The Free Site   |  vBuddy - promote your website free   |  Cheap Web Hosting - starting at $5
DUMNEZEU SI SAVANTII

SOBORUL POPULAR MONDIAL RUSESC

În primavara anului 1998, în Manastirea „Sf. Danilov” (Sveato Danilov Monastâri) din Lavra Troitco–Serghiev, a fost convocat Soborul Popular Mondial Rusesc, în frunte cu Preasfintitul Patriarh al Moscovei si întregii Rusii, Alexei al II-lea, la care au participat si o parte dintre savantii cei mai reprezentativi din Rusia. A fost pusa în discutie tema „Credinta si cunoasterea: problemele stiintei si tehnicii la intersectia veacurilor”.
Pentru prima data s-a facut încercarea de a da poporului rus un suport de nadejde spiritual în ceea ce priveste rezolvarea celor mai grele situatii care au aparut în fata omenirii, în legatura cu revolutia tehnico-stiintifica.
Întîlnirea a fost deschisa de Patriarhul întregii Rusii, Alexei al II-lea. În particular Sfintia Sa a spus: „Ne nelinistesc mult urmarile lucrarilor stiintifice legate de gene, îndeosebi clonarea oamenilor. Nici pe departe nu sunt clare urmarile raspîndirii de proportii a tehnologiilor legate de computere, a sistemelor informationale globale.
Fiind, posibil, un bun ce prezinta pentru om grade adaugatoare de manifestare a libertatii, noile tehnologii pot conduce si la o noua înrobire a oamenilor, transformarea constiintei omenesti si a personalitatii într-un obiect de manipulare tehnologica”.
Patriarhul a explicat de asemenea, ca trebuie considerate incorecte chemarile care suna din cînd în cînd de a ne dezice de tehnica moderna prin metode de forta, care sa duca la stavilirea dezvoltarii ei. Sunt gresite si încercarile de a declara ca întregul domeniu de cunostinte tehnico-stiintifice este principial oportun (dusmanos) lui Dumnezeu si Bisericii. Este imposibil astazi sa ne dezicem de stiinta si tehnica.
Nimeni nu va vrea sa traiasca în pestera, sa uite de televizoare si radio, sa se dezica de deservirea medicala etc. Dar este necesar ca stiinta si tehnica sa nu slujeasca la construirea unui nou turn babilonian – a unui cult global de consumatori, sa nu atraga omenirea într-un cerc vicios de producere si satisfacere a noilor si noilor pofte materiale de moment.
Luînd cuvîntul, la rîndul sau, Presedintele Academiei de Stiinta a Rusiei, Iury Osipov, a facut o marturisire uimitoare: „Viziunea stiintifica, care pretindea ca va gasi paradigma universala ce va înlocui religia, desigur nu a reusit”.
În gura Conducatorului Stiintei Rusiei, tara succesoare de drept a Uniunii Sovietice, care atît de mult s-a luptat cu religia, aceste cuvinte au sunat ca o marturisire. În numele dreptatii, Iu. Osipov a mentionat si încercarile lipsite de sens, cînd religia încerca sa subjuge stiinta, de exemplu, Ortodoxia Catolica tindea sa ordone stiintei si legilor naturii, iar rezultatul a fost ca s-a facut de rusine în întreaga lume. Sa ne amintim de sistemul pe care Copernic atît de mult voia sa-l anuleze si cum pe Galilei îl obligau sa jure ca pamîntul nu se roteste în jurul soarelui.
Iu. Osipov a mentionat în continuare ca dupa schimbarea conceptiei fundamentale (a oamenilor de stiinta) despre spatiu, timp si cauzalitate, dupa aparitia teoriei relativitatii si mecanicii cuantice, lumea de acum nu poate fi considerata ca o masina absolut determinata (autodirijabila) în care nu exista loc pentru Dumnezeu. De exemplu, cosmologia stiintifica, astazi, pune probleme legate de aparitia Universului, care sunt rezolvate de mult de teologie. A existat ceva pîna în momentul cînd timpul era egal cu zero? Daca nu, de unde atunci, în principiu, a aparut Universul? Si savantii ajung la concluzia existentei lui Dumnezeu.
Conform viziunii Academicianului Osipov, elaborarea oricarui sistem stiintific armonios neaparat duce la ideea existentei Absolutului, adica a lui Dumnezeu.
Acum în întreaga lume s-a început apropierea dintre stiinta si religie. Conform parerii Academicianului Academiei de Stiinta a Rusiei, V. Fortov, cercetarile savantilor rusi vor fi cu mult mai eficiente daca ei vor deschide Biblia nu ca un obiect de critica, ci ca un izvor de adevarate cunostinte. Istoria a dovedit eficienta unei asa atitudini.
Multe lucrari (stiintifice) au fost scrise despre autoaparitia vietii, prevenirea omului din maimuta, dar biologia moderna si genetica, piatra de piatra nu au lasat din teoria darwinista. Între genele omului si ale maimutei s-a dovedit ca exista o distanta enorma – omul mai degraba putea sa provina de la porc decît de la gorila.
Aparitia întîmplatoare a vietii e atît de imposibila asa cum imposibila este asamblarea avionului Boeing de un vîrtej de aer format deasupra unei gropi de gunoi.
Fizicienii si astronomii au procedat întelept: creînd noi teorii la începutul secolului al XX-lea, ei direct se conduceau de punctul de vedere biblic privitor la creatia lumii. Mecanica cuantica, ipoteza marii explozii (Big-Bang), îndepartarea galaxiilor, erau teorii indiscutabil predestinate succesului. În urmatoarele decenii ele au fost confirmate experimental de foarte multe ori. Savantii s-au convins ca Biblia este un izvor de cunostinte adevarate.
Dar stiinta si religia cerceteaza diferite obiecte de studiu. Religia cerceteaza (studiaza) relatia omului cu Dumnezeu, iar stiinta, legile lumii care a fost creata de Dumnezeu. Însa metodele de cercetare sunt diferite cu toate ca sunt cazuri cînd ele se intersecteaza.
Ulterior discursului presedintelui Academiei de Stiinta a Rusiei, V. Fortov a facut o declaratie uimitoare: „Stiinta trebuie sa se conduca de legile morale. Acestea sunt Poruncile care, doua mii de ani în urma, au fost formulate în Predica de pe Munte”.
Mitropolitul de Smolenk si Kaliningrad, Kiril, a întrebat cum ar fi posibil de a opri lumea de la folosirea ajunsurilor stiintifice (descoperirilor stiintifice) în teluri diabolice? Singurul care poate salva omenirea de folosirea cu scopuri rele a ajunsurilor tehnico-stiintifice (descoperirilor tehnico-stiintifice) este simtul moral. Dar acesta este un domeniu în care stiintele naturii sunt neputincioase. Problema suna astazi asa: ori progresul stiintei si tehnicii va fi însotit de progresul moral al omenirii, ori omenirea va fi lipsita de sansa de a supravietui. Alta cale nu este posibila. Si, în fata acestui pericol APOCALIPTIC, stiinta si religia nu au alt drum decît dialogul si colaborarea.
E surprinzatoare declaratia facuta de la tribuna de Academicianul Academiei de Stiinta a Rusiei si Academiei Stiintelor Medicale a Rusiei, N. P. Behtereva: „Toata viata mea mi-am dedicat-o studierii celui mai desavîrsit organ – creierul omenesc –, si am ajuns la concluzia ca aparitia unei asa minuni este imposibila fara Creator.” Conform parerii savantului N. P. Behtereva religia nu margineste profunzimea cunostintelor stiintifice, dar ea impune interdictii morale unor sfere de aplicare a lor.
Directorul Centrului Federal de Cercetari Stiintifice din Rusia, Academicianul R. I. Ilikaev, în cuvîntarea sa a spus: „Consider ca Religia are o însemnatate colosala pentru viata scoietatii, si faptul ca conducatorii Stiintei Federatiei Ruse s-au întîlnit cu conducatorii Bisericii Ortodoxe Rusesti si au declarat ca vor lucra împreuna pentru propasirea Rusiei, indiscutabil este un pas semnificativ. Acesta e începutul unui nou drum prin care va fi depasita prabusirea fatala a istoriei rusesti”.
„Rolul istoric al stiintei rusesti în secolul al XXI-lea este apararea materiala a statului nostru, a continuat Academicianul R. I. Ilikaev, dar rolul istoric al Bisericii Ortodoxe Ruse consta în apararea spirituala a poporului.”
Dupa trei zile si trei nopti de lucru intensiv, savantii si slujitorii cultului au elaborat un document rezumativ al Soborului mentionat, importanta caruia e greu de subestimat.
În esenta, el a legalizat colaborarea Stiintei si Religiei. De acum savantilor credinciosi li se va da prioritate, deoarece în cercetarile lor ei se vor stradui sa nu încalce legile morale si sa nu atraga omenirea în nenorociri groaznice, catre care este în stare sa duca progresul tehnic.
Dar cunosterea religioasa a lumii ca o creatie a lui Dumnezeu nu neaga dreptul la o cunoastere stiintifica a legitatilor acestei lumi, e spus în documentul rezumativ.

PREVIZIUNE

Acest Sobor, despre care s-a publicat în revista „Ciudesa i Pricliucenia”, 1998, nr. 10, pag. 6-l0, autor V. Granicev, mi-a trezit o emotie si o bucurie, amintindu-mi de unele comunicari ceresti din anii de dinainte de caderea comunismului, care nu erau decît o presimtire a ceea ce avea sa se petreaca în viitorul apropiat.
Asistam într-o sala unde erau adunati participantii într-un numar mare, pentru o consfatuire, reprezentanti a doua partide, separati în sala unii de altii: unii la dreapta, altii la stînga. Cei de-a stînga cuvîntau ceva de neînteles pentru cei de-a dreapta. Acestia erau foarte agitati si aparau chiar violent, cînd cei de-a dreapta nu erau de acord cu spusele lor. Cu atît mai mult i-au alarmat cînd cei din dreapta au început sa cînte în cor „Hristos a înviat!” si în furia lor cei din stînga au parasit sala scandalizati. O alta problema asemanatoare, deci o alta comunicare cereasca.
Vedeam bisericile ortodoxe nationale: rusa, româna, bulgara si sîrba, toate sub un cort mare. Ne aflam în Noaptea Învierii si urma ca, la ora cuvenita, în miez de noapte, sa înceapa slujba Învierii. Ca sa înceapa, toti asteptau sa vina Patriarhul Rusiei sa dea binecuvîntarea pentru Slujba.
Am înteles din acestea ca va veni în curînd caderea întunericului pagîn antihristic care va începe din Rusia si va veni acea Reînviere asteptata cu încredere ca va veni.
Realitatea celor spuse conduce la faptul ca Soborul care s-a tinut cu participarea reprezentantilor oamenilor de stiinta si ai Bisericii este o revenire la ceea ce am primit ca pe o prevestire în comunicarea cereasca amintita.
Daca savantii, în cercetarile lor, au descoperit pe Dumnezeu, oare ce simtaminte au trait? Care a fost bucuria lor? Cum si-au manifestat bucuria ca oameni cu sentimente? Da, era o mare bucurie pentru ei.
În crestinism este posibila vederea lui Dumnezeu. Un credincios, slujitor al Bisericii, cînd traieste o astfel de situatie (ca a vazut pe Dumnezeu), în uimirea si emotia lui, se închina pîna la pamînt si n-are alte cuvinte decît zice: „Doamne, Dumnezeul meu, bucuria mea, daruieste-mi sa ma bucur de milostivirea Ta”. Dar mare este bucuria noastra cînd vedem ca Dumnezeu se face cunoscut oamenilor de stiinta prin efortul ce-l depun prin metodele lor de cercetare.
Lucru mare este sa aflam ca oamenii de stiinta vin si ei, desi multi dintre ei necredinciosi, sa spuna ca iata noi am descoperit pe Dumnezeu prin cercetarile noastre, prin experienta stiintifica. Si ei, poate si necredinciosi, vin totusi sa spuna ca si religia care propovaduieste de milenii adevarul existentei lui Dumnezeu, ca acum, prin stiinta se confirma existenta Celui pe Care L-au tagaduit.
Despre acestea nu putem decît sa vorbim cu bucurie si dînd slava lui Dumnezeu, caci se face bucurie mare si în cer pentru un pacatos care se pocaieste. Însa, pentru acestia mai trebuie ceva. O buna parte din ei de-abia au admis existenta lui Dumnezeu. Nu este suficient atît. Ei au credinta obiectiva, aceea ca Dumnezeu exista si atît. Asta o afirma si dracii. Si ei cred ca Dumnezeu exista, dar nu se supun Lui. Dumnezeu trebuie sa devina pentru tine un bun subiectiv. Sa intri în relatie cu El, Care este sursa ratiunii, Care ti-a dat ratiune si spirit inventiv, creator, ti-a pus la dispozitie lumea materiala pe care tu o cercetezi si ti se pare ca faci lucru mare, dar nu stii sa preamaresti pe Dumnezeu pentru ceea ce esti: ca prin El existi. Te minunezi de opera ta, te lauzi, te preaslavesti, dar nu te întorci cu fata dînd slava lui Dumnezeu pentru tine - opera Lui.

„AI VAZUT TU PE HRISTOS?”

Cunoasterea lui Dumnezeu pe calea cea mult batatorita este Sfînta Scriptura, în Biserica. Este calea supranaturala prin care Dumnezeu se descopera lumii. Apoi este cunoasterea lui Dumnezeu pe calea argumentelor rationale. Si acum, mai apare si cunoasterea lui Dumnezeu prin stiintele naturii.
Acum, celor care cunoasteti pe Dumnezeu si va afirmati în acest Sobor si va afirmati ca si voi îl cunoasteti, vi se cuvine sa veniti în Adunarea Sfînta, în Biserica, unde îl veti si vedea, cum spune Domnul Iisus: „Unde sunt doi sau trei adunati în numele Meu, acolo sunt si Eu.” (Matei 18, 20).
În anul 1959 am fost arestat de catre Securitatea de la Iasi, prin luna octombrie, unde am fost retinut vreo doua luni, pentru ca apoi sa fiu transportat la Bucuresti, cu catuse la mîini, la Securitatea de pe Uranus. Acolo am fost retinut la ancheta pîna pe la sfîrsitul lui februarie 1960 (cînd am fost depus la penitenciarul Jilava), fiind deja judecat si condamnat de catre Tribunalul Militar, la sapte ani de închisoare si patru ani pierderea drepturilor civile.
Eram la ancheta la Securitatea din Bucuresti, pe Uranus, si comandantul împreuna cu anchetatorul ma anchetau. Comandantul zice:
– Ai vazut tu pe Hristos?
Si eu raspund:
– Da, am vazut pe Hristos.
– Si cum L-ai vazut?
– Pentru ca insistati sa va raspund, iata, va spun!
Si am raspuns:
– Eram la Schitul Bradicesti, prin anul 1954. Într-o joi seara, faceam slujba Vecerniei, fiind la strana. Pentru vineri veneau credinciosii de joi seara si participau la Vecernie. Printre credinciosi care au intrat în biserica si se închinau a venit si o tînara care a mers si s-a închinat la icoana Domnului Iisus din catapeteasma.
Pe catapeteasma, la icoana Domnului Iisus, era si o icoana mica, portabila, care era rezemata de icoana mare pe care o sarutau credinciosii. Aceasta tînara s-a închinat si iata ce am vazut eu:
Ea a sarutat pe Domnul Iisus, care nu mai era în rama, ci a aparut în fata ei în chipul unui om viu. Si eu m-am mirat de îndrazneala ei, ca L-a sarutat pe Domnul Iisus pe obraz!
Acest lucru l-am vazut eu!
Deci Iisus a aparut în fata ei, vazut de mine. Ea a sarutat sfînta icoana, dar nu a vazut ceea ce am vazut eu. Eu L-am vazut pe Iisus aievea, iar ea L-a vazut si L-a sarutat în icoana. N-am întrebat-o pe ea daca a vazut ca Domnul Iisus a aparut aievea. Eu am pastrat aceasta numai pentru mine.
Comandantul m-a întrebat:
– Cum te-ai manifestat în momentul în care l-ai vazut pe Iisus?
– Normal. Fiind la strana, mi-am cautat de rugaciune, de programul de slujba. Si nici nu am spus la nimeni, ci a ramas o taina a inimii mele, am raspuns eu, continuînd.
Ca orice închinare pe care o aducem sfintelor icoane cu toata evlavia si credinta, se întelege ca si închinarea acestei tinere, facuta cu credinta si evlavia cuvenite, s-a dus direct la persoana Domnului Iisus, care era acolo în imagine. Asa cum ne învata Biserica Ortodoxa despre dogma cultului sfintelor icoane.

DUMNEZEUL PACII

Iury Gagarin a afirmat, dupa întoarcerea din spatiul cosmic, ca n-a întîlnit pe Dumnezeu, nici pe sfinti, dar el nu stia ca îl pierduse din suflet. Însa Dumnezeu se face cunoscut în viata noastra, a pamîntenilor, în momente de mare cumpana.
Ma aflam la Vancouver pe tarmul Oceanului Pacific. Interesant este ca, pe malul apei fiind, mi-am amintit de un eveniment petrecut cu ani în urma, legat de Oceanul Pacific. Era prin anul 1978, luna martie, cînd lumea de pe planeta era alarmata de pericolul unui razboi nuclear, în toate continentele si tarile aveau loc mitinguri si se faceau manifestatii cu strigate pentru pace.
La vremea aceea, si noi preotii din Episcopia Romanului si Husilor, am fost convocati într-o adunare de catre P. S. Episcop Eftimie al Romanului si Husilor. A avut loc o conferinta la Vaslui, numai cu preotii din judet. Am luat si eu parte. Evenimentul se impunea pentru clericii din toate cultele religioase din tara. Tema conferintei nu putea fi decît problema actuala care se impunea: pacea în lume si sa ne rugam lui Dumnezeu pentru pace.
Dumnezeu raspundea omenirii din Oceanul Pacific. Spunea tuturor oamenilor de pe planeta: „Eu sunt Oceanul Pacii, în mîna mea este viata. Nu va temeti, de ce va înfricosati putin credinciosilor?”
De unde aflasem aceasta comunicare cereasca?
Citisem în revista „Stiinta si Tehnica”, publicata în tara, despre un fapt miraculos. În Oceanul Pacific, în zona Insulelor Filipine, aparuse o mîna mare, puternica si tinea în ea chipul unei femei. Aceasta mîna imensa aparu timp de trei zile. Observatorii, printre care si cei sovietici, în uimirea lor, sondau în jurul ei si în adîncul oceanului sa descopere cine o provoaca. Nu s-a putut descoperi nimic artificial. Era zadarnic sa poti da un raspuns. În revista erau interpretari diferite: ale unor experti în stiinta, psihologi, observatori diferiti. Însa mare lucru nu spunea nimeni.
Am luat si eu cuvîntul la conferinta respectiva si mi-am permis sa dau o explicatie acestui fapt misterios: omenirea e alarmata de pericolul unui razboi nuclear, care înspaimînta o lume întreaga. Se impune, din partea oamenilor competenti, în sarcina carora cade raspunderea, sa gaseasca solutii de a aduce speranta pentru înlaturarea pericolului si pentru stabilirea pacii în lume. Dumnezeu ridica si El mîna si zice: „Am si Eu ceva de spus”. Prin ridicarea mîinii, ne da si raspunsul. „Mîna mea este mare si puternica, în mîna mea este pacea. Eu sunt Oceanul Pacii”. Vorbea din Oceanul Pacific în limbajul nostru. În mîna tinea chipul unei femei asiatice. Femeia reprezinta viata: „În mîna Mea este viata voastra. Nu va temeti!”
Nu au mai avut loc alte comentarii, vocile din surdina spuneau ca este o interpretare interesanta.
Cînd am ajuns în contact cu oceanul, mi-am adus aminte de conferinta de la Vaslui si le povesteam acest lucru gazdei mele, Î. P. S. Arhiepiscop Lazar Puhalo si Episcopului Varlaam al Vancouverului din Canada.
Asa ne explicam, fara nici o îndoiala, ca Dumnezeu e cu noi, El este în viata noastra: „Eu sunt cu voi si nimeni împotriva voastra”.

SFINTELE TAINE SUNT ADEVARATE!

Cei care acum veniti cu afirmatia ca recunoasteti existenta lui Dumnezeu, întoarceti-va la pocainta, cei multi necredinciosi între care sunt si nebotezati. Veniti sa va înnoiti în Duhul prin marturisirea credintei în Hristos prin Botez, pentru iertarea pacatelor, ca astfel toti sa intrati în rîndul crestinilor, dupa voia lui Dumnezeu. Veti afla ca si Nicolae Steinhardt, evreu botezat, cum starea de fericire pe care a trait-o dupa botez, este realitatea Sfintelor Taine. Sfintele Taine sunt adevarate.
Era catre sfîrsitul lunii februarie 1960, cînd deja avusese loc procesul meu la Tribunalul Bucuresti si ma alesesem cu o condamnare de sapte ani, dar înca nu mi se comunicase sentinta. În plina noapte si cu ochii legati, în duba, suntem transportati un numar de detinuti de la Securitatea de pe Uranus la închisoarea Jilava. Momentul primirii si al trecerii prin poarta era important. Iata-ma si pe mine intrat la rînd pe poarta principala, avînd fericirea sa fiu a doua oara în închisoare: prima în anul 1949, iar a doua acum, la închisoarea Jilava. Dupa zanganitul de arme al soldatilor de paza, figuri încruntate, înjuraturi si lovituri, urma dezechiparea si perchezitionarea amanuntita, apoi erai condus la o celula, cu picioarele goale prin zapada, numai în indispensabili.
Condus de un gardian pe un culoar întunecos si strîmt, a deschis o usa si m-a invitat înauntru, unde la început mi se parea ca e o celula goala, dar printre paturi am observat, pîna la urma, o fiinta umana în haine vargate care s-a bucurat ca nu va mai fi în singuratate.
Nu trec multe zile si efectivul detinut în celula noastra creste. Toate paturile sunt ocupate. Eu ma aflam cu patul la etaj, caci erau paturi suprapuse. În plina noapte, printre detinutii mai nou intrati, observ pe unul ca ramasese fara pat. Îi fac semn si zic: „Urcati-va aici, la mine!” Persoana respectiva, necunoscuta, s-a bucurat ca-i da cineva atentie si-o primeste pe patul sau, sa se odihneasca. Mi-a multumit: „Mii de multumiri, multa afectiune!”, zice dumnealui. Dupa ce ne-am cunoscut bine, s-a creat între noi o buna prietenie si am putut sa-l cunosc si dupa nume: era domnul Nicolae Steinhardt, un om respectuos si cu bune maniere. Facea parte din grupul de scriitori de la Bucuresti, printre care se mai numarau domnii Alexandru Paleologu, Sergiu A. George si altii, în fruntea carora se afla Constantin Noica, dintre care numai el era evreu.
Fusesem condamnat pentru ca protestasem în scris împotriva Decretului 410/1959, în care se cerea reducerea personalului monahal, desfiintarea manastirilor si schiturilor. Domnul Nicolae Steinhardt, stiindu-mi povestea si vazîndu-mi stradaniile, era foarte atasat de mine si de multe ori ne faceam rugaciunile împreuna, el nefiind înca botezat; ceea ce l-a impresionat erau Psalmii lui David, pe care-i rosteam pe de rost. Dumnealui s-a oprit la mine, cu dorinta de a-l crestina. Caci zicea: „Cine stie cît mai rezist în aceste conditii grele, mai ales ca ma aflu si cu o infectie TBC intestinala. Doresc sa mor crestin!”
Ca pregatire catehetica, i-am cerut sa învete Simbolul Credintei, pe care i l-am explicat articol cu articol si pe care, în scurt timp, l-a învatat pe de rost. A învatat „Tatal nostru” si alte rugaciuni. I-am vorbit despre rolul pregatitor, pedagogic, al Vechiului Testament, si de Legea Harului, venita prin Iisus Hristos, a Noului Testament, în care avem mîntuirea prin jertfa de pe Cruce. De asemenea, i-am vorbit mult de convertirea Sfîntului Apostol Pavel, care a avut o chemare exceptionala si a staruit sa trezeasca rîvna între cei din neamul lui, ca doar îi va mîntui pe unii dintre ei.
Astfel am hotarît o zi de a i se oficia de catre mine botezul, iar aceasta a fost ziua de 15 martie 1960. Am asteptat vremea potrivita, cînd detinutii din camera au fost scosi la plimbare, iar dumnealui, sub pretextul ca este bolnav, a ramas în camera. A fost un botez unic. L-am oficiat într-o celula subterana de la Jilava, în prezenta mai multor preoti. Slujba botezului am facut-o din memorie. Dupa ce am rostit exorcismele (lepadarile), l-am pus pe catehumen sa spuna de trei ori Crezul. El stia în parte catehismul ortodox.
Era cuprins de o bucurie greu de descris. Semana cu Sfîntul Apostol Pavel pe drumul Damascului.
Dupa ce am sfintit apa în ibric, am turnat-o peste crestetul lui, rostind solemn formula dogmatica: „Se boteaza robul lui Dumnezeu Nicolae. În numele Tatalui, Amin. Si al Fiului, Amin. Si al Sfîntului Duh, Amin.” Apoi am cîntat cu totii „Cîti în Hristos v-ati botezat, în Hristos v-ati si-mbracat. Aliluia”. Fata lui iradia de o lumina divina. Parea transfigurat. Ochii nostri erau înlacrimati.
Dupa eliberare, mirungerea a fost facuta la Schitul Darvari din Bucuresti.

ESTE POSIBILA REVENIREA LA MORALA SFINTILOR!

În zilele noastre observam, lucru mai grav ca întotdeauna, ca morala este într-o stare foarte decazuta, iar unii zic ca revenirea la morala adevarata nu mai este posibila. Dar Domnul ne spune sa revenim la morala Sfintilor în ciuda celor care spun ca este ireversibila aceasta revenire. Iata cum ne vorbeste Domnul:
Omul, în îndaratnicia si necredinta sa, a zis: „Nu este Dumnezeu! Nu este Supranaturalul!”
Prin aceasta l-a provocat pe Dumnezeu la dialog. Dumnezeu îi raspunde. Însa îi raspunde cu pace. A ridicat lespedea de pe mormînt cu 30 cm mai sus, lucru petrecut la Manastirea Neamt, în 26 mai 1986. Astfel a demonstrat pentru tine, omule, ca Supranaturalul, iata, e posibil.
Si mai raspunde la o întrebare. Morala s-a laicizat si calea spre morala pura este ireversibila, zice Ana Balasa, în articolul citat din revista „Magazin”.
Domnul îi raspunde: „Eu cinstesc si ramasitele pamîntesti ale celor ce Ma cinstesc pe Mine”. Si a scos la iveala, de sub lespedea de piatra, osemintele unui muritor pe care îl cinsteste Dumnezeu. Prin aceasta ne recomanda sa-i cinstim si noi pe cei ce îl cinstesc pe Dumnezeu. De aceea Dumnezeu a dat la iveala osemintele care erau de culoare galbena si raspîndeau un miros placut.
Voua va vorbeste, copiilor si tinerilor care ati fost condamnati la moarte spirituala; ca ati fost nascuti prin botez, dar erati sortiti mortii spirituale, pentru ca erati îndopati cu otrava ateista, materialista.
Voua va vorbeste, copiilor! Voua va vorbeste, tinerilor! Voua pe care v-a însufletit Domnul si v-ati jertfit pentru libertatea credintei, ca niste martiri, întoarceti-va la morala pura! La morala sfintilor! Nu mai ziceti: „Calea este ireversibila”.
Prea Fericitul Patriarh Teoctist, pe atunci Mitropolit al Moldovei, a asistat la darea la o parte a pietrei mormîntului si a sarutat osemintele, exclamînd: „Da, este un sfînt!” Întocmai! Si-a exprimat credinta ca este un sfînt iubit de Dumnezeu.
Nu se stia atunci ale cui sunt osemintele acelui muritor, dar astazi, prin darul Duhului Sfînt, se stie: ele sunt ale primului Mitropolit al Moldovei, Iosif Musat (anul 1393). Deci el este ierarhul Iosif „cel bun si drept”, cum îl numeste si îl descopera Duhul lui Dumnezeu.
Domnul Dumnezeu, prin acest ierarh, vorbeste pastorilor spirituali si tuturor pastoritilor: „Iesiti la înviere!”
Ne vorbesc stramosii. Sa le urmam credinta!

RUGACIUNEA DE CALITATE

Domnul ni se face descoperit în mod deosebit si prin rugaciunea de calitate. Acea rugaciune pe care o gasim practicata de catre personalitati ce au realizat prin practica rugaciunii isihaste, rugaciunea ridicata la calitatea ei: Sfîntul Grigorie Palama, Sfîntul Serafim de Sarov si altii mult cunoscuti în decursul secolelor.
Un exemplu deosebit îl reprezinta Sfîntul Cuviosul Vasile de la Poiana Marului, care, de curînd, pe data de 6 octombrie 2003, a fost canonizat de catre Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Dupa acestea, el s-a dovedit activ.
Savantii cercetatori, prin mare efort practic, prin studii, spun ca L-au descoperit pe Dumnezeu, dar aceasta este o cale lunga pentru cei învatati, care ne dau impresia ca Dumnezeu este un Dumnezeu numai pentru cei învatati si este inaccesibil pentru omul simplu. Lucrurile stau tocmai cu totul altfel. Dumnezeu este aproape si chiar foarte aproape; nu numai ca îl cautam noi, dar El e aproape de noi întotdeauna si zice: „Împaratia lui Dumnezeu este în inimile voastre”. Si este pentru tot omul, indiferent de pregatirea culturala. Ne cere însa o inima curata, curatita de zgura pacatului. Si în inima curata a oricarui individ, El vine prin harul sau, energie sfînta si îsi face lacas în inima acestuia: „Iata, Eu stau la usa si bat; de va auzi cineva glasul Meu si va deschide usa, voi intra la el si voi cina cu el si el cu Mine” (Apocalipsa 3, 20).
La data de 5-6 octombrie 2003 are loc la Manastirea Brazi – Panciu si la Manastirea Poiana Marului comemorarea Sfîntului Ierarh Mucenic Teodosie si a Sfîntului Cuvios Vasile (6 octombrie 2003). Realitatea citata în „Viata cultelor”, anul XI, octombrie 2003, Articolul l, sub titlul „Nevoia de sfinti la români”, se confirma în special cu Sfîntul Cuvios Vasile de la Poiana Marului.
Invitat de familii de crestini la sarbatoarea respectiva, nu m-am dus, dar a venit El la mine.
Sunt preocupat în mod special de rugaciunea inimii – isihasmul, cu blagoslovenia Î. P. S. Mitropolit Daniel, Mitropolit al Moldovei si Bucovinei, care mi-a tiparit cartea „Rugaciunea inimii pentru toti”, la Editura „Trinitas”.
Era în ziua cînd am adus editia a II-a a cartii, într-un numar de 3000 de exemplare si comandasem alte 4000 de exemplare. În ziua spre Sfîntul Andrei, noaptea, dupa ce îmi facusem rugaciunea miezonopticii si Utrenia, ma aflam treaz la programul meu obisnuit de rugaciune isihasta. A aparut chipul Sfîntului Cuvios Vasile de la Poiana Marului, recent canonizat. Era în uniforma de monah, avea camilafca pe cap, îmbracat cu vestminte preotesti de culoare stacojie-închis. Aparitia lui a fost de foarte scurta durata, iar vorbele pe care le-a zis în prezenta si auzul meu au fost foarte scurte si anume: „Iara si iara cu pace Domnului sa ne rugam”, atît a fost cuvîntul sau catre mine.
Ce am înteles din aceasta vedenie a Sfîntului Cuvios Vasile? Ca dupa ce a fost canonizat de catre Sfîntul Sinod al Bisericii si i s-a facut si un ritual de slujba cu ziua în care este sarbatorit, Sfîntul Cuvios este chemat sa ne ajute cu rugaciunile sale si iata el se face prezent. Si mi s-a descoperit mie în mod deosebit, pe cînd aveam o preocupare mai intensa cu propagarea rugaciunii inimii pentru toti, prin raspîndirea cartii în tara, în mod gratuit, în special în toate manastirile tarii, eram totodata la exercitiul practic al rugaciunii inimii, cînd mi s-a aratat.
„El a fost un traitor practic al isihasmului si un propagator al acestei practici prin scrierile, culegerile si traducerile din Sfintii Parinti, punînd accentul pe scrierile Sfintilor Parinti si pe Rugaciunea lui Iisus. Prin experienta vietii, era un practicant al isihasmului. Cuviosul Vasile învata ca rugaciunea lui Iisus este absolut necesara oricarui doritor de viata crestineasca aleasa, pentru ca prin aceasta rugaciune se poate cîstiga lucrarea mintii si a inimii curatita de zgura pacatului, de care depinde progresul duhovnicesc. Astfel, Cuviosul Vasile a stiut sa trezeasca interesul spiritual al calugarilor contemporani cu el, prin accesul pus pe scrierile Sfintilor Parinti si pe Rugaciunea lui Iisus. În aceasta calitate a continuat sa-i primeasca si pe mireni, care veneau dupa îndrumare si mîngîiere”. („Viata cultelor”, octombrie, 2003)
Iata ca marii duhovnici vin si dupa trecerea la cele vesnice, vin în viata noastra sa ne cerceteze si sa ne dea îndemnul ca si noi sa ne rugam cum s-au rugat si ei si ne-a spus asta prin cuvintele amintite mai sus: „Iara si iara cu pace Domnului sa ne rugam.”
Întelegem de la Sfîntul Cuvios Vasile sa ne rugam cu Rugaciunea inimii catre Domnul Iisus, cum se ruga el. Prin urmare, bucuria duhovnicului este si dupa trecerea la cele vesnice. Sfintii se bucura în ceruri cînd duhovnicii lucreaza cu multa rîvna în salvarea sufletelor, folosind mijloacele întelepte de înnoire sufleteasca.
Prin exemplul Sfîntului Cuvios Vasile, în cazul acesta, avem încredintarea ca sfintii sunt alaturi de noi, în Biserica luptatoare, iar încredintarea ne-a dat-o el. Mare mi-a fost bucuria cînd Sfîntul Cuvios Vasile vine sa ne spuna ca se bucura pentru ca si noi reluam „iara” Rugaciunea lui Iisus, ca si în vremea Sfintiei Sale.

CU CE SA ÎNCEPETI?

Da, v-ati pronuntat în Sobor ca e vremea sa reveniti la Evanghelia lui Hristos, exprimata în Predica de pe Munte, Fericirile. Cu ce sa începeti? Cei care sunteti cu raspundere în educatie, mai întîi sa dati jos afirmatiile principiale ale corifeilor ateisti. Manualele scolare si publicatiile trebuie sa înlocuiasca propaganda ateista. Purificarea morala trebuie sa fie un principiu esential în educatie, prin instrumentul de baza, manualul scolar.
Autoritatile în drept sa sprijine introducerea învatamîntului religios în scoala, la toate nivelele educatiei.
Sfintele lacasuri sa se bucure de toata cinstirea si întretinerea, iar cei care pîna acum le-ati vizitat ca pe niste edificii muzeistice, intrati acum în ele ca închinatori cu evlavia cuvenita, asa cum se cuvine lui Dumnezeu, care este prezent aici. E casa lui Dumnezeu si casa Lui este casa de închinare a tuturor.
E vremea sa va deprindeti si cu literatura religioasa, sa cunoasteti învatatura de credinta a Bisericii în care sunteti botezati si sa nu va lipseasca cartea de rugaciune. Toate acestea sa înceapa din Parlament, Presedintie, Guvern etc.
Contribuiti la introducerea moralei crestine, aceea dupa principiile evanghelice, a Predicii de pe Munte, si nu aceea de educatie civica, lumeasca, a lui Hitler, a lui Stalin, a lui Mao, care nu rezista pentru ca sunt poruncite de om. Însusi acela care le propovaduieste nu le respecta. Pe cînd aceea poruncita de Sus e categorica. Sa luam aminte ca Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pentru noi, oamenii, este Dumnezeul milei si al îndurarii, caci zice: „Mila voiesc, iar nu jertfa, caci n-am venit pentru cei drepti ci pentru cei pacatosi.” Asa ca tot pacatosul poate avea speranta mîntuirii. Domnul ne cheama pe toti si zice: „Veniti toti la mine, caci eu sunt blînd si smerit cu inima.” Deci cînd porunceste Domnul sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta, din tot cugetul si tot sufletul tau si pe aproapele tau ca pe tine însuti, pe tot omul, indiferent de rasa, clasa, religie, încît sa iubesti si pe vrajmasii tai. Domnul asteapta sa ne apropiem de el si sa pazim poruncile Lui, din Iubire fata de El. Daca nu facem voia lui Dumnezeu din Iubire s-o facem din spirit de dreptate, ca drept e sa cinstim si sa ascultam de Stapînul vietii noastre. Iar neascultarea de Dumnezeu este o nedreptate, cum neascultarea si nerespectarea parintilor este un pacat. Daca nici din Iubire si nici din dreptate nu respecti si nu asculti pe Domnul, respecta-l si asculta-l din frica, ca Dumnezeu pedepseste pacatul. De aceea, zice înteleptul biblic ca începutul întelepciunii este frica de Dumnezeu si atunci e valabil ce zice Domnul si în cartea Apocalipsa (14, 7): „Temeti-va de Dumnezeu, închinati-va lui Dumnezeu, dati slava lui Dumnezeu!!!”
Sfînta si valabila pentru tot omul si este spre binele lui: „Apropiati-va catre Domnul si sa va luminati si fetele voastre nu se vor rusina” (Psalmi 33, 5).