Acum, trebuie sa mai va spun un lucru... Noi am pierdut frontul la cotul Donului. Acolo au cazut 32 de divizii, între care a murit si tata.
Tradarea acolo a fost, nu din partea celor mici ci din partea celor mari. Cei patru generali, Maniu, Bratienii si Regele Mihai, au comandat înaintarea trupelor catre rusi. Dincolo rusii primisera, concomitent, ordin de retragere.
Acolo a iesit deci un macel teribil, românii au fost încercuiti, 32 de divizii, si distrusi pîna la ultimul om.
Acolo s-a nenorocit armata româna.
În ceea ce ma priveste eu m-am întors acasa, în satul Tatarasi. Într-o zi am vazut cum, pe ulita, prin fata casei mele, trec vreo 2000 de prizonieri români paziti de vreo 10 garnizoane rusesti. Treceau din Padurea lui Sturdza, de la Codrii Pascanilor, prin Tatarusi, spre Falticeni, unde erau îmbarcati în trenuri.
Ma uitam deci cum treceau prizonierii români – mai mult de jumatate intrasera deja în sat. În fata casei mele era un mar paduret si, dupa ce fusesera poate saptamîni întregi nemîncati, unul dintre prizonieri, descult, s-a repezit sa ia un mar sa-l manînce. În urmatoarea secunda am si auzit rapaitul mitralierei si l-am vazut mort pe românul nostru.
Eu, cum fusesem învatat, instruit, cu spiritul acesta împotriva bolsevismului si comunismului, cum eram deci împotriva rusilor, m-am enervat cumplit si ma gîndeam în sinea mea: “Uite mai cum l-au împuscat pe român în tara lui...”
Si atunci am luat fluierul, am dat drumul la doua oi – singurele care le mai aveam – sa pasca si am pornit din coada flancului cîntînd la fluier si spunînd, în loc de versuri: “Vai de capul vostru! Prostilor! Va lasati dusi la moarte ca animalele!” Mai cîntam ce mai cîntam si iar le spuneam: “Puneti mîna pe ei! Pîna ajung în capatul flancului sa puneti mîna pe ei!”
Si tot asa, cîntînd si spunîndu-le sa puna mîna pe ei, sa nu se lase chinuiti, ca mai bine mor în tara lor decît sa fie chinuiti la rusi, am ajuns în capatul flancului.
Le spusesem: “Cînd voi suiera odata tare sa puneti mîna pe ei!” si, cînd am ajuns în fata, vazînd ca ei ma înteleg, ca se pregatesc, au pus paznicii la pamînt, i-au legat si i-au împuscat.
Erau sa ma omoare pe mine acum, ca vroiau toti sa ma sarute si sa-mi multumeasca de faptul ca i-am eliberat, ca sînt gata sa se duca la familie, la copii.
Apoi au facut un careu, într-o gradina, si au început românii nostrii cum sa ajunga fiecare acasa. Au hotarît într-un final sa-si ia fiecare haine de pe la tarani si cîte o unelta agricola în spate si sa plece asa, pe jos, spre case.
Mie mi-au spus: “Frate, ne-ai salvat de rusi asa ca vrem sa te salvam acum si noi pe tine. Daca se aude ce s-a întîmplat aici te va jupui Stalin de viu. Dispari cît poti de repede, dispari fara urma!”
Eu am realizat ca au dreptate, m-am dus acasa si i-am spus mamei ca plec la cules alune si, cînd m-a întrebat cînd ma întorc i-am raspuns ca pe seara.
Apoi am plecat, erau vreo 6 kilometri pîna la tren, si, cu trenul de marfa, cocotat pe vagoane, am ajuns în Bucuresti.
Odata ajuns în capitala m-am angajat ca ucenic de pravalie la jidani, ajungînd sa cunosc pe dinafara tot viclesugul si tot planul lor.
Dupa vreun an m-am întors acasa si, la marginea satului, am întrebat pe un localnic daca stie cum dau de fiul lui Petrinca.
Ãla mi-a raspuns: “Am auzit de el, e în viata dar nu-i în localitate. E ala cu prizonierii, cel ce a salvat prizonierii...” Eu m-am facut ca nu stiu nimic: “Cine?” “E, unu’ care a salvat prizonieri. Ai lui spun ca-i mort, are si cruce în cimitir!”
Mama, a doua zi dupa plecarea mea, a fost batuta si interogata ca sa spuna unde ma ascund. Pe semne ca a crezut ca-s mort si mi-a facut cruce în cimitir.
E, povestea asta s-a repetat vreme de patru ani. Apoi, cînd am simtit ca nu ma mai cauta, am revenit printre cei vii, acasa.
Ceva mai tîrziu a venit o perioada în care fii de chiabur nu mai aveau voie sa învete carte, sa nu aiba mai mult de patru clase.
Eu am fost atunci în audienta la Dej si i-am spus: “Uite, asta sînt si vreau sa fiu si eu un om de folos!” El, care nu era un om asa de rau, mi-a zis: “Eu nu pot schimba legea pentru un om dar, pentru ca ai venit la mine si ai fost sincer uite, spune-mi ce meserie îti place. Noi avem nevoie de brate tinere, pentru a reconstrui tara. Ti-ai dori sa muncesti în constructii?” Eu am acceptat imediat: “Cum sa nu, oricînd!”
M-a trimis la Cernavoda, sa fac scoala profesionala. Cum întîmplarea aceasta avea loc la vreo doua luni dupa ce a început scoala, aproape de Craciun, cei de acolo, din Scoala, se uitau cam ciudat la mine, ziceau ca sînt “omul lui Dej”.
Astfel am terminat scoala profesionala, timp de doi ani si, prin alte studii, am devenit inginer constructor. Eu, “omul lui Dej”.
Am lucrat pe santiere cam doi ani si apoi am intrat în manastire.
Cînd a venit timpul sa plec în armata au început si problemele. Odata, în fata soldatilor, am vorbit despre Dumnezeu, alta data, tot în armata, am mai facut eu unele consideratiuni religioase.
Si uite asa, mi s-a întocmit dosar ca fac propaganda religioasa, au cotrobait si au aflat si ceea ce facusem în trecut si m-au condamnat la 15 ani de închisoare.
Din 15 ani de condamnare am facut vreo 5 ani si m-am liberat.
Cînd am revenit în manastire am dat de alta belea. Se daduse un decret prin care se cerea ca toti calugarii de pîna la 50 de ani sa fie dati afara din manastire. Din cauza asta majoritatea manastirilor si schiturilor au fost desfiintate si transformate în fel de fel de unitati.
M-am opus atunci din nou si iar m-au arestat. am primit 2 ani de temnita din care am executat numai un an si, dupa ce am iesit din cea de a doua închisoare, am plecat ca preot în Ardeal.
Episcopul de atunci, Prea Sfintitul Teofil Herineanu al Clujului, pe care-l cunoscusem înca de pe cînd era Episcop al Husului, m-a primit si m-a pus preot paroh.
Acolo, într-o parohie din Ardeal, am stat timp de 30 de ani.
Multe case si biserici am mai construit atunci, cam fara acte si fara forme. Episcopul stia ca ma descurc si îmi dadea mîna libera.
Apoi m-am întors în Moldova, la Sfînta Manastire Varatec, fiind chemat de fosta stareta, maica Nazaria.
Casa asta, în care locuiesc aici, mi-am facut-o singur, este propietatea mea, si doresc ca, dupa moartea mea, sa ramîna manastirii.
Dar nu ma las nici acum, la batrînete, desi am ajuns bolnav, am avut un infarct, am diabet si hepatita...

Tin minte ca Episcopul Teofil îmi trimitea la parohia unde eram preoti proaspat hirotonisiti ca sa steie la mine, o saptamîna sau doua, pentru a-i învata eu sa predice pe de rost.
Unii poate s-ar gîndi, atingînd aceasta problema, la ce studii am.
În afara studiilor pe care le-am mentionat deja am mai urmat Seminarul Teologic la Cluj, apoi cursuri de îndrumare misionara la Sibiu si Bucuresti, si am mai urmat alte doua cursuri de perfectionare în îndrumarea misionara în Elvetia.
În Elvetia eram vreo 400 de studenti – ortodocsi, catolici, reformati, sectanti – cu doar vreo 16 studenti români. Traducatorul nostru, Profesorul Onisim Moraru, ne îndruma si cu ajutorul lui am reusit sa fiu singurul student român atunci care a primit nota 10 la cursurile acelea.

În Ardeal, ca paroh, daca nu cunosti Biblia nu ai ce cauta acolo. Vine lumea si te scoate din sat, te zboara... Asta pentru ca sectantii vin si te cuprind, te înconjoara.
Degeaba vii si îi spui tu unui sectant din Pateric. El nu crede si tu nu ai cum sa-i spui daca el nu crede! Si atunci e foarte important este sa ai ca baza Biblia.
Eu am întors cam vreo 25 de rataciti la ortodoxie. Si unu daca aduci la drumul cel bun este o minune, barem 25... Fiindca ei sînt morti, tu îi învii din morti atunci cînd îi readuci la ortodoxie.
Tin minte ca, odata, eram la o parohie din Bistrita Nasaud, Lesu îi zicea. Acolo erau foarte multi sectanti si au auzit ei de undeva ca am tinut predica împotriva lor. Cînd am terminat slujba am pornit spre parohia mea, spre Piatra Fîntînele, de unde eram. Dar s-a facut seara pe drum, si ajunsesem cam la capatul satului.
Cînd am ajuns, obosit de mers, acasa, ma gîndeam sa ma odihnesc. Mi-am dat însa seama ca nu aveam cum ma odihnii caci casa era plina de sectanti.
Unii mai înfierbîntati, altii mai iscoditori – sa puna întrebari si sa ma doboare, altii ascultatori si curiosi cum voi raspunde eu împotriva acelora ce venisera acolo... Cînd ajung, zic: “Vai Doamne! Numai asta nu-mi mai trebuia acum...”
Vad lînga mine doi frati, cu Biblia în mîna. Ma uit la dînsii atent si-mi zic: “Ãstia nu-s crestini!” Le zic atunci: ”Bai, nu v-am vazut la Biserica azi!”
În sinea mea stiam ca nici nu aveam cum sa-i vad, la cîta lume era în Biserica. Ei, sa se disculpe: “Pai am avut de lucru, eu am facut un plug...” Atunci i-am încoltit eu: “Aaa, deci lucrati azi, duminica! Sînteti jidani cumva? Sînteti taiati împrejur ori vreti sa va tai eu, în seara asta?” Ei: “Nu, ca stiti...” “Hai, ca va tai eu în seara asta! Sînteti crestini ori jidani? Ca de sînteti jidani si lucrati duminica va tai eu imediat împrejur!”Ma uit la gazda si îi spun: “Ia adu nana un foarfece, ca nu merge cu forficelul la astia... Nu vezi cît sînt de mari?!”
Atunci ei s-au speriat si au deschis Biblia lor, sa-mi citeasca din ea. Le-am zis: “Ia dati Biblia aia încoace! Da-o mai încoace!”
Am luat-o, am pus-o pe dulap: “S-o lasam acolo deocamdata! Întîi sa-mi spuneti amîndoi cum va cheama!” Pe unul îl chema Ion, pe alalat Emil.
Îi întreb: “Ba, cînd ati primit voi numele asta?” “De mici!” “Bun, dar ce v-au facut cînd v-au pus numele asta? V-au taiat împrejur cumva? Ce v-au facut?” Ei s-au codit oleaca dar tot au raspuns: “Ne-au botezat!”
I-am întrebat: “Si acum la ce religie sînteti?” “Pai, sîntem de ziua a 7-a...” “Si, daca ati trecut la adventisti, cum va cheama acum? Ca atunci cînd te botezi trebuie sa-ti schimbi si numele. Cum va cheama? Uite, tie sa-ti puna numele Scaraotchi si tie Sarsaila! E frumos, un nume dupa credinta!” Ei se tot codeau... Le zic apoi: “Ia ascultati, cîti de-ai vostrii au murit aparînd aceasta Scriptura? De-ai mei îti arat pe calendar si îs de 100 000 de ori mai multi decît scrie în calendar! Au murit aparînd aceasta Sfînta Scriptura de care voi acum va bateti joc. De-ai vostri cîti au murit aparînd aceasta Sfînta Scriptura?”
L-am luat pe unul de-o parte: “Ia zi, tu ai ceva scoala, ai învatat ceva la viata ta?” “Da, am 6 clase!” “Ooo, esti destept bai cu 6 clase...” M-am dus la celalalt: “Tu?” “Eu am 7!” “Ooo, si mai destept! Atunci ia spuneti-mi voi daca ati auzit cine a fost Stefan cel Mare...” “Stefan cel Mare a fost domnitorul Moldovei!” “Bravo bai, sînteti baieti destepti!” “Asa, atunci ia spuneti-mi, scrie undeva în Biblie: “Sa ascultati pe mai marii vostri care l-au preaslavit pe Dumnezeu si pîna la sfîrsit sa le urmati credinta?” “Da, scrie! Nu stim unde, dar scrie!” “Deci scrie... Atunci spuneti-mi si mie, Stefan cel Mare oare o fi fost placut lui Dumnezeu?” “Da, a fost!” “Deci i-a placut lui Dumnezeu. Înseamna ca a avut o credinta dreapta...” “Da, a avut!” “Si daca a avut o credinta dreapta, spuneti-mi si mie, Stefan cel Mare a fost catolic, adventist sau ortodox? Cam ce-a fost el, dupa voi. A fost crestin ortodox, catolic, reformat sau ce?” “Pai ortodox!” “Pai, si daca a fost ortodox, vedeti de ce îmi vine sa va iau si sa va dau cu capul de ziduri? Voi acum cui urmati? Spuneti ma... Cui urmati voi acum?” “Pai... lui Domnul Iisus!” “Bai frate, pai de Domnul Iisus vorbesc eu aici? Eu vorbesc de înaintasii nostri!”
Taceau. “Recunoasteti ca sînteti rataciti? Recunoasteti ca sînteti cuprinsi de dracu? Fa cruce ma, sa iasa dracu din tine! Fa, mai, cruce, ca sa iasa dracu din tine! Intrati si voi astfel în rîndul nostru si al urmasilor lui Stefan cel Mare!”Si au plecat cu coada între picioare.
Gazda se speriase, i-am spus: “Lasa mai, e în casa ta dar la mine au venit, pentru mine!” Ei mi-au zis: “Nu uita ca esti în satul nostru...” Am iesit imediat dupa ei: “Si ce daca-s în satul vostru, daca va dau una mirositi a mort toata viata!”
Si uite asa i-am dat de acolo, ca multi erau înclinati sa se duca la sectanti si a mers vorba în sat, i-am luminat.
Deci vedeti ca, în Ardeal, trebuie sa fii cu Biblia alaturi, imediat sa cauti argumentul din Biblie. Orice altceva acolo nu are folos, doar cu Biblia reusesti peste tot. Dar trebuie sa fii foarte ambitios si foarte prudent caci sînt oameni care cauta sa te convinga, sa te încuie. Am vazut multi preoti încuiati de sectanti din cauza cu nu le-au raspuns imediat, repede.
Trebuie deci sa-i iei repede, sa-i arunci. În Ardeal asa trebuie sa faci. Caci ei nu ca nu ar avea ce spune ci nu mai au cînd... Eu asa am reusit!
Odata, dupa evenimentul pe care vi l-am povestit, m-am dus la o înmormîntare, în sat acolo. Era lumea de pe lume caci stiau ca vine si “calugarul din Piatra Fîntînele”. Erau si sectanti veniti asa, din curiozitate.
Atunci, în afara Predicii despre Viata si Moarte, am vorbit si despre sectanti: “Dragii mei, toata lumea se întreaba care credinta este mai buna. Sînt tot felul de religii: reformati, catolici, orotdocsi... Dupa mine singura religie adevarata este aceea în care Dumnezeu lucreaza si face minuni. În ortodoxie Dumnezeu lucreaza. Poate mai sînt si ortodocsi ce nu-si fac datoria dar asta-i altceva. Însa Adevarul este acolo unde lucreaza Dumnezeu. Unde se fac minuni acolo este religia cea adevarata fiindca, de n-ar fi adevarata, n-ar face Dumnezeu minuni!
Uite, Sfîntul Antonie plecase odata din pustie în lume si, pe drum, a întîlnit un drac. Sfîntul Antonie l-a privit doar si a trecut mai departe. S-a dus la o biserica plina de oameni. Dar, pe cît era de plina de crestini pe atîta era si plina de diavoli.
A mai mers el ce a mai mers si a ajuns la o casa de adunare. Cînd a intrat a vazut ca înauntru nu-i nici un diavol. Dar, cînd sa iasa, vede pe acoperis un drac tolanit.
Sfîntul Antonie porneste mai departe si iar se întîlneste cu un diavol. Atunci Antonie îl opreste si-l întreaba: “Spune-mi si mie, de ce acolo unde era biserica erau atîtia diavoli si în casa aceea, unde nici cruce nu era, statea doar un drac deasupra usii?”
Dracul era tare ocupat, se grabea, asa ca i-a raspuns în fuga: “Uite de ce: La biserica erau toti ostasii lui Hristos, dusmani ai nostri, iar preotul era comandantul lor. Si, de cîte ori faceau cîte o cruce, de atîtea ori intra cîte un glonte în noi. Lucifer din cauza asta a trimis acolo atîta ostire... Iar la casa de adunare dracul statea tolanit caci el era paznicul, acolo erau prizonierii nostrii si dracul cela îi pazea sa nu fuga!”
Si eu le-am zis oamenilor: “Noi, crestinii ortodocsi, iata ca sîntem ostasi ce împuscam cu Sfînta Cruce diavolii. De la leagan si pîna la mormînt asa sîntem noi, ne luptam cu dusmanii... Iar ereticii, pocaitii, sînt prizonieri ai diavolului, pe care dracul îi pazeste sa nu iasa cumva din casa ceea de adunare.”
Sectantii adunati crapau de ciuda si cautau razbunare.
Asa am luptat eu în tot Ardealul.
Acolo, în Ardeal, este o traditie: cel raposat, cîti baieti are, atîtia preoti sînt chemati la slujba de înmormîntare. Daca are zece baieti cheama zece preoti, daca are patru cheama patru, daca are sapte cheama sapte... Si atunci toti napadeau sa ma cheme pe mine, ca sa mai auda lumea o predica buna. Atunci fiecare preot tine o predica si apoi spune tare cine l-a chemat, care fiu ori care fiica. Si toti cautau sa ma cheme pe mine ca sa aiba apoi motiv de mîndrie: “Uite, preotul meu a tinut predica asta!”
Eram deci foarte des chemat sa tin predici si la fel de des amenintat.
Tin minte ca, într-o zi, dupa revolutie, era tîrg la Vatra Dornei. Acolo era un fel de piata, un bazar, în apropierea garii. Era acolo un sectant, pe treptele Casei de Cultura, care striga în gura mare: “Veniti la Domnul! Veniti la Domnul Iisus! Acum e momentul! Ortodocsi si catolici, veniti la Domnul Iisus! Va cheama acum Domnul!!!”
Eu, trecînd pe acolo si vazînd ca ala se leaga si de ortodocsi si catolici, întîlnesc un politist, pe care-l cunosteam din zona, si-l întreb: “Îti place cum urla lupul acela acolo?” “Nu-mi place...” “Si de ce nu iei masuri?” “Pai, noi n-avem dreptul!” Apoi ma întreaba politistul pe mine: “Da’ dumneata de ce nu iei masuri?” “Pai eu n-am pusca, tu ai pusca!” “Da’ dar n-avem voie sa tragem...” Se strînsese lume ca la urs... Îl întreb pe politist: “Dar daca eu ma duc la el voi tineti cu mine?” El: “Tinem. Va dam si concursul!”
Atunci m-am strecurat printre lume, da-i si da-i, pîna am ajuns în fata, pe trepte, lînga el.
La început n-am spus nimic, l-am lasat sa urle si m-am apropiat de el, fata în fata. Cînd m-a vazut el a amutit, n-a mai putut vorbi nimic.
Si atunci am zis: "Zii ma, ca n-aud bine!!! Spune, sa te aud si eu!!!" El tacea. Îi zic: "Spune, la care Dumnezeu chemi tu poporul asta? La care Dumnezeu? Ei sînt la Dumnezeu de cînd s-au nascut ca popor. Cînd s-au nascut ca popor s-au nascut crestini. Ei sînt crestini, încrestinati de Sfîntul Apostol Andrei. Ei sînt la Dumnezeu, sînt nascuti concomitent crestini si români! De doua mii de ani! Tu la care Dumnezeu îi chemi acum? La care? Spune ma... la care Dumnezeu chemi tu poporul acesta crestin ortodox, fii lui Stefan cel Mare si Sfînt? Spune ma... Spune... Lup rapitor, lup jigarit, de care în Biblie se spune ca, în vremea de pe urma, vor veni lupi rapitori ce vor cauta sa rapeasca turma. Vii aici, sa rapesti oi si miei din turma Domnului?! Fa cruce ma, sa arati oamenilor ca crezi în Dumnezeu. Fa mai cruce, ma!”
El tacea si nici cruce nu facea. Si m-am întors catre poporul acela adunat acolo: “Vedeti, oameni buni, ca-i lup, ca-i satana!” Si, ca la un semn, lumea a început deodata sa strige: “Huoo! Huoo!”, sa aplaude, iar ala a coborît în fuga de acolo si dus a fost... N-a mai avut curajul sa se întoarca.

Am spus multora: nu ar trebui sa stam cu mîinile în sîn, fara sa actionam. Ar trebui sa aratam tuturor jertfelnicia, eroismul ortodocsilor nostrii din trecut. Sa aratam, nu sa stam asa!
Catolicii se lauda, sectantii se lauda cu jertfa lor si cu tot felul de prostii... Dar oare noi nu avem cu ce ne lauda, noi chiar trebuie sa ramînem în urma?
Am mers pe ideea aceasta, de a ne evidentia cu tot ceea ce am avut si avem mai bun, atunci cînd am scris “Vamile vazduhului” si “Cartea de rugaciuni”.
În “Cartea de rugaciuni” am cules 100 de povete, de pilde, din Sfînta Scriptura, toate de mare folos pentru crestini.
Un alt proiect pe care poate ma va ajuta Bunul Dumnezeu sa-l duc pîna la capat este un volum despre istoria noastra, a crestinilor. Nimeni n-a scris pîna acum asa ceva si nu stiu de ce... Cîti de-ai nostrii au suferit pentru credinta ortodoxa. Ca au suferit si de-ai nostri, nu numai catolici... Si ortodocsii au suferit, au murit si au fost chinuiti prin închisori pentru dreapta credinta. Eu cred ca acestia trebuie evidentiati pentru a întari credinciosii nostri, sa le aratam ca orice suferinta pentru ortodoxie merita.
Eu, a doua oara cînd am fost arestat, am fost pentru ca n-am vrut sa plec din viata monahala. N-am vrut sa plec, domnule! Nu plec!
Si au venit la schitul Nechit, unde eram, fel de fel de delegatii din partea episcopiei sa ma convinga. Era un calugar batrîn care-mi spunea: “Eee, de-as fi eu acum ca tine, tînar, m-as duce, mi-as face o stare sociala!!!” El încerca sa ma convinga sa plec. I-am zis: “Mai mosule – nici Parinte nu i-am mai putut spune cînd l-am auzit – du-te si acum de-ai avut gîndul asta înseamna ca tot degeaba ai stat! Oi gasi tu o baba pe care n-a luat-o nici dracu, ai lua-o tu si te-ai duce cu ea! Du-te, domnule!”
Si am fost doar doi cu asemenea atitudine din 7400 de calugari scosi cu decretul 410. Poate ma veti întreba de unde stiu ca erau 7400 de calugari, ca doar nu facusem eu recensamîntul.
Stiti de unde stiu? Inspectorul cultelor din acei ani, Vasilescu îl chema, a discutat la Sihastria cu Parintele Caliopie, staretul de atunci si coleg cu mine. I-a spus: “Mai frate, nu m-am gîndit ca din 7400 de calugari sa avem atîtea probleme cu cei doi calugari de la Nechit!”
Asa am aflat. Si atunci am zis ca nu plec. Si, cînd am iesit din închisoare am stat iarasi la Nechit înca vreo 4-5 ani, ca preot.
Mitropolitul de atunci, Justin Moisescu, îmi trimite ordin: “Tovarasului Ioan Petrinca, fost ierodiacon Justinian, va invitam sa plecati din manastire si sa lepadati uniforma întrucît nu îndepliniti prevederile decretului 410.” Mai pastrez si acum ordinul acela.
M-am dus în audienta, sa vad ce dorea Mitropolitul. Moisescu auzise de noi dar nu ne cunoscusem personal.
M-am dus deci oleaca mai gatit si, cînd am intrat, Mitropolitul s-a rastit la mine: “Deci tu esti unul din cei doi nebuni...” Eu i-am tinut isonul: “Da, Înalt Prea Sfintite, eu sînt unul din cei doi nebuni. Si înca sînt cel mai nebun! Asa ca fiti atent sa nu va strîng de gît, ca nebunii n-au judecata!” Si m-am asezat. El îmi zice: “Ridica-te imediat de pe scaun!” “De ce sa ma scol? Eu sînt obosit, poate ca am dreptul sa stau pe scaunul asta putin ...”
Atunci el a chemat garda. I-am zis: “Va e frica sa nu va strîng de gît la cît de nebun sînt???” Tacea. I-am zis: “Hai sa lasam gluma deoparte. Am venit sa ma lamuriti. Mi-ati trimis hîrtie sa plec din manastire dar as vrea sa stiu eu, de plec în lume, ca ce plec? Sînt calugar ori mirean?” “Mirean!” zice el. “Daca sînt mirean înseamna ca ma pot casatori?” “Da!“ “Bine... Atunci, Înalt Prea Sfintite, canonul spune: “Episcopul care îngaduie la calugar sa se însoare, sa nu mai fie episcop!” Doar cela ce îngaduie, nu mai spun de ala care trimite calugarul sa se însoare! Asa ca, pentru mine, nu mai sînteti Mitropolitul Moldovei ci tovarasul Moisescu. Si acum, la revedere tovarase Moisescu!”
Si asa am plecat fiind apoi arestat în gara.

În final as vrea sa va vorbesc si despre Biblie, Biblia cea care mi-a dat mereu izvorul din care ma întremam.
Tin minte ca la examen, în Elvetia, s-a dat un subiect: “La ortodocsi, la sfîrsitul slujbei, se spune: Dumnezeestilor Parinti Ioachim si Ana. Este corect spus astfel?” Am fost singurul care a stiut raspunsul acestei întrebari si am zis: “Nu-i corect! Corect este Sfintii Drepti Parinti Ioachim si Ana. Nu dumnezeesti, drepti!” Atunci am primit nota zece si, de atunci, la sfîrsitul slujbelor, nu folosesc “Sfintii dumnezeesti” ci “Sfintii drepti”. Dumnezeiesc nu-i nimeni, doar Dumnezeu. Altadata m-au întrebat: “Care acatist are baza în Biblie si este cel mai corect?” Si am raspuns: “Acatistul Mîntuitorului! Acela are baza în Biblie si este cel mai corect!” Restul sînt improvizatii.
Deci singurul acatist corect, dogmatic, este cel al Mîntuitorului.

Închei aici acest prim volum al amintirilor si gîndurilor mele cu speranta ca vor fi de folos cititorilor si ca vor contribui si aceste rînduri la mîntuirea poporului român.

Ierom. Justinian Petrinca
Manastirea Varatec, Neamt