosului. Acesta, dupa canonul 8 al Sinodului I Ecumenic, se numeste epicleza duhovniciei, adica venirea Duhului Sfant peste capul celui ce s-a marturisit curat. Ca nu se poate incheia taina Sfintei Spovedanii, decat atunci cand a pus preotul mana pe capul celui ce se marturiseste, dupa cum arhiereul pune mana pe capul diaconului sau al preotului, cand il hirotoneste si vine Duhul Sfant prin succesiune apostolica.
Deci, la fel si aici, Duhul Sfant vine prin mana preotului, sa dezlege sufletul care s-a spovedit.
Dar spovedania, fiind o spalare sau un botez duhovnicesc al sufletului, dupa Botezul cel dintai, este o taina prin care se iarta pacatele omului prin dezlegare de la duhovnic si este bine sa se faca cat mai des.
Dumnezeiescul parinte Ioan Gura de Aur zice asa in cartea care se numeste " Putul " sau " Fantana " pe romaneste : " De este cu putinta, o, crestine, si in fiecare ceas sa te marturisesti la duhovnic ".
de ce ? Pentru ca nu este clipa si minut cand nu gresim lui Dumnezeu. Deci, daca gresim in fiecare clipa lui Dumnezeu, este prea de nevoie sa se faca deasa spovedanie, sa spalam sufletul prin marturisire curata cu cainta si canon, pentru ca se innegreste haina sufletului nostru cea curatita la Botez, prin tot felul de pacate, din ceas in ceas si din minut in minut.
In vremea veche a crestinismului patristic, crestinii se marturiseau in fiecare zi la duhovnici. Dar pe vremea aceea se si impartaseau in fiecare zi, cum arata la Fapte : ... si erau toti in biserica, cand s-a intemeiat Biserica, si staruiau in invatatura Apostolilor si in impartasire, in frangerea painii si in rugaciune. ... iar toti cei ce credeau erau laolalta si toate le aveau de obste.
Astfel s-a intemeiat prima obste apostolica.
Toate le dadeau Bisericii si pe ei insisi se dadeau lui Hristos. Pe vremea aceea, dupa terminarea slujbei, si masa se dadea in biserica, mesele agape. Mai tarziu s-au scos in pridvorul bisericii si pe urma acasa la crestini, fiind binecuvantate de Sfintii Apostoli.
Spovedania se facea la inceput in fiecare zi. Mai tarziu oamenii, rarind cu Sfanta Impartasanie, au rarit-o si cu Sfanta Spovedanie. Si vedeti acum de-abia se mai spovedesc in cel;e patru posturi. Atata s-a racit credinta si evlavia, mai ales fata de Spovedanie, si chiar de impartasirea cu Preacuratele Taine, care aduc cel mai mare folos si putere de crestere duhovniceasca a sufletelor noastre prin harul Duhului Sfant, care vine peste noi prin aceste Sfinte Taine.
Aici vom vorbi, nu numai despre Spovedanie, ci despre foloasele desei spovedanii.
Foloasele desei spovedanii sunt cinci.
Primul folos al desei spovedanii, este acela ca pacatul nu prinde radacini in noi si se strica din suflet cuibul satanei.
Diavolul, vazand ca te spovedesti des, te caiesti, te rogi si-l parasti mereu, zice asa : " Degeaba ma ostenesc cu dansul, ca se duce mereu la preot si se spovedeste, si-l dezleaga, si eu nu castig nimic. Mai bine ma duc la cei care dorm, care n-au grija de mantuire, care nu se spovedesc cu anii, ca aceia nu mi se mai impotrivesc !".
Cine se spovedeste des, stie ce a gresit, ca tine minte. Daca nu s-a spovedit de cateva zile : " Mai, ce-am facut ?". El indata isi aduce aminte, iar daca lasa sa treaca o luna sau doua sau poate si un an, de unde sa tina el minte ?
Ca intr-o zi daca s-ar ispiti omul pe sine, stai undeva intr-un unghi de casa, intr-un colt si pandeste-ti gandurile tale numai timp de doua ceasuri, sa vezi in cate feluri umbla mintea. Si la cate pacate se duce daca n-o strunesti cu rugaciunea si cu frica de Dumnezeu. Dar intr-o zi sau doua ? Dar umbland in societate cu lumea si vorbind cu lumea si vazand si auzind, cat se incarca sufletul nostru pe constiinta in fiecare ceas ?
deci primul folos al desei spovedanii este acesta. Si sa tineti minte ca prin marturisire deasa, pacatele nu pot prinde radacini adanci in inima celui ce se marturiseste.
Al doilea folos al desei spovedanii este ca omul tine minte usor greselile facute de la ultima spovedanie, pe cand cel ce se marturiseste rar, cu anevoie poate sa-si aduca aminte de toate cate a facut. Astfel, multe din pacate raman nespovedite si, prin urmare, neiertate. Pentru aceea diavolul i le aduce aminte in ceasul mortii, dar fara de folos, caci i se leaga limba si nu le mai poate marturisi.
Vai de acela care se duce la marturisire si spune o seama de pacate si o seama nu le spune; sau le spune si pe acelea, dar nu sincer cum le-a facut. Cauta cuvinte de acoperire; asa de ici de colo, crede el ca poate minti pe Dumnezeu, ca nu stie Dumnezeu cum s-a facut pacatul si in ce fel ? El crede ca trebuie sa-i spuna duhovnicului cateva pacate si, daca l-a dezlegat, este iertat.
Duhovnicul dezleaga numai ce aude; celelalte pacate raman legate, ca acela n-a fost sincer si nicidecum nu reuseste sa se usureze. Deci a doua pricina ca spovedania sa fie buna, trebuie sa fie sincera si curata. Tot ce tine minte omul sa spuna, ca nu-i spune preotului. Preotul e un om de tarana ca si noi. El a primit puterea de a lega si dezlega pacatele, prin lucrarea Duhului Sfant.
Al treilea folos al celui ce se marturiseste des, chiar daca i s-ar intampla sa cada in pacat de moarte, indata alearga si se marturiseste si intra in harul lui Dumnezeu, si nu sufera sa aiba pe constiinta greutatea pacatului, fiind deprins a se curati des prin spovedanie.
Al patrulea folos al desei spovedanii este ca pe unul ca acesta, il afl amoartea curatit si in harul lui Dumnezeu, avand mare nadejde de mantuire.
Dupa marturia Sfantului Vasile cel Mare, diavolul merge totdeauna la moartea dreptilor si a pacatosilor, cautand sa afle pe om in pacate spre a-i lua sufletul.
La cei ce se marturisesc des si curat nu poate afla nimic, deoarece s-au marturisit luand dezlegare pentru pacate.
Al cincilea folos al desei spovedanii este ca unul ca acesta se opreste si se infraneaza de la pacate, aducandu-si aminte ca dupa putine zile se va marturisi din nou si va primi canon de la duhovnic, acesta mustrandu-l pentru cele facute.
Acesta care se spovedeste des, cand isi aduce aminte de rusinea ce-o s-o aiba de la duhovnic, de canonul pe care o sa-l primeasca, se opreste de la pacat. Omul are atata putere impotriva pacatului, ca toti diavolii din iad, daca ar veni, n-au ce-i face, daca vrea sa nu faca pacatul; caci i-a dat Dumnezeu o putere mare, de la Botez, sa biruiasca ispitele diavolilor.
Daca n-as avea puterea aceasta, n-ar fi iad nici pedeapsa pentru pacat. Voi nu auziti in Psaltire ce spune Duhul Sfant ? Doamne, caci cu arma buneivoiri ne-ai incununat pe noi. Si iarasi spune Solomon : Dumnezeu l-a zidit pe om, l-a lasat in mana sfatului sau.
Daca vrea sa faca pacatul, il face, daca nu, nu. Diavolul numai ii da in gand, iar el daca este prost si se amageste, il face. Poti sa spui tu in ziua judecatii : " Doamne, diavolul m-a dus la crasma, diavolul m-a dus la muierea cutare, diavolul m-a dus la furat, diavolul m-a dus la betie, diavolul la avort, la toate ! " Iar diavolul vas pune atunci : " Doamne, sa-m i arate martori, ca m-a vazut cand il duceam de mana la crasma, la desfrau sau la avort !".
Apoi va zice omului : " Vezi ca esti prost ? Eu ti-am dat in gand sa faci pacatul. Daca ai fost prost, te-ai dus tu singur ! Nu te-am dus eu de man ! Daca m-ai ascultat esti al meu !".
Deci prin deasa spovedanie se strica cuibul satanei. Ai vazut cocostarcul ? Face cuib pe casa la tine; si-i o pasare foarte fina. Daca i-ai stricat cuibul o data, de doua ori, nu-ti mai vine acolo. Stie ca-i esti dusman. Asa si noi, daca-i stricam cuibul satanei, el nu mai vine repede. Si acesta este un om care tine sufletul curat, ca nu poate suferi pacatele.
Deci al cincilea folos al sfintei spovedanii este indoit. Mai intai ca stricam cuibul satanei din suflet si al doilea ca nu ne gaseste moartea nespovediti.
Cel ce are obicei sa se marturiseasca des, nu lasa rugina pacatului sa se prinda de mintea si inima lui; cine isi pliveste ogorul lui des, simte cand incolteste pacatul si indata il smulge din suflet prin spovedanie. Pe acel amoartea nu-l gaseste nepregatit.
Uite, acum um parinte a murit la noi, duhovnicul Natanail. A venit la mine vineri, s-a spovedit dupa indreptarul de spovedanie pe care il au duhovnicii, s-a impartasit cu Preacuratele Taine, iar peste cateva zile s-a dus la Domnul, zicand rugaciuni.
Acest suflet, desi s-a dus repede, era pregatit. A fost om intelept. Dar noi ce zicem ? " Lasa ca m-oi spovedi la anul !". Nu ! Sa nu amanam, ca nu stim cand ne cheama Hristos ! Parintele Natanail n-a stiut ca moare. Dar ingerul Domnului l-a ajutat, fiindca el avea obicei in fiecare saptamana sa vina la marturisit. Nu a avut cand sa se stranga rautatea, ca au fost dezlegate la spovedanie toate pacatele, pana si cele mai mici.
Sa nu credeti dumneavoastra ca pacatele mici nu sunt grave ! Si pe acelea trebuie sa le marturisim, ca auzi ce spune Evanghelia : Nimic necurat nu va intra intru imparatia cerurilor.

SFANTA IMPARTASANIE

Sfanta Impartasanie este de mare folos omului, daca se impartaseste cu adevarat cu credinta, cu pregatire si cu dezlegarea duhovnicului. Ca cel ce se apropie cu nevrednicie, osanda isi ia, ca foc este care arde pe cei nevrednici - ai vazut ce spune in rugaciunile dinainte de impartasanie.
- Cine se poate imparatsi ?
- Cine are viata curata, neprihanita; cine are stiinta gandului sau curata, cine nu are impedimente canonice si este dezlegat de duhovnic, poate sa se impartaseasca, iar cine nu este marturisit si dezlegat de duhovnic si n-a facut canonul dat, nici nu se poate apropia de impartasanie. Ca si o data in an de se va impartasi, ca Iuda este, care o data s-a impartasit si a intrat satana in el si l-a vandut pe Domnul.
Daca nu-i vrednic cineva, nici o data pe an sa nu se impartaseasca. Ai vazut ce zice in Cuvantul 53, Sfantul Ioan Gura de Aur : " ... Si voi preotilor, care dati Preacuratele Taine, nu mica munca zace asupra voastra, daca stiti pe cineva nevrednic, de-l veti impartasi cu aceste preainfricosatoare si preasfinte si dumnezeiesti Taine.
Si daca te temi tu, o perotule, ca cel ce vine la tine este sachelar, adica general, sau ipat, adica prefect, sau voievod sau cel ce este cu coroana pe cap, adica imparat, si te temi ca se va supara ca nu-i dai Impartasania, daca te temi tu, adu-l la mine ! Tot trupul meu il voi da sa-l arda, mai inainte de a da Trupul cel Preasfant si Preacurat celui nevrednic. Tot sangele meu il voi varsa mai inainte de a da Sangele, atat de infricosat si Preasfant la cel ce nu-i vrednic ".
Iar daca s-a curatit si s-a pregatit dupa randuiala canonica a Bisericii lui Hristos prin marturisire, si a facut canonul cuvenit, sa se apropie cu frica si cutremur.
- Ce ne puteti spune de impartasania copiilor pana la varsta de sapte ani ? Necesita spovedanie ?
- Copiii cei nevinovati pana la varsta de cinci ani, este bine sa-i impartasiti, daca se poate, si in fiecare Dumimica. Iar copiii de 6 - 7 ani mai ales acum, este bine sa fie spovediti si apoi impartasiti, ca astazi copiii vad si aud multe sminteli, in casa, la televizor si peste tot, nefiind supravegheati de parinti.
La fel si despre cei batrani si bolnavi zice Sfantul Simeon al Tesalonicului : " Cei batrani si bolnavi, care nu au impedimente canonice, este bine sa se impartaseasca mai des si in sarbatorile mari ".
Totdeauna, inainte de a te impartasi, dupa ce ti-ai facut metaniile, dupa ce ai parasit pacatul si ti-ai facut canonul dat de preot, inainte de a te impartasi trei zile cel putin n-ai voie sa bei vin nici sa mananci de dulce sau cu untdelemn. Iar in afara postului, fara spovedanie, fara canon si fara o saptamana de post sau macar trei zile nu te poti impartasi. Cel putin trei zile inainte de a te impartasi sa nu mananci cu untdelemn si sa nu bei vin; numai mancare uscata. Asa este randuiala cu Sfanta Impartasanie, fratilor.
- Spuneti-ne ceva despre impartasania calugarilor, despre deasa impartasanie.
- Calugarii din manastiri, daca au duhovnic bun, sa se spovedeasca cat mai des. La noi spovedania, cum vedeti, e o data pe saptamana, vinerea. Da, am calugari foarte treji, care vin de doua-trei ori pe saptamana la marturisire : " Parinte, n-am fost la Utrenie; parinte, am ramas in urma cu canonul; parinte, am mancat inainte de masa ", sau te miri ce. Daca il mustra constiinta, el vine, ii pui mana pe cap, il dezlegi si se usureaza.
Asa ca si calugarii batarni si bolnavi se pot impartasi o data pe saptamana; ceilalti, daca le da voie duhovnicul, se pot impartasi, cel mai rar, la patruzeci de zile, cel mai potrivit, o data pe luna.
- Dar avem vreun temei la Sfintii Parinti pentru impartasania la patruzeci de zile ?
- Da, avem la Sfantul Simeon al tesalonicului. El zice ca o data la patruzeci de zile fiecare sa se pregateasca si sa se impartaseasca, daca n-are vreo oprire canonica. Este pacat care te opreste douazeci de ani de la impartasanie.
In caz de moarte, daca vezi ca omul este gata, ii dai impartasania. Nu-l mai poti opri in caz de moarte; iar daca nu moare si mai traieste, face in continuare canonul dat. Asa sa stiti.
- Se poate impartasi cineva fara sa se spovedeasca ?
-Nu. Niciodata. Si in caz de moarte si de altceva, nu. Intai spovedania si apoi sa se impartaseasca.
- Dar de cate feluri este Sfanta Impartasanie ? In cate feluri ne putem impartasi ?
- Impartasirea cu Preacuratele Taine este cea mai infricosata, cea mai buna si cea mai sfanta. A te impartasi cu Trupul si Sangele Domnului, zice Mantuitorul : Cine mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu, intru Mine petrece si Eu intru dansul.

CELE CINCI FELURI DE IMPARTASIRI

Ne putem impartasi cu adevarat in cinci feluri, in Biserica lui Hristos.
Prima impartasire si cea mai importanta este cea cu Trupul si Sangele Domnului.
A doua cale de impartasire, dupa Marele Vasile, este impartasirea duhovniceasca pe calea rugaciunii celei ganditoare a inimii. Poti sa vii in biserica si chiar daca esti oprit de preot sa te impartasesti pe cativa ani, te poti impartasi de o mie de ori pe zi si mai mult, pe alta cale, pe calea rugaciunii. Daca vii in biserica si zici rugaciunea " Doamne Iisuse Hristoae, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul ", cu toata inima, de cate ori ai suspinat dupa numele lui Iisus, de atatea ori te-ai impartasit, ca si cel ce a luat cu lingurita Sfintele Taine.
Aceasta este impartasirea pe calea rugaciunii celei ganditoare a inimii, cu care omul poate reusi sa se impartaseasca de multe ori pe zi, nu numai o data, cu aceeasi putere cu care se impartaseste si cel cu lingurita din Sfantul Potir.
Al treilea fel de impartasire este pe calea lucrarii poruncilor lui Hristos. Mantuitorul a spus sa postim, ne-a aratat cum sa postim; a zis sa ne rugam, ne-a aratat cum sa ne rugam; a spus sa primim pe cel strain, sa adapam pe cel insetat, sa hranim pe cel flamand, sa cercetam pe cei inchisi si sa iertam pe cei ce ne gresesc.
Cand facem aceste porunci, ne impartasim pe calea lucrarii poruncilor lui Hristos. Acesta este al treilea fel de impartasire. Si cu aceasta te poti impartasi de multe ori pe zi, de cate ori ai lucrat poruncile lui Hristos.
Auzi ce spune dumnezeiescul Maxim in Filocalie : " Hristos sta ascuns in poruncile Sale. Cine face o porunca il primeste pe Hristos. Si nu numai pe Hristos, ci toata Sfanta Treime ". Si auzi ce spune Scriptura : Cel ce Ma iubeste pe Mine si are poruncile Mele, si le pazeste pe ele, Eu si Tatal vom veni si lacas la dansul vom face.
Clar ! Nu numai Fiul, ci si Tatal vine. Si unde-i Tatal si fiul pe toata Sfanta TReime o primeste acela care lucreaza poruncile lui Dumnezeu, macar de ar fi oprit de la Sfanta Impartasanie de vreun preot. Intelegeti ? Acesta-i al treilea chip de impartasire pe cale lucrarii poruncilor.
A patra impartasire este prin auz. Cum ? Eu sunt oprit de preot pe atatia ani de la impartasire, fie ca sunt femeie sau barbat. Dar merg la biserica si ascult cu evlavie Sfanta Liturghie, Apostolul, Evanghelia, Heruvicul, Axionul, si predica preotului. Daca ascult cu evlavie cuvantul Domnului, de cate ori am luat un inteles duhovnicesc prin auz, de atatea ori m-am impartasit cu Hristos.
Aceasta este impartasirea prin urechi, al patrulea fel de impartasire. Si Apostolul spune clar : Credinta vine prin auz si auzul prin cuvantul lui Dumnezeu. Tu primesti cu lingurita pe Hristos; eu il primesc prin urechi, cand ascult cu evlavie Sfanta Liturghie, cantarile si predica preotului. Si ma impartasesc de mii de ori pe zi, fara sa stii tu.
Tu poate, daca nu te-ai pregatit bine, spre osanda primesti Sfanta Impartasanie. iar eu, daca stau cu credinta, ca vamesul, in Biserica si ascult cu evlavie slujba, ma impartasesc prin urechi. Acesta este al patrulea fel de impartasire.
Al cincilea fel de impartasire este pe calea miridelor, a particelelor ce se scot pentru noi la Sfanta Liturghie. De aceea nu putem pune la Sfanta Liturghie pe cei betivi, pe cei ce injura, pe cei ce traiesc necununati, pe sectari, pe cei ce se sinucid. Pentru ca acea particica care se scoate, reprezinta fata acelui suflet.
Aceste particele se sfintesc la Sfanta Epicleza, prin invocarea Duhului Sfant si, la sfarsitul slujbei, dupa ce s-a pus in potir partea cu Iisus, si se zic cuvintele : " Plinirea paharului credintei Duhului Sfant ", apoi se pun si particelele ce se scot pentru credinciosi. In dumnezeiescul Sange din Sfantul Potir este Trupul si Sangele lui Hristos viu.
Din prescura a patra se scot particele pentru vii, din a cincea pentru morti si le trage in Sfantul Potir. Din aceste particele ca faina, ce s-au adapat cu dumnezeiescul Sange in Potir, atatea mii si milioane de suflete au primit impartasirea si comuniunea direct cu Iisus Hristos, cu Trupul si Sangele Lui.
Acestea patru din urma sunt cai de impartasire, pe calea lucrarii faptelor bune, dar nu inlocuieste pe cea dintai. Numai o impartasire temporara si in caz de ceva, tot trebuie sa se impartaseasca cu Trupul si Sangele Domnului, cu Preacuratele Taine.
Iata asa ne putem impartasi in cinci feluri in Biserica Universala.
- Daca un neoprotestant se impartaseste pe cele patru cai, dar nu se impartaseste cu Trupul si Sangele Mantuitorului, poate avea nadejde de mantuire ?
- Nu ! Nu are nici o valoare, pentru ca este rupt de Biserica lui Hristos si nu are Darul preotiei. Acela ii sectar, om ratacit. Asa-i, mai baiete ! Nu putem noi schimba ceea ce a intemeiat Hristos pentru toata lumea. El a zis : Luati, mancati, acesta este Trupul Meu; beti dintru acesta toti, acesta este sangele Meu ... ( Ioan 6,53 )
De ce v-am spus despre Sfanta Impartasanie ? Este bine sa va pregatiti, mama. Fratiile voastre de la tara, macar in posturi si macar o data la patruzeci de zile sa va impartasiti.

SFANTA CRUCE

Cuvantul Crucii pentru cei ce pier este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mantuim, este puterea lui Dumnezeu.
De cate ori auziti cuvantul " Cruce ", sa nu intelegeti ca sectarii cei nebuni, ca baptistii, adventistii, evanghelistii, penticostalii, nazarinenii, pocaitii, seceratorii, tudoristii, martorii lui Iehova si toti ceilalti sectari, care bantuie lumea; gurile sectare cele hulitoare, care au umplut lumea si care vatama tarina lui Dumnezeu-Cuvantul.
Sa nu ganditi despre Sfanta Cruce ca ei, ci asa sa intelegeti si sa tineti minte ca, cuvantul " Cruce " are indoita putere si taina. Indoita este Crucea, indoite sunt intelesurile Crucii.
Sa intelegeti despre Sfanta Cruce nu asa ca cei scurti la minte si neintelepti, care nu vor sa se inchine mantuitoarei Cruci a lui Hristos, cum zice Sfantul Apostol Pavel.
Lasa-i sa huleasca pentru ca i-a intunecat satana, le-a pus pecetea pe frunte mai intai, adica unde sta creierul mare, ca sa nu creada. Le-a pus pecetea pe mana dreapta, ca sa nu o ridice la frunte si sa faca semnul cel mantuitor al preacinstitei si de viata facatoarei Cruci a lui Hristos.
Deci sa stiti ca indoit este omul, indoita este si Sfanta Cruce. Nu vezi la om un ipostas in doua firi ? O parte se vede, adica trupul, una nu se vede, adica sufletul, pentru ca este de natura nevazuta. Asa si Crucea sa o intelegem.
Una este Crucea materiala, vazuta, si alta cea tainica, mistica si nevazuta, pe care o purtam in inima noastra. In Sfanta Evanghelie auzim zicand asa : Si statea langa crucea Lui mama Lui, Maria lui Cleopa si Maria Magdalena.
Auzi ? Stateau langa crucea Lui. Deci, intelege ca a sta langa crucea Lui, nu inseamna a sta langa crucea spirituala, ci langa una materiala. Crucea de lemn a lui Hristos, langa care statea Maica Domnului, Maria lui Cleopa si Maria Magdalena.
Cand veti auzi : Pogoara-Te de pe Cruce, se intelege Crucea lui Hristos cea de lemn pe care era rastignit. Si cand veti auzi : Si L-au dus si L-au scos afara din cetate, ducandu-si Crucea Lui pana la locul Capatanii, ce se cheama pe evreieste Golgota, Intelegem crucea materiala. Pe aceasta o purta Mantuitorul in spate.
Si cand veti auzi ca s-au dus evreii la Pilat si l-au rugat : " Ne rugam tie, zdrobeste fluierele picioarelor celor rastigniti, ca sa-i dam jos de pe cruce, sa nu-i apuce ziua sambetei ", ca mare era ziua sambetei aceleia la iudei. Si aici intelegem tot crucea cea de lemn, nu cea spirituala.
Iar cand veti auzi in Sfanta Evanghelie pe Hristos, zicand : Cel ce nu-si ia Crucea si nu-Mi urmeaza Mie, nu este vrednic de Mine, sa nu intelegeti crucea cea de lemn, ci crucea spiritulal, nevazuta.
Deci, bagati de seama, ca Hristos indoita cruce a purtat. Una in suflet : suferinta, rabdarea, usturimea, durerea, rusinea, scuiparile, mahnirile si intristarea; si toate cate le ducea in suflet formau crucea cea spirituala a Domnului Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos. iar a doua cruce, cea de lemn, a purtat-o pe umerii Sai si S-a rastignit de bunavoie pe ea, pentru mantuirea lumii.
Si Sfantul Apostol Pavel a purtat doua cruci : Mie sa nu-mi fie a ma lauda, decat in Crucea Domnului nostru Iisus Hristos. Dar el a dus si cealalta cruce, cum singur spune : In batai, in suferinte, in posturi, in friguri, in primejdii de la neamuri, in primejdii pe mare, in primejdii pe uscat, in primejdii de la neamul meu, in primejdii de la fratii cei mincinosi.
Deci sa stiti, cand va ataca sectarii pentru Sfanta Cruce, ei o iau numai pe cea de a doua, numai crucea suferintelor, nu si pe cea materiala. Noi o luam si pe cea dintai, ca asa a dus-o Hristos. El a dus o cruce de lemn in spate si o cruce a suferintelor in sufletul Sau, pana la moarte si moarte pe cruce.
Crucea, este biruinta, Crucea este steagul lui Hristos, Crucea este arma cu care Hristos a biruit puterile iadului si ale mortii. Deci vai si amar si blestemat si de trei ori blestemat este acela care nu se inchina cinstitei si de viata facatoarei Cruci a lui Hristos !
Indoit este omul, si indoita cruce trebuie sa poarte, cum arata Sfantul Efrem Sirul si Sfantul Chiril al Ierusalimului, care zice :
" O, crestine, nici un lucru sa nu faci, pana nu faci semnul Sfintei Cruci, cand pleci in calatorie, cand incepi lucrul, cand te duci sa inveti carte, cand esti singur si cand esti cu mai multi; pecetluieste-ti cu Sfanta Cruce fruntea ta, trupul tau, pieptul tau, inima ta, buzele tale, ochii tai, urechile tale si toate ale tale sa fie pecetluite cu semnul biruintei lui Hristos asupra iadului. Si nu te vei mai teme atunci de farmece sau descantece sau de vraji. Ca acelea se topesc de puterea Crucii, ca ceara de la fata focului si ca praful in fata vantului.
Asadar, ne-am adus aminte mai intai de simbolurile crucii, apoi de indoita cruce - cea materiala si cea spirituala.

DESPRE DRAGOSTEA DE DUMNEZEU

Sfantul Efrem Sirul arata ca aproape de chilia lui era un pustnic cu numele Iulian.
Acest pustnic isi facuse o chilie in forma de mormant intr-o piatra si statea acolo si pururea se ruga si postea. Dormea pe piatra jos, caci nu avea pat. Dar avea umilinta si lacrimi in rugaciune, incat, cand citea la psaltire sau in Sfanta Scriptura, unde vedea scris cuvantul " Doamne ", " Dumnezeule " sau " Iisus Hristos ", statea si varsa multe lacrimi pe numele Mantuitorului.
Safntul Efrem spunea : M-am dus odata la dansul si cand m-am uitat in cartile lui, acolo unde era scris " Dumnezeu " sau " Iisus Hristos ", acolo nu se mai cunosteau slovele.
N-am cunoscut lucrarea lui. Atunci l-am intrebat :
- Parinte, de ce in cartile sfintiei tale, unde sta scris numele lui Dumnezeu este sters ?
Sfantul Efrem ii era un fel de duhovnic al lui.
- Pentru Dumnezeu, Parinte Efrem, iti voi spune : Femeia aceea pacatoasa din Evanghelie, a spalat picioarele Mantuitorului si le-a sters cu parul capului ei, iar eu, cand vad scris numele Mantuitorului, parca Il vad pe El, si atunci curg multe lacrimi din ochii mei. Macar ca nu vad picioarele Lui, ii vad numele Lui de pe carti.
Vezi cata umilinta era in acest suflet ? Cata patrundere si simtire dumnezeiasca in el ? A zis Sfantul Efrem :
Buna este lucrarea ta, parinte, dar pentru Dumnezeu, te rog sa cruti cartile. Ca daca ai sa mai plangi mult, nu se va mai cunoaste nimic pe ele.
Asa multa umilinta avea.
Apoi l-a intrebat Sfantul Efrem :
- Cum ai atata umilinta ?
- Eu, cand imi aduc aminte ca Dumnezeu m-a adus in fiinta din ce nu am fost si ca ma rabda in toate zilele vietii mele si in toate clipele pentru neputintele si pacatele pe care le fac cu gandul, cu voie sau fara voie, cu stiinta sau cu nestiinta, ma gandesc cat de bun este Dumnezeu si cat sunt eu de rau, ca sunt un izvor de pacate.
Cugetand asa, nu pot sa nu plang, rugand pe Dumnezeu sa faca mila cu mine, cum a facut altadta cu femeia cea pacatoasa.
La urma a spus Sfantul Efrem : " Ai vazut un om care iubea pe Dumnezeu din toata inima ? unde vedea numele lui Dumnezeu, il uda cu lacrimi. Aceasta dragoste de Dumnezeu, cine o are cu adevarat, se mantuieste ".
Noi citim carti, in plus, ne rugam ceasuri intregi fara umilinta, fara zdrobire, fara lacrimi si rugaciunea noastra este seaca, o rugaciune cu seceta, cu uscaciune, cu raceala, cu parasirea darurilor. Si de ce ? Pentru ca ne rugam doar cu gura; nici cu inima si nici cu mintea nu ne rugam.
Cine vrea sa iubeasca pe Dumnezeu, trebuie sa invete ca pururea sa verse lacrimi pentru pacatele lui.

DESPRE FELUL LACRIMILOR

Diavolul se amesteca in toata fapta buna. Ai vazut buruiana aceea numita hamei ? Ea se prinde de orice gaseste in cale : de gard, de stalp, de poarta, de copac, de par. Numai vezi ca se ridica. Asa face si diavolul cu toata fapta buna. Se incolaceste in jurul ei pentru a o face zadarnica, sa nu mai fie buna.
Cat de mare este darul lacrimilor ! Dar si aici diavolul aduce ispita. Si in felurile lacrimilor se baga vrajmasul, ca sa faca zadarnica lacrima omului in rugaciune, sa nu fie primita la Dumnezeu.
Lacrimile cele adevarate, care izvorasc din dragostea de Dumnezeu, atata putere au - spune Sfantul Grigorie de Nazianz - incat, izvorul lacrimilor de dupa Botez este mai mare decat insusi Botezul. El zice : " Stiu si al cincilea botez, care se naste din lacrimi, din pocainta cu lacrimi, si atata putere are botezul acela, incat este mai mare decat cel dintai. Pentru ca Botezul cel dintai ne sterge pacatele, dar nu ne da putere de a nu mai pacatui.
Daca am vrea noi se poate, dar vointa omului este lasata libera dupa Botez sa aleaga : sa pacatuiasca sau nu. Iar lacrimile de dupa Botez sterg si pacatele pe care le facem. Lacrimile de umilinta sunt mai bune decat Botezul, pentru ca sterg toate pacatele care s-au facut de la Botez pana atunci si te lasa curat.
Sunt mai multe feluri de lacrimi. Daca ai lacrimi. sa iei aminte care sunt bune, care sunt mijlocii si care sunt de la satana.
Lacrimile cele bune sunt cele din dragoste pentru Dumnezeu. Acestea ingrasa pe om, dau bucurii mari sufletului - ori de mananca, ori de nu mananca -, daca plange, el este satul. Aceste lacrimi tin si de foame si de sete, si omul nu are suparare pe nimeni. Sufletul lui pururea se bucura, pentru ca are dragoste de Dumnezeu; acela ce are lacrimi din dragostea lui Dumnezeu.
Auzi ce spune Sfantul Apostol Pavel : Bucurati-va, fratilor, si iarasi zic, bucurati-va !
Al doilea fel de lacrimi bune sunt cele care vin din frica lui Dumnezeu, dar acestea usuca pe om,. Lacrimile care se nasc din frica lui Dumnezeu nu ingrasa, ci usuca pe om. Deci lacrimile cele mai bune sunt lacrimile care vin din dragostea de Dumnezeu.
Omul plange si tot slabeste pentru ca lacrimile de acest fel se nasc din frica. El se teme de muncile iadului, se teme de Dumnezeu si din aceasta cauza plange mereu, si se usuca trupul lui chiar daca ar manca sau n-ar manca, de ar dormi sau de n-ar dormi. Aceste lacrimi au putere sa usuce firea omeneasca, din cauza scarbei pentru pacat, cum se usuca lemnul la foc.
Al treilea fel de lacrimi bune sunt cele ce se nasc din frica mortii si din frica judecatii. Cugetand omul cum va fi la moarte, cum are sa se chinuiasca, cat de greu are sa se desparta de trup, cat de greu va fi in ziua judecatii, cand va sta in fata a milioane de ingeri sa primeasca raspunsul hotararii, unde sa mearga, la bine ori la rau si, Doamne fereste, sa primeasca osanda vesnica. Deci si aceste lacrimi sunt bune.
Mai sunt lacrimi mijlocii, adica firesti, care nu-s nici bune, nici rele. Vezi ca mama plange dupa copil, copilul plange dupa mama, tata plange dupa baieti; sau plange unul dupa prietenul lui, ori plange sotia dupa sot. Lacrimi firesti sunt si cele din boala, din suferinta si din tristete.
Sunt si lacrimi care se nasc din slava desarta. Acestea sunt lacrimi rele.
Unul are darul umilintei, dar plange pentru ca-i place sa-l vada altul. Mai bine n-ar mai plange, ca satana i-a furat aceste lacrimi.
Este bine ca omul sa ascunda darul umilintei, daca-l are de la Dumnezeu. Dar si diavolul pune pe om sa planga, cand il vad altii. Daca nu poti opri aceste lacrimi, nu esti vinovat.
Daca omul plange cu scop sa-l vada cineva sau ii place sa stie cineva ca-i plangaret, aceste lacrimi sunt din slava desarta si sunt rele si chiar pagubitoare.
Mai sunt lacrimi venite din manie. Ai vazut om, cand nu se poate razbuna pe altul, plange de ciuda. Atata ii este de necaz, ca nu poate sa se razbune pe celalalt, si plange de amaraciune. Acestea sunt si mai rele ca cele din slava desarta. Acestea sunt lacrimi ucigase si rele, pentru ca el plange si inima-i stoarsa de satana, incat izvoraste lacrimi de ura. Acestea sunt lacrimi foarte grele, foarte pacatoase, satanicesti.
Altul plange din dezmierdare. A avut prietenie cu o femeie sau cu altcineva si, cand isi aduce aminte de dansa, plange. Acestea sunt aduse de dracul desfranarii.
Mai sunt lacrimi rele, care se nasc din pagube. A pierdut omul bani sau casa; i-a luat pamantul si plange dupa avere. Aceste lacrimi sunt tot de la vrajmasul, pentru ca omul crede ca Dumnezeu nu are sa aiba grija de el.
Deci, iata de cate feluri sunt lacrimile si nu toate sunt bune. Numai lacrimile din dragostea lui Dumnezeu, din frica lui Dumnezeu, din frica de moarte sau de muncile iadului il curata, il lumineaza, il apropie de Dumnezeu. Celelalte sunt sau firesti sau lacrimi rele si osanditoare.
Sfantul Dionisie Areopagitul spune ca raul adus de satana in aceasta consta : in pofta fara de minte, manie fara judecata si inchipuire sau nalucire pripita. Ai vazut care-i raul din satana si din toate slugile lui ? Pofta fara de minte, ca au poftit sa fie asemenea lui Dumnezeu; manie fara de judecata, caci se pornesc fara ratiune sa omoare pe oricine, sa se razbune, sa faca rau oricarei zidiri a lui Dumnezeu si nalucire pripita ca isi inchipuiesc sa fie intocmai cu Dumnezeu, uitand ca sunt facuti de Dumnezeu.
Daca ai lua de la diavoli aceste trei patimi, ei s-ar face inapoi ingeri. dar aceste rtei rautati ii fac pe ei draci. iar, daca ai scoate din firea lor acestea, ei ar ramane curati ca ingerii, cum au fost intai.

HARUL MANTUIRII

- Cata vreme este harul cu noi ? a intrebat un credincios pe Parintele Cleopa. Iar el a raspuns :
- Cat traim. Numai daca il cautam. Dar daca nu-l cautam, dupa ce am murit, nu mai este cu noi.
- Cum putem castiga harul lui Dumnezeu ?
- Harul lui Dumnezeu il primim de la Botez si il pastram in noi prin Sfintele Taine si prin toate faptele bune. Adica prin post, rugaciune, spovedanie, impartasanie, citirea cartilor sfinte, priveghere, milostenie, smerenie, nasterea si cresterea copiilor in frica lui Dumnezeu si toate celelalte.
Harul vine, dar nu-i spargator de usi. Dumnezeu nu forteaza usa nimanui ca sa intre. Ai auzit ce spune la Apocalipsa ? Iata stau la usa si bat. De va auzi cineva glasul Meu si va deschide, Eu si Tatal vom veni la el si lacas la el vom face ...
Harul numai atunci vine, cand ii deschidem, noi usa inimii. El bate la usa si daca suntem impietriti si nu ne silim sa facem voia Domnului, harul nu vine cu sila. Pentru ca Dumnezeu i-a dat omului voie de sine stapanitoare sa primeasca harul sau nu. Harul nu vine cu sila la noi, Nu ! Ca iata ce zice Duhul Sfant : de veti vrea si de ma veti asculta, bunatatile pamantului veti manca; iar de nu veti vrea si nu ma veti asculta, sabia cea cu doua taisuri va va manca pe voi, ca gura Domnului a grait acestea.
Auzi ce spune iarasi Scriptura : Dumnezeu l-a facut pe om si l-a lasat in mana sfatului sau. Si iar zice in Psaltire : Doamne, caci cu arma buneivoiri ne-ai incununat pe noi. Harul iti da in gand : " Posteste, omule, roaga-te, pazeste-ti mintea, fa milostenie, mergi la biserica, lasa si uraste pacatul, spovedeste-te curat !" Iata ce trebuie sa faci.
Harul iti da gand. Daca vrei, sa-l asculti; daca nu, Dumnezeu cu sila nu mantuieste pe nimeni. Atunci n-ar mai fi Iad si Rai daca fapta buna am face-o siliti de puterea lui Dumnezeu. Ci toate le face omul de bunavoie. Ca zice iarasi Duhul Sfant : Pe datatorul de bunavoie il iubeste Dumnezeu.
Asa ca, siliti-va cu dragostea lui Dumnezeu sa faceti ce credeti ca este bine. Ca dupa moarte nu mai este mantuire pentru nimeni. Dupa moarte s-a inchis usa. Tot ce putem, sa facem cat mai avem o scanteie de viata. Caci dupa moarte nu mai este lucrare pentru fapta buna. In ce te gaseste moartea, in aceea te ia.
Zice la Ecleziast : De va cadea lemn in austru, de va cadea lemn in crivat, unde va cadea, acolo va ramane. Iar Sfantul Ioan Gura de Aur talcuieste pe proorocul : " De va cadea lemn in crivat ..., dar de lemne se ingrijeste Domnul ? Aici de suflet graieste ". Apoi zice : " Crivatul este nepocainta care l-a apucat si austrul este milostenia si pocainta. Caci unde va cadea sufletul dupa moarte, acolo va ramane ..."
Cum te-a apucat sfarsitul. Ca in minutul cel mai de pe urma al vietii S-a rastignit Mantuitorul si asteapta si ingerii din ceruri si toata lumea mantuirea sufletului.
Sa ne rugam lui Dumnezeu sa ne dea sfarsit bun, sa nu ne apuce moartea nespovediti. Caci daca l-a apucat pe cineva moartea nespovedit, este ca si cum ar fi nebotezat, daca are pacate de moarte. Nu-i foloseste nimic. Nici nu-l poate scoate Biserica pe urma cu rugaciunile ei. Pentru ca nu s-a ingrijit din vreme sa-si curete sufletul sau cu pocainta cea adevarata, cu rugaciunea sincera si celelalte fapte bune.
- Dar desavarsirea nu are continuitate dupa moarte ?
- Pentru cei desavarsiti are. Ca ai auzit ce zice Duhul Sfant : Merge-vor din putere in putere. Arata-se-vor Dumnezeului dumnezeilor in Sion. Si sufletele dreptilor si ingerii merg in veacul veacului dintr-o treapta a fericirii duhovnicesti tot mai inalte.
Fiindca Dumnezeu nu are margini intru inaltime. In veacul veacului merg si dreptii si ingerii tot mai sus, din treapta in treapta, daca a pornit sufletul spre vesnicie, spre bine. Iar daca moare omul nespovedit si in grele pacate, coboara spre rau pana ajunge in fundul iadului, de care sa ne izbaveasca Dumnezeu pe toti. Amin.

DESPRE IUBIREA DE ARGINT

Precum dragostea crestina este radacina tuturor faptelor bune, asa si iubirea de argint este radacina tuturor rautatilor. Vezi ca Apostolul Pavel n-a numit alta fapta rea radacina a tuturor rautatilor, decat numai iubirea de argint. Aceasta se porneste din ura si din dispret fata de fratele tau, iar dragostea care este cea mai mare dintre toate virtutile si legatura desavarsirii, a numit-o maica si izvor a toata fapta buna.
Pentru aceasta Mantuitorul a spus : Cea mai mare porunca din Lege si cea dintai este sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta, din tot cugetul tau si cu toata puterea ta. Zicand " inima ", " cuget " si " putere ", Mantuitorul a cuprins deodata cele trei parti ale omului.
Prin inima a cuprins sufletul, prin cugetare a cuprins mintea, iar prin virtute ( putere ) a cuprins trupul. deci toata fiinta omului trebuie sa se contopeasca in dragostea lui Dumnezeu.
Iar cand a fost vorba de dragostea de aproapele, a zis a doua porunca asemenea cu cea dintai : Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti.
Dragostea lui Dumnezeu nu are limite, adica din toata puterea, din tot cugetul, din toata virtutea; iar iubirii de aproapele, i-a pus margine : sa-l iubesti atat cat te iubesti pe tine. Pentru ca acesta este ce spune alta Evanghelie : Cine iubeste pe tata sau p esora sau pe frate mai mult decat pe Mine, nu este vrednic de Mine. Nu a spus ca nu-i voie sa iubesti, ci daca iubesti pe aproapele mai mult decat pe Dumnezeu.

POCAINTA IMPARATULUI MANASE

Manase, imparatul evreilor, din Vechiul testament a facut atatea pacate inaintea lui Dumnezeu cum nu a mai facut nimeni asemenea lui. Timp de 52 de ani a facut cu sila un popor intreg sa se inchine la idoli si diavoli, silindu-l sa se lepede de Dumnezeu. Si s-au departat de Dumnezeu si el si copiii lui si toata familia.
Iar pe cei ce nu voiau sa se inchine la idoli si sa aduca juertfa dracilor, ii omora cu cele mai crancene chinuri.
Deci, acest imparat a facut atatea pacate, incat nu se poate spune. Dar, Preasfantul Dumnezeu, ca sa-Si arate adancul milostivirii Lui, si mila Lui care nu are margini, l-a adus pe Manase la pocainta prin judecatile Sale. Cum ?
Acest imparat, desi era asa de rau, se tragea din neam bun. Tatal sau, Iezechia, imparat placut lui Dumnezeu a trait in timpul Proorocului Isaia.
Cred ca el s-a rugat lui Dumnezeu, sa-l intoarca pe fiul sau, care se indepartase de Facatorul cerului si al pamantului. Si cum l-a intors Dumnezeu ?
Vazand Dumnezeu rautatea si necredinta lui Manase si atata intunecare la minte, incat nu numai el s-a indepartat de Dumnezeu, ci si un popor intreg a fost adus in calea pierzarii, silit sa se lepede de Dumnezeu, atunci El, Care stie cum sa aduca pe fiecare la pocainta, i-a pus zabala si frau, cum spune in Psaltire : Cu zabala si cu frau, falcile lor vei strange, ale celor ce nu voiesc sa se apropie de Tine.
Asa a patit si acel imparat. Ca daca il lasa Dumnezeu asa, niciodata nu se pocaia. Dar a trimis Dumnezeu pe boierii imparatului Asud din Babilon cu mare ostire si au robit Ierusalimul, luand pe imparatul Manase rob. L-au legat si l-au pus intr-o cusca in care nu putea sta in picioare. Era legat ca un belciug, cu capul la picioare, cu doua lanturi de arama. Si l-au bagat in cusca aceea, in care nu putea sa ridice capul, decat sa stea numai asa, legat in forma de belciug rotund.
Imparatul Asud a crezut ca va trai o saptamana sau cateva zile si ii dadea mancare de doua ori pe saptamana, numai paine de tarate si apa.
Imparatul Babilonului tot intreba pe slugile lui :
- Nu a murit imparatul Manase ?
Iar ei raspundeau :
- N-a murit, Maria Ta. Este inca viu si se misca in cusca aceea ! Mare lucru !
Si a trait imparatul in acea cusca, legat cu lanturi, nu o saptamana, nu o luna, nu zece luni, ci sapte ani si ceva.
Si era infricosata minune sa vezi legat un om cu capul la picioare, sa-i dai putina apa si paine de tarata de doua ori pe saptamana si inca sa mai supravietuiasca.
Acest imparat de la care Dumnezeu nu a voit sa ia scanteia de viata din el, dupa atatea chinuri si necaz si canon ce avea acolo in aceste scarbe mari, ramasese numai pielea si oasele. Ganditi-va ce era acolo. Atunci el si-a adus aminte de Dumnezeu si a zis : " M-a adus Dumnezeu in acest chin si canon, pentru ca L-am maniat si m-am intors de la El si am silit si poporul lui Dumnezeu sa jertfeasca la idoli !"
Se gandea in inima lui : " Daca m-a tinut Dumnezeu cu zile pana acum, oare ce vrea El de la mine ? Sigur ca vrea mantuirea mea !"
Atunci, din adancul inimii, a inceput sa suspine, sa verse lacrimi si cu vapaie de foc se ruga lui Dumnezeu : "Doamne, Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac si al lui Iacov, Dumnezeul cerului si al pamantului ! Doamne, Dumnezeule, daca Tu ai facut mila cu mine sa nu mor eu atatia ani si sa stau in lanturile acestea grele si sa mai fie viata in mine, se vede ca Tu astepti sa ma intorc la Tine.
Deci, Doamne, Dumnezeul meu, nu pot pleca genunchii mei, nu pot sa plec fruntea la pamant pentru ca sunt impilat de lanturi grele de fier si de arama, care ma trag si ma tin ca un belciug, cu capul la picioare si nu pot sa ma rog Tie.
Nu pot sa fac metanii, nu pot sa cad cu fata la pamant, pentru ca sunt asa legat. Ci, te rog, Doamne, Dumnezeule si imi plec genunchii inimii mele; adu-ti aminte, Doamne, ca daca Tu vei face mila cu cei drepti, nu-i nici o minune. Tu nu ai pus pocainta lui Avraam, lui Isaac, lui Iacov si semintiei lui celei drepte, ci ai pus pocainta asupra pacatosilor.
Deci, Doamne, Dumnezeule, daca ai sa faci mila cu mine, daca ai sa cauti Tu in inimi, daca ai sa ma ierti pe mine pentru pacatele care covarsesc nisipul de pe malul marii, atunci are sa se cunoasca, Doamne, cat de negraita este mila Ta si cat de neajunsa de minte bunatatea Ta ... "
Asa rugandu-se el din adancul inimiilui si varsand siroaie de lacrimi cu durere mare in acel chin in care era, Preasfantul Dumnezeu si-a adus aminte de dansul si a dat in gand acelui imparat, pe nume Asud, sa-i dezlege acele lanturi si sa-l scoata din cusca, din acea carcera.
Cand l-a scos, din cauza ca a stat legat cu lanturi de picioare, l-au dat de-a dura si mergea ca un cerc. Oasele se facusera rotunde si nu se putea intinde deloc. Ganditi-va ce jale era acolo sa vezi un om facut in forma de cerc, numai pielea si oasele, si sa-ti fie mila de el. Ganditi-va ce jale era acolo !
Si au inceput a plange paganii din Babilon, zicand : " Mai exista viata in omul acesta ? Este fiinta de om acesta ? "
Atunci l-au lasat liber si au inceput sa-l hraneasca cate putin, sa-l ingrijeasca, si in timp de cateva luni s-a ridicat pe picioare. Si nu numai ca s-a ridicat si s-a facut sanatos, dar imparatul Babilonului a spus : " Dumnezeul lui, Caruia se inchina, l-a iertat pentru asa de mare pocainta ". Si l-a trimis inapoi imparat la Ierusalim !
Manase a venit iar imparat si a adus pe poporul lui la inchinarea lui Dumnezeu, facand fapte bune, pe cat a putut pana la sfarsitul vietii si apoi a scris rugaciunea aceea mare, pe care o zicem la Pavecernita Mare, numita rugaciunea lui Manase, imparatul iudeilor.
Ati vazut intelepciunea lui Dumnezeu ? Ati auzit ce face Dumnezeu ? Dintr-un imparat pagan, ale carui pacate covarsisera stelele cerului si nisipul marii, a facut iarasi imparat si sfant, pentru ca s-a pocait din adancul inimii, a varsat lacrimi de foc si a fost chinuit atatia ani, cu atata post si cu atata chinuire si durere ! Totusi el nu si-a pierdut nadejdea in mila lui Dumnezeu.

CUGETAREA LA MOARTE

Totdeauna sa fii cu gandul la moarte, la judecata, la gheena, la ultimul moment din viata, la Imparatia cerurilor, la slava dreptilor, la hotararea cea din ziua judecatii, pentru ca acestea ne tin treji. Daca gandesc ca am sa mor si nu stiu cand, cata pregatire ne trebuie ?
Cine ne poate spune nou daca maine ne mai intalnim cand rasare soarele ? Ia sa vedem ? Ne putem pune garanti ca ajungem pana maine ? Iaca nu pot sa ma pun garant; ca viata nu-i in mana mea. Ma ia o durere, un junghi si gata. Asta-i. ca daca ai cugeta la moarte, te ajuta foarte mult ca sa nu gresesti.
Cel mai mare sfetnic, cel mai bun sfetnic, cel mai intelept sfetnic, daca vrei sa ti-l iei in viata, sa ti-o iei pe moarte ! Asa spun Sfintii Parinti. Pe Sfantul Vasile l-a intrebat filosoful Eubul, mare profesor al Alexandriei :
- Vasile, care-i firea filosofiei ? Care-i cea mai inalta filosofie ?
- De-a pururea sa cugetam la moarte.
Ce suntem noi, fratilor ? Praf si cenusa ! Viermi imputiti ai pamantului ! Tarana ! " O mana de pamant in fundul unui mormant ". Asta suntem noi. Ce nelaudam ? Ce ne incapatanam ? Ce-am facut noi alt soare pe cer, alte stele, alte ceruri ? Cea mai mare nebunie e sa se inalte omul in sine. Cea mai mare nebunie e sa nu-si cunoasca omul neputinta sa.
Te oa un junghi de cu seara si pana dimineata esti gata ! Te-ai dus, ai murit fara pocainta, te-ai prapadit !
Unde sunt tiranii ? Unde-s imparatii lumii ? Unde-s puternicii veacului ? Unde-s sahinsahii Persiei ? unde-s imparatii Chinei ? Unde sunt sultanii turcilor ? Unde-s faraonii Egiptului ? Unde-s Napoleonii Frantei ? Unde-s tarii rusilor ? Unde-s cezarii Romei ? Unde-s kaiserii si imparatii Germaniei ? Unde-s, mai? Unde-s ?
In fundul iadului, daca n-au facut bine ! Si daca au facut bine, ferice de ei ca au plecat de la o imparatie la alta.
Dumnezeu judeca pe toti acusi. Potopul atomic este pe clampa usii. Intr-o clipeala de ochi ne putem topi. Si atunci o sa vada omul pe cine a maniat si pe cine a suparat.
Ce n-a facut El pentru noi ? Si sa-nchizi ochii si sa spui : " Pai, dar n-am stiut ! " Ia ganditi-va cata nebunie e aici ! Cata hula ! Pus-au asupra cerului gura lor - cum spune in Psaltire.
Vai ed noi ! Mai bine nu ne nasteam pe fata pamantului, deact sa zicem una ca asta. Vai de noi si de toti aceia care cred vreodata ca fara Dumnezeu pot face ceva. Vai de noi ! Mantuitorul a spus : ramaneti intru Mine si Eu intru voi, ca fara Mine nu puteti face nimic. ce putem face noi ? Iata acum vine o sageata si gata !
Dar unde te duci ? Ca dac-ar fi iadul doua sute de mii de ani, ar fi tare putin. Ca ai crede : " Mai, dupa doua sute de mii de ani, tot am sa scap !". Dar acolo-i vesnicie.
Sfantul Antonie le spunea ucenicilor : " Pururea aduceti-va aminte de vesnicie. Pururea sa ganditi, ca, daca seara te-a apucat asfintitul soarelui, nu esti sigur ca ajungi pana dimineata. Si daca dimineata ti-a rasarit soarele, nu esti sigur daca mai apuci apusul. Ca nu este viata in mana noastra ".
Vai de mine ! Nu spune in Psaltire : Doamne, tu ai pus cu palme masurate zilele mele.
Ca ce n-ar da omul sa mai traiasca un ceas, cand vine moartea ? Sa vazic o istorioara.
Era un imparat al Persiei. Acesta a fost foarte iubitor de aur. Si-a facut mobila de aur, si-a facut case si totul a spoit in aur - si mobila din casa a facut-o din lemn de caspias, un lemn pe care nu-l arde focul, mai frumos se face in foc. Dar era atat de iubitor de aur, ca a adunat saptezeci si cinci de lazi de aur - bani de aur, monezi -, fiind zgarcit; si a pus bir mare pe popor si a asuprit lumea in tot chipul. Femeia lui era o femeie inteleapta :
- Mai, omule, dar cat o sa traim noi de-aduni atata aur ?
- Taci ! Aurul este mai puternic decat toate.
Si s-a imbolnavit de moarte imparatul. Atunci a adunat toti inteleptii Persieisa-i intrebe cat mai are de trait. Si avea un preaintelept filosof si doctor, pe care il chema Sindonie.
Acela ii spunea numai adevarul in fata. Si imparatul avea ciuda pe el, ca nu-l magulea. Sunt si oamenin fatarnici, vicleni, care magulesc : " Maria ta in veac ai sa traiesti !" Dar acela ii spunea adevarul : " Uite asa trebuie sa faci ".
Imparatul l-ar fi pierdut, ca putea sa-l piarda ca imparat, dar zicea mai tarziu, cand se trezea : " Mai, asta are dreptate, ca totdeauna imi spune cam ce-i drept !" Alteori il ura, ca totdeauna adevarul este urat. Mantuitorul a spus : Daca Ma urasc pe Mine si pe voi va vor uri.
Si chema imparatul doctori si filosofi, care-i ziceau : " Maria ta, ai sa mai traiesti atatia ani !" Ia chemati pe Sindonie, a zis imparatul.
- Sindonie, ce zici tu, mai traiesc ?
Acela i-a pus mana pe puls.
- Nu rasare soarele maine dimineata si esti gata !
- Asa spui ?
- Da ! Daca nu, capul meu sa fie jos. Lasa-ma sa traiesc pana maine !
Ii cheama pe ceilalti :
- Da, maria ta, ziceau ei, esti bine, ai sa mai traiesti !
- Eu daca mai traiesc mai mult decat a zis Sindonie, pentru fiecare ceas dau cate o lada de aur, care imi mai da un ceas de viata ! Cu cele 75 de lazi de aur, tot mai am saptezeci si cinci de ceasuri de trait !; a zis imparatul.
Si ei toti ziceau :
- Maria ta, ai sa traiesti ! Eu iti fac injectii; da, eu iti fac frectie; da, eu iti dau medicamente; da, eu te trag pe picioare ... - numai ca sa capete o lada de aur !
Il cheama iar pe Sindonie :
- Ce zici tu, Sindonie ? Iti dau si tie o lada cu aur, daca mai traiesc un ceas.
- Mie daca mi le dai pe toate, nu-ti pot da, nu un ceas, nici o clipa, ca nu-i viata la noi, este la Dumnezeu.
- Si ce zici ?
- Cum ti-am spus; nu-ti rasare soarele. Cand va mai fi o jumatate de ceas pana atunci, te-ai dus.
Iar ceilalti ziceau :
- Maria ta, lasa-l pe Sindonie; da paralele incoace ca facem noi ce facem. Aducem medicamente, din nu stiu care tara ...
Imparatul era gata sa dea si ceel saptezeci si cinci de lazi pentru a mai trai :
- Mai, dau o lada pe ceas ! Numai sa nu fie cum a zis Sindonie.
Si parca ce mai erau 75 de ceasuri ? Nebunie. Sa se lege omul de viata asta !
Uite ce-i, frate, cand este vorba de adevar, sa spui numai adevarul. Ca viata nu-i la noi, ca mai dai tu o lada de aur sa mai traiesti un ceas.
Dar eu, cat n-as da cand mor, sa-mi mai dea Dumnezeu un ceas sa ma pocaiesc ! Vezi cat este de scumpa viata ? Dar daca vrei sa traiesti in vecii vecilor, fa voia lui Dumnezeu, intoarce-te la pocainta si fa fapte bune si vei trai in vecii vecilor, iar daca nu, te asteapta munca si chin in vecii vecilor.
Fereasca Dumnezeu de asta ! Fereasca Dumnezeu ! De aceea am spus, sa nu punem baza in oameni, Doamne fereste, si in cuvintele lor. Fiecare este o mana de tarana intinata, in fundul unui mormant.
Du-te la cimitir sa-mi arati care-i imparatul si care-i ostasul; care-i ministrul si care-i generalul. Du-te colo la cei care au murit de 50 - 60 de ani. Acolo sa-mi arati tu unde-i mitra arhiereului, unde-i coroana imparatului, unde-i bastonul filosofului, unde-s galoanele generalului; arata-mi mie acolo, sa vedem! Suntem egali cu totii acolo. Suntem tarana cu totii acolo. Si poti sa-mi spui ca nu-i un adevar ? Nu poti spune, in veacul veacului.
Iata ce suntem ! Sa nu nadajduim in viata asata. Ca pe toti ii insela viata asta si isi bate joc de toti. Te duci in fundul iadului, daca pui baza pe dansa. Iar daca in aceasta putina viata pe care-o mai avem, facem ceva pentru mantuirea sufletului, , apoi acela este cel mai intelept om din lume. Cu putina vreme cat tine viata - ca-i o trecere, o vizita pe pamant -, putem castiga vesnicia, viata vesnica.
De aceea, nu trebuie sa-ti pui nadejdea in putregaiul asta de trup, sau in bani, sau in dregatorii, sau in cinste, sau in palate, sau in bogatie, sau in stiinta, sau in mestesug, sau in frumusete, sau in orice vrei; ca toate-s nalucire.
N-auzi ce canta Sfantul Ioan Damaschin ? Mare intelepciune !
" Toate sunt mai neputincioase decat umbra, toate sunt decat visurile mai inselatoare, intr-o clipeala pe toate acestea moartea le apuca. Ci veniti, iubitii mei frati, raposatului sa-i cerem odihna de la Hristos si sufletelor noastre mare mila ".
Asta-i stihoavna care se canta cand mergi si duci mortul la groapa. Ai auzit ce spune ? " Toate sunt mai neputincioase decat umbra. Toate sunt decat visurile mai inselatoare. Intr-o clipeala pe toate acestea moartea le apuca. " Ca de ce au plans Sfintii Parinti, toata viata lor ? De ce li s-au uscat si le-au cazut genele de la ochi de lacrimi, ca Sfantului Arsenie cel Mare ? Purta o basma in san si atatea lacrimi a varsat, ca pururea isi stergea ochii. Mintea ii era la cer ! I-au cazut genele de la ochi si a fost saptezeci de ani, numai in pustie. Pentru ce ? Pentru ca cugeta la vesnicie.
Vine unul la mine, nu se lasa de un pacat si inca era om batran, si-mi zice :
- Parinte, sa-mi dai canon aspru, ca nu ma pot lasa de fumat.
- Mosule, lasa tigara, ca te duci in fundul iadului !
- Parinte, m-am obisnuit si n-o pot lasa.
- Mosule, esti batran si nu stii cand vine moartea !
- Vreau sa scap de ea, dar nu stiu cum !
- Daca nu te poti lasa de pacat, cum ai sa rabzi focul iadului ?
- Mi-e frica de iad, dar de fumat nu ma pot lasa !
Aveam un sfesnic cu o lumanare mai groasa si-i zic :
- Ia vino incoace ! Ia tine degetul la lumanare !
- Valeu ! Nu pot !
- Tine-l acolo !
Si-i iau mana si i-o tin eu.
- Nu pot, parinte, ma arde !
- Tine-o acolo, frate ! Cannd ti-o veni dracul cu pofta, pune o lumanare si tine mana. Vrei sa te duci in iad ? Acolo nu-i lumanare. Cuptoare cu foc, de miliarde de ori mai tari ca asta. Pune mana in foc si vezi ! Stai pana ce arde, pana ce-or curge sangele, pana ce-or cadea ciolanele ! Sa vezi, mai vine pofta ?
- Bine zici, parinte, asa am sa fac ! De-acum nu-mi mai trebuie sa pun tigara in gura cate zile voi avea.
- Si daca te mai robeste vreo patima sa tii mana in foc si sa n-o iei de acolol pana nu-ti vei aduce aminte de focul iadului. Si acesta ti-i canonul : sa zici : " Doamne Iisuse ... " si sa pui mana la foc. Sa vedem, o sa-ti mai trebuiasca spurcaciuni ?
Ehee, pai daca uitam de focul acesta, de cel vesnic nu scapam !
Vai de noi, caci degeaba am mai vazut soarele pe pamant. Ce, crezi ca-i gluma, frate ? Iti spune Hristos, ti-au spus proorocii, ti-au spus patriarhii, ti-au spus dreptii si vine Dumnezeu din cer si-ti spune ca este foc vesnic. Unde focul lor nu se stinge si viermele lor nu doarme.
Vine Dumnezeu sa-ti spuna ca este foc vesnic ! Cine trebuia sa ne mai spuna, fratilor, de ziua judecatii ? Ti-a spus : Legati-i mainile si picioarele, aruncati-l in intunericul cel mai dinafara. Acolo va fi plangerea si scrasnirea dintilor. Este gluma aceasta ?
Dumnezeu spune ! Ti-a spus ca este gheena, foc negru fara lumina, de miliarde de ori mai fierbinte ca acesta si n-are fund si n-are margini in veacul veacului, unde se chinuiesc dracii si cei mai pacatosi.
Ai vazut istoria aceea cu calugarul Andrei ? Care a stat trei minute in gheena si i s- aparut mai mult de trei sute de ani. Este scrisa in " Viata repausatilor ". Ai vazut ce minuni ! Ia ganditi-va ! Ce-i gluma ?
" Dac-am venit Eu din cer sa sufar pentru tine, sa-Mi vars sangele, cel preasfant si preacurat, sa-Mi pun viata si sufletul pentru tine si ti-am spus ca este munca vesnica ! Ce mai poti sa spui acum ? Cand iti spun : Duceti-va de la mine, blestematilor in focul cel vesnic. Cata dreptate are El ! Si : Veniti binecuvantatii Parintelui Meu, de mosteniti Imparatia cerurilor, ce agatita voua de la intemeierea lumii.
Ai vazut ? Pentru unii este gatita Imparatia si pentru altii munca cea vesnica. fereasca Dumnezeu ! Sa stam bine, sa luam aminte ! Ca ne inseala ticaloasa asta de viata, si hoitul asta de trup ne trage numai la moarte. Numai la moarte.
El este cel mai bun prieten cu dracul; cel mai bun dintre toti. El te trage la mancare multa, la bautura multa, la somn mult, la curvie, la distractie, la lene, la dezmierdare, la iubire de bani, la iubire de averi.
Uite dracul cum te trage la pacat ! Tovaras rau si viclean, care pururea ne inrobeste, pururea ne spurca si pururea ne ingrozeste si desparte ingerul Domnului de la noi. Cel mai mare dusman care trage la moarte si la munca vesnica; fire stricata din Rai, corupta, care ne luptam atata cu el sa-l tragem la bine si el iar la rau se duce.
Dar Dumnezeu a venit cu darul Lui si ne-a dat Botezul si atatea arme; si pocainta si marturisirea ca sa ne putem indrepta, sa ne putem mantui.

DESPRE MOARTE

Cine poate sa fie sigur ca vom ajunge pana maine sau peste un ceas ? De aceea, pentru ca viata noastra este nesigura pe pamant si toate se opresc la mormant, in cele ce urmeaza vom vorbi despre doua lucruri : despre moarte si constiinta.
Mai intai, dupa dreptate, sa vorbim despre moarte. Porunca cea dintai a lui Dumnezeu, dupa greseala protoparintilor noatri, a fost aceasta : Cu moartte veti muri. Si intr-adevar, dupa calcarea poruncii, doua morti au venit asupra neamului omenesc. Adam, dupa 930 ed ani, si Eva, dupa 950 de ani, au primit moartea trupeasca, iar moartea duhovniceasca a fost lunga de 5508 ani, pana la venirea in trup a Noului Adam - Hristos, Dumnezeul si Mantuitorul nostru.
Dar oare din care pricina, Adam, a numit-o Eva, adica " viata ", desi se cuvenea s-o numeasca moarte, ca prin ea a venit moartea in lume ? Asa era cu dreptate. Dar in loc s-o numeasca moarte, o numeste viata, ca zice : Si a pus Adam numele femeii sale Eva, ce se talcuieste viata.
Deci cum prin Eva vine moartea si Adam o numeste viata ? Care-i pricina ? Care-i taina dezlegarii aici ? Sa auzim ce spune Sfantul Grigore de Nissa : " Pentru doua pricini Adam a pus numele femeii sale Eva, adica viata. Mai intai ca ea trebuia sa fie maica tuturor celor vii dupa trup, ca ea a nascut primul copil,, pe Cain, si a adus in viata prima fiinta omeneasca. A doua, ca prin Eva cea tainica, prin stranepoata Evei cea dintai, adica prin Preasfanta, Preacurata Nascatoare de Dumnezeu si Pururea Fecioara Maria avea sa vina in lume viata, adica Hristos.
Iata pentru care pricina Adam, fiind prooroc si faptura cea dintai a lui Dumnezeu, a proorocit ca Evei sa i se puna numele acesta, pentru aceste doua pricini. Mai intai, ca va fi maica tuturor celor vii, cum arata Scriptura - deci o talcuire o avem in Scriptura si una in Traditie, de la Sfintii Parinti -, iar a doua, ca desi moartea a venit prin femeie, tot prin femeie va trebui sa vina la plinirea vremii si viata.
A luat satana in Rai trei lucruri, pentru a darama neamul omenesc : femeia, lemnul si neascultarea. La plinirea vremii, Noul Adam - Hristos -, tot cu aceste trei arme l-a biruit pe satana : femeia, lemnul si ascultarea. Cu cele impotriva, pe cele impotriva le-a surpat.
Cu ascultarea lui Hristos de Parintele ceresc, pana la moarte si cu moartae pe Cruce, a vindecat neascultarea lui Adam si a noastra; cu lemnul Crucii s-a vindecat rana cea venita prin lemn; gustarea din lemnul oprit, prin gustarea fierii si a otetului; si prin Preasfanta, Preacurata Fecioara Maria, Eva cea tainica, s-a vindecat pacatul Evei si moartea care a venit in lume.
Dar cuvantul nostru priveste in alta parte. Au trecut de la Adam pana la potop 2642 de ani. In acest timp n-a scazut din viata omului nimic.
A trait Adam 930 de ani si Eva 950 de ani, iar Noe, al doilea fiu al omenirii a trait 950 de ani. Noe, fiind mare prooroc si placut lui Dumnezeu din neamul sau, a avut mare grija sa pazeasca in toata vremea lui, de cand s-a nascut, un mare dar : oasele lui Adam, corpul lui Adam stramosul lui.
Cele mai scumpe moaste din lume le pastra el si pana la dansul le-au pastrat alti patriarhi mai vechi decat dansul. Noe a fost al optulea de la Adam, iar Matusalem, al saselea. Si le-a dat unul la altul, ca pe un dar preascump : prima zidire iesita din mana lui Dumnezeu - oasele lui Adam.
Noe, cand era de 500 de ani, ati auzit Scriptura, s-a casatorit si 100 de ani traind, a avut pe cei trei fii : pe Sim, Ham si Iafet. Si cand era Noe de 600 de ani, a inceput potopul si a tinut un an de zile furia potopului.
A plouat numai 40 de zile si 40 de nopti, iar corabia numai la un an de zile s-a oprit, pentru ca ai auzit ce spune la Facere : " Iar din luna a zecea pana in luna a sasea au scazut apele, trei luni de zile, si de-abia au inceput sa se vada varfurile muntilor celor mai mari din lume ".
Sa fi fost atunci cu corabia langa Noe, sa vezi de-abia in toata Romania varful Ceahlaului sau al Negoiului, sau Moldoveanul, sau varful Ineului din Maramures, iar daca erai in Asia, varful Himalaia sau alti munti. Abia se zareau atunci numai varfurile muntilor, iar vuietul apelor si tulburarea vazduhului nu incetase.
Din luna a saptea pana in luna a patra mai scazand apele, a dat drumul Noe porumbelului celuilalt. Cand a iesit Noe din corabie, langa Muntii Ararat, azi in Armenia, pustiu era pamantul, plin de mal, plin de furia si urgia luiu Dumnezeu, ca se inecase tot ce era viu, afara de cei ce erau in pantecele corabiei. Au iesit in campia Senar si au adus jertfa lui Dumnezeu.
Apoi s-a aratat curcubeul, dupa cum stiti, semn de legatura vesnica intre om si Dumnezeu, ca nu va mai fi potop cu apa. Si au iesit fiii lui Noe - Sim, Ham si Iafet. Lui Sim i-a dat Asia, lui Ham i-a dat Africa - de acea sunt negri acolo, ca Ham a fost blestemat -, iar lui Iafet i-a dat Europa.
Dar a avut grija mare Noe, cand a despartit pe fiii sai, ca au plecat fiecare in alta directie, dupa ce s-au inmultit, sa le dea un mare odor nepretuit pe cre il purtase in corabie si a avut grija mai mult decat de tot aurul de acest odor. Era trupul lui Adam, asa cum l-a facut Dumnezeu. Era scheletul lui Adam. Si le-a zis Noe : " Dragii mei, pamantul este inaintea voastra; de acum cresteti si va inmultiti si umpleti pamantul, ca asa a zis Dumnezeu "; ca a doua oara a binecuvantat pe om cu acelasi cuvant dintai, cum este scris in Biblie.
" Eu nu va dau aur, eu nu va dau argint, eu nu va dau pietre scumpe. Acestea le veti gasi voi pe pamant si prin munti si oriunde. Va dau un lucru mai scump deact toate : va dau trupul protoparintelui nostru Adam, primul om din lume ".
Si le-a impartit lor oasele lui Adam. Capul l-a dat lui Sim, in Asia, mijlocul l-a dat lui Iafet, inspre Europa, iar picioarele le-a dat lui Ham. Iar fiii lui Noe l-au intrebat :
- Dar de ce ne folosesc noua acestea asa de mult ?
- Mare folos veti lua de cate ori veti privi la dansele!
- Care folos ?
- Cand veti vedea capul lui Adam, va veti aduce aminte ca sufletul lui este in chinurile iadului, pentru ca a gresit lui Dumnezeu si va veti trezi si veti zice : " Doamne fereste ! Sa nu ajungem ca stramosul nostru ! Sa nu maniem pe Facatorul nostru, ca iata, oasele lui Adam sunt aici si sufletul lui se chinuieste in muncile iadului, pentru ca a calcat porunca lui Dumnezeu ".
Iata filosofia cea mai inalta pe care a dat-o Noe feciorilor sai : sa nu uite ca vor muri. Sa vada oasele lui Adam si sa-si aduca aminte ca si ei sunt praf si cenusa si indata dupa moarte urmeaza judecata si vai de acela care calca porunca lui Dumnezeu.
Cea mai inalta filosofie de sub cer este cugetarea la moarte. Marele Vasile a fost intrebat de marele filosof din Alexandria, Eubul :
- Spune-mi mie, o, minunatule ! - ca facusera scoala impreuna la Atena, pe vermea aceea fiind si la Alexandria mare cetate de cultura crestina si pagana - spune-ne noua, o, minunatule, care este cea mai inalta filosofie a crestinului ?
Si a zis marele Vasile :
- Cea mai inalta filosofie de sub cer este sa avem de-a pururea moartea inaintea ochilor nostri.
Pentru ca stramosii nostri, atata vreme cat au avut moartea in fata, n-au gresit. De cate ori in Rai, le dadea satana in minte : " Ia, duceti-va la pom si mancati !" Caci era frumos la vedere si bun la gust rodul ce l-a omorat. Dar cand s-a apropiat Adam zicea : " Nu ma duc ". Dar de ce ? " A spus Dumnezeu ca in ziua cand voi manca din pomul acesta, cu moarte voi muri." Si de frica mortii nu se apuca sa manance.
Vazand satana ca sunt inarmati stramosii nostri cu aceasta arma puternica, adica cugetarea mortii, de catre Facatorul lor, ce-a gandit intai ? Sa le smulga din minte moartea. S-a bagat in sarpe, cum zice marele Vasile, ca in rai vorbeau toate animalele si sarpele avea picioare inalte, nu mergea taras.
Dupa ce l-a amagit pe Adam, Dumnezeu l- ablestemat sa se tarasca pe pantece, i s-au luat picioarele. Picioarele sarpelui sunt in pantece si astazi. Si asta ca sa se implineasca porunca sa mearga numai pe piept, sa manance pamant si sa fie blestemat pentru ca prin sarpe a reusit satana sa intre si sa vorbeasca cu Adam.
- Ce-a zis Dumnezeu ? a intrebat sarpele.
- Iata ce a zis, a raspuns Adam : " Toti pomii Raiului, toate gradinile, desfatarea asta negraita este a noastra, dar din cutare pom sa nu mancam ".
- Dar de ce ? a intrebat sarpele viclean.
- A spus ca oricand vom manca, cu moarte vom muri.
- Nu-i adevarat ! - zice satana prin sarpe -, nu veti muri cu moarte.
- Cum se poate ? Dar de ce ?
- Stiti de ce v-a spus Dumnezeu asa ? Se teme foarte tare ca daca veti manca din pomul acela, va veti face dumnezei ca si Dansul si veti fi asemenea Lui si din mare rautate ce are pe voi, ca sa nu va inaltati ca El, v-a oprit sa mancati de acolo; ca in orice zi veti manca, ochii vostri se vor deschide si veti fi ca niste dumnezei !
Auzi ? Dumnezeu ii spune lui Adam ca va muri si sarpele ii spune ca nu va muri ! Si Adam lasa pe Ziditorul sau si asculta pe sarpe, adica pe satana, care vorbea prin gura sarpelui. Si crezand acestea, calca porunca si mosteneste indoita moarte : si pe cea trupeasca si pe cea duhovniceasca !
Parintilor, iubiti credinciosi, maicilor si surorilor, cateva suflete sunteti aici. Eu in viata mea, mi-a ajutat mila Domnului, am vorbit la mii de oameni pe la hramuri si ori as vorbi la doua urechi, ori la doua mii, tot atat ma costa. Dar suntem cateva suflete aici. Daca n-am uita noi invatatura cea preascumpa a Sfintilor Parinti si a Sfintei Scripturi, noi n-am mai gresi lui Dumnezeu.
Auzi ce spune dumnezeiescul si preainteleptul Isus, fiul lui Sirah, : Fiule, adu-ti aminte de cele mai de pe urma ale tale si in veac nu vei gresi.
Pentru ce ? Daca cuget la moarte, moartea ma opreste si de a gandi raul, nu numai de a-l vorbi sau a-l face. Eu stiu ca Dumnezeu o sa-mi cantareasca si gandurile si cuvintele si lucrurile vietii mele, cand imi voi da sufletul.
Deci, daca voi cugeta la moarte, ma feresc de toate. Auzi ce spune in " Usa pocaintei "? Vedeti ca acea carte trateaza patru lucruri : moarte, judecata, Rai si Iad. Eu cred ca acea carte, daca ar fi tiparita in zeci de mii de exemplare, toata lumea ar merge in Rai. Numai daca ar intelege-o. Atat de mult foloseste pentru crestini cugetarea la moarte, ca ne arata ce-i omul si unde se duce si ce va fi in ziua mortii sau a judecatii.
Acolo spune ca cel mai mare sfetnic in viata nu este nici filosoful, nici ingerii, ci moartea : " Ia-ti sfetnic, omule, pe moarte, si atata intelepciune are sa te invete, incat, nici Solomon in toata intelepciunea sa, nici ingerii, nici filosofii lumii, nimeni nu te va folosi pe tine ca moartea ". Pentru ce ? Moartea te sfatuieste : " Omule, nu gandi rau, ca ai sa mori ! Nu fura, ca ai sa mori ! Nu vorbi rau, ca ai sa mori ! Nu ura pe fratele tau, ca ai sa mori ! Nu fi desfranat, ca ai sa mori ! Nu injura, ca ai sa mori ! Nu fuma, ca ai sa mori ! Nu fi betiv, ca ai sa mori ! Nu te judeca cu altul, nu intentiona sa faci rau nimanui, ia seama de sufletul tau, ca ai sa mori !
Cata filosofie ne aduce moartea ! Auzi ce spune Sfantul Ioan Damaschin : " O, moarte, moarte, mai bine te-am numi pe tine viata, ca cel ce pururea cugeta la tine, pururea viaza ". Vrei sa stii ca nici Solomon nu poate invata atata intelepciune ca moartea. Zice marele Vasile : " Si Solomon acela, iubitorul de intelepciune, daca n-ar fi uitat moartea, nu-l biruiau femeile, sa ajunga de batjocura lor, sa le faca si capiste, sa se lepede de Dumnezeu si sa se inchine la idoli ".
Iata, Solomon cel preaintelept, cel plin de darul intelepciunii, a ajuns inchinator la idoli si a zidit capiste zeilor, lepadandu-se de Dumnezeu dupa 40 de ani de domnie. Pentru ce ? A uitat ca va muri. Pe el il mustra cartea intelepciuni lui Isus, fiul lui Sirah : " Te-ai intarit in trup, te-ai intarit in pacat si ai uitat pe Ziditorul, Care ti-a dat intelepciunea, cu care ai condus poporul acesta 40 de ani".
Vai de noi si de noi, ca nu gresim pana nu uitam de moarte. Nici un pacat nu trece de la minte la simtire, nici prin imaginatia noastra, daca avem inaintea ochilor moartea. Daca uitam moartea, murim, daca nu uitam moartea, traim, suntem vii cu sufletul in vecii vecilor.
Cine a gandit vreodata la moarte, si-a nalucit-o cu mintea si a gresit lui Dumnezeu vreodata ? Deci prea bun tovras de drum , prea buna prietena si prea mare sfetnic ne este noua moartea. Sa nu ne temem de ea.
Cel mai mare filosof in viata sa avem moartea. Niciodata moartea nu te va invata de rau, Totdeaunua iti va spune : pazeste-te de pacate, omule, ca ai sa mori ! Si-ti spune cel mai mare adevar. Pentru ce ? Pentru ca-ti spune negresit ca esti trecator, vei muri si vei sta inaintea lui Dumnezeu, sa dai seama de tot ce ai gandit, tot ce ai lucrat, tot ce ai facut.
Ce zice Alexandru Macedon, mare filosof - invatase filosofia despre suflet si moarte, de la acel mare filosof din antichitate, Aristotel -, cand a luat imparatia Persiei si a batut pe Darius si imparatia Egiptului si a luat imparatiile de langa Eufrat si imparatiile lui boz si celelalte. veneau filosofii si ii spuneau :
- Maria Ta, aur mult, pietre scumpe, palate are Darius si sabia lui Darius este facuta in forma de octogon cu opt muchii si are manerul impodobit cu doua kilograme jumatate de pietre nestemate si poleita cu aur curat. Vino s-o vezi, macar !
Iar el le-a raspuns :
- Daca-i moarte, nu-i nimic ! Ce-am sa fac eu cu sabia lui Darius in razboi ? Uite, am sabia asta ca fulgerul in mana mea, usoara. Aceea-i parada. S-o iau s-o leg la curea s-o duca calul, sa vada lumea ca straluceste la brau ?
- Vino, imparate, si ia pe sotia lui Darius, ca el a fugit si l-au spanzurat doi osteni.
- Cine l-a spanzurat pe Darius ? Cine le-a dat voie ? Sa-i spanzurati pe aceia, caci nu am dat eu ordin sa omori omul ! Am spus sa iei imparatia si sa-l lasi sa traiasca - ca el cucerea toate imparatiile si trecea mai departe. Altii ii ziceau :
- Ia una din fetele lui Darius, caci are cele mai frumoase fete de pe lume ! Doua fete avem. Si Macedon le-a zis :
- Sa nu le aduci sa le vad, ca-ti tai capul. Eu, care am cucerit atatea popoare cu puterea lui Dumnezeu, ma biruiesc de frumusetea unei femei ? Acest imparat a murit la 35 de ani necasatorit si otravit - stiti istoria lui -, dar totdeauna, cum ii spunea Ptolomeu Filadei si Seneca secretarul lui si Antioh si Nicanor si Vizantie si ceilalti si Chir cu toata suita lui :
- Maria Ta, nu-ti pasa de nimic; nici de aur, nici de frumusete !
- Nu ! Daca-i moarte, nu-i nimic !
De aceea si cand murea, dupa ce a batut toate imparatiile, cand a vazut ca-i dadusera otrava dulce, nepotii lui, a zis :
- Astazi am baut pahar dulce si amar !
- Ce este, Maria Ta ?
- Mor !
Se adunasera filosofii, generalii, imparatii, care pe unde ii pusesera. Iar el le-a zis :
- Eu nu ma tem de moarte ! Eu cred intru unul singur Dumnezeu, cum m-a invatat arhiereul evreilor, cand am cucerit Palestina. Acela mi-a spus ca este un singur Dumnezeu.
- Cum il cheama pe Dumnezeul vostru ? l-am intrebat pe arhiereu.
- Unul este Dumnezeu, Care a facut cerul si pamantul. Il cheama Savaot !
- Ce inseamna Savaot ?
- Dumnezeul ostirilor.
- Nu cumva conduce ostirile de jos ?
- N-ai grija, Maria ta ! El conduce ostirile cele din cer. Cu acelea nu te poti masura ! Aceluia ma inchin si eu.
Asa a cunoscut Alexandru Macedon pe Dumnezeu si a inceput sa fie un om foarte milostiv. Cand era sa moara, l-au intrebat generalii lui :
- Maria ta, din ce sa-ti facem mormantul ? Din marmura ? De aur ? de pietre scumpe, de iachint, de hrisolit, de onix, de ametist sau de rubin ? Toate pietrele scumpe i le-au pus.
Iar el le-e raspuns :
- Daca-i moarte, nu-i nimic ! Sa nu-mi faceti mormantul meu din aur si din alte pietre scumpe. Ci sa-mi faceti mormantul si sicriul de granit si sa nu cumva sa ma imbracati in haine aurite. Ci simplu, ca un simplu om. Si sa lasati la sicriu doua gauri : una in stanga si una in dreapta.
- Da de ce asta ?
- Pe acolo sa-mi scoateti mainile mele si sa le lasati goale, ca sa vada toti ca nimic n-am luat cu mine dupa moarte.
Vedeti, fratilor, intelepciunea imparatului Alexandru Macedon ? Sa nu creada cineva ca, dupa moarte, va lua ceva cu dansul. Ce-au folosit faraonii Egiptului ca au pus in piramide atata aur si argint si au facut carute cu cai de aur ? Le gasesc altii si se imbogatesc la muzee. Ce le-a folosit ? Le-au luat cu ei ? nu. Stii ce-au luat cu ei ? Fapta buna ! Daca au facut-o, au fost intelepti.
Si faraonii Egiptului aveau mare filosofie despre moarte.
Ei aveau un mare dregator, care era platit la curtea imparateasca, numit omul mortii. Si cand bea imparatul si manca si canta muzica si se veselea, venea acest slujitor cu o capatana de mort si i-o punea pe masa si atat zicea : " Imparate, mananca, bea si te veseleste, dar adu-ti aminte ca ai sa mori !"
Dar sa revenim, ca pentru moarte sunt inca multe de spus, mai cu seama la acestia cu hainele negre, ca noi calugarii avem mari juraminte inaintea lui Dumnezeu si cugetam totdeauna la moarte. Ca moartea nu alege nici tanar, nici batran, nu te cauta la contingente, la buletin de identitate, la livret. Nu te cauta ca esti mirean sau calugar, pregatit sau nepregatit.
Sa ne ajute Preasfantul Dumnezeu cand vom inchide ochii, sa nu ne gaseasca nepregatiti.

ALT CUVANT DESPRE MOARTE

De nimic nu-i mai sigur omul pe pamant, decat de moarte. Ca ai sa traiesti mai mult, nu stii; ca ai sa fii mai bogat, nu stii; ca ai sa fii mai sanatos decat esti, nu stii; dar ca ai sa mori, stii. Si nimeni nu poate contesta acest adevar.
Auzi ce a spus Dumnezeu la inceputul lumii : Cu moarte veti muri. Iar dumnzeeiasca Scriptura, la Isus, fiul lui Suirah, spune : Toti murim.
Sa stiti un lucru : Moartea este viata, pentru cela ce nu o uita pe dansa. Atata vreme cat stramosii nostri, protoparintii nostri Adam si Eva, n-au uitat moartea, ei erau in Rai. Dar cum au uitat de moarte, au murit cu sufletul si, dupa noua sute si ceva de ani, au murit si cu trupul.
Deci, moartea, cum zice Sfantul Ioan Damaschinul, este viata pentru cei ce nu uita de ea. Moartea, daca noi nu uitam de ea ne aduce viata vesnica.
Sfantul vasile a fost intrebat de marele filosof Eubul, prietenul sau din Alexandria :
- Care este cea mai mare filosofie din lume, mai ales din lumea crestina ?
El i-a raspuns :
- De-a pururea sa cugetam la moarte.
Aceasta este cea mai inalta filosofie ! Pentru ce ? Cine cugeta la moarte, nu moare cu sufletul. Cine cugeta la moarte, se fereste de pacat. Ca auzi ce spune Apostolul Pavel : Plata pacatului este moartea. Cine isi aduce aminte de moarte, nu pacatuieste. Auzi ce spune Isus, fiul lui Sirah, in cartea intelepciunii sale : Fiule, adu-ti aminte de cele mai de pe urma ale tale si in veac nu vei gresi.
deci, tineti minte ! Marele Apostol Pavel, cel mai mare vas al alegerii, trimis de Hristos spre luminarea neamurilor, auzi ce spune : In toate zilele pomenirea mortii o avem cu noi. Si iarasi : In toate zilele mor ! In toate zilele murea pacatului si via lui Hristos si in toate zilele pomenirea mortii o avea in inima sa. Pentru ce ? Ca sa nu moara cu sufletul.
Cine uita de moarte, usor caded in mreaja ei, usor moare cu sufletul si se duce in gheena !
Dumnezeiestii Parinti ne invata asa : " Omule, daca vrei sa-ti iei un sfetnic si un dascal in viata, ca sa te povatuiasca sigur la calea mantuirii, nu lua pe nimeni altul decat pe moarte "! Cel mai mare sfetnic care ne poate povatui la Imparatia cerurilor este moartea. Numai sa nu uitam de acest sfetnic, acest profesor, acest dascal, ci totdeauna sa-l avem inaintea ochilor mintii noastre.
Moartea atat de bine te sfatuieste, daca nu uiti de ea, atata intelepciune te invata, incat nici Solomon, intru toata intelepciunea sa, nu poate sa te invete, cat te invata moartea. ca zic dumnezeiestii parinti : " Nici Solomon nu cadea in placeri si in robia desfranarii cu femei, daca avea moartea inaintea ochilor lui ".
Daca si el ar fi avut dascal pe moarte, moartea era mult mai inteleapta decat dansul si l-ar fi oprit de la pacat. Dar a uitat de moarte si a cazut in mocirla rautatilor, pentru ca n-a vrut sa aiba un sfetnic mai scump decat toti, adica pe moarte.
Iata cum te opreste moartea de la pacat :
Trupul cugeta impotriva duhului, cum zice Sfantul Apostol Pavel. Cand trupul se ridica cu razboi impotriva sufletului ca sa-l spurce, atunci intreab-o pe moarte :
- Ce zici, moarte ? Sa fac pacatul acesta, care ma indeamna trupul ? si ea iti va spune :
- Nu face pacatul, ca vii in mana mea si te duc in gheena !
Te indeamna diavolul sa furi ? Intreab-o pe moarte. Si ea iti va spune :
- Nu fura, ca-i porunca, si vii in mana mea!
te indeamna diavolul la desfrau ? Te indeamna diavolul la injurat, la betii, la fumat, la toate rautatile ? Intreab-o pe moarte :
- Ce zici, moarte, sa fac ? Sa vezi ce spune moartea :
Si ea iti va spune :
- Nu fura, ca-i porunca, si vii in mana mea!
te indeamna diavolul la desfrau ? Te indeamna diavolul la injurat, la betii, la fumat, la toate rautatile ? Intreab-o pe moarte :
- Ce zici, moarte, sa fac ? Sa vezi ce spune moartea :
- Nu face acestea, ca vii in mana mea ! Acusi mori ! Doar nu ramane aici nimeni si eu te arunc in gheena !
Deci, moartea este de mare folos si intotdeauna trebuie s-o avem inaintea ochilor ! Iar cand te indeamna diavolul sa faci un pacat, intreab-o pe moarte :
- Ce zici, moarte ? Tu esti dascalul meu ! Ce sa fac ?
- Nu face, ca plata pacatului este moartea, si mori cu sufletul si vii in ghearele mele si te duc in gheena si acolo te muncesti in vecii vecilor !
deci, iata cat este de buna moartea, daca ne-o punem sfetnic noua ! Cugetarea la moarte ne opreste de la pacat intotdeauna si ne invata sa facem numai bine. De aceea, vai de acela care uita de moarte, ca acela moare cu trupul la vremea lui, dar cu sufletul moare in clipa cand face pacatul.
Daca am avea totdeauna moartea inaintea ochilor, n-am face pacatul, nu numai cu lucrul, dar nici cu cuvantul, nici cu gandul, pentru ca Dumnezeu judeca si pacatul cu gandul ca pacat desavarsit.
Ce spune dumnezeiescul parinte Efrem Sirul ? " Nu ma aruncati in negrija, fratii mei, pentru pacatele cu gandul, ca ar fi usoare. Daca pacatele cu gandul ar fi usoare, nu socotea Insusi Hristos, intelepciunea lui Dumnezeu, preacurvie intru pofta de femei si ucidere intru ura de frate ". Numai ai cugetat cu ura asupra fratelui si il urasti si esti ucigas ! Ai auzit ? Pracurvie din gandire si ucidere din ura impotriva fratelui.
Vezi ? Insa moartea nici aici nu te lasa. Moartea te opreste, nu numai sa nu treci la pacatul cu lucrul, ci nici la cel cu gandul. Pentru ca Dumnezeu osandeste gandurile ca pe fapte, in Legea Darului.
ca El nu a venit sa strice Legea, ci sa o desavarseasca. In Legea Veche era scris : Sa nu furi ! Iar aici, in Legea darului, nici sa nu poftesti lucrul altuia. Deci, Hristos te opreste ca nici sa nu gandesti cu patima asupra lucrului altuia.
Fratii mei, fericit si de trei ori fericit este omul acela, care si-a luat sfetnic pe moarte. Totdeauna cand il lupta lenevia sa nu faca rugaciune, sa nu-si faca canonul dat de duhovnic; cand il lupta diavolul sa nu pazeasca posturile, sa dezlege la mancare de dulce, cand nu trebuie; sau cand il lupta diavolul sa fure, sau sa adune avere, sau sa se razbune pe altul, sau sa curveasca, sau sa injure, sau sa se imbete, sau sa fumeze, el s-o intrebe pe moarte :
- Ce zici, moarte, sa fac lucrul acesta ?
Si moartea ii spune :
- Nu. Nu face ! Ca plata pacatului este moartea. Eu vin indata dupa pacat si te iau si te duc in gheena !
Iata in ce chip moartea, de care noi ne temem, ne este cel mai mare prieten si cel mai mare sfetnic in viata, spre viata vesnica.
Nu ! Filosofia noastra, a crestinilor, nu est sa fugim de moarte. Dar ce ? Sa ne pregatim de moarte ! Sa o asteptam sa vina la noi. Si cum ? Sa ne marturisim curat pacatele, sa ne facem canonul, sa ne impacam cu toti, sa incetam de la pacate, sa facem fapte bune si atunci vom astepta moartea ca pew o mare parada, ca pe o mare sarbatoare.
Auzi ce spune Sfantul Efrem : " Barbatul mustrat de constiinta sa pentru pacate, foarte tare se teme de moarte, iar omul drept asteapta moartea ca pe o mare sarbatoare !" Sa vina sa-l treaca din moarte la viata, ca veacul de acum este moartea sufletului, pentru cei ce se robesc de dansul.
Noi ne temem : " vai de mine, mor !" Ne temem ! Dar sa nu ne temem de ea. Sa ne temem de pacat, ca pacatul ne duce la moarte. Pentru ca plata pacatului este moartea si adevarata moarte a sufletului este pacatul !

DESPRE MOARTEA CELOR PACATOSI

Sa va spun doua cazuri de morti napraznice, sa vedeti cum mor cei ce nu se tem de Dumnezeu si nu vor sa se pocaiasca.
A venit o biata femeie din Ardeal si mi-a spus :
- Parinte, barbatul meu, de cand m-am casatorit cu el, nu mergea la biserica, nu se ruga, nu postea, injura si era betiv si desfranat. Si iata cum l-a pedepsit Dumnezeu. Acum in Saptamana Mare dinaintea Sfintelor Pasti a venit acasa de la lucru si mi-a poruncit sa-i tai o pasare si sa-i fac mancare cu carne. Degeaba am cautat sa-i spun eu ca-i pacat, ca este Saptamana Sfintelor Patimi. De frica sa nu ma bata, am facut ce mi-a poruncit el.
Seara cand a venit de la lucru, m-a intrebat :
- Ai facut varza cu carne ?
- Ti-am facut -, i-am zis eu. Este in bucatarie.
Pe cand manca, l-a pedepsit Dumnezeu, ca s-a inecat si a murit cu mancarea in gat. De aceea am venit, parinte, sa-l puneti la slujbe, poate l-o ierta Dumnezeu, ca tare mai era rau si necredincios !
- Femeie, i-am zis eu, nu-l putem pune la sfintele slujbe, caci era necredincios si a murit din vina lui, ca un sinucigas !
Sa va arat cum a murit alt om rau.
Intr-o zi a venit o femeie dintr-un sat de pe Valea Moldovei sa-mi dea un pomelnic pentru sotul ei mort subit. Si am intrebat-o :
- femeie, cum a murit sotul tau, sa stiu daca pot sa-l pun sau nu la sfintele slujbe ? Ca pe cei necredinciosi, pe sectari, pe betivi si pe desfranati, care mor fara pocainta, nu-i putem pomeni la Sfantul Altar.
- Parinte, sotul meu era betiv si desfranat. Nu mergea la biserica, nu se spovedea si nu ma lasa curata nici o saptamana din Postul Mare, ca nu stia ce-i Duminica, ce-i zi de post sau sarbatoare. Acum, la inceputul Postului Mare, l-am intrebat pe parintele nostru ce sa fac. Iar el mi-a spus : " Ascunde-te la cineva saptamana asta ca sa poti posti cu curatenie macar sapte zile; apoi vina la marturisire si-ti voi da aghiazma mare ".
Deci am facut cum mi-a spus parintele. .M-am dus la nasa noastra, si i-am spus copilului sa-i spuna sotului ca sunt dusa la spital. Asa am putut posti si eu cateva zile cu rugaciune, cu post si cu curatenie. Cand vine el acasa de la lucru il intreaba pe copil :
- Mai, Vasile, unde-i mama-ta ?
- Este dusa la spital !
- Ia vezi, poate a venit. Sa vina la mine.
Dar sa auziti mania lui Dumnezeu. In clipa aceea deodata barbatul cade jos in casa - ca din cauza betiei i s-a rupt o artera la inima -, si incepe a striga deznadajduit : " Salvarea, salvarea, chemati salvarea sa ma duca la spital, ca mor !"
Si cum s-a uitat la apus si la miazanoapte, a inceput a vedea cuptoarele iadului si pe diavoli. De aceea striga : " Cuptorul ... Cuptorul cu foc ! Uite diavolii cum vin sa ma ia ... ! Nu ma lasati ... ! Nu ma lasati, ca ma trag in cuptoarele iadului ... ! Femeie, nu ma lasa !" Si m-a apucat de mana si asa a murit ...
Ati vazut mania cea dreapta a lui Dumnezeu pentru cei care nu vor sa se pocaiasca ? Caci iata ce spune in Psaltire : Moartea pacatosului este cumplita, si Cei ce urasc pe dreptul vor gresi ! Fericiti si de trei ori fericiti sunt crestinii aceia care se roaga si care tin sfintele posturi. Postul lungeste viata. Sfantul Vasile cel Mare zice : " Bucatele cele multe si bucatele cele grase, neputand sa le mistuie stomacul, multe boli au adus in lume. Iar postului si infranarii pururea ii urmeaza sanatatea ".
Ati vazut pe Sfantul Eftimie cel Mare ? Treizeci de ani n-a gustat paine si mancare facuta la foc; numai cu verdeturi se hranea si a trait peste o suta de ani. Ai vazut pe Sfantul Leontie de Agra in Sfantul Munte, ca n-a baut nici vin, nici untdelemn; numai cu fructe si cu radacini de pamant traia. Nu a mancat toata viata lui mancare fiarta la foc, sau paine, sau vin. Numai cand se impartasea, lua o lingurita de vin. Asa ! Si-a pus nadejdea numai in Dumnzeeu.
Ce zice Mantuitorul ? Nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul lui Dumnezeu. N-a pus nadejdea in hoitul acesta de trup, care ne duce in pamant. Ca daca aici omul pacatos nu poate rabda o scanteie de foc, acolo in iad, unde ard cei ce nu se pocaiesc, cum va rabda in vecii vecilor ? Atunci va vedea fiecare !

DRUMUL SUFLETULUI DUPA MOARTE

Fratii mei sa ne aducem aminte de nemurirea sufletului. Sa stiti ca suntem pe pamant straini si calatori. Auziti ce zice Psaltirea : Nemernic este omul pe pamant si strain ca toti parintii sai. Nimeni nu ramane in lumea aceasta. N-am venit sa stam aici. Aici este o trecere necontenita; am rasarit prin nastere si asfintim prin moarte.
Sfantul acela, dumnezeiescul Iov, zice asa : Din pantecele maicii mele am cazut in groapa. Ati auzit ? Atat i s-a parut viata pe pamant, dupa 400 de ani. Ca, dupa bataia aceea Dumnezeu i-a mai daruit 140 de ani de viata, dupa ce l-a incercat cu atatea chinuri si boli; si atat i-a parut, ca din pantecele maicii sale a sarit in groapa. O saritura i-a parut viata.
Voi nu auziti cu ce ne aseamana Duhul Sfant ? Omul ca iarba, zilele lui ca floarea campului; asa va inflori. Si iarasi : Zilele lui ca umbra trec. Si iarasi : Zilele mele ca umbra s-au plecat si eu ca iarba m-am uscat.
Si iarasi zice : S-au stins ca fumul zilele mel si oasele mele ca uscaciunea s-au uscat. Si iarasi : Zilele anilor nostri ca panza paianjenului. Cu panza paianjenului s-au asemanat zilele vietii noastre. Adica, cat de slaba este panza paianjenului, asa-i de slaba viata noastra pe pamant; suntem umbra, vis si floare pe pamant !
Dumnezeu zice lui Isaia : Asculta, proorocule, striga si zi asa inaintea poporului : Tot trupul omului este iarba si toata slava omului este ca floarea ierbii. Uscatu-s-a iarba si floarea ei a cazut, iar cuvantul Domnului ramane in veac. Deci, sa nu punem baza pe viata aceasta, ca-i umbra si vis.
Stiti ce ramane in veci ? Sufletul. Trupul vedeti ca se face tarana. Ca ingropam si dezgropam mortii si se fac in putina vreme tarana. Mai ales dupa o vreme nici oasele nu mai raman; toate se fac nimic.
Asta-i porunca cea dintai, ca pamant esti si in pamant vei merge. Dar sufletul nu moare niciodata. Sufletul ramane in vecii vecilor, ca el este duh si nu poate sa moara. Asa l-a facut Dumnezeu.
Dar, ca sa stiti ce se intampla cu sufletul cand moare omul, am sa va spun care-i drumul sufletului imediat dupa moarte, dupa traditia Bisericii Ortodoxe.
De cand murim si pana la 40 de zile, cand are loc judecata particulara a sufletului si se hotaraste de Dumnezeu unde o sa stam, la bine sau la rau, pana la judecata de apoi, este un timp de tranzitie, adica un timp provizoriu, pentru drepti si pentru pacatosi.
Cand moare omul si cand isi da sufletul, in clipa aceea apar in fata lui atatia diavoli, cate pacate a a vut omul si atatia ingeri sfinti, cate fapte bune a avut el in viata. Asa arata Sfantul Efrem Sirul.
Si este o mare lupta atunci. Ca sfintele puteri se lupta cu diavolii cum sa le ia sufletul, ca ei zic ca este al lor, ca are pacate mai multe; iar ingerii zic ca are mai multe fapte bune. Si este o mare lupta si de aceea se teme sufletul sa iasa din trup. I se leaga limba cand vede toate astea. El vede atunci multe, dar nu poate sa spuna. El ar spune : " Uite, cati diavoli au venit !".
A vazut la Agapia Veche, parintele Eftimie, cu o saptamana inainte de a muri, cum se luptau ingerii cu diavolii pentru suflet, zicand : " Uite cum se lupta ! Ingerii Domnului sunt cu cununi de aur pe cap si-i lovesc pe draci. Uite cum fug !".
Cu o saptamana inainte a spus cand va muri, caci a fost un om ales al lui Dumnezeu, cum spuneau maicile. dar nu toti vad taina aceasta, si sa o poata spune; o vad, dar nu o pot spune.
Atunci in ceasul mortii are mare indrazneala ingerul de la botez. Cand vine acesta, toti se dau la o parte. Ingerul pe care il avem de la Sfantul Botez are mare putere. De aceea, cand va rugati acasa, dupa ce ati terminat rugaciunile, sa faceti si cateva inchinaciuni la ingerul pe care-l aveti de la Botez si sa ziceti asa :
" Sfinte ingere, pazitorul vietii mele, roaga-te lui Hristos, Dumnezeu, pentru mine pacatosul sau pacatoasa !".
Pentru ca acest inger, nu numai ca ne pazeste acum, dar el ne pazeste si in vremea mortii. El calatoreste cu noi in vamile vazduhului, pana la 40 ed zile si il avem de la dumnezeiescul Botez mare ocrotitor. Daca nu ar fi el, diavolul ar face cu noi ce-ar vrea.
Auziti ce zice in Psaltire : Nici sa dormiteze cel ce te pazeste. Si iarasi zice : Tabara-va ingerul Domnului imprejurul celor ce se tem de Dansul si-i va izbavi pe ei. Deci este clar ca ingerul este cel ce ne pazeste si in viata de acum, si dupa ce murim, pana la 40 de zile.
Vine acel inger si zice : " Dati-va la o parte, diavolilor ! Eu stiu viata acestui suflet, de cand s-a nascut si pana acum ". Si ingerul, venind, incepe a vorbi cu sufletul asa : " Nu te teme, frate suflete !" Sfantul Grigore de Nissa ne spuen de ce-i zice frate. Pentru ca si ingerul si sufletul sunt fiinte rationale, de sine stapanitoare, cuvantatoare si sunt duhuri, cum zice Sfanta Evanghelia : Si vor fi toti ca ingerii lui Dumnezeu.
Iata trupul tau ! Ia aminte, frate suflete, acesta-i trupul tau, aceasta-i casa ta in care ai stat pana acum. Cu acesta te-ai zamislit in pantecele maici itale, cu acesta ai trait 20, 60, 80, cati ani a vrut Dumnezeu sa-ti dea pe pamant; ca la Dumnezeu este viata, iar nu la noi.
Ia aminte, frate suflete, cand va suna trambita judecatii de apoi, intr-o clipaela a ochilor are sa invie acest trup, cum il vezi, si ai sa intri intr-insul si ai sa mergi la judecata, cum spune Apostolul Pavel : Toti vor sta inaintea divanului judecatii lui Iisus Hristos, ca sa ia fiecare dupa cum a lucrat, bine sau rau.
Ingerul pazitor ii aduce iar aminte : " Iata, frate suflete, cand erai copil mic - sau copilita mica -, te-a trimis mama sa aduci o caldare de apa sau sa aduci zarzavat din gradina, sau sa aduci gastele de la pascut, sau sa faci o treaba cat de mica in ograda. Uite, asa gandeai tu atunci, asa intelegeai tu atunci !". Si incepe sa-i aduca aminte din mica copilarie ce bine a facut el cu trupul acesta si ce rau a facut.
" Uite asa ai facut, cand erai in clasa intai la scoala, in a doua, in a treia; uite, asa faceai ! Dupa ce ai iesit din lume, cand erai fata mare sau flacau, cand te-ai insurat sau maritat, uite asa faceai ". Si-i aduce aminte din pruncie si pana la moarte in fiecare zi si ceas ce a facut. Ca sufletul, dupa ce iese din trup, foarte tare tine minte. Este ca razele soarelui. Nu-l mai ingreuneaza pamantul, nici trupul ca sa uite. Toate le vede ca o oglinda.
Aceasta se intampla in ziua intai dupa moarte.
Ziua a doua dupa moarte se intampla un lucru mai infricosat. In ziua a doua dupa moarte il ia ingerul pazitor si-l duce pe unde a umblat omul toata viata. Atunci se intampla ceea ce spune in Psaltire : Pentru ce ma tem de ziua cea rea ? Ca faradelegea calcaiului meu ma va inconjura.
Toata icoana vietii omului se descopera a doua zi dupa moarte. Dar ai sa spui : " Parinte, cum poate sufletul omului sa mearga intr-o zi pe unde a mers toata viata ?"
Sufletul inconjoara pamantul cat ai clipi din ochi. Sufletul nostru si ingerul pazitor merg mai repede ca razele fulgerului, cum spune in Biblie : Alerga-vor, Doamne, in graba si mai repede ca razele fulgerelor, sufletele dreptilor se vor intoarce la Tine, citim la proorocul Iezechiel si in multe locuri.
Sufletul este fiinta ganditoare si nici nu am zis cu limba un cuvant si cu gandul am inconjurat pamantul mai inainte de a-l pronunta : uite cum as spune eu acum : Pekin, New York, Moscova, Bucuresti, Sihastria.
Asa de repede merge sufletul, dupa ce iesim din trup. Si nu-i o greutate sa se duca el, in ziua a doua, cu ingerul pe unde a umblat toata viata. El numai gandeste si a si ajuns in locul acela, caci merge ca gandul.
Si unde il duce in ziua a doua ? Il duce pe unde a umblat omul toata viata, si-i arata unde a facut bine si unde a facut rau. Si nu-i arata decat adevarul.
" Uite, aici ai jucat, aici te-ai imbatat, aici ai desfranat cu atatea femei sau barbati; aici ai injurat, aici ai fumat, aici ai avortat atatia copii, aici ai ocarat, aici ai furat, aici ai cantat, aici te-ai lenevit, aici te-ai razbunat pe cineva. Ai batjocorit, ai blestemat, ai batut. Nu te-ai spovedit, n-ai postit si te-ai impartasit cu nevrednicie !"
Si-i arata si faptele bune : " Uite, suflete, aici ai mers la biserica; aici ai ascultat cuvantul lui Dumnezeu, aici ai miluit pe cei saraci, aici ai invatat pe copii frica de Dumnezeu; aici ai citit sfintele carti, aici ai mers la biserica, aici ai rabdat necazurile cu bucurie, aici ai dat un cuvant de folos la altul, dincolo ai facut milostenie, ai imbracat pe cel gol, ai adapat pe cel insetat, ai primit pe cel strain ".
Ii arata toate, toate, si sufletul saracul nu poate zice nimic, ca nu-i arata decat adevarul, pentru ca ingerul nu poate sa minta Ii arata si cele bune si cele rele.
Si se minuneaza sufletul foarte si il intreaba pe inger :
- Sfinte ingere, cum de stii tu acestea toate ?
- Cum sa nu stiu, daca pururea am fost cu tine. Tu ai mancat, eu nu pot manca; tu ai dormit, eu nu am dormit; tu ai baut, eu nu pot bea; tu ai stat degeaba, eu nu pot. Eu nu-s duh care poate manca, sau bea sau dormi. Eu pururea am fost treaz - cum zice in Psaltire : Nici sa dormiteze cel ce te pazeste. Ca daca nu as fi fost eu cu tine, diavolii ar fi facut mare prapad, impreuna cu vrajmasii tai vazuti si nevazuti. Eu te-am aparat si pururea am fost langa tine si mereu am scris ce gandesti tu. Ca eu stiu gandurile tale si ce vorbesti tu si ce faci tu, bine sau rau.
Asta se intampla in ziua a doua. Il duce ingerul pazitor pe suflet pe unde a umblat toata viata.
Iar in ziua a treia dupa moarte, sufletul ne vede pe noi. Vede ca plange mama, plange sora sau sotia sau sotul. Vede ca plang neamurile dupa el si ii pare rau. Dar nu mai are grija noastra; el se gandeste atunci numai la el, si zice : " Ei raman pe pamant si se vor pocai, ca mai au vreme sa faca fapte bune. Dar eu pe unde ma duc ? Cine ma va ajuta pe mine acolo ?
Si asa merge in ziua a doua pe unde a mers toata viata. Iar in ziua a treia, lucru si mai infricosat. I se mai dau ingeri insotitori sufletului nostru sase ingeri purtatori de lumina si cu cel de la Botez, sunt sapte, ca sa treaca infricosatele vami ale vazduhului.
Ati auzit de cele 24 de vami ale vazduhului. Se fac slujbe pentru cei care vor sa aiba mila de la Dumnezeu si sa-i scape de duhurile intunericului din vazduh.
Cele mai importante slujbe pentru cei care mor sunt spovedania generala si Sfanta Impartasanie, precum si impacarea cu toti. Iar imediat dupa moarte se face 40 de zile Sfanta Liturghie si parastase cu dezlegari si milostenie la cei saraci, care ajuta sufletul cel mai mult cand trece vamile. Ca Biserica fiind mama noastra spirituala, se roaga acum pentru bietul suflet, care-i fiul ei dupa dar din Botez, sa treaca usor atunci vamile vazduhului.
Ce se intampla pana ce va trece sufletul vamile vazduhului ? Atunci vede omul cat de folos ii era lui sa fie marturisit curat de pacate. Daca nu ar fi lasat Dumnezeu intre El si noi taina Sfintei Spovedanii, nici un om nu s-ar mantui. Ca zice Apostolul Iacov ca : Toti multe gresim si nimeni nu-i fara pacat.
Dar intre noi si Dumnezeu, s-a lasat taina Spovedaniei, care-i al doilea botez, cum zice preotul; ati auzit ca zice la marturisire : " De vreme ce cu al doilea botez te-ai botezat, dupa randuiala Tainei crestinesti ".
Acum vede sufletul cat de folos ii era, daca era marturisit, cand trece vamile.
De aceea, va rog sa tineti minte : Cand vezi ca s-a imbolnavit in casa mama, sora, fratele, sotia, nepotul, copilul, tata, fiica, nu aduce intai doctorul; intai ada preotul si-l spovedeste curat de toate pacatele.
Omul trebuie sa se marturiseasca obligatoriu de patru ori pe an toata viata, in cele patru posturi, cat traieste el, dar mai cu seama cand vezi ca s-a imbolnavit rau. Atunci cheama preotul repede sa-l spovedeasca. Nu cand i s-a legat limba sau si-a pierdut constiinta; ci din vreme, cand are mintea clara si tine minte. Si-i spune : tata, mama, baiete, spune tot ce ai facut !
Pune-l sa scrie pe un caiet, daca stie, si sa-si aduca aminte tot, ca daca ai reusit sa faci o spovedanie buna, ai castigat sufletul lui. Ca ce spun Sfintii Parinti ? Chiar de a avut cineva pacate de moarte foarte grele, daca a murit spovedit, il scoate Biserica. El sta in iad numai pana ce se curata de pacat, pentru ca spune Sfanta Evanghelie : Nimic necurat nu va intra in Imparatia cerurilor.
Ai vazut ce spunea un sfant ? El a vazut o mare de flacari si din marea aceea ieseau porumbei albi ca zapada si zburau la cer. Si acolo era iadul si auzea tipete si vaiete. " Cum, Doamne, din foc ies porumbei ?" s-a intrebat el. Porumbeii erau sufletele oamenilor drepti, care s-au curatit prin canon stand in iad si si-au platit tot ce-au avut de platit.
Pentru ca Biserica intervine de pe pamant cel mai mult prin Sfanta Liturghie. Ca jertfa si rascumpararea noastra se face prin sangele lui Iisus Hristos. Cum zice si Apostolul : Sangele Lui ne curata de orice pacat.
Crestinul, daca a murit marturisit si daca, Doamne fereste, are pacate grele si nu si-a facut canonul, el isi face canonul dincolo, in iad. Dar din iad il scoate Biserica prin Sfanta Liturghie, prin dezlegari si milostaenie si tot la rai merge.
Iar daca a murit cineva nespovedit din tinerete si a avut pacate de moarte, grele, aproape cum ar muri nebotezat. toate slujbele care se fac pe pamant pentru un asemenea suflet, foarte putin il ajuta, fiindca nimic necurat nu va intra in Imparatia cerurilor.
Asa au asezat dracii vamile ca, daca ar putea, nici unul sa nu treaca la cer. Stiti de ce au ei ura si zavistia asta pentru oameni ? Pentru ca sufletele dreptilor completeaza numarul din care au cazut ei. Lumea asta atat o tine Dumnezeu - cum arata Sfantul Simeon Noul Teolog -, pana se va implini numarul ingerilor cazuti, din sufletele dreptilor. Nu cititi la Psaltire ? Plini-va caderile de sus, zdrobi-va capetele pe pamant ale multora.
Pana se implineste numarul ingerilor care au cazut, ca au fost foarte multi; a treia parte din ingeri, cum zice Apocalipsa : Am vazut un diavol mare, rosu, care a tras cu coada lui a treia parte din stelele cerului si le-a aruncat pe pamant.
A cazut o treime de ingeri din toate cetele; si din heruvimi si din serafimi, din toate cetele, care au fost de-un gand cu satana, ca sa se faca asemenea lui Dumnezeu. Si de aceea au atata ura diavolii, ca stiu ca fiecare suflet, daca trece la cer, cum spune Evanghelia : Si vor fi toti ca ingerii lui Dumnezeu, va fi in locul lor si le vor lua dregatoriile.
de aceea stau in vazduh si zic : " Iata pe noi ne-a dat Dumnezeu jos din cer, iar sufletele acestea vor sa treaca pe aici la Dumnezeu ne vor lua locul !". Si atunci Dumnezeu le-a dat voie, cu dreptate diavolilor sa stea in calea sufletelor, caci Dumnezeu, este si drept, nu numai milostiv,s i au facut aceste statii sau vami, intre cer si pamant, ca sa arunce in iad pe cei ce mor nepocaiti, in grele pacate.
Si iata cum sunt asezate : Vama intaia este pentru vorbirea de rau; vama a doua, pentru clevetire; vama a treia, pentru manie, apoi lacomia si asa mai departe, de la cele mai mici pacate, pana la cele mai mari.
Si cine n-a vorbit de rau ? Cine nu s-a maniat ? Cine nu s-a lacomit ? Cine nu s-a lenevit ? Cine n-a baut un pahar mai mult in viata ? Sau cine n-a cazut cu gandul, cu imaginatia si chiar cu fapta in desfranare, in betie, indoiala in credinta si in celelalte pacate trupesti sau sufletesti, cum citim in viata Sfintei Teodora ?
Ati vazut ce a spus Sfanta Teodora cand a ajuns la vama betiei ?
" Ma minunam foarte ca dracii imi aduceau aminte de toate paharele de rachiu si de vin pe care le-am baut in viata. Si-mi aratau si cand am baut, in ce clipa si cu cine am fost si de cate ori m-am imbatat si de cate ori am baut. Si ii intrebam pe sfintii ingeri :
- Cum de stiu diavolii toate acestea ?
- Daca ei au fost ingeri !
Sa stiti, insa, ca de la Botez, pe langa ingerul bun, care sta de-a dreapta crestinului, mai ai un inger din ceata stapanilor iadului, un diavol care sta pe umarul stang. Acela scrie tot ce ai facut tu rau si ce ai vorbit rau si ce toate pacatele le-ai facut in viata. Iar ingerul bun scrie si cele bune si cele rele, cum spune acolo. Asa crede Biserica lui Hristos.
Acum sa vedem ce se intampla cu sufletul celui marturisit, cand vine diavolul cu zapisul unde sunt scrise toate pacatele omului. Nu le mai gaseste scrise ! Atunci diavolii urla, racnesc si se manie ca pe acest suflet care avea pacate mari, avorturi, preacurvii, furturi, injuraturi, betii si altele, nu-l mai gaseste scris cu nimic. Cand crestinul a fost dezlegat de preot pe pamant, Duhul Sfant a sters de acolo toate pacatele lui. Cuvantul lui Hristos care zice : Tot ce va dezlega preotul pe pamant, va fi dezlegat si in cer. N-ati auzit ? Ce va lega el pe pamant, este legat si in cer.
Deci, spovedania, taina aceasta este asa de mare, incat are putere sa-l curete pe om de orice pacat, sa-i dezlege toate pacatele. Numai daca omul a fost cuminte in viata, daca s-a spovedit curat, acela trece usor infricosatele vami ale vazduhului a treia zi.
Si i se cantaresc faptele cele bune cu cele rele. Faptele cele bune sunt in forma de pietre scumpe, iar faptele cele rele in forma de pietre simple sau alte greutati.
Sufletul este foarte intelept. El vede singur incotro merge. Daca la vami vede ca trag pacatele mai greu, incepe a plange foarte si a se intrista, mai ales ca vede la vami mii de diavoli care vor sa-l rapeasca la fiecare vama. Si-i zice ingerul pazitor :
- Nu te teme, frate suflete, ca nu stii judecatile lui Dumnezeu ! Nu te teme !