CUVÂNT AL PARINTELUI IOANICHIE BALAN
LA TUNDEREA ÎN MONAHISM A FRATILOR GHEORGHE SI VALERIU
ÎN AJUNUL PRAZNUIRII SFÂNTULUI APOSTOL ANDREI 1998

Preacuviosi parinti si frati, iubiti credinciosi, în fiecare toamna, spre începutul iernii, încep la manastiri bucurii duhovnicesti si anume tunderile în monahism. Iata, în seara aceasta, doua suflete, doi frati, care de mai multi ani sunt în aceasta obste, au primit tunderea în monahism, s-au jertfit, s-au rastignit pe cruce fagaduind lui Dumnezeu ca vor rabda orice nevointa în manastire si vor duce viata curata, duhovniceasca, pentru a lor mântuire si pentru slava lui Hristos, auzind pe Domnul zicând asa: cela ce voieste sa vina dupa mine sa se lepede pe sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie (Matei, 16, 24; Marcu 8, 34). Pe scurt, talmacind aceste cuvinte ale Mântuitorului: Cela ce vrea sa se mântuiasca sa lepede mândria din sine, sa lepede grija de materie, pofta trupului, pofta ochilor si trufia vietii. Si lepadând toate acestea sa se faca ucenicul lui Hristos – fie în manastire prin nevointa calugareasca, fie în lume prin viata curata, ori întru feciorie, ori în curata vaduvie, ori întru milostenie, ori prin misiune ortodoxa puternica, mai ales ca acum avem atâta nevoie de tineri si tinere care sa faca misiune pentru Hristos. Deci, iata ca si acesti doi tineri, noii calugari Ghenadie si Vlasie care sunt frati de cruce pentru ca o data au fost calugariti, - au luat jugul lui Hristos convinsi ca îl vor duce pâna la capat, au pus legamânt între ei si Hristos si îngerul lui pazitor. Tot ce au spus ei acum a fost scris acolo, în cartea vietii, de îngerii lui Dumnezeu, de îngerii lor pazitori, s-a scris fiecare ce a fagaduit. Iar noi, cei mai batrâni si mai trecuti prin ispite, si noi avem datoria sa-i încurajam pe noii calugariti, pe toti cei care primesc jugul lui Hristos, pe toti cei care vor sa-I urmeze lui Hristos. Chiar pe mireni trebuie sa-i încurajam, ca fara lupta, fara osteneala, fara rugaciune, fara sfânta Psaltire, fara spovedanie si Sfânta Împartasanie si fara de ascultarea de un duhovnic, de un preot, nu ne putem mântui. De aceea îndrumarea noastra, întâi catre noii calugariti care au intrat în ceata calugarilor de acum, monahii Ghenadie si Vlasie, este ca acesti doi tineri parinti, ca si cei de dinaintea lor, ca si cei care vor urma dupa ei, sa fie tari în credinta, sa nu se îndoiasca de mila lui Dumnezeu, sa strige mereu la rugaciune si la icoana Maicii Domnului. Pentru ca rolul Maicii Domnului mare este. De aceea si mirenii si fratii de manastire necalugariti, cei care acum s-au calugarit si cei care vor urma, sa avem evlavie la Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu. Este o minune a lui Dumnezeu ca are cine ne acoperi, are cine ne înalta, are cine sa ne si mustre. E bine ca avem pe cineva sa ne mustre. E vai de noi daca nu avem mama si tata dupa trup, dar e mai vai de noi daca nu avem duhovnici care sa ne mai mustre, sa ne mai îmbarbateze, sa ne mai încurajeze.
Deci înca doua suflete în seara asta, în seara Sfântului Apostol Andrei, - care este si Apostolul românilor, pentru ca el a stat un timp în Dobrogea, este acolo si pestera lui, se va vorbi poate mâine mai mult despre aceasta, - ei bine, în aceasta noapte sfânta au intrat si ei sa faca apostolat. Calugarul face si el apostolat, mai întâi prin rugaciune. Calugarul trebuie sa fie mai întâi un om de rugaciune. Caci daca nu ne rugam mai mult decât mirenii atunci degeaba stam aici. Apoi calugarul trebuie sa fie si un om de misiune, întâi de ascultare – sa asculte de mai marele sau, de duhovnicul sau si apoi sa faca si el misiune duhovniceasca. Manastirile nu sunt asa, niste târguri, sau niste calugari izolati. Calugarii sunt niste misionari. Calugarii sunt apostolii neamului. Nu avem alti apostoli astazi decât parintii misionari din sate si orase si parintii calugari. Toti trebuie sa ne silim. Nu vedeti ca Ortodoxiei vor sa-i dea foc sectele... Nu vedeti câta lupta este împotriva Ortodoxiei… De aproape doua mii de ani, de la Hristos pâna azi, Ortodoxia noastra nu cred ca a fost pusa la o presiune mai mare. Nu stiu ce-i deranjeaza. Noi trebuie sa ne facem datoria. Nu trebuie sa fugim de frica, pentru ca Dumnezeu este cu noi; avem si înger pazitor. Asa încât calugarii care s-au facut în seara asta, care s-au facut pâna acum si se vor face de acum încolo, sa nu uite aceasta: întâi sa se roage pentru pacatele lor si pentru pacatele neamului si ale lumii întregi, sa se roage pentru Biserica Ortodoxa, apoi sa faca si oleaca de misiune. Cu viata lor curata chiar. Nu e nevoie de prea multe cuvinte. Cu viata sa curata un calugar este ca o lumânare aprinsa de ceara curata si binemirositoare. Asa vrem sa fie calugarii – ca niste lumânari aprinse, blânzi, smeriti, curati, cuminti, dar hotarâti, îndrazneti si tari în credinta când e vorba de Hristos si de ortodoxie.
Asa si dumneavoastra, mirenii care sunteti de fata, sa va bucurati; ca ce ar fi România fara cele 250 de manastiri? Ar fi un fel de Siberie. Or, Duhul Ortodoxiei, Duhul Sfânt pluteste deasupra noastra prin mamele care se roaga si plâng. Prin tinerii si tinerele fecioare si mai ales prin calugarii care se roaga zi si noapte lui Dumnezeu. Oricât s-ar lupta diavolul si slugile lui nu vor putea sa biruie Ortodoxia. Caci Ortodoxia nu-i a noastra, e a lui Hristos. Noi suntem cu Crucea, ei sunt cu banii. Noi suntem cu Domnul nostru Iisus Hristos, cu harul Duhului Sfânt, iar pe ei Dumnezeu stie ce duhuri rele îi chinuie si îi plimba prin tara asta.
Deci, iubiti frati, sa-i încurajam pe cei ce au primit tunderea în calugarie – ati vazut ca au venit de acolo din pridvor – pridvorul înseamna locul pacatului, lumea în starea de pacat, din pridvor pornesc ca din lume, si pasesc încet-încet cu trei opriri, fac închinaciuni si metanii pâna aici – fac un fel de drum al Golgotei din pridvor si pâna aici, în fata Sfântului Altar. Si aici se rastignesc, cu mâinile întinse, îsi dau sufletul si dragostea lor inimii lui Hristos; si marturisesc liberi, de bunavoie, ca vor îndeplini poruncile vietii calugaresti, ca vor duce viata în curatie si feciorie, ca vor trai viata îngereasca, se vor ruga mai mult, vor fi blânzi, smeriti, neiubitori de bani, neiubitori de materie si de toate cele ale veacului acestuia. Acest legamânt dat este juramântul calugarului – l-ati vazut cum se da aici, cu mâna pe Sfânta Evanghelie si pe Sfânta Cruce. Si mirenii care se casatoresc dau si ei un juramânt, dar oleaca mai la spate, nu asa, chiar în fata altarului, asa cum stiti ca se întâmpla la slujba cununiei. Si pun si ei mâna pe Evanghelie si pe Cruce. Deci mireanul sa-si împlineasca juramântul pe care l-a facut cu mâna pe Cruce când s-a casatorit si calugarul sa-si împlineasca juramântul calugaresc pe care l-a facut cu mâna pe Sfânta Cruce si Sfânta Evanghelie când s-a calugarit. Alta cale nu avem, iubiti frati. Iar de vom fi tari în credinta, de vom fi smeriti, de vom fi blânzi si de vom fi îndrazneti si în acelasi timp uniti duhovniceste între noi, nimeni nu va putea sa biruiasca tarisoara aceasta care este asa de mult râvnita, si toti, care mai de care, ca pe o vaca fara de stapân, o mulg. Noi suntem însa cu Hristos, noi avem pe Maica Domnului în mijlocul nostru, noi avem peste 200 de manastiri, care nu sunt numai ale noastre, sunt ale lui Dumnezeu si ale acestei tari sfinte. Sa pastrati sfintenia în case. Fugiti cât puteti si dumneavoastra de cele rele si noi, parintii calugari, o sa fim ca o ceata duhovniceasca. Asa am dori sa fie manastirile când se slujeste Sfânta Liturghie, sau în sarbatori – sa fie ca în Rai, toti sa cânte, toti sa se roage, toti sa slaveasca pe Dumnezeu si sa mângâie poporul lui Dumnezeu. Când sunt la ascultare toti sa se roage în taina. Sa faca cu dragoste ascultarea, sa se iubeasca unii pe altii si sa duca viata aceasta, care este asa de scurta, bucurându-se, iar nu întristati si plini de gânduri rele.
Asa încât, iubiti frati, ca sa închei cuvântul în seara aceasta, suntem datori noi, cei care îi cunoastem pe acesti doi noi parinti, Ghenadie si Vlasie, sa ne rugam pentru ei, la chiliile noastre, macar în aceste cinci zile, cât ei stau sub sfânta mantie, caci sa stiti, orice am vrea noi sa spunem, este înfricosator sa dai un asemenea juramânt în fata îngerilor, în fata sfintilor, în fata oamenilor si chiar înaintea diavolilor. Este înfricosator juramântul care s-a dat, dar nu este greu daca noi ne smerim si ascultam poruncile Domnului si ascultam de parintii care ne povatuiesc. Dumnezeu, prin îngerii Sai, ne va întari.
Fie ca Bunul Dumnezeu si Mântuitorul nostru Iisus Hristos sa întareasca aceste cetati ale Ortodoxiei – manastirile – sa întareasca dragostea în lume si în casele dumneavoastra, sa întareasca duhul Ortodoxiei în manastirile noastre, sa întareasca pe acesti doi parinti, Ghenadie si Vlasie, ca sa fie tari în credinta, statornici în juramântul lor, legati de Hristos, iubitori de rugaciune si de sfintenie si cuprinsi de harul Duhului Sfânt.
Cu aceste putine cuvinte si gânduri închei, rugându-L pe Bunul Dumnezeu sa-i binecuvânteze, sa-i întareasca, sa-i mângâie, sa-i lumineze, sa-i mântuiasca. Amin.

(Publicat in revista „Scara”

Nr. 4)