Meditez întru smerenie si preamaresc pe Dumnezeu, când lansez ecoul unei Biserici dinamice. Da, pentru tara noastra. Pentru ca Dumnezeu ne vrea si pe noi sa fim o tara si totodata sa fim cu adevarat crestini.

Incontestabil, românul este nascut crestin si acest lucru reprezinta un adevar istoric, stabilit pe cai stiintifice.

Este o certitudine astazi ca formarea poporului român si adaptarea crestinismului în spatiul nostru geografic, sunt doua procese simultane si care mai mult sau mai putin s-au conditionat reciproc. Este de neconceput unul fara celalalt. Daca este asa, atunci orice slabire a sentimentului crestinesc aduce cu ea o anemiere a fiintei acestui popor.

Constienti fiind de gravitatea lucrurilor, rezultat al epocii ateiste, sa ne uitam în jur si sa vedem ce prapad moral traim, ce crime se faptuiesc, ce violuri salbatice, ce ucideri de parinti, ce desfrâu si ticalosii fara margini! Atunci chiar ca trebuie sa ne gândim serios la împacarea poporului român cu Mântuitorul Iisus Hristos de care tara divortase oficial prin apostazie. În astfel de situatii Biserica trebuie sa devina dinamica.

Când Biserica devine dinamica în lucrarea ei divino-umana?

Când Duhul lui Dumnezeu trezeste constiintele adormite la pastori si pastoriti. La pastoriti, setea si foamea spirituala, iar la pastori aprinde râvna si-i însufleteste pentru lucrul Domnului de vestire a Cuvântului si traire duhovniceasca intensa. Aceasta se întâmpla la adevaratii teologi, care au viata personala transformata de catre darul Sfântului Duh, care teologi prin harul lui Dumnezeu au o experienta personala, slefuiti fiind la scoala lui Dumnezeu, prin întâlnirea cu Dumnezeu, care pricep cuvântul Domnului Iisus cu privire la propovaduirea Cuvântului lui Dumnezeu si în vremuri de restriste: "Cel de pe acoperis sa nu se coboare sa ia ceva din casa" (Mat. 24, 17). Mântuitorul spune Apostolilor: "Ceea ce va spun la întuneric, voi sa spuneti la lumina, iar ceea ce va spun la urechi, voi sa propovaduiti de pe acoperisul caselor" (Mat. 24, 18). Deci, prin cuvintele de mai sus, Mântuitorul recomanda Apostolilor si urmasilor lor, ca si în timpuri de restriste sa ramâna la înaltimea datoriei si misiunii lor, fara sa se îngrijoreze de cele materiale. Caci zice: "Sa nu se întoarca înapoi sa-si ia ceva din casa", la fel: "Cel din tarina sa nu se întoarca înapoi sa-si ia hainele" (Mat. 24, 18) "Si rugati-va ca sa nu fie fuga voastra iarna, nici sâmbata" (Mat. 24, 20). Le da îndemn ca sa se roage ca sa nu cada în ispita. Sa se roage ca sa primeasca întarire de la Dumnezeu ca sa nu cada din credinta si sa paraseasca sau sa compromita misiunea cea încredintata. Ca sa nu ramâna goi ca si câmpul si codrul dezbracat de podoaba lui iarna. Sau sa ramâna în misiunea lor nelucrând ca în zi de sabat. Sa nu ne surprinda nelucrând sau trândavind. Caci Domnul ne vede si vine la fiecare: "Iata Eu vin ca un fur. Ferice de cel ce privegheaza si pastreaza vesmintele sale ca sa nu umble gol si sa i se vada rusinea lui" (Apoc. 16, 15).

Oare este suficient sa scriem, sa publicam?

Este lucru mare când trecem la aplicarea practica. Sa nu ne aflam ca vorbim în pustiu! Sa nu ne aflam într-o stare de rutina!

Rutina în desfasurarea cultului

Cum se petrece? Atunci când se slujeste fara evlavie. Cu graba, nenuantat si neexplicit. Cântând rugaciunile fara rugaciune. Mintea fiindu-ne la modelarea cântarii, admirându-ne pe noi, ca vai ce frumos cântam: zanganind alamurile, "facându-ma arama sunatoare si chimval rasunator" (I Cor. 13, 1). Atunci când ma dovedesc ca am dragoste de mine, ma apreciez pe mine si nu am doxologie îndreptata catre Dumnezeu.

Dinamizarea în slujire

Este atunci când iesim din rutina. Când slujim fara graba. La ritualul nostru bogat s-a facut multa reducere. Asa ca nu mai trebuie sa-l scurtam fiecare dupa placul nostru. S-a scurtat ca renuntând la cantitate sa mentinem calitatea, rostind citirea si cântarea fara graba. Nuantat, explicit, rugator, întru smerenie. Luând aminte de întelesul rugaciunii facuta cu evlavie, la fel si cântarea sa fie rugaciune. Rugându-ne în acelasi timp cu mintea si cu afectiunea inimii în care se preamareste Dumnezeu si nu eul nostru egoist, delectându-ne pe noi însine.

Deci, cântarea si rugaciunea sa fie facute fara graba, cu evlavie si cu smerenie, care sa "aduca înnoire vietii noastre de zi cu zi, în omul ce se strica" (II Cor. 4, 16).

Rutina în pastoratie

Preotul trebuie sa treaca la o pastoratie individuala. Cum? Ca la neoprotestanti? Nu ca la ei, ci ca la noi. Exista în practica Bisericii Ortodoxe asa ceva? Da, exista. Numai ca a devenit o stare de rutina. Cum? Unde este? Preotul ortodox are atâtea posibilitati de întâlnire cu enoriasii încât nu trebuie inventate altele. Când si unde? La Ajunul Craciunului si Bobotezei. Cu molitfa posturilor, la o logodna, la o cununie, la o înmormântare, la un parastas, la o sfintire de casa, de scoala, la o sfintire de fântâna, de cismea, în scaunul marturisirii, la Sfânta Împartasanie, la Sfântul Maslu, la patul bolnavului, la rugaciunea lehuzei si la alte diferite momente ocazionale, în care se întâlneste cu credinciosii.

Sa nu neglijam predica si calitatea ei. Sa vestim Cuvântul Evangheliei lui Hristos cu vreme si fara de vreme, caci Cuvântul Evangheliei lui Hristos este puternic, plin de har si de adevar. Sa avem grai dumnezeiesc în orice împrejurare.

În ce consta acea pastoratie individuala ?

În viata activa si dinamica a preotului, care stie sa realizeze pentru el o viata neprihanita, traita cu evlavie, în rugaciune, ca din prisosul lui sa dea si pastoritilor lui. Evlavia este un dar al Sfântului Duh si care nu trebuie sa lipseasca preotului, ca si celelalte virtuti în misiunea sa de pastor. Constiinta de preot este aceea de a-si salva sufletul sau si a credinciosilor încredintati sa-i pastoreasca si sa-i duca catre limanul mântuirii. De aceea osteneala, împreunata cu râvna în misiunea preoteasca, este o jertfa ce se alatura jertfei Celui Care a iubit lumea si s-a luptat pentru salvarea ei pâna la jertfa si ne îndeamna si pe noi: "Îndrazniti! Eu am biruit lumea" (Ioan 16, 33), iar Sf. Ap. Pavel zice: "Înca nu v-ati împotrivit pâna la sânge" (Evrei 12, 14) în slujba Domnului.

Revenim la aspectul practic, de a sluji Domnului cu frica si sa ne bucuram înaintea Lui cu cutremur, caci sluga necredincioasa domnului sau se pedepseste. Asa ca la ajunuri când ni se da posibilitatea sa ne întâlnim cu credinciosii, sa nu le mai facem într-o zi. Sa avem rabdare pentru a explica poporului semnificatia momentului. Poporul a crescut demografic. Sa facem ajunul în 3-4 zile, nu ca acum o suta de ani când satul era compus din 100-200 case. La fel si cu molitfa posturilor. Atât molitfa posturilor cât si ajunurile sa le facem fara graba, zabovind în casa credinciosului si explicându-i în câteva cuvinte importanta momentului pentru care a fost cercetat credinciosul. Sa se vorbeasca despre semnificatia ajunului Craciunului, Bobotezei, despre semnificatia postului, când preotul viziteaza pe credinciosi la casele lor. Altfel, lipsind acestea, chiar rugaciunea si cântarea la ajunuri apare ca rutina si credinciosii ramân respectând numai o formalitate, dar nu se produce în fiinta lor nici un sentiment de înnoire sufleteasca. Aceste întâlniri cu credinciosii la ajunuri, posturi si alte servicii sunt prilej de a cerceta pe credinciosii lor. De a le cunoaste starea sufleteasca, armonia familiala si alte situatii, intervenind la împaciuirea lor, prin îndreptarea viciilor, prin rugaciune, spovedanie, împacarea lor prin a se ierta unii pe altii.

Prilej de a sta de vorba cu copiii. De a fi îndrumati sa învete carte temeinic. Sa învete sa se roage, sa cunoasca Simbolul de Credinta, poruncile dumnezeiesti, sa participe în Duminici si Sarbatori la Sfânta Liturghie; sa învete Micul Catehism, sa li se vorbeasca tinerilor despre viitorul lor, de ancorarea lor în credinta si sa priveasca cu încredere în viitorul lor. În orice împrejurare sa li se dea o speranta. Sa se insiste sa-i învatam pe crestini sa se roage si sa nu mai înjure numele lui Dumnezeu si cele sfinte, caci unul ca acesta nu poate sa primeasca Sfânta Împartasanie. Calitatea misiunii pastorale este în functie de calitatea rugaciunii preotului. Atunci când rugaciunea particulara a preotului este facuta cu evlavie si meditativa, iar predica reflecta Cuvântul lui Hristos, pastoratia are succes.

Ce urmareste preotul prin aceasta pastoratie individuala?

1. Mai întâi frecventa credinciosilor la biserica.

2. Deprinderea credinciosilor de a participa la Sfânta Liturghie.

3. Deprinderea credinciosilor de a se ruga în particular.

4. Deprinderea de a învata sa citeasca lectura religioasa: Sfânta Scriptura, Vietile Sfintilor, Cartea de rugaciune, Psaltirea, Acatiste etc.

5. Moralizarea poporului: combaterea viciilor, hotia, certurile, crimele, divorturile, desfrâul, înjuraturile de cele sfinte, furturile, avaritia, avorturile etc.

6. Dar mai mult decât atât, credinciosului trebuie sa i se puna la dispozitie "Micul Catehism" pentru ca sa aiba posibilitatea de a cunoaste învatatura dreptei credinte si sa stie sa se fereasca de ratacirile sectare.

Sa ne ferim de împacarea cu starea de fapt. Sa fugim de plafonare si de ipocrizie. Sa gândim profund la Legea Domnului. Sa gândim logic, corect, cuminte si bine intentionat. Sa vestim Cuvântul Evangheliei lui Hristos, care e plin de har si de adevar, cu vreme si fara vreme (II Tim. 4, 2).

ASTFEL, DARUIND VEI DOBÂNDI.