*

Consider ca totusi consemnarile mele, daca prezinta interes, e bine sa le ofer unui public chiar mai restrâns. Insa de la început vreau sa spun si sa mentionez ca eu nu fac în mod deosebit teologie, nu fac în mod deosebit mistica, nu fac pe scriitorul, nu îmi arog dreptul de a fi unul care sa pot sa ma remarc. Sunt un monah obisnuit, din ce am putut si eu sa înteleg, si din ce am putut si eu sa învat pâna acum, în dialog cu ceilalti, si daca acest lucru prezinta vreun interes, sa fie folositor, sa fie; daca nu, este o vorbire proprie, individuala, ca este un drept al fiecaruia, si care este o actualizare a propriei receptivitati fata de viata pe care o duce. Daca va prezenta vreo valoare se va mentine, însa nu pot sa spun ca eu am un mesaj special, ci doar aceasta transpunere, cum zice parintele Staniloaie, „aceasta actualizare", în modul nostru ortodox, în contextul general de spiritualitate si duhovnicie de astazi.

*

Majoritatea care vin acuma în manastire, sunt niste oameni care au deja preocupari spirituale, într-un context general de spiritualitate. Asa ca, cum spunea un parinte raspunzând la o întrebare „Ce te-a determinat sa intri în manastire?" el a spus: „Cunoasterea." Deci, nu mai vii la manastire, sa spunem asa, dintr-o simpla alegere, ci dintr-o convingere.

R: Totusi mie mi se pare foarte important ceea ce ati spus, ca ceea ce conteaza în ziua de azi este acea actualizare a teologiei, actualizare necesara în toate contextele...

GG: Domnul meu, acum problema care se pune, în felul cum o puneti si dvs., sa stiti ca în contextul acesta general, al unei spiritualitati foarte contradictorii, pentru noi care suntem crestini, în prim plan este Chipul Omului teologic, adica crestin ortodox. Spiritualitatea noastra trebuie sa fie axata în acest sens si sa aiba cu adevarat baza teologica. Chiar daca noi mai avem niste „tare", sa zicem asa, de cultura, de educatie, de lume care nu sunt conform teologicului, însa tinta noastra este de a fi în sensul acesta teologic, crestin ortodox, care a fost dat de Sfintii Parinti. De aceea, si eu încerc în toate cele care vorbesc, încerc tocmai aceasta în reperele de baza ale teologicului Sfintilor Parinti.

*

Acest lucru implica pe lânga o cunoastere amanuntita si temeinica a teologicului, si capacitatea de patrundere, capacitatea de viata si de integrare în acest teologic, în contextul de azi, de cunoastere amestecata, sincretismul acesta ocult-magic are nevoie, mai ales pentru noi, de o distinctie clara, în ce consta aceasta evidenta crestina, si tocmai acest lucru eu vreau sa-l fac.

R: In cartile dvs puneti, de asemenea, un mare accent pe o anumita viziune specifica unei traditii isihaste carpatine, care-l are ca întemeietor pe pustnicul Neofit. Aceasta viziune, dupa cum rezulta din scrierile dvs., nu poate fi tratata ca un simplu adaos la metoda filocalica, ci îsi are propriul ei specific care ar consta într-un accent deosebit pe o teologie a icoanei, pe un dialog iconic între Dumnezeu si om. Va rugam sa detaliati putin aceste lucruri, marcând acest unic cu care vine isihasmul carpatin, asa cum il numiti.

GG: Domnul meu, eu personal, am cunoscut o traditie monahala, sa zicem asa, de un caracter autohton, caracterul acesta al pustnicilor Muntilor Apuseni, unde am cunoscut un Pustnic. Prin acesta am devenit un Fiu duhovnicesc al acestui spiritual ascetic traditional, si eu am surprins în acest specific niste repere, care pentru mine au constituit o adevarata revelatie, în sensul vietii teologice crestine.

*

Sa nu se considere ca este ceva deosebit, sau este ceva nou. Ceea ce încerc eu sa evidentiez este faptul ca acest caracter autohton si-a pus o amprenta pe Fondul Comun filocalic al Sfintilor Parinti.

*

Ce înseamna Fondul Comun al Sfintilor Parinti? Filocalic înseamna, tradus în niste termeni mai accesibili, a deveni pe undeva acel duhovnicesc în Sine al Bisericii noastre teologice crestine. Deci Fondul Comun al Filocaliei este comunul duhovniciei crestine ortodoxe, care nu poate fi altul decât acelasi, indiferent ca este caracterul sinaitic al pustnicilor tevaitieni, indiferent ca este caracterul atonit al spiritualitatii grecesti, indiferent ca este caracterul slav. Si aceasta evidentiere care încerc eu s-o fac în sensul nostru, acest caracter Carpatin, care unora li se pare o evidentiere noua, totusi, pentru mine personal, aceasta a constituit o adevarata revelatie.

*

S-a vorbit de influenta care a avut-o caracterul slav pus asupra vietii monahale din Moldova. S-a vorbit de caracterul specific atonit al manastirilor din partea Munteniei. Eu am gasit în partea Ardealului, în Muntii Apuseni, traditia pustnicilor eremiti. Am surprins un specific pur, care nu este în contradictie cu fondul comun al Filocaliei. Duhovnicia este la crestinii aceluiasi Duh, DUHUL SFÂNT, nu poate sa fie altfel, chiar daca este transpus, sa zicem asa, îmbracat apoi în niste forme individuale, caracteriale. Insa fondul comun este, repet, acelasi.

*

Eu am gasit în acest traditional si un specific al monahismului nostru Românesc.
Eu încerc sa evidentiez, sa concretizez acest caracter. Este pe undeva o încercare de-a mea. Eu fac o atentionare al acestui caracter al nostru, al monahismului nostru Românesc. Fara sa facem prea multa galagie, în sensul de a se considera ca acum caracterul nostru carpatin ar fi mai deosebit decât celelalte sau ar spune ceva în plus. Nu, domnule. Fondul filocalic este acelasi.

*

Fondul filocalic este acea aspiratie a omului care pune un accent deosebit pe Reîntoarcerea Omului la DUMNEZEU si depasirea anormalitatii pacatului. De aceea, daca vedem în acest sens se contureaza niste caractere.

*

Caracterul sinaitic insista foarte mult pe refacerea acestui dialog dintre Om si DUMNEZEU printr-un ascetism, sa zicem asa, trupesc, sa nu zicem excesiv, extremist, dar în care pune mare baza pe partea direct sufleteasca, si ridicarea deasupra a tot ce este trupesc. De aceea, este asceza aceea foarte drastica, a unei vieti în care materialul este aproape desfiintat. Tocmai caracterul acela de desert, de nisip, în care materialitatea, vegetatia si carnatia aproape nu au existat. De aceea caracterul sinaitic este un caracter foarte spiritualizat, adica un sufletesc aproape pur. Sfintii, ca Marele Antonie, puneau mare baza pe partea aceasta, direct sufleteasca.

*

Pe urma este caracterul atonit, care insista foarte mult pe un fel de metafizic, pe un fel de dialog dintre Spirit si partea trupeasca. Si crestinismul aduce un aport deosebit în care trupul nu este o contradictie a Sufletului, a spiritului, ci este acea Unitate a Sufletului si a corpului, în idealul acela de HRISTIC care este HRISTOS Cel ÎNVIAT, care si-a ridicat la ceruri însusi TRUPUL.
Deci nu mai este o contradictie între Suflet si corp.

*

Pe urma este caracterul rus, care pune mare baza pe partea subteranului, pacatului care cauta sa-si formeze o contraparte de viata negativa, si care cauta sa înlocuiasca tocmai viata adevarata duhovniceasca, este acel demonic. De aceea spiritul rus este lupta aceasta în mod deosebit, demonismul, negativul, neduhovnicescul.

*

Caracterul nostru autohton CARPATIN are si el specificul sau, prin faptul ca mediul nostru CARPATIN este deosebit, si-a pus amprenta în acest sens. La noi este o vegetatie bogata, în traditionalul nostru spiritual traco-dacic nu s-a pus problema unei ruperi directe între Spirit si trup, între Suflet si trup. Nu s-a pus problema unui ascetism drastic ca la sinaiti, considerându-se trupul totusi un ceva care face parte integranta din întreaga Fiintialitate a noastra. Nu s-a pus problema luptei cu duhurile rele. Eu l-am numit caracter iconic. De ce l-am numit caracter ICONIC? Pustnicii din Muntii Apuseni se numeau Iconari. Iconari, nu în sensul de a fi pictori de Icoane, ci în sensul ca aveau o evlavie extraordinara, un fel de mistica a Icoanei. SA CONCRETIZAM LUCRURILE. Sa vedem ce acceptiune se da Icoanei, în sensul nostru teologic.

*

Stim ca luptele iconografice ce au fost asa de sângeroase, au definitivat pe undeva din punct de vedere al nostru, teologic, ce înseamna Icoana.

*

In acceptiunea teologica obisnuita, Icoana este o modalitate prin care se poate evidentia un fel de aratare a Duhovnicescului si-n niste forme corporal-materiale, care ne cheama pe noi si ne antreneaza pe noi sa trecem totusi la un Spiritual de Duh, care trece dincolo de partea materialitatii, de aceea spune si Sf. Teodor Studitul ca noi nu ne închinam de fapt reprezentarii, ci ne reîntoarcem la Chipul celui pe care-l reprezinta. Dar, vedeti dvs., mistica Icoanei pune niste probleme mult mai adânci, pentru ca Icoana devine un obiect de Cult. Cultul înseamna pentru noi integrarea în Ritualul Liturgic. Ritualul Liturgic implica o participare si a trupescului, si a corporalului, la Viata Duhovniceasca; corporalul devine EUHARISTIE. Corporalul participa la Viata Duhovniceasca. Nu este numai un simbol, nu mai este numai o modalitate de trecere la spiritualul de Duh dincolo de materialitate.

*

Fata de modalitatea obisnuita teologica, acest Iconic CARPATIN consta nu atât în sensul de Orientare spre un spiritual direct. In sensul acesta Iconic CARPATIN, înca odata repet, toata Taina nu este de a trece de la material la Spiritual, de a trece de la trupesc la Duh. Trebuie bine evidentiat acest lucru. Ci este tocmai TAINICUL acesta de a trece de la Spiritual, de la Duh într-o ÎNTRUPARE, în care ÎNTRUPAREA sa participe tocmai la Duhovnicescul propriu-zis.

*

Daca trupescul trebuie sa se ridice la cel Duhovnicesc, ca sa se înduhovniceasca, caracterul acesta Iconic CARPATIN face un fel de ÎNTRUPARE si mai evidenta a Duhovnicescului Spiritual în asa masura în care, la un moment dat, partea aceasta materiala, partea aceasta reprezentativa sa devina un LOCAS, un ALTAR, chiar un fel de Preînchipuire EUHARISTICA, sa devina o realitate Vie tocmai în aceasta stare de reprezentare trupeasca. Nu stiu daca ma întelegeti. Este cam greu de înteles.

R: Schitati mai devreme un fel de biografie spirituala în transpunere mistica. De unde credeti ca exista aceasta afinitate a spatiului carpatin pentru întrupare si pentru iconic, asa cum ne-ati descris mai devreme?

GG: Domnul meu, cum spuneam mai înainte, Caracterul nostru Spiritual autohton are un caracter de mostenire ancestrala, un fel de memorial de ORIGINE. De exemplu, poporul Evreu a pastrat niste Memorii mai apropiate de Origini, si de aceea a fost acela prin care DUMNEZEU a pregatit MENIREA HRISTICULUI, ÎNTRUPAREA HRISTICA; si alte popoare au pastrat o parte spirituala, cum au fost grecii. Sunt unii care au pastrat un caracter mai Ritualic, cum sunt alte popoare. Deci fiecare popor, pe undeva, s-a diversificat, dupa caderea adamica, în aceste caractere specifice.

*

Caracterul nostru, al poporului nostru Traco-Dacic, are acest specific în care se pastreaza acest Memorial Ancestral, acel MEMORIAL de RAI în care Sufletul si trupul nu sunt în contradictie, ci realul acesta de a fi într-o UNIRE Participativa aproape egala.

*

In sensul CARPATIN, Iconicul înseamna nu ridicarea vazutului la nevazut, ci un fel de Coborâre Tainica, de Sacralitate a Nevazutului în vazut, în ARATARE, încât la un moment dat, Icoana devine un fel de Preînchipuire EUHARISTICA, încât pentru specificul CARPATIN Icoana nu este o simpla reprezentare si nu este nici o simpla modalitate de a trece de la vazut la nevazut, de a trece de la trupesc la spiritual, sau la Duh, ci este altceva, este aceasta Taina în care DIVINUL se face TRUP si se face ÎMPARTASANIE, si se poate împartasi. Si valoarea în ÎMPARTASANIE este ca acest Duhovnicesc poate coborî într-un concret de vazut al nostru, pe care-l putem pur si simplu, sa zicem asa, sa-l MÂNCAM, si devine o parte integranta din însasi Constitutia Fiintialitatii noastre întregi, atât ca Suflet, ca Duh si ca trup.

*

Mistica atonita pune marc baza pe LUMINA Taborica, în care este CHIPUL Lui IISUS HRISTOS dezvaluit, ce dovedeste ca de fapt are CHIPUL acela transfigurat, acel CHIP DUMNEZEIESC. Merge în sensul acesta al SCHIMBARII la FATA în care obisnuitul, adica reprezentarea obisnuita, trupeasca, trebuie neaparat sa treaca la LUMINA transfigurativa HARICA a SCHIMBARII la FATA de pe Muntele Taborului. Deci vazutul trebuie vazut neaparat în transfigurarea HRISTICA, de DUMNEZEIRE. Este o modalitate de a trece de la reprezentarea vazuta neaparat, la transfigurarea HARICA a SCHIMBARII la FATA, HRISTICE.

*

Modalitatea CARPATINA nu contrazice transfigurativul LUMINII Taborice. In sensul nostru CARPATIN, porneste de la LUMINA Taborica, care face un act extraordinar de a se putea, pe undeva, ÎNTRUPA si într-un ceva de ARATARE, ca sa devina ICONIC. In iconicul CARPATIN LUMINA Taborica face un fel de LOCAS – ALTAR al ei, se coboara, intra în aceasta materialitate – corporalitate fara sa se absoarba în materialitate. Trupescul trece într-un fel de duhovnicie.

*

Iconicul acesta CARPATIN, Domnule, trebuie sa întelegi, este un caracter al memorialului ancestral de RAI în care trupescul si Duhovnicescul, DIVINUL si Creatia stau fata-n fata, nu se mai contrazic si se vad odata.

R: Totusi, v-as întreba, nu vi se pare ca modalitatea iconica atonita conserva însasi mesajul învierii si al înaltarii, care consta tocmai în aceasta estompare a lui Hristos, în lumina...?

GG: Se zice ca trupescul trebuie neaparat sa ajungi sa-l spiritualizezi, în sensul ICONIC al caracterului CARPATIN, HRISTOS ÎNVIAT nu este în sensul ca a putut sa faca transfigurarea într-un fel de Spiritualitate de Duh, ci HRISTOS ÎNVIAT în sensul Iconicului CARPATIN este tocmai aceasta Minune peste fire, în care Spiritualul, sau Duhovnicescul, sau DUMNEZEIREA poate sa se coboare ca sa poata participa si partea trupeasca, materiala în mod egal la DUMNEZEIRE, si nu numai atâta, ca sa se poata sta fata-n fata într-o egalitate, si nu numai într-o egalitate, dar într-o egalitate de prezenta deodata. Nu în sensul ca atunci când este Spiritualul, trupescul sa se estompeze si aproape sa nu se mai vada, sa se absoarba în Spiritual. Acest Suprafiresc Iconic în care DIVINUL sa ramâna Divin în Sine, Spiritualul sa ramâna Spiritual, sa participe în mod egal fara sa se contrazica, transfigurându-se unul în altul deodata.

*

Transfigurarea pare un fel de absorbire a obisnuitului în LUMINA HARICA, pe când Iconicul CARPATIN nu face o absorbire nici a unuia, ci sunt amândoua egale fara amestecare, fara umbrirea unei parti sau a celeilalte.

R: In sensul acesta explicati si faptul ca la cina din Emaus Hristos s-a facut nevazut în momentul frângerii pâinii? In momentul prezentei Euharistice, Hristos se face nevazut...

GG: Pentru ca vazutul este deja EUHARISTIC, al PREZENTEI deodata si egalitatea atât a transfigurativului HARIC Taboric cât si a CHIPULUI de ÎNTRUPARE.

*

Exista un fel de mistic cu evidenta pregnant Euharistica, în care DIVINUL si Creatia pot sa fie deodata, tocmai în Chipul acesta Suprafiresc, pe care crestinismul îl concretizeaza tocmai în CHIP EUHARISTIC în care DIVINUL se poate face si TRUP. HRISTOS Cel DIVIN se face si TRUP, se coboara la noi. Este conlocuirea, împletirea nedespartita în care DIVINUL si Trupescul devin într-o Unitate neamestecata, în egalitate deodata.

*

Viitorul teologicului HR1STIC, numai în sensul asta va putea deveni într-o actualizare activa, în care sa se trezeasca în mod deosebit Viata Crestina.
Eu consider ca esenta crestinismului de astazi, a vietii crestine de azi, stii în ce consta? Tocmai în Ritualul Liturgic. De ce Ritualul Liturgic conteaza? Pentru ca pune tocmai problema reactualizarii CHIPULUI Iconic EUHARJSTIC. Nu este important sa treci direct la împartasanie, desi este o încununare. Cel mai important este sa intri în procesul de PREFACERE EUHARISTICA, de PREFACERE.

R: Deci este o prefacere...

GG: Trebuie sa devenim un fel de conditie EUHARISTICA, sa devenim noi conditie, ca sa putem pe urma sa ne împartasim cu EUHARISTICUL. Deci noi cerem totodata în Sfânta Liturghie, în primul rând sa devenim conditie EUHARISTICA Iconica. Si de aceea are o mare importanta participarea la Ritualul Liturgic, care înseamna câstigare a conditiei EUHARISTICE, ca apoi sa ajungem la încununarea adevarata în care într-adevar sa facem si aceasta ÎNVIERE cu DIVINUL, care se coboara si care accepta sa devina o coborâre direct la noi.

*

Trebuie mentionat în mod clar în sensul Iconic CARPATIN în care nu exista contradictie, sau rupere între Duh si trup. Ele trebuie sa fie amândoua odata, în care Iconicul este în dubla IPOSTAZA, în care materialitatea trebuie sa se ridice la partea de Duh, de HAR, de LUMINA Taborica. Aici este si lumina taborica, este si trupescul deodata, este o dubla transfigurare, sa zicem asa, o dubla IPOSTAZIERE.

R: Trecând acum la un alt aspect, multi dintre cei care încearca sa va citeasca au mari dificultati de întelegere, în ceea ce priveste limbajul dvs, care uneori pare prea dificil. Dar ceea ce încercati, în ideea amintita mai înainte, ceea ce încercati dvs, este o dorinta de a pune în valoare caracteristica limbajului mistic

GG: Mistica este pe undeva în analogie cu poezia, cu pictura. Ce înseamna acest Limbaj Iconic? Eu îi zic Limbaj Iconic, sau Limbaj GESTIC. Iconicul, în sensul CARPATIN, este DIVINUL si Creatul, Duhul si trupescul. Asa este si Limbajul meu.

R: In acest sens as dori sa discutam o sintagma care revine deseori în scrierile Sfintiei Voastre, aceea de dialog fiintial pe care o folositi si care nu prea este înteles din nou. Ceea ce surprinde este ca dvs definiti o fiintialitate a creatiei, chiar un divin de creatie la un moment dat...

GG: Divinul cu „d" mic.

R: ... cu „d" mic. Da, deci vizavi de Fiintialitatea Divina care poate exista într-o anumita, ca sa spunem asa, autonomie. Puneti un mare accent în acest sens pe dialogul omului cu Dumnezeu, ca între doua fiintialitati definite. Nu cumva se depreciaza însusi dialogul prin intermediul energiilor necreate, sustinând un astfel de dialog fiintial? V-as ruga sa lamuriti aceste lucruri.

GG: DUMNEZEU ne-a dat si o Fiintialitate de natura de Creatie. Metafizicul antic considera ca noi suntem însasi manifestarea Lui DUMNEZEU, de aceea anticii sunt panteisti, ei considera ca este o iesire direct din Dumnezeu, ca însusi Dumnezeu s-ar face niste principii spirituale, care pe urma se absorb. In sens crestin DUMNEZEU Creeaza o realitate de Creatie careia îi da si ei o oarecare autonomie, pentru ca daca nu i-ar da aceasta autonomie, n-ar putea face DIALOGUL de RASPUNS fata de DUMNEZEU. Deci noi daca putem raspunde Lui DUMNEZEU trebuie sa ni se dea aceasta, adica, Creatia sa stea fata-n fata cu DIVINUL, Spiritualul sa stea fata-n fata cu trupescul. Daca în gândirea metafizica antica exista dualitate contrara, în sensul acest iconic nu mai este dualitate contrara, ci dualitate afirmativa.
In teologie este o frica teribila, si au dreptate Sfintii Parinti teologici, pentru ca este pericol de panteism, ca nu cumva sa consideram ca Fiinta Creata poate sa intre în FIINTA DIVINA. FIINTA DIVINA este dincolo de accesibilitatea noastra, pentru ca noi suntem creati, Fiinta Creata. Deci noi Participam la Cele ale FIINTEI DIVINE. Deci noi nu punem problema de a intra în FIINTA Lui DUMNEZEU, ci punem problema unui DIALOG între doua Fiinte: FIINTA Lui DUMNEZEU, care este un CHIP Supraiconic, ca sa zic asa, care totusi prin ÎNTRUPAREA HRISTICA, prin CHIPUL HRISTIC, face un oarecare pogoramânt si devine într-o oarecare masura accesibila, si prin ENERGIILE HARICE la fel, se face într-o oarecare masura accesibila, prin care DUMNEZEIREA totusi se poate revarsa si într-un Chip de Creatie. Eu pun problema unei Participari Fiintiale de Creatie fata de FIINTA Lui DUMNEZEU. Deci eu când vorbesc de o mistica Fiintiala, nu vorbesc de o mistica Fiintiala în sensul FIINTEI DIVINE, ci în sensul Fiintei noastre de Creatie.

*

FIINTA Lui DUMNEZEU este PERSONALA si TRIPERSONALA si totodata în niste energii în care DUMNEZEIREA este în reperele noastre. Eu încerc un fel de configurare a unei antropologii crestine dupa acelasi model, ca Fiinta Creata cu energiile sale de creatie, ca Chip si Asemanare

*

S-a pus problema unei UNIRI, cum zice Sf. Dionisie Areopagitul, al UNIRILOR HARICE DIVINE în forme de Creatie. Noi de fapt dam Nume si dam calitati si atribute DIVINULUI, în sensul ordinii create si-n acelasi timp pe baza unor Modele HARICE, sa zicem asa, ca o gândire despre Dumnezeu într-un limbaj de creatie.

*

Noi ca Chip si Asemanare a Lui DUMNEZEU avem PECETEA si avem Modelele HARICE, Modelele DIVINE în noi. Noi avem un fel de DIVIN în noi. De aceea, se zice ca noi suntem prin Fiintialitate pe undeva niste Fiinte Teologice, pentru ca avem CHIPUL Lui DUMNEZEU în noi. Aceste CHIPURI DIVINE din noi, noi când le crestem, noi le dam si ceva al nostru, pentru ca daca nu le-am da si ceva al nostru înseamna ca noi nu RASPUNDEM, am fi doar niste imitatii. Sa vorbim de un teologic al raspunsului nostru fata de teologicul DIVIN? Eu în felul acesta as vrea sa pun problema.

R: Cu alte cuvinte si Dumnezeu ar putea primi de la noi ceva.

GG: DUMNEZEU vrea sa primeasca ceva propriu al nostru. Acest teologic, al propriului nostru RASPUNS, pe mine m-a interesat.

R: Pentru a face acceptabila o asemenea presupunere a Sfintiei Voastre ar trebui sa credem ca umanul, cum spuneti pe undeva în cartile Sfintiei Voastre, ca chipul uman a fost asumat de Hristos, de Fiul, înainte de timp, asa spuneti, ca Fiul se arata într-un moment înainte de timp si cu chip de om, cum se arata...

GG: Eu insist foarte mult pe CHIPUL FIULUI PRECREATIE, adica înainte de creatie, în care vorbesc de acea carte, „CARTEA VIETII", în care deja FIUL Lui DUMNEZEU are toate Chipurile de creatie pe care apoi le concretizeaza si le transpune în energii create, ca apoi sa facem si noi raspunsul.

R: Eu întelesesem de acolo ca uman este o asumare la nivelul teologiei umane.

GG: Eu fac un fel de ASUMARE a Chipului Uman cu însusi CHIPUL. HRISTIC. Omul este destin cosmic si supracosmic. De ce? Omul pe lânga faptul ca este Faptura de Om, este si Chipul UNIRII
întregii Creatii, si mai mult decât atât, Chipul de Om este chipul prin care se ÎNTRUPEAZA HRISTOS si ca FAPTURA. Deci înseamna ca Chipul de Om trebuie sa fie al Lui HRISTOS si ca MODEL în sine. Noi avem ca Chip de Faptura însusi CHIPUL ÎNTRUPARII FIULUI. Aici este taina. Deci noi nu avem un chip oarecare, în Chip de Faptura avem deja Originea, Transcedentalul. De aceea zic eu, ca Omul este un Chip ICONIC.

*

Nici îngerii si nici natura n-au Chipul Cosmic. Numai Omul are Chipul Cosmic. De aici parabola aceea în care Lucifer, îngerul cazut, nu vrea sa priceapa ca numai prin ÎNTRUPARE este de fapt Sensul Creatiei.

*

Eu astfel încerc o actualizare, si actualizare întotdeauna înseamna un Prezent în Nou. Fondul este acelasi, îmbracamintea de actualizare este un nou, un prezent. Sa nu folosim un ceva alarmist, sau bombastic, sau nu stiu ce. Noi trebuie sa traim acel deplin si sa-l desfasuram în noi într-un Raspuns propriu.

*

Se pare ca modalitatea aceasta Iconica prezinta un fel de mistic care ar Reînvia în oarecare masura Viata noastra Duhovniceasca. Acest Iconic îi implica Liturgicul iconic, de Chip EUHARISTIC în care se pot reface capacitatile Omului.

*

Acest Ritual Iconic începe sa ne refaca conditia, conditia aceea în care sa revenim si noi la normal. Si de aceea vorbesc eu de aceasta practica Iconica, care te baga tocmai într-o Sacralitate în care sa-ti redea tocmai aceasta conditie de refacere.

*

Sa nu se uite de Sacralitatea Bisericii, care înseamna tocmai Chip Iconic. Biserica este tocmai Chipul Iconic în care Taina ALTARULUI si Bisericii, Taina DIVINULUI si Creatiei, Taina Sufletului si a trupului, sunt deodata. De aceea integrarea în aceasta Taina a Bisericii, a Ritualului Bisericii, este singura salvare, si-n acelasi timp modalitatea cea mai eficienta prin care Omul de astazi poate sa-L regaseasca pe DUMNEZEU si prin care totodata teologicul, poate face o Reînviere a Vietii Crestine.

*

Inca o data va rog din toata inima sa nu fiti suspiciosi, ceea ce fac eu este o preocupare a mea direct personala. Este o preocupare a mea, directa, mistica, si daca va prezenta o valoare si pentru altii, ar fi cumva îmbucurator.

R: Va multumim.

©Arhiva Culturala Romana 2003