Iisus m-a privit cu o infioratoare seriozitate

– Convorbire duhovniceasca cu Maica Alexandra Georgescu –

 

– Cum poti ajunge sa primesti lumina lui Dumnezeu?
Maica Alexandra: Trebuie sa simti în suflet o mare dorinta de a comunica cu Dumnezeu, sufletul trebuie sa arda ca un foc de dragoste dumnezeiasca. Pentru aceasta, omul trebuie întîi sa-si curete sufletul de patimi, sa faca întîi pace cu Dumnezeu; ca sa ai pace în jur trebuie mai întîi sa faci pace cu Dumnezeu si ajungînd la pacea cu Dumnezeu sa nu urasti pe nimeni.
Ne închinam Tatalui, Fiului si Sfîntului Duh. Pe Tatal nu l-a vazut nimeni însa s-a auzit glasul lui, Duhul Sfînt s-a sfintit tot timpul iar Mîntuitorul a fost vazut si noi pe El îl stim, pe El îl iubim si cu El vrem sa comunicam. Dar desigur rugîndu-ne Mîntuitorului ne rugam si Tatalui si Duhului Sfînt; este o unitate absoluta în dumnezeire. Dar ca sa ajungem la aceasta desavîrsire sufleteasca trebuie sa ne luptam cu noi însine, sa ne curatim sufletul de toate patimile. Dumnezeu are îngeri buni, diavolul are îngeri rai si este o lupta între lumina lui Dumnezeu si întunericul Satanei. Sufletul omului este o arena în care se lupta si fiecare îsi aduce ai lui. Dumnezeu a lasat omului libera vointa însa e cam slaba vointa noastra ca mai repede ne plecam spre rau decît spre bine dar luptîndu-ne cu noi, alungam pe îngerii Satanei: ura, mînia, zavistia, deznadejdea, gelozia, necredinta, lacomia si curvia. Acesti îngeri rai, în anumite împrejurari ale vietii, fara ca noi sa ne dam seama, intra cîte unul în sufletul nostru, astfel încît un pacat devine o obisnuinta, nu ti se pare ca ar fi prea rau pacatul respectiv. Ale lui Dunezeu sunt: credinta, nadejdea, dragostea, toate faptele bune, blîndetea, smerenia.
Daca Dumnezeu le sta celor mîndri împotriva, sa socotim cîta smerenie trebuie sa fi avut Maica Domnului daca Dumnezeu însusi a stat cu dînsa atîta timp. Maica Domnului a fost persoana care s-a oferit sa ajute la procesul de mîntuire al Tatalui ceresc, si-a oferit persoana ei în cea mai desavîrsita credinta în Dumnezeu. Noi o avem pe ea ca pilda; în toate faptele ei nu gasesti decît smerenie, blîndete, dragoste.
În viata noastra de multe ori avem necazuri si atunci alergam la rugaciune, cîteodata este dorinta de a vorbi cu Dumnezeu. În rugaciune eu prefer urmatoarea formula: „Iisuse, Dumnezeul inimii mele, vino si te uneste cu mine în veci". Cînd spun aceasta simt o pace. Am cautat sa curatesc aria sufletului de orice patimi. Orice fac, fac ca pentru Domnul. Cînd faceam ascultare la bucatarie ziceam ca vin copiii lui Iisus sa le dau de mîncare.
– Povestiti-ne cum ati primit sau cum primiti lumina în timpul rugaciunii?
Maica Alexandra: Pîna nu faci pace cu Dumnezeu si cu toti oamenii nu poti ajunge la rezultate deosebite. În inima mea simt o caldura, o bucurie duhovniceasca. Pace cu Dumnezeu înseamna sa nu faci pacate. Pacate marunte mai face omul, caci nu se poate ca omul, cu gîndul, cu mintea, sa nu greseasca; dar sa nu faci rau nici unui semen. În suflet arde un foc. Eu am stat 7 ani în pribegie si cînd veneam de la biserica, aflata la 7 kilometri, ma rugam tot timpul pe drum, faceam toata pravila în gînd. Bucuria sufletului e cînd vede ca nu s-a certat cu Dumnezeu, cînd a facut voia Domnului. Cînd încerci sa lucrezi poruncile Domnului poti ajunge sa faci minuni, cum s-a întîmplat cu multi calugari.
– Cum l-ati vazut pe Iisus Hristos?
Maica Alexandra: L-am vazut de mai multe ori. La Dragomina, în vis, l-am vazut îmbracat în hainele de Înviere, albe, nu era mînios însa era de o înfioratoare seriozitate. În icoane nu este ca în realitate, te înfiora seriozitatea cu care te privea. Ma asteptam sa spuna o predica extraordinara, l-am invitat sa stea cîteva clipe pe scaun si cînd am vazut ca vrea sa plece L-am întrebat: „ Doamne, ce sfat îmi dai?” Mîntuitorul mi-a spus clar: „Tine-te de Evanghelie!” Si a plecat. Noi nu suntem asa cum ar trebui sa fim în viata aceasta desi ne straduim sa facem numai binele. Dar El, ca judecator care Stie perspectiva noastra de a cadea în iad, ne priveste cu o înfioratoare seriozitate.
Prima întîlnire cu Mîntuitorul a fost la Alexandria. Acolo ma duceam la biserica Sfîntul Alexandru. Era înainte de a merge la manastire dar deja mi se aprinsese sufletul de dragoste pentru Hristos. Cînd a scos preotul Sfînta Evanghelie la slujba, deasupra Evangheliei L-am vazut pe Hristos.
Alta data, tot la biserica Sfîntul Alexandru, am vazut-o, cu duhul, pe Maica Domnului, deasupra catapetesmei si dupa ce s-a terminat slujba, Maica Domnului s-a dat jos de pe catapeteasma si a îngenunchiat si a început sa se roage.
Alta data am visat o icoana a Maicii Domnului plîngînd. Era pe cînd eu voiam sa ma duc la manastire dar familianu ma lasa fiindca eram singura fata la parinti. În vis l-am vazut si pe sfîntul Alexandru (la biserica sa) si i-am spus ca vreau sa ma duc la manastire iar el m-a binecuvîntat. Pe sfîntul Alexandru îl am ca ajutator permanent, patronul meu.
Cît am stat în padure singura m-am rugat la bunul Dumnezeu sa nu vie nici un duh rau sa ma sperie si nici un înger luminos sa ma faca sa ma mîndresc: „sa nu-mi arati nimic, Doamne, ca tu stii ca eu sunt slaba”, (cînd eram în padure vedem doar scînteioare în fata mea cînd ma rugam). De aceea nu m-am temut niciodata, în zi sau noapte, ca întodeauna i-am avut pe Maica Domnului si pe Mîntuitorul cu mine. Au mai venit maici la mine sa-mi ceara sa locuim împreuna dar le-am zis: „Daca stau cu dumneata înseamna ca am nadajde în fratia ta ori eu am nadejde în Dumnezeu!”
Am vazut-o si pe Maica Domnului într-o asemenea slava ca am crezut ca rasare soarele si am zis: „Vai, ce frumos rasare soarele!” dar era Maica Domnului. Si avea o lumina mai mare decît a soarelui. S-a uitat de acolo de sus la mine si mi-a zis ca s-a apropiat sfîrsitul lumii. La fel mi-a spus si Mîntuitorul cînd l-am visat pe pamînt ca om. Eram copil si tot ceea ce vedeam credeam. Am avut inspirata credinta în Tatal, Fiul si Sfîntul Duh de la familie.
Mama, tata, bunicii erau binecredinciosi si nici nu m-am gîndit ca Satana ar putea lua chipul Mîntuitorului. În chip de înger pot sa vina diavolii însa în chipul Maicii Domnului nu, ca nu-i lasa Maica Domnului, e prea mare. Am învatat de la bunicii mei ca orice as face, întîi sa-mi fac cruce. În Valahia este o credinta bine întemeiata.
– Ce trebuie sa tacem pentru mîntuirea noastra?
Maica Alexandra: Pace. Mîntuitorul cînd s-a aratat dupa Înviere a spus ucenicilor: „Pace voua!” Sa cautati pacea cu Dumnezeu si cu semenii, sa nu faceti rau la nimeni. Ca sa poti sa ajungi la dorinta de a comunica cu Dumnezeu trebuie sa ai pace, sa nu te razboiesti cu nimeni si atunci vine si dorinta de a te departa de oameni si de a ramîne numai cu Dumnezeu.
Ca sa scoti relele din tine trebuie sa te lupti cu tine însuti, prin vointa, sa voiesti sa te lupti cu tine ca sa îndepartezi pe îngerii Satanei. Poti cere ajutorul lui Dumnezeu iar în rugaciune ajuta mult zilele de post. Noi postim luni, miercuri si vineri, miercuri pentru ca s-a tinut sfatul cel viclean asupra Mîntuitorului, vineri pentru ca s-a împlinit sfatul si au ucis pe Domnul iar lunea pentru prisosul cerut de Mîntuitorul cînd a spus apostolilor: „Daca nu prisoseste dreptatea voastra mai mult decît a fariseilor nu puteti intra în Împaratia lui Dumnezeu''. Carne în general nu se prea manînca în manastiri dar în general despre post nu se vorbeste. Postul este foarte bun pentru cine poate sa posteasca. Însa toate lucrurile se fac cu dreapta socoteala si cu antrenament. Toate cu antrenament: si postul si rugaciunea si închinaciunea, si toate cu staruinta.
– Cum vedeti viitorul neamului nostru?
Maica Alexandra: Eu traiesc foarte absesnt de lume, am facut un zid între mine si lume. Iubesc poporul romîn si doresc foarte mult si ma rog la bunul Dumnezeu pentru prosperitatea romînilor însa ca sa lucrez activ n-am cum. Biserica ortodoxa nu conlucreaza separat de conducerea statului si noi ne rugam ca bunul Dumnezeu sa ajute conducerea actuala a statului.
– Cum se uneste mintea cu inima?
Maica Alexandra: Pîna cînd n-ai liniste, pace, nu se uneste mintea cu inima. Eu am plecat din tinerete cu Iisus în inima. Odata, cînd am plecat de la o manastire sa ajung acasa si am pierdut cursa iar urmatoarea cursa era doar a doua zi, ramasesem singura si straina la marginea drumului. Dar Dumnezeu nu m-a parasit si o familie de oameni saraci dar credinciosi m-au luat la ei acasa peste noapte. Eu am avut întotdeauna încredere si niciodata nu m-a lasat desi am avut parte de ispite amarnice. Totul ti se va plati dincolo, de aceea sa zici: „Doamne, daca trebuie sa sufar aici, ajuta-ma si fie voia ta”. Pe cînd eram pustnica în padure, niste oameni au pîrît la militie ca este o maica în deal si au si mintit ca eram în legatura cu „Sfîntul Ioan de la Vladimiresti”. Nu stiu daca era sfînt, ca pîna la dreapta judecata noi nu osîndim, nici nu ne mîndrim, urmam calea de mijloc a lui Dumnezeu. Nu ne mîndrim cînd ne lauda oamenii. Deci nici cînd a strigat militia dupa noi nu ne-am smintit. Si am rugat pe Dumnezeu sa-i ierte ca m-au pîrît.
– Cum trebuie sa fie mintea unui credincios?
Maica Alexandra: Mintea sa fie îndragostita de Iisus; sa vezi ce a spus El si sa cauti sa-I placi Lui cît mai mult si atunci simti bucuria duhovniceasca. Numai biruindu-te pe tine însuti, poti sa îi iubesti pe vrajmasii tai, sa-i binecuvintezi pe cei ce te blesteama, sa faci bine la cei ce-ti fac rau. Este o lupta si pentru aceasta trebuie timp si trebuie sa tot citesti ca sa stii ce-a poruncit si ce-a spus Mîntuitorul. Omul trebuie sa fie mai întîi documentat, sa stie, sa aiba o orientare.
– Ce este sufletul?
Maica Alexandra: Sufletul este biserica unde se cînta lui Dumnezeu si în ea trebuie sa arda mereu o candela: inima. Asa îmi explic de ce în toate împrejurarile vietii Mîntuitorul si Maica Domnului m-au ajutat vizibil.
– Ce legatura este între frica si iubirea de Dumnezeu?
Maica Alexandra: Frica de Dumnezeu are omul care nu prea împlineste poruncile; cel care-l iubeste pe Dumnezeu nu se mai teme de El.
– Cum sa întelegem rugaciunea în fata unei icoane?
Maica Alexandra: Icoana nu nu este un idol. Icoana este ca si cum ai avea dumneata fotografia mamei, a tatalui, a fiului sau a altcuiva din familie pe care îl iubesti. Noi ne uitam la icoane ca la Dumnezeu si ca la prietenii nostrii, sfintii; îi cinstim. Cum ne uitam la fotografia tatalui asa ne uitam la fotografia Mîntuitorului. Sunt si icoane facatoare de minuni dar acest lucru este dupa cum crede fiecare, ca nu toti au acelasi nivel de întelegere si aceeasi credinta.
– Ce traitori ati cunoscut?
Maica Alexandra: Am cunoscut la schitul Magura o maica, Minodora, venita de la Nistru, care împlinea poruncile Mîntuitorului: era saraca, n-avea mai nimic în casa, oricine venea sa-i ceara ceva ea îi dadea chiar ultima bucatica, facea privegheri, rugaciuni, posturi, nu judeca pe nimeni. La Manastirea Jepca, unde s-a calugarit Maica Minodora erau 700 de maici. Una din ele nu vorbea cu nimeni. Odata s-a rupt lantul ciuturii de la fîntîna si cînd a mers sa ia apa, o alta maica i-a spus sa nu sa duca deoarece s-a rupt lantul. Ee a tacut si a mers înainte si dupa un timp apare cu galeata plina. Cealalta maica fuge sa vada ce s-a întîmplat si vede apa ridicata pîna sus si începuse sa scada usor spre nivelul ei obisnuit. Maica Minodora a avut o viata duhovniceasca caci a avut multe exemple la manastire.
– Ce sfaturi duhovnicesti dati mirenilor?
Maica Alexandra: Dumnezeu priveste cu dragoste catre familia care se roaga si posteste împreuna. Postul însotit cu rugaciunea ajunge foarte repede la Dumnezeu. Fiecare însa dupa puterea lui de întelegere. La cei care stim ca nu prea pot sa posteasca nu le zic sa posteasca decît putin. Însa, în general, le spun sa-si tina demnitatea familiei, sa-si creasca copiii în frica lui Dumnezeu, ca la dreapta judecata vor raspunde daca au crescut niste copii în lume si nu le-a aratat lumina lui Dumnezeu; nu e suficent sa le dai haine si mîncare, trebuie sa-i înveti ca cine nu se teme de Dumnezeu nu se rusineaza nici de oameni.
Sfatul este sa cresti copiii în frica de Dumnezeu, sa le arati pe Dumnezeu ca pe o persoana vie si prezenta, nu ca o poveste; sa-i înveti sa-L iubeasca. Sa faceti rugaciuni si sa le spui: „Ia sa vedem astazi ce fapta buna facem: ajutam un batrîn sau vizitam un bolnav la spital...” Deci sa antrenezi copilasii la fapte bune si sa le arati ca sunt si fapte rele de care trebuie sa se fereasca si sa nu le faca. Iar seara facem proces de constiinta. Cînd am gasit pacea sufleteasca atunci zîmbim la toata lumea, nu pîrîm pe nimeni iar daca cineva ne greseste îi trecem cu vederea.
Înaintea lui Dumnezeu, la dreapta judecata, feciorelnicii vor fi primii iar a doua ceata vor fi cei casatoriti care nu si-au întinat casatoria, care au fost cinstiti. Nu trebuie sa fim toti calugari, important este sa-L iubim pe Dumnezeu.

Manastirea Dragomirna,

1990