CAZANIE LA PREOBRAJENIIA DOMNULUI

„Luat-au Iisus pre Petru si pre Iacov si pre Ioann, fratele lui si i-au suit pre dinsii intr-un munte inalt deosebi si s-au schimbat fata inaintea lor.“
Cuvintele acéstea sunt ale sfintei Evanghelii, dintru carele avem sa intelegem de preaslavita schimbarea fétii a domnului nostru Iisus Hristos, ce s-au facut in muntele Thavorului. Ca vrind ca sa arate marirea sa ucenicilor sai si noao, mai nainte cu putinel, zice Evanghelia cum ca umblind Iisus in partile Chesariei lui Filip, intreba pre ucenicii sai zicind: „Cine imi zic mie oamenii a fi?“ Iar Petru apostolul din descoperirea parintelui ceresc dintre toate célelalte vorbe ale ucenicilor i-au zis cum ca iaste fiiul lui Dumnezeu celui viu si cu acest mijloc descoperind tuturor marirea sa cea mare, ocara patimii sale ucenicilor sai celor intariti intru aceasta credinta o au aratat zicind ca i sa cade lui a mérge in Ierusalim si multe a pati de < la > batrini si de la arhierei si de < la > carturari si a sa omori si a treia zi a inviia din morti. Care cuvinte auzindu-le Petru si fiind inca cu conostinta trupeasca si necunoscind marirea ce era sa vie dintru ocara patimilor, s-au nevoit ca sa intoarca pre Domnul de la acest gind, zicind: „Departe de tine, Doamne, sa nu-t fie tie acestia“. Caruia Domnul ii zise: „Du-te denapoia mea, satano. Sminteala-mi esti, ca nu gindesti céle ce sunt ale lui Dumnezeu, ci céle omenesti.“
Cu care cuvinte dojaniia Domnul gindul cel trupesc ce era inradacinat cu gresala pacatului celui de obste, in mintea oamenilor si zice cum ca-i iaste sminteala, nu ca doara ar pati el sminteala ci pentru ca cu acéle cuvinte il opriia pre el Petru de la lucrarea mintuirii noastre, dintru care cuvinte putem cunoaste dragostea cea fierbinte a lui Dumnezeu care are catra neamul omenesc, ca pentru fierbinteala dragostei acestiia s-au schimbat fata inaintea ucenicilor, pentru ca sa-i intareasca pre dinsii mai mult in credinta si sa nu sa sminteasca vazind pre dascalul lor patimind pre cruce.
Drept acéia lasa astaz de stralucéste intru dinsul lumina acéia a maririi, care lumina va straluci si in trupurile sfintilor lui, cind vor lua cununa cea desavirsit a bucuriei lor, intru care lumina toata faptura omeneasca, cea din afara, atita s-au schimbat cit obrazul lui straluciia ca soarele si vesmintele lui era albe ca zapada. Iara asaminarea aceasta a obrazului cu soarele si a vesmintelor cu zapada, nu doara pentru aceia sa asamineaza cum ca nu ar fi stralucit obrazul lui decit soarele, sau vesmintele lui nu ar fi fost mai albe decit zapada, ci pentru ca aici, in lume, nu avem noi alt nimic mai stralucitor si mai luminat decit soarele sau mai alb decit zapada. Ca pentru trupurile sfintilor insus Domnul zice la 13 capete ale lui Mathei, ca vor straluci ca soarele intru imparatiia parintelui lor (carii sunt pre linga Hristos ca niste stéle) carii iau lumina lor de la acest soare al dreptatii, ca de asemeneaza Hristos pre linga tot sfintii lui ca un soare pre linga stéle, si de vor straluci sfintii ca soarele, cu cit mai virtos va straluci soarile acesta al dreptatii. Si lumina aceasta, ochii cei slabi ai ucenicilor nu-i smintiia, ci mai virtos, cu o bucurie oarecaré, dumnezeiasca, ii veseliia. Si nu numai lumina aceasta straluciia in obrazul lui Hristos, ce si o frumuséte oarecaré si podoaba nespusa sa arata intru dinsul, atita cit de s-ar aduna intr-un loc toata frumosétia si toata podoaba si cea paminteasca si cea cereasca, nici intr-un chip n-ar putea ca sa veseleasca ochii si inimile celor ce ar privi spre dinsa, precum au veselit lumina acéia ochii ucenicilor lui Hristos.
Si aceasta bucurie, preste fire a ucenicilor lui Hristos nu din stralucirea luminii, ci mai mult din luminata frumoséte a mintuitorului sa facea, pentru care lucru putem cunoaste bunatatea si dragostea lui cea mare ca, cu aceasta marire putea totdeauna sa straluceasca, iar el din buna voia sa pentru noi au inchis razile stralucirii sale, ca sa poata rabda durori amara pentru noi si pentru pacatele noastre, ca sa poata face rasplatire marirei cei dumnezeesti.
Deci cine va fi acela carele va socoti acéstia si nu sa va aprinde cu totul de dragostia mintuitoriului acestuia? Si cine nu sa va minuna de putérea lui cea nespusa care totdeauna ar fi putut ca sa straluceasca cu aceasta marire? Si cine nu va iubi o bunatate ca aceasta, pentru care (o, minune!) au gonit de la sine o marire ca aceasta, ca sa poata savirsi mintuirea noastra? Ca mai mare minune au fost a inchide o marire ca aceasta, stralucitoare decit a straluci cu dinsa de-a pururea. Si nu numai singura marirea lui Hristos veseliia ochii ucenicilor, ce si a lui Moisi < si > a lui Ilie, carii, impreuna cu Domnul sa aratase a fi cuprinsi de lumina si de marirea acéia. Ca precum nu era slobod inaintea imparatului Artaxerx a intra cineva imbracat in sac, asa nu s-au cuvenit nici inaintea imparatului célui vecinic a sta slugile lui, fara numai a fi imbracat in lumina si in stralucire; ca acestia era din toti parintii legii vechi mai ales si mai mari; ca unul era nomothetis, adeca puitoriu de lége, iara celalalt era zilotis, adeca intaritori acestii legi. Si pre acestea au vrut Domnul sa se arate cu dinsul, pentru ca din lége si din proroci sa ia marturisire omenirea lui.
Oare ce gura ar putea grai, ca sa adeveréze cu ce bucurie si veselie s-au umplut acei doi luminati proroci, cind pre Domnul si mintuitoriul lor, de carele multe prorocise, nu numai in trup, ci si in marire si in stralucire imbracat l-au vazut? Ca de vréme ce s-au invrednicit acestea a-l vedea si a-l auzi pre domnul Iisus, de care ei de mult doriia ca sa-l vaza si nu numai ei ce si toate neamurile, cu ce gura va putea nestine sa graiasca cu adevarat bucuriia lor si mai virtos ca dintr-atitea parinti si proroci ai legii vechi, numai ei s-au invrednicit a vedea o marire ca aceasta? Si de s-au bucurat Simeon batrinul atita, vazind pre mintuitoriul Hristos, numai in scutece miscind, cit moartea care alt lucru mai groaznic nu poate fi, cu ochii véseli o priviia, dara acestea carii pre acestas domnu intru marire stralucind l-au vazut, ce vor fi facut si cu ce bucurie sa vor fi bucurat si cu ce veselie sa vor fi veselit? Inca si sufletele acélia care era inchise in sinul lui Avraam, intorcindu-se Moisi si spuindu-le lor célia ce au vazut, cunoscindu-s ei a fi aproape zioa mintuirii si a rascumpararii lor, cu ce dragoste vor fi asteptat?
Iara de vréme ce acéstia toate sunt puse peste intelégeré, cu o tacére oarecaré, blinda si cu o dragoste, cu credinta trebue sa le cinstim si sa le marim. Cuvios si trebuincios lucru socotesc a fi, ca sa stim la aceasta preaslavita marire, acesti luminat proroci, ce cuvinte vor fi vorbit cu Domnul? Ca inaltimea fételor, inaltat lucru, oarece intreba si veseliia maririi, vésel oarece si frumos lucru poftiia. Ca asa vedem ce sa face si la mésele si ospétele celor mari, ca sunt toate voioase si vésele, mincarile, bauturile, vorbele, jocurile si cintarile: nimic nu iaste de jale sau de intristaciune, ci toate de bucurie si de desfatare.
Cine iaste, dara, acela acum, carele sa poata spune marirea zilii acestiia, desavirsit si precum sa cade? Ca tot ce au fost mai slavit in légia véche si in cea noao, in ceriu si pre pamint, la aratare a esit, caci acolo au fost mai marii prorocilor, ai legii vechi si mai marii apostolilor ai legii noao; din ceriu sfinta troita s-au vadit si de pre pamint preasfinta omenire a lui Hristos s-au aratat. Si la aceasta veselie, mare si preaslavita, mai mult decit
trei apostoli, carii au fost mai iubit, n-au fost chemati.
Sa vedem dara si vorba cea de veselie ce au fost. Vorbiia, zice Luca, la 9 capete pentru patimile Domnului, carele era sa le implineasca in Ierusalim; adeca vorbia pentru patime, pentru moarte, pentru ingropare, pentru cruce, pentru legaturi, pentru scuipari, pentru palme, pentru ocari si pentru bataile, carele era ca sa le implineasca in Ierusalim. Deci, dara, au acestia sunt cuvintele céle mari si de veselie, carele sa cuveniia sa se graiasca la o veselie ca aceasta? Acest fel de vorba era sa se améstece la o bucurie ca aceasta?
Tocma aceasta iaste, ca nu trebuie socotita aceasta vorba, dupa socoteala lui Petru, pamintéste, ci dupa socoteala lui Hristos, care au urit céle pamintesti inaintea caruia nimic mai vrédnic nu era decit pentru marirea lui a rabda patemi si ocari; ca mai marele judecatoriul lumii, Dumnezeu, pentru ca sa slobozeasca neamul omenesc, din robiia diavolului, acest pret de rascumparare mai virtos au pohtit de la rascumparatoriul neamului omenesc, ca sa jartveasca el pentru om, cu moarte amara si plina de ocari, care dar si jartva atit au fost de iubita inaintea lui, cit pentru aceasta jartva au ertat toate gresalele din tot vécii cei trecuti si usile ceriului, céle pina atunce incuiate celor rascumparat, le-au deschis si lumea au intors-o intru mila sa cea véche. Ca mai mult l-au imblinzit si l-au milostivit aceasta jartva singura, decit precum il miniiase rautatile si far-legile tuturor oamenilor dintru care putem cunoaste si putem intelegé ca vorba aceasta au fost foarte vrédnica unii mariri ca acéia. Ca ce lucru iaste mai iubit robului, decit slobozirea lui? Si ce iaste mai drag streinului, decit intoarcerea la mosiia sa?
Fiind, drept acéia, instreinati Moisi si Ilie de atita vréme de mosiia lor de care foarte doriia, ce ar fi putut grai mai cu dragoste si mai cu dulceata, decit pentru moartea preotului acestui mare, pentru care moarte sa da streinilor intoarcere la mosiia lor? Asijderea si Domnul, ce fél de vorba ar fi avut mai iubita, decit vorba mintuirii si a rascumpararii lumii? Ca atita doriia de paharul acesta a-l bea, cit acea putina vréme ce mai era sa treaca pina a-l bea, ii parea ca sunt mii de ani. Caci cu sétia acestui pahar sa lucra mintuirea sufletelor omenesti, rascumpararea lumii, stricarea puterii diavolului, inmultirea credintii,ertaciunea pacatelor si slobozirea sufletelor. Si atita sa bucura de acéstia cit in locul bucuriei ce era inaintea lui, rabda crucea de-l munciia si bataile de-l cazniia si spinii de-l incrunta si durorile sufletului de-l chinuia, de care chinuri asuda sudorile céle crunte, negindind nimica de rusine. Ca de au parut lui Iacov putin 7 ani a sluji pentru Rahila, logodnica lui, de dragostea ce avea catra dinsa, dara unui iubitoriu mare ca acesta, cum nu i-ar fi parut putine muncile si caznele, cu care iubita lui logodnica o rascumpara si o curatiia pre dinsa cu scaldarea nepretuitului sau singe si foarte frumoasa, far’de nici o hula si intinaciune o facea.
Drept acéia nu i-au putut fi mai iubit si mai dulce decit a vorbi de lucrul acela, de carele el mult inseta. Cunoasca, dara, acum fiestecarele dintru noi pohta cea nespusa, bunatatea cea negraita, mila cea bogata si dragostea cea desavirsit a iubitoriului de oameni Dumnezeu, cu cita séte au priimit (nu pentru sine, ci pentru noi, viermii cei lepadat) atitea ostenéle, durori, patime si moarte.
Dara noi, acum, caci sa nu priimim pentru dragostea lui si pentru binele ce ne-au facut vreo scirba, macar cit de mica?
Insa vorbindu-se acéstia si gatindu-se Moisi si Ilie ca sa duca, iara Petru ca sa nu sa lipseasca de o frumoséte si de o dulceata stralucitoare ca aceasta, zise: „Doamne, bine iaste noao a fi aici; de vei vrea, sa facem trei colibi, tie una si lui Moisi una si una lui Ilie“, nestiind ce zice; ca nici un lucru lumesc nu-s aducea aminte, nici de mincare, nici de bautura, nici de viiata, nici de moarte, ci toate lucrurile, inca si de sine uitindu-s fiind ca si un beat de dragostea acei frumoseti, numai de aceia inseta, numai aceia poftiia si numai intru aceia a petréce de pururea sa nevoia. Iara incasi luind seama vorbei si a poftei lui Petru o aflam sa fie supusa voii dumnezeesti; ca au zis: de vei vrea, sa facem aici trei
colibi, adeca de vei naravi.
Dupa aceasta zice: „Ca inca graind el, iata nor luminat umbri pre ei si iata glas din nor graind: Acesta iaste fiiul mieu cel iubit, intru carele bine am voit, pre acesta-l ascultat. Si tot cela ce poftesté ca sa placa mie, prin credinta si prin dragoste sa fie una cu dinsul; ca asa, cu dinsul si printr-insul sa fie placut mie. Si pre acesta ascultat, ca va deschide voao cale de mintuire si cu crucea va face voao scara spre imparatia ceriului. Pre acesta ascultat, ca el iaste calea si viata si dreptatea, el iaste cuvintul mieu si intelepciunea mea; pre dinsul, drept aceia, ascultati, iara nu pre lume, nici insalaciunile sarpelui celui de demult, nici indamnurile trupului, nici cuvintele fariseului, socotind stralucirea si marirea luminii care era intru dinsul si in Moisi si in Ilie si alte minuni, toate cite at vazut in loc de marturie.“
Si iaras zice ca, auzind ucenicii, cazura pre fata lor si sa temura foarte. De au adus cuvintul acest dulce si mingiitoriu al lui Dumnezeu atita frica, dara groaza judecatoriului ce va face? De ingrozéste asa indeminarea a tinea légia, dara cind va lua seama pentru lenevire celor ce n-au implinit légia ce va lucra? Si oare pentru ce la o veselie ca aceasta, intru care vrea sa arate Domnul marirea si frumosétia sa, au adus ucenicilor sai frica aceasta? Cu adevarat nu iaste alta fara numai ca sa ne invéte pre noi acéia ce iaste scris la al doilea Psalom: „Slujit Domnului cu frica si va bucurati lui cu cutremur“. Ca sa cuvine omului a sa bucura de o bunatate mare si a sa téme si a sa cutremura de o marire mare.
Cuviindu-se, drept acéia acéstia amindoao lui Dumnezeu de-a pururea intru toate laudele si maririle lui, trebuiaste sa le avem si sa cérem ajutoriul si mila lui cea bogata. Ca fara de mila lui nimic spre mintuirea sufletelor noastre nu vom putea face; ca insus cu nemincioasa gura lui zice: „Fara de mine nimic nu putet sa facet“. Si de vréme ce fara dinsul nu putem nimica, iara lui trebuie sa-i zicem cu caldura, dintru adincul inimii, sa ne miluiasca dupa marea mila sa si dupa multimea indurarilor sale si sa ne descopere ochii sufletului si ai trupului, ca sa putem pricépe minunile sale; sa scoata din trupurile noastre, céste de carne, inimile céle de piatra si sa ne dea inima de trup ca sa ne témem de dinsul si sa ne rusim de poruncile lui. Sa ne luminéze inimile noastre ca si ale apostolilor, sa ne intareasca de pururea asupra vrajmasilor nostri celor vazuti si nevazuti, sa ne indreptéze pre calea poruncilor sale si sa ne dea sfirsit bun, ca de pururea sa fie marit si proslavit in vécii vécilor.
Amin.