I. Dialogul dintre ortodocsi si monofiziti.

Dialogul dintre ortodocsi si anticalcedonieni - adica membrii Bisericilor monofizite din Orient, coptii, armenii si etiopienii, ostili Sinodului al IV-lea ecumenic de la Calcedon care a stabilit dogma celor doua firi a lui Hristos - dialog dus de mai multi ani de Patriarhia Constantinopolului si de alte Biserici angajate în ecumenism, a stârnit recent nelinistea calugarilor athoniti. " Memoriul" lor despre acest dialog a rezumat pertinent argumentele teologilor ortodocsi ale caror voci înabusite de mass- media îndraznisera sa se ridice împotriva metodelor antiecleziale ale acestui dialog si împotriva presupozitiilor lui dogmatice, aflate la antipodul traditiei Apostolilor, Parintilor Bisericii si Sinoadelor ecumenice. " Lumina Taborului" a aratat în editorialul precedent principalele obiectii ale calugarilor athoniti.
Ceste provocari lansate de Sfântul Munte i-a raspuns pe larg în paginile revistei " Episkepsis" ( nr. 521 din 31 august 1995), Înalt Prea Sfintia Sa Damaskinos, Mitropolit al Elvetiei, din Patriarhia de la Constantinopol, si presedinte din partea ortodoxa al Comisiei însarcinate cu acest dialog.

II. Critica lui Damaskinos

SOP (" Service Orthodoxe de Presse") a citat pe larg în nr. sau din decembrie 1995 textul raspunsului I.P.S. Damaskinos, care este o critica a pozitiilor calugarilor athoniti. Rezumam mai jos principalele puncte abordate de Mitropolitul Elvetiei.

1. O hristologie ambigua?
Athonitii critica cele doua "Declaratii comune" (1989-1990), spunând ca ele contin expresii ambigue, care permit o interpretare severiana - conforma, adica, " monofizismului moderat" a lui Sever. Aceasta doctrina a fost la fel de vehement condamnata de Parinti ca si " monofizismul extrem" al lui Eutihie.
Raspuns: Mitropolitul Damaskinos raspunde ca pasajele considerate ambigue sunt ortodoxe:
- primul text: " Atunci când vorbim de ipostasul unul si compus (synthetos) al Mântuitorului Hristos, nu vrem sa spunem, ca în El se unesc un ipostas divin si un ipostas uman. Vrem sa spunem ca ipostasul unul si vesnic al Celei de a doua Persoane a Treimii Si-a asumat natura umana creata, unind-o cu propria Sa natura divina necreata pentru a alcatui împreuna o Fiinta divino - umana adevarata, unita fara despartire si fara amestecare" (Prima Declaratie).
Potrivit lui Damaskinos, daca s-ar fi spus de catre Comisie: " O Natura divino - umana unita" i s-ar fi putu reprosa monofizismul; dar, de vreme ce s-a spus " o FIINTA adevarata", vinovati sunt athonitii, care se poarta de parca s-ar fi folosit cuvântul Natura.
- al doilea text: " naturile diferentiindu-se ….doar în gândire" (A Doua Declaratie).
Expresia " doar în gândire" (1) vine de la Sinodul al V - lea ecumenic ( 533) si deci este perfect ortodoxa, spune Damaskinos. Asadar athonitii se înseala înca o data, facând astfel de reprosuri.

2. Dioscor, Iacob si Sever sunt ortodocsi?
Comunitatea athonita învinovateste Comisia interortodoxa de a fi cerut anticalcedonenilor sa respinga doar monofizismul extrem al lui Eutihie si nu si pe cel al lui Dioscor si Sever. La care Mitropolitul Elvetiei raspunde ca cercetari recente au dovedit ca Dioscor si Sever au ramas credinciosi învataturii hristologice a Sfântului Chiril.
Dioscor, Iacob si Sever au refuzat sa recunoasca Sinodul IV ecumenic din Calcedon . Datorita acestui fapt au fost condamnati de Biserica. Potrivit Parintilor Athoniti, asta înseamna ca erau eretici. Nu, raspunde Damaskinos: " au respins terminologia definitiei Sinodului (<< în doua naturi>>)", dar " au fost condamnati pentru ca s-au rupt de trupul Bisericii si nu pentru erezie".

3. Se pot anula hotarârile unui Sinod ecumenic?
Comisia a propus sa fie ridicate anatemele împotriva lui Dioscor si Sever date de Sinodul IV si confirmate de Sinoadele urmatoare (al VI- lea si al - VII- lea).
Athonitii sustin ca nu e permisa revizuirea hotarârilor unui Sinod ecumenic.
IPS Damaskinos raspunde ca asa ceva s-a mai întâmplat si citeaza patru exemple:
a. revizuirea hotarârilor Sinodului al III- lea ecumenic prin
" Decretul de reconciliere" din 433, care a restabilit comuniunea dintre Antiohia si Alexandria;
b. " învatatura hristologica a Sinodului al III -lea ecumenic a fost dezvoltata printr-un Horos (Decret, Definitie dogmatica) al Sinodului al -IV- lea ecumenic";
c. decretul acestui ultim Sinod a fost interpretat de Sinodul al - V- lea ecumenic în lumina celor " Douasprezece capitole contra lui Nestorie" ale Sf. Chiril si tinând cont de terminologia lui hristologica;
d. hotarârea Sinodului al- IV- lea ecumenic asupra ortodoxiei lui Teodoret al Cyrului si a lui Ibas al Edesei a fost interpretata diferit de Sinodul al - V- lea ecumenic.
Pentru IPS Damaskinos exista toate conditiile necesare, deoarece " Sinodul panortodox ridica anatemele cu privire la Dioscor, Iacob si Sever." Autoritatea Sinoadelor ecumenice nu e pusa în pericol, de vreme ce elementul esential al hotarârilor lor dogmatice (Horoi) nu e pus la îndoiala", si, pe de alta parte, " Sinodul panortodox", " Întotdeauna aflat în armonie deplina cu constiinta trupului Bisericii Ortodoxe, prelungeste autoritatea Sinoadelor ecumenice istorice în viata Bisericii Ortodoxe si are puterea de a interpreta autentic duhul hotarârilor acestor Sinoade în marsul istoric al Bisericii."

4. Trebuie sa li se impuna Bisericilor anticalcedoniene acceptarea celor patru Sinoade ecumenice (IV- VII) pe care le refuza pâna în ziua de azi?
Potrivit athonitilor, care nu fac aici decât sa exprime constiinta Bisercii Ortodoxe în întregimea ei, faptul ca anticalcedonienii continua sa nu accepte explicit decât primele trei Sinoade ecumenice dovedeste ca nu s-a ajuns la nimic: a fi ortodox înseamna sa accepti toate Sinoadele ecumenice ca având aceeasi valoare. În aceste conditii, a vorbi de comuniune între anticalcedonieni si ortodocsi este imposibil.
" Calcedonul" ramâne piatra de încercare.
IPS Damaskinos raspunde ca "Bisericile orientale" (adica anticalcedoniene) accepta credinta formulata în decretele celor sapte Sinoade (2), dar ca, " în ciuda acestui fapt, problema enumerarii formale a acestor Sinoade printre Sinoadele ecumenice comune, desi puse de nenumarate ori si cu insistenta de Comisia interortodoxa pe parcursul reuniunilor în plen ale Comisiei mixte - a fost socotita prematura si intempestiva de reprezentantii vechilor Biserici orientale, dat fiind faptul ca presupune, pe de o parte, ridicarea anatemelor pronuntate de Bisericile noastre contra lui Nestor si Sever, si , pe de alta parte, studiul temeinic al actelor acestor Sinoade, care ar necesita un timp îndelungat."

III. Raspunsul Parintilor athoniti.

Sfânta Comunitate a Sfântului Munte a raspuns criticii, pe care am rezumat-o, printr-o analiza detaliata de 102 pagini, din care ziarul " Orthodoxos Typos" si a publicat un rezumat în numerele 1169 si 1170 (din 12 si 26 aprilie 1996). Iata tradfucerea acestui text intitulat " Observatiile Sfintei Comunitati a Sfântului Munte. Dialogul teologic dintre ortodocsi si anticalcedonieni. Raspuns la critica Mitropolitului Damaskinos al Elvetiei."

Introducere

Buletinul ecleziastic " Episkepsis" (521, 31.08.1995) a publicat raspunsul IPS Mitropolit al Elvetiei, Damaskinos, Presedintele Comisiei interortodoxe pentru dialog între Biserica Ortodoxa si Bisericile anticalcedoniene la " Memoriul Sfintei Comunitati a SfântuluiMunte asupra dialogului dintre ortodocsi si anticalcedonieni", din 14/27 mai 1995.
Calugarii athoniti constata ca, rezultatele dialogului dintre ortodocsi si anticalcedonieni, asa cum au fost ele transcrise în Acordurile Conferintelor neoficiale (1964- 1941),si apoi în Declaratiile Comune ale Întâlnirilor oficiale ale Comisiei mixte (1985- 1993), nu lasa loc unor sperante prea mari de a-i vedea pe anticalcedonieni revenind la Biserica de care s-au despartit acum 1500 de ani ca eretici, deoarece teologia acestor " Declaratii Comune" nu se acorda cu dogma ortodoxa .
În 1992, dupa încheierea discutiilor teologice, am asteptat un examen critic sinodal si o judecata a diverselor Prea Sfinte Biserici Ortodoxe locale asupra concluziilor Dialogului teologic. Am sperat ca va trece un timp suficient pentru ca sa se maturizeze constiinta Bisericii si sa accepta hotarârea unanima a ierarhilor Bisericii asupra problemei de a sti daca anticalcedonienii contemporani sunt sau nu ortodocsi.
Din pacate, înainte de orice judecata sinodala, a fost facuta publica afirmatia Comisiei mixte privind ridicarea din partea ortodocsilor a anatemelor asupra lui Dioscor si Sever (" Comunicatul de la a IV-a Întâlnire", 1993). În urma anumitor afirmatii ale unor teologi particulari, Dioscor si Sever au fost socotiti ortodocsi în simtire si doctrina si, ca urmare, s-a considerat ca ar fi posibil ca autoritatea sinodala actuala a Bisericii sa ridice anatemele care apasa asupra lor. Ridicarea anatemelor realizata de cele doua parti aflate în dialog ar trebui sa însemne restabilirea deplinei comuniuni sacramentale.
Diferitele obiectii si reactii ale credinciosilor Bisericii împotriva acestui soi de unire pripita - de vreme ce anticalcedonienii n-au acceptat câtusi de putin credinta ortodoxa - n-au fost luate în considerare de principalii agenti ai acestei uniri.
Sfânta Comunitate a Sfântului Munte, nelinistita si îngrijorata de cursul pe care l-a luat acest dialog teologic, a alcatuit mai întâi de toate un " Raport al Sfintei Comunitati a Sfântului Munte asupra dialogului dintre ortodocsi si anticalcedonieni", în care si-a exprimat rezervele asupra felului în care se desfasoara acest dialog. Dar deoarece IPS Mitropolit al Elvetiei, Damaskinos, în articolul sau, " Dialogul teologic dintre Biserica Ortodoxa si Bisericile orientale. Reflectii si perspective", a prezentat concluziile Comisiei Mixte nu ca pe simple oferte prezentate acestor Biserici, ci ca pe texte tinând de credinta si traditia ortodoxa, Sfânta Comunitate a publicat un " Memoriu" în care a dezvaluit Bisericii deviatiile dogmatice (hristologice si ecleziologice) ale Coisiei interortodoxe. Scopul " Memoriului" a fost acela de a informa membrii Bisericii asupra caracterului non - ortodox al Declaratiilor Comune si de a încerca sa aseze dialogul pe baze ortodoxe astfel încât credinta Bisericii sa ramâna neschimbata si anticalcedonienii sa realizeze ca se afla în erezie, de la care trebuie sa se întoarca spre ortodoxie.
În raspunsul sau la " Memoriul" Sfintei Comunitati, Mitropolitul Elvetiei a reformulat teoriile neortodoxe ale Comisiei Mixte în materie de hristologie si ecleziologie.
De asemenea, el acuza Sfânta Comunitate ca vorbeste din propria sa autoritate, ca învinovateste, în mod arbitrar, teologii Comisiei interortodoxe, ca pune în discutie ideea ca Bisericile vor sa accepte cu entuziasm concluziile Dialogului, în sfârsit, ca ignora faptul ca aceste concluzii sunt în deplin acord cu rezolutia celei de a treia Conferinte Panortodoxe Presinodale în ceea ce priveste progresul Dialogului.
Sfânta Comunitate a cântarit bine aceste acuzatii ale mitropolitului si, considerând ca afirmatiile sale se îndeparteaza în puncte esentiale de credinta ortodoxa si de Traditia Bisericii, a facut urmatoarele remarci:

1) Pestele este înecat
Înalt Prea sfintitul aminteste pozitia ostila a Sfintei Comunitati fata de acest dialog, apoi critica declaratiile acesteia ca "facute din proprie autoritate" , ca si acuzatiile "arbitrare" aduse Comisiei interortodoxe , si în sfârsit, împotrivirea sa la vointa celei de a treia Conferinte Presinodale. Aceste observatii nu vor, însa, decât sa-l faca pe cititor sa piarda din vedere esenta problemei. Ele nu lamuresc pe nimeni daca nelinistile Sfintei Comunitati în legatura cu evolutia Dialogului sunt nejustificate sau gresite.

2) Constiinta ecleziala
Pozitia rezervata a Preafericirii Sale, Patriarhul Diodor al Ierusalimului , a atâtor alti ierarhi ai Bisericii , a Sfintei Comunitati a Sfântului Munte, a numerosilor profesori de la scolile teologice si a unei mari parti a credinciosilor Bisericii dovedeste ca, în realitate, constiinta Bisericii n-a fost multumita de rezultatele Dialogului si cere o noua fixare a directiilor în care trebuie sa se desfasoare.

3) Texte în mod deliberat ambigue
Afirmatia Mitropolitului Elvetiei ca solutiile aduse problemelor teologice sunt conforme învataturii Sfintelor Sinoade ecumenice este total nefondata.
Acordul comun care s-a semnat în cadrul Dialogului nu reprezinta credinta Sfintilor Parinti ai Sinoadelor ecumenice, ci texte artistic fabricate astfel încât sa cuprinda în acelasi timp teologia ortodoxa si cea severiana. Aceste documente nu folosesc terminologia Hotarârilor Sinoadelor ecumenice decât pentru a ascunde compromisul dogmatic astfel obtinut.
Cu voie sau fara de voie, delegatia ortodoxa a facut concesii dogmatice anticalcedonienilor. Iata-le:
a) introducerea unor formule monofizite în " Declaratiile Comune" ca de ex.: " Ipostasul ( ca distingere) NATURII Cuvântului întrupat". Termenul " physis", natura, care nu poate însemna ipostas, este folosit strâmb, într-o maniera kakodoxa în locul formularii ortodoxe care ar fi " NATURILOR Cuvântului întrupat".
b) acceptarea ca naturile lui Hristos se disting numai în gândire, expresie care, în contextul Declaratiilor comune, este susceptibila de o interpretare severiana si ascunde în ea monofizismul si monoenergetismul. Pretentia mitropolitului Elvetiei, care sustine ca expresia " doar în gândire" vine de la hotarârea Sinodului al V-lea ecumenic, n-are nici o relevanta de vreme ce continutul expresiei ( în contextul si în forma existenta în document: " naturile se disting numai în gândire") este radical diferita de continutul dogmatic al formulei Sinodului al V-lea : " Daca cineva marturiseste cele doua naturi ale Singurului Domn Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu întrupat, dar fara sa se înteleaga diferenta doar în gândire….si se foloseste de numarul lor pentru a arata ca Mântuitorul are naturi separate si idioipostatice (având fiecare ipostasul propriu), sa fie anatema".
A doua formulare marturiseste diferenta naturilor care exista în mod esential în Hristos si respinge separarea naturilor, dar insinueaza ideea unei naturi compuse.
c) Folosirea expresiei "ca sa formeze (Cuvântul) o singura si reala FIINTA (hyparxis, fiinta sau subzistenta) divino-umana", expresie specifica traditiei teologice severiene pentru care Hristos nu este asemenea ca ipostas Ipostasului lui Dumnezeu Cuvântul. Consecintele acestei teze, atât pe planul teologiei treimice, cât si pentru doctrina mântuirii, sunt extrem de grave.
d) Concesia facuta opiniei ca Sfintii Parinti ar fi folosit termenii natura si ipostas unul în locul altuia si cu aceeasi semnificatie. Astfel se da posibilitatea anticalcedonienilor sa citeasca "Declaratiile comune" asa cum vor, dupa propria lor credinta, care e monofizismul severian, fara sa-si dea seama de eroarea teologica în care se afla.
e)Formularea nesatisfacatoare a dogmei ortodoxe despre cele doua vointe si cele doua energii în Hristos, formulare care face imposibila excluderea ereziei monoenergetismului. Afirmatia mitropolitului Elvetiei ca, în ceea ce priveste aceasta problema, "Declaratiile Comune" reproduc cu fidelitate Definitia Sinodului VI ecumenic, este total nefondata.
f) Acceptarea neortodoxa a ideii ca anticalcedonienii pot marturisi o singura natura divino-umana, atâta timp cât nu neaga prezenta dinamica si constanta (suneche) a divinului si a umanului în Hristos. Printr-o astfel de marturisire, anticalcedonienii nu recunosc ca ipostas, ceea ce este ipostatic în Hristos ci ca o natura divino-umana compusa. De asemenea, în locul unei existente (hyparxis, subzistenta) esentiale a naturilor în Hristos, este marturisita doar prezenta proprietatilor (idiotetes) divine si umane în El.
Asadar, prin toate acestea e marturisita tocmai natura compusa a traditiei severiene pe care au condamnat-o Sfintii Parinti.
g) Concesia facuta anticalcedonienilor, prin folosirea denumirilor de "precalcedonieni", "necalcedonieni" si "ortodocsi orientali" nu ca simpli termeni tehnici în desfasurarea Dialogului, ci întelesi în continutul lor teologic, asa cum se poate constata cu usurinta, examinând rezultatele dialogului.
h) Recunoasterea ca monofizismul asa-zis moderat al lui Dioscor si Sever nu este o erezie si ca anatema lansata împotriva lor de Sinoadele VI si al VII-lea ecumenice nu s-a datorat învataturii lor eretice, ci doar faptului ca divizasera Biserica.
Toate aceste lucruri pe care le sustine, de asemenea, Mitropolitul Elvetiei, se dovedesc eronate în baza Actelor Sinoadelor ecumenice al V- lea, al- VI- lea si al- saptelea locale, din Constantinopol (536) si Lateran (649), precum si în baza scrisorilor si operelor dogmatice ale marilor Învatatori si Parinti ai Bisericii: Maxim Marturisitorul, Sofronie al Ierusalimului, Ioan Damaschin, Fotie cel mare, etc. Potrivit traditiei Sfintilor Parinti, Dioscor si Sever sunt eretici în toata puterea cuvântului.
Cunoscând toate aceste lucruri, Comisia interortodoxa a comis o grava eroare nepretinzând anticalcedonienilor sa accepte pur si simplu anatema asupra pretinsilor " învatatori" Dioscor, Sever, Filoxenie, Iacob si altii, ca o conditie indispensabila unirii.
i) Formula "naturile sunt unite ipostatic si natural " (3), în care adaugarea adverbului "natural" (care pentru ortodocsi nu înseamna nimic altceva decât unirea dupa ipostas) înseamna pentru anticalcedonieni unirea naturilor ca atare (luate în ele însele) într-o unica natura compusa. Teza severiana marturisita de anticalcedonieni produce o confuzie completa în taina Iconomiei divine.
j) Acordul pentru o respingere generala si neconditionata a interpretarii sinoadelor, ceea ce nu se potriveste cu hotarârea Sinodului al III-lea ecumenic si cu "Reconcilierea" din 433 (4).
Aceasta indeterminare ne lasa în incertitudine: anticalcedonienii accepta Sinodul al IV-lea ecumenic si Sinoadele ecumenice urmatoare ale ortodocsilor, or, daca resping sinodul tâlharesc de la Efes si celelalte nenumarate sinoade întrunite de nelegiuiti împotriva Sfântului Sinod al IV-lea ecumenic.

4)Ridicarea anatemelor?
IPS Damaskinos este de acord cu parerea comisiei mixte ca e posibila ridicarea anatemelor pronuntate împotriva lui Dioscor si Sever de catre Sinoadele ecumenice. Pentru a sustine acest lucru, mitropolitul foloseste argumente imposibil de acceptat din punct de vedere istoric si teologic. Iata-le:
a) "Hotarârile Sinodului al III-lea ecumenic au fost revizuite prin Decretul de Reconciliere, ca atare ar fi posibil astazi ca un act de aceeasi valoare al Bisericii sa revizuiasca anatemele împotriva lui Dioscor si Sever."
Acest argument este clar respins de scrisorile Sfântului Chiril. Biserica admite completarea, dezvoltarea si explicarea hotarârilor dogmatice ale Sinoadelor ecumenice, dar niciodata revizuirea lor.
b)"Sfântul Chiril n-a pretins adoptarea celor Douasprezece capitole ale sale în Decretul Reconcilierilor ci s-a multumit cu o condamnare generala a nestorianismului. Tot astfel, noi, ortodocsii, trebuie sa ne multumim cu o condamnare generala a eutihianismului pe care o produc anticalcedonienii ca suficienta pentru a-i putea defini ca având un sentiment ortodox."
Acest argument se dovedeste de asemenea înselator, pentru ca Sfântul Chiril a cerut recunoasterea celei de-a IV-a anateme îndreptate împotriva celor care spun ca prin Reconciliere el se contrazice. În plus, toata traditia ulterioara a Parintilor cere o marturisire exacta si detaliata a credintei, nu doar declaratii generale.
c) "Reabilitarea lui Teodoret si a lui Ibas de catre Sinodul al IV-lea ecumenic ti condamnarea operelor lor gresite în credinta de catre Sinodul al IV-lea ecumenic au servit unitatii Bisericii. Tot astfel reabilitarea lui Dioscor si Sever ar servi astazi acestei uniri".
Rationamentul este gresit. Reabilitarea lui Teodoret si Ibas nu s-a facut prin revizuirea unui Sinod ecumenic cu autoritate de lege în Biserica, ci prin revizuirea unui fals sinod, un sinod eretic (asa numit "tâlharesc"). Nici o decizie dogmatica luata de sinoadele anterioare n-a fost încalcata prin aceasta reabilitare, care n-a avut loc decât dupa ce Nestorie a fost anatemizat în fata sinodului. Tot astfel, condamnarea scrierilor lor eretice de catre Sinodul al V-lea nu a contrazis vreo acceptare a lor anterioara, facuta de vreun Sinod ecumenic. În concluzie, aceste doua acte ale Bisericii au servit unitatea ei, pentru ca ceea ce s-a cautat atât într-unul, cât si în altul, a fost integritatea credintei ortodoxe. Dimpotriva, reabilitarea lui Dioscor si Sever, care se încearca a se face astazi, vrea sa accepte drept ortodoxa, învatatura eretica a lui Sever. Învatatura constanta a Bisericii referitoare la Sinoade este astfel complet rasturnata, iar unitatea Bisericii înca o data sfâsiata.
d) "Sinodul al III-lea ecumenic nu l-a anatemizat pe Teodor de Mopsuestia din iconomie, pentru a salva unitatea Bisericii. Din acelasi motiv ar fi bine sa practicam azi înca o data iconomia si sa-i reabilitam pe Dioscor si Sever."
Desi faptul istoric relatat aici este exact, concluzia este gresita. Iconomia practicata de Sfântul Chiril nu implica sub nici o forma acceptarea doctrine lui Teodoret. Reabilitarea lui Dioscor si Sever care se propune astazi se bazeaza explicit pe recunoasterea si acceptarea ereziei lor.
e) " Sfântul Vasile cel Mare sugera restabilirea comuniunii ecleziale cu monofizitii care, printr-o îndelungata comuniune de viata cu ortodocsii s-ar maturiza si ei în credinta ortodoxa. Restabilirea comuniunii cu anticalcedonienii ar putea avea loc într-o maniera asemanatoare". Cu toate acestea exemplul Sfântului Vasile cel Mare nu e tocmai potrivit ca solutie astazi, pentru ca Sfântul Pasile a cerut homeousienilor sa accepte fiecare litera a marturisirii de credinta de la Niceea, sa accepte ca nu trebuie socotit Sfântul Duh o creatura si sa refuze comuniunea cu cei care-L socotesc astfel. Astazi, dimpotriva, nu li se cere anticalcedonienilor nici sa accepte credinta Calcedonului, deci si expresia " în doua naturi", nici sa-i renege pe învatatorii lor, Dioscor, Sever si altii, care nu marturisesc cele doua naturi.

5) Nerecunoasterea Sinoadelor
Mitropolitul Evetiei sustine ca recunoasterea formala a Sinoadelor ecumenice (IV - VII) prin adaugarea lor la lista celor deja acceptate - se poate face dupa restabilirea comuniunii ecleziastice. Este încalcat astfel actul fundamental care asigura unitatea Bisericii, si anume, marturisirea comuna de credinta facuta de toti episcopii Bisericii Ortodoxe în momentul sfintirii lor.

6) Pot fi modificate textele liturgice?
Propunerea de a scoate din textele liturgice ale Bisericii expresiile care pun probleme - evident în ochii anticalcedonienilor, si sa li se ceara sa renunte la erorile dogmatice continute în aceste forme pentru a putea reveni în sânul Bisericii.

7) Trebuie rescrise istoriile bisericesti?
Editarea de carti teologice si de popularizare, destinate sa-i informeze pe teologi si pe restul oamenilor despre identitatea dogmatica descoperita între ortodocsi si anticalcedonieni, precum si organizarea de întâlniri între culte pe baza schimburilor reciproce (5) sunt acte imposibil de acceptat de pastorii Bisericii care înca mai au constiinta responsabilitatii preotesti în Biserica.
Pentru toate aceste motive, Sfânta Comunitate astepta raspunsul succint al întregului corp al Bisericii si asezarea cât mai rapid posibil pe baze ortodoxe a dialogului teologic. Numai astfel unirea cu anticalcedonienii ar avea loc în adevar si în dreapta credinta.

IV. Istoria se repeta

Acesta este textul athonitilor.
În timpul Sfântului Atanasie al Alexandriei, un pseudosinod socotise rezolvata neîntelegerea dintre ortodocsi, care marturisesc ca Fiul este deofiinta cu Tatal (homoousios), si, arieni, care-L considera o creatura a Tatalui. Acel Sinod folosea expresia de o natura asemanatoare (homoiousios), care parea sa împace atât dogma ortodoxa, cât si erezia. Sfântul Grigorie de Nazians a asemanat aceasta nascocire de cuvinte unui pantof bun pentru amândoua picioarele si unei momeli care ascunde cârligul ucigas al nelegiuirii (" Omilia despre Sfântul Atanasie")
Tot astfel, în loc de a spune ortodox " doua naturi într-un singur ipostas" sau de a marturisi ca Sever " o singura natura divino - umana",
" Declaratiile " se joaca cu cuvintele, vorbind de " o singura si reala fiinta divino - umana" si menajând astfel cele doua opinii contrare printr-un termen foarte vag : hyparxis (fiinta reala). Aceasta gaselnita nu uneste în aceeasi credinta, ci lasa pe fiecare sa îsi pastreze convingerile sale.
În plus, se contureaza o opozitie la unirea de la Chambésy chiar din partea necalcedonienilor. Ziarul " Lumea copta" a oferit deja în rezumat obiectiile profesorului Rachad MounirnShoucri fata de " Declaratia comuna". Iata câteva din ele:
" În ceea ce priveste evenimentele de la Sinodul de la Calcedon (451) si, în particular, pozitia calugarului Eutihie, se poate stabili categoric, prin documente istorice, ca acesta si-a mentinut o pozitie contrara definitiei de credinta a Sfântului Chiril în legatura cu natura lui Hristos? Exista de fapt documente care contrazic aceasta interpretare. (Autorul indica mai multe.)Aceste documente îl arata pe Eutihie mai ortodox decât Flaviu din Constantinopol…Contradictiile dintre Sinodul al - II- lea de la Efes (449) si Sinodul de la Calcedon (451) nu sunt rezolvate; nu e oare necesar sa se clarifice aceasta problema înainte de a merge mai departe?…Credinta comuna a ortodocsilor calcedonieni si necalcedonieni n-ar putea oare sa se întemeieze doar pe primele trei sinoade ecumenice si pe diferentele de credinta formulate de Sf'ântul Chiril, ramânând apoi ca fiecare Biserica sa fie libera în a-si stabili propria traditie, respectând-o pe cea a celorlalte Biserici? (" Lumea copta", nr. 19, iulie 1991, pg. 141)
Referindu-ne la unirea de la Florenta si la o alta formula cu dublu înteles, Sfântul Narcu al Efesului spunea : " Acest soi de formula ne va uni? Si ce vom face când vom începe sa ne analizam reciproc dogmele si parerile?" Nu tocmai acest lucru e pe cale sa se produca acum între necalcedonieni si ortodocsi?
Se pare ca ignoranta împreuna cu dezinformarea (care dispune de mijloace materiale tot mai mari) fac sa se prinda în capcana un mare numar de oameni. Dar oricât de multi ar fi pestii care musca din momeala, ortodocsii vor sta deoparte de aceasta. Deja episcopii rusi au respins acest acord pregatit la Chambésy, pe care Istoria îl va înregistra ca " întâlnirea tâlhareasca de la Chambésy".

Note:
1. " Cele doua familii accepta ca naturile, cu propriile lor energii si vointe, sunt unite ipostatic si natural, neamestecat, neschimbat, neîmpartit si nedespartit, si ca sunt distinse doar în gândire…Ortodocsii orientali accepta ca ortodocsii folosesc pe buna dreptate formula celor doua naturi, deoarece recunosc ca distinctia este doar în gândire" (A doua declaratie comuna).
2. El spune ca si acceptarea credintei Sinoadelor a fost proclamata explicit în cele doua "Declaratii comune" si chiar referindu-se mod repetat, pâna la limitele suportabilului, la Horoi ale Sinoadelor ecumenice al IV-lea, al V-lea, al VI-lea si al - VII-lea. Ce ortodocsi! Nu-si suporta sa-si auda credinta!
3. Punctul 4 din "A doua declaratie comuna".
4. Punctul 6 din "A doua declaratie comuna".
5. Recomandarea nr. 4 care a urmat dupa "A doua declaratie ":
" În localitatile în care coexista cele doua Biserici, comunitatile ar trebui sa organizeze participarea barbatilor, femeilor, tinerilor, copiilor si, daca se poate, a preotilor unei comunitati la viata celeilalte, asistând la jertfa euharistica duminicile si în zilele de sarbatoare".

Din vol. " La lumière du Thabor"
Nr. 47- 48/1996 Paris