Episcopul este Capul unei comunitati sau al unui Trup, el a fost sfintit ca sa cârmuiasca. Prin urmare, demnitatea arhiereasca este cea mai înalta din Biserica. Aceasta demnitate sau treapta exista prin voia lui Hristos, Întemeitorul Bisericii. Menirea episcopului este de a învata, de a propovadui si de a-si conduce credinciosii în actul de cult – Sfânta Euharistie. (Prin urmare, „preotul paroh” este doar un trimis al episcopului într-o Biserica anume din cadrul jurisdictiei sale. Preotul slujeste în numele episcopului, dar nu îl înlocuieste pe acesta). Episcopul îl închipuie pe Hristos în calitatea sa de Cap al turmei: el este „icoana Domnului”, semnul vizibil al prezentei reale a lui Hristos în Biserica. Prin urmare, asa cum a spus Sf. Ignatie al Antiohiei, unde este episcopul, acolo este si Biserica si fara acesta nu mai putem vorbi de Biserica.
Acest lucru înseamna ca treapta arhiereasca este o demnitate dumnezeiasca. Existenta acelei trepte sau a oricarei alte trepte (demnitate sacerdotala) nu se datoreaza aprobarii credinciosilor. Ea a fost instituita de catre Hristos si are autoritatea cârmuirii. Chiar daca Biserica ortodoxa îngaduie într-o oarecare masura, partciparea laicilor în conducerea Bisericii, aceasta conducere nu se întemeiaza pe oameni. Ortodoxia nu este un organ „democratic” ci unul „ierarhic”. În limbaj teologic, forma ei de conducere este „episcopatul monarhic”. De exemplu, daca Dioceza Ortodoxa Sirian-Antiohiana din America are un „consiliu de conducere”, acesta nu este asociat în mod indispensabil cu Mitropolitul ci el exista doar prin bunavointa ierarhului. El poate dizolva consiliul cu un singur cuvânt.
Desigur, autoritatea episcopului nu este absoluta. Ea opereaza doar în cadrul Bisericii si atunci când slujeste menirii treptei sale. Episcopul se supune dogmelor, normelor morale si canonice ale Bisericii. Daca le încalca pe acestea, poate fi acuzat de catre enoriasii sai si depus de un sinod alcatuit din membri egali în demnitate. Nici un episcop nu poate obliga pe membrii Bisericii careia îi apartine sa creada în ceva ce nu face parte din învatatura bisericeasca universala; nici nu poate lipsi pe vreunul din credinciosii sai de drepturile sale fara o cauza dreapta; iar episcopul nu poate acorda privilegii nimanui pentru nimic în lume, pentru lucrurile care nu au temei în traditia dogmatica sau canonica. Este adevarat ca în împrejurari deosebite, episcopul poate interpreta „dreptul canonic” cu mai multa larghete si îl poate pune în aplicare mai îngaduitor, dar nu îl poate încalca. „Dispensa” episcopului nu înseamna nesocotirea canoanelor ci o abordare a lor cu „iconomie”. Exista situatii în care episcopul nu poate sa faca nici macar acest lucru, de exemplu nu poate da o „dispensa” unui eterodox pentru ca acesta sa primeasca o Taina a Bisericii. Sfintele Taine sunt doar pentru cei din Biserica.
Mai mult, episcopul nu este „infailibil” – nici toti episcopii luati împreuna nu sunt „infailibili”, nici Patriarhul (episcopul cu cel mai mare titlu) si nici toti Patriarhii. Singurul lucru „infailibil” este învatatura Bisericii, credinta Bisericii, Adevarul, asa cum sunt ele pastrate în Sfânta Scriptura, în Sinoadele Ecumenice, în învataturile unanime ale Parintilor. „Infailibilitatea” nu tine de om ci de Duhul Sfânt care se salasluieste în Biserica, calauzind-o catre tot Adevarul (Ioan XV, 26). Prin urmare, daca episcopul învata ceea ce i-a fost dat sa învete si propovaduieste ceea ce îi este îngaduit sa propovaduiasca, adica credinta Bisericii, el nu poate fi contrazis pentru ca în aceasta ipostaza el este reprezentantul Traditiei crestine universale. Orice neascultare a unui „episcop bun” este pacat si poate duce imediat la excomunicare, excludere imediata din Biserica.
Din tot ceea ce s-a spus, ar trebui sa întelegem ca este falsa si daunatoare tendinta contemporana a unor ortodocsi de a transforma Biserica într-o „institutie democratica” pentru ca aceasta compara Sfânta Biserica cu o institutie politica si îl reduce pe episcop la ceva ce seamana unui presedinte. Dar în democratie, presedintele si rangul sau exista ca urmare a unei structuri omenesti, pe când în ortodoxie demnitatea arhiereasca exista prin voia lui Dumnezeu. Estre adevarat ca în ortodoxie enoriasii au un cuvânt de spus în privinta celui care îi vor conduce dar aceasta nu denota „votul democratic” ci „unitatea Bisericii”. Si, repetam, episcopul are „puterea” de a conduce pentru ca Duhul Sfânt i-a conferit harisma (darul duhovnicesc) „puterii”. Biserica ortodoxa este un organism ierarhic, episcopul este cel mai înalt membru al Bisericii sale – el este capul Bisericii sale, omul care slujeste lui Dumnezeu în numele Bisericii si Bisericii în numele lui Dumnezeu. El este „icoana Domnului, Iisus”.

Traducere de Virgil Baidoc