Intr-un articol intitulat „Usile pocaintei”, Ieromonahul Iona (Paffhausen) a explicat calatoria de treizeci de ani a Sfintului Ordin MANS catre Bisericile ortodoxe canonice. El a sustinut ca „sosise timpul ca intreaga Biserica sa se bucure si sa primeasca la sine pe acesti oameni credinciosi care L-au cautat cu staruinta pe adevaratul Hristos si adevarata Biserica”. Totusi, inainte de a injunghia vitelul cel gras, se cuvine sa facem o cercetare a faptelor omise din istorisirea Ieromonahului Iona.

Ieromonahul Iona a observat pe buna dreptate ca Sfintul Ordin MANS a debutat la sfirsitul anilor '60 ca si o noua miscare religioasa. Potrivit lui Phillip Charles Lucas care a scris o carte despre acest Ordin intitulata „Odiseea unei noi religii”, invataturile initiale ale Ordinului MANS „erau o combinatie eclectica de esoterism occidental (inclusiv cabala, rosicrucianism si teosofie), milenarism apocaliptic, monahism crestin, filozofie New Age si tantrism. Manifestul de capatii al lui Blighton era ca Pamintul intra intr-o noua era de iluminare spirituala si ca Sfintul Ordin MANS a fost rinduit de Dumnezeu pentru a pregati omenirea pentru acest Inceput de Aur al duhului”. Ordinul MANS a fost inregistrat in California ca organizatie non-profit in 1968.
Potrivit Ieromonahului Iona, botezul a 750 de membri ai Ordinului MANS in 1988 de catre un preot depus, apartinind unei jurisdictii necanonice, a insemnat o convertire la „ortodoxie”. El a afirmat ca acest eveniment „a marcat o transformare totala, un refuz radical si o renuntare la vechiul Ordin...” In continuare, Ieromonahul Iona a sustinut ca „ a aparut o noua identitate, atit teologica cit si comunitara: Fratia lui Hristos Mintuitorul”.
De fapt, Sfintul Ordin MANS nu si-a incetat nici o clipa existenta. Ordinul a continuat sa detina teren in Statele Unite si sa se bucure de scutire de impozite datorita statutului sau de organizatie religioasa. Aceasta organizatie care a supravietuit in intregime, se pare ca nu a fost afectata de pe urma botezurilor asa zis spectaculoase petrecute in 1988. In octombrie 2000, singura schimbare in paragrafele de inregistrare ca si organizatie, care aveau un vadit caracter "new age", a fost un amendament din 1991 care modifica modul in care bunurile comune urmau sa fie impartite in cazul unei lichidari. Cu toate acestea, majoritatea conducatorilor Ordinului MANS de dupa 1988, detineau simultan functii si in Fratia lui Hristos Mintuitorul.
De exemplu, in Declaratia de Organizatie Non-profit, completata la 16 iunie 1999, figura ca presedinte Pr. Stevan Bauman si secretara Mary L. Lee, ambii cu adresa de 1516 N Delaware, in Indianapolis. Documentul mai specifica drept director financiar pe Pr. Phillip Tolbert, cu o adresa din California. Totusi cartea lui Lucas mentiona ca Steven Bauman a detinut primul loc de onoare in Consiliul Fratiei Lui Hristos Mintuitorul si ca Pr. Phillip Tolbert s-a aflat printre primii preoti alesi sa administreze parohiile Fratiei lui Hristos Mintuitorul. In plus, un articol care a aparut in cotidianul San Francisco Weekly in 1999, il numea pe Pr. „Steven” Bauman drept presedintele Fratiei lui Hristos Mintuitorul. In mod asemanator, in lucrarea „Hristos Eternul Tao”, scrisa de catre Ieromonahul Damaschin (Christensen), Mary Lee aparea ca si persoana de contact al "Centrului pentru crestinismul rasaritean traditional” care se afla la adresa 1516 N Delaware, in Indianapolis. Si in cele din urma, un articol din 1992 publicat in San Francisco Chronicle il numea pe Pr. Phillip Tolbert drept un conducator national al Fratii lui Hristos Mintuitorul si parohul bisericii Fratiei de pe strada Duboce din San Francisco.
Pe linga acestea, desi Ieromonahul Iona a descris Fratia lui Hristos Mintuitorul drept „noua indentitate” a Ordinului MANS, acea grupare a ramas o enigma. O cautare pe internet a unei firme cu activitate care poarta acel nume, nu a dus decit la un singura pozitie in Paginile Galbene cu adresa 1516 N Delaware, Indianapolis. Dar adresa aceea era adresa postala a Ordinului MANS. Nu mai tirziu de 15 noiembrie 2000, Ordinul MANS detinea un titlu de proprietate si pentru acea adresa. In schimb, Fratia lui Hristos Mintuitorul nu parea sa detina vreo proprietate. De asemenea, Fratia lui Hristos Mintuitorul nu figura nici in baza nationala de date a organizatiilor non-profit desi Ordinul MANS figura in acea lista. In acest context, era foarte neclar ce a vrut sa spuna Ieromonahul Iona atunci cind a afirmat ca Fratia lui Hristos Mintuitorul se „redefinea ca si organizatie”.
Odata cu primirea Fratiei in ortodoxia canonica toamna trecuta, Ieromonahul Iona a mai pretins ca nu mai era „de sine statatoare, nu mai era o miscare de obste semi-monahala. Membrii Fratiei nici macar nu mai apartineau aceleasi jurisdictii.” Totusi, urmatoarea afirmatie a aparut pe pagina de internet a Fratiei atunci cind inca functiona: „Statutul de membru in Fratia lui Hristos Mintuitorul se poate dobindi de catre toti adultii crestin ortodocsi botezati care doresc sa se dedice lui Hristos prin intermediul misiunii si nevointei duhovnicesti a Fratiei”.
Pentru a exemplifica, Prea Sfintitul Matthew Tate, care in 1995 a fost primit in Biserica Ortodoxa din America din Fratia lui Hristos Mintuitorul, a marturisit in 1999 unui reporter din San Francisco ca inca se considera membru al Fratiei. „Fratia lui Hristos Mintuitorul nu este o biserica, a explicat el. Este un fel de organizatie asemanatoare unei biserici. Nu apartine nici unei jurisdictii anume.”
Daca cele mentionate anterior nu sunt destul de tulburatoare, asa cum apare in cartea lui Lucas, Vincent Rossi (stapinul Andrew), conducatorul Ordinului MANS care a pus la cale botezurile din 1988, a scris „Ordinul era o „creanga de maslin salbatic’... a carui putere era altoita pe „radacina adeverita a trunchiului’ Bisericii. Desi Biserica era „stilpul si temelia Adevarului”, avea nevoie de creanga salbatica a Ordinului ca sa hraneasca credinciosii in vremurile de astazi”.
In aceste imprejurari, crestinii ortodocsi ar trebui sa se intrebe daca acesti credinciosi care s-au convertit din Ordinul MANS, au venit in Biserica canonica pentru a se mintui, sau, asa cum si Lucas l-a citat pe Rossi ca ar fi scris „pentru a desavirsi Ordinul cu ajutorul ortodoxiei”. Dar sunt si alte aspecte ale existentei de treizeci de ani al Ordinului care ar trebui sa-i nelinisteasca pe credinciosii adevarati.

ATITUDINEA FATISA A SFINTULUI ORDIN MANS

Ieromonahul Iona a caracterizat miscarea initiala a Sfintului Ordin MANS drept o comunitate cvasi-monahala cu o „disciplina personala, viata liturgica si invatatura stricta”. Cu toate acestea existau chiar indicii ca Ordinul ascundea ceea ce nu dorea sa afle toata lumea, mai ales atunci cind era vorba de scapari in privinta „disciplinei personale”.
Un articol al Pr. Lester Kingsolving, publicat in San Francisco Examiner in decembrie 1972, a dezvaluit ca intemeietorul Ordinului MANS, Pr. Paul (Earl Wilbur) Blinghton, a fost condamnat in 1946 pentru ca a practicat medicina in Rochester, New York, fara a detine licenta. Pr. Paul a mai fost condamnat in 1949 pentru ca nu si-a ajutat material prima sotie si copilul pe care il aveau impreuna. Pr. Lester a mai adaugat ca Pr. Paul era inca cautat de politia din Rochester pentru ca nu si-a achitat cautiunea pentru un alt cap de acuzare din 1951 conform caruia ar fi practicat medicina fara autorizatie. Aceste descoperi erau stinjenitoare pentru Ordin. In octombrie 1972 Pr. Paul a spus publicatiei Examiner ca a venit in California in 1948 si in acelasi timp nu a pomenit nimic despre micul sau cazier in declaratia biografica pe care a furnizat-o. Totusi, in octombrie 1973, atunci cind propriile esecuri nu mai erau ascunse, Pr. Paul a reusit sa le dea o turnura pozitiva. El i-a spus lui William Cook, reporter al publicatiei Newsweek, ca „Toti apostoli au fost aruncati in inchisoare si cu toate acestea Biserica i-a cinstit si i-a canonizat.”
Dupa moartea Pr. Paul, o alta acuzatie a fost facuta publica. Intr-un articol din 1992, scris de catre un reporter de stiri din san Francisco, Don Lattin, declara ca ucenicii Pr. Paul il suspectau ca ar fi tatal unui copil nelegitim, nascut de stareta care conducea femeile Ordinului sau, „Surorile neprihanite ale Mariei”. Potrivit celui care a fost numit de catre Pr. Paul staret al ordinului barbatilor, „Fratii Sfintei Lumini”: „Stiam cu totii ca a fost el, dar continua sa minta. A incercat sa ne spuna ca a fost vorba de o conceptie imaculata, dar noi i-am spus s-o lase balta”. Pe certificatul de nastere al copilului, mama avea virsta de 21 de ani. Pr. Paul avea aproape 73 de ani la acea vreme si s-a casatorit cu cea de-a doua sotie.
Fara sa punem la socoteala greselile reale si pe cele inchipuite ale Pr. Paul, ucenicii sai credeau cu strasnicie ca era un duhovnic priceput. La moartea sa din Vinerea Mare a anului 1974, membrii MANS au asteptat trei zile inainte de a anunta decesul, convinsi fiind ca Pr. Paul va invia in Duminica de Pasti. Aceasta venerare a intemeietorului Ordinului pare sa fi supravietuit convertirii la „ortodoxie” care a vut loc in 1988. Un om care spunea ca locuieste pe strada Steiner Nr. 20, sediul Ordinului MANS, a marturisit intr-un e-mail ca biroul Pr. Paul era pastrat pe cit era cu putinta in starea sa originala.
Odata cu moartea Pr. Paul, sceptrul puterii a fost pasat celor care, fondatorul Ordinului MANS i-a adus in cercul sau de prieteni. In teza sa de doctorat din 1992, Phillip Charles Lucas a citat afirmatia unui adept conform careia, Pr. Paul ii favoriza pe cei care aveau aceeasi conceptie despre viata ca si el. Potrivit unui membru al Ordinului MANS, Pr. Paul i-a spus, „ Da-mi pe cineva care vrea sa riste, chiar daca e gresit, sau chiar daca nu iese bine… sa fie peste zece dintre acesti oameni care nu vor decit sa fie buni”.
Dupa o lupta pentru putere ce a durat patru ani, Vincent Rossi a dobindit un control ferm asupra Ordinului. Cu toate acestea, un alt eveniment s-a petrecut in acel an care a influentat profund istoria Ordinului MANS. Jim Jones si-a masacrat adeptii la Jonestown. Dupa aceasta tragedie, Ordinul a fost comparat in mod nefavorabil cu gruparea „Templul oamenilor” si a aparut in mai multe liste cu „grupari sectare”. Desi Ieromonahul Iona a ignorat impactul acestei publicitati negative, un membru MANS a recunoscut ca acest fapt a determinat Ordinul sa adopte o infatisare crestina traditionala mai pronuntata.
Cind Rossi s-a straduit sa zadarniceasca caracterul gnostic al Ordinului MANS si unele din credintele sale mai controversate, cum ar fi reincarnarea, rangul si ierarhia, n-a avut decit doua optiuni, sa plece sau sa se adapteze noului program. Asa cum Lucas a scris in cartea sa, cei care au fost alesi sa ramina, au avut „motive convingatoare pentru a face aceasta alegere... Dar a faptul de a ramine cu Fratia, a lasat urme adinci de natura psihologica: sacrificindu-si permament propriile dorinte si pareri, membrii riscau sa piarda orice notiune de autodeterminare si personalitate si sa devina pasivi, anonimi si robi ascultatori de conducerea grupului”.
In vreme ce alegerea conducerii Ordinului parea ca va aduce schimbari majore sistemului de credinte, doua elemente din teologia de inceput a Ordinului, au ramas in mod clar neschimbate. Cei aflati in functiile de conducere au continuat sa exercite o influenta covirsitoare asupra vietilor adeptilor lor, si, asa cum a recunoscut insusi Ieromonahul Iona, grupul si-a pastrat convingerea ca viziunea Ordinul MANS asupra crestinismului era unica si elitista.

LEGATURA CU FRATIA SF. HERMAN

Pe cind se afla in cautarea unei noi orientari a Ordinului, Vincent Rossi a dat peste scrierile Pr. Seraphim Rose si peste Fratia Sf. Herman de Alaska si in cele din urma a hotarit ca ortodoxia ar face casa buna cu nevoia Ordinului MANS pentru o infatisare crestina mai traditionala. Tinind cont de acest lucru, Rossi a aranjat o intilnire cu intemeitorul Fratiei, care inca mai traia, si cu Pr. Herman (Gleb) Podmoshensky, la sfirsitul anului 1983. Potrivit cartii lui Lucas, in ciuda dorintei lui Rossi de a imbratisa numaidecit ortodoxia, el a fost sfatuit de Pr. Herman sa-si mentina pozitia in cadrul Ordinului pina cind acesta urma sa se convertesca.
Ca o lovitura neprevazuta data planurilor pe care le avea Rossi in privinta Ordinului, Pr. Herman a fost depus din treapta preotiei de catre un tribunal bisericesc al Bisericii Ruse din afara Rusiei (ROCOR) la putin timp dupa intilnirea lor din 1983. Ieromonahul Iona a pus acest fapt pe seama lipsei unei orientari a Pr. Herman dupa moartea Pr. Serafim, tovarasul sau. El a uitat sa mentioneze ca depunerea Pr. Herman a avut loc si in urma unor acuzatii de conduita morala necorespunzatoare. Un preot apropiat Fratiei de la Platina a afirmat ca aceste acuze au fost aduse prima data pe cind Pr. Serafim era inca in viata si ca ii erau cunoscute acestuia. El a speculat cum ca aceste acuzatii explicau in parte raceala din relatiile intre cei doi intemeietori ai Fratiei Sf. Herman de Alaska, care a survenit cu putin timp inainte de moartea Pr. Serafim.
Desi tribunalul bisericesc nu a descoperit nimic cu privire la acuzatiile de conduita morala necorespunzatoare, Pr. Herman a fost depus in 1984 pentru neascultare. In ciuda suspendarii sale, Pr. Herman a continuat sa slujeasca Sf. Taine si a refuzat sa coopereze cu ancheta Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei in privinta presupuselor abateri. Chiar si Ieromonahul Iona a recunoscut ca in acest moment, in loc de i se alatura Parintelui Herman in neascultarea sa, majoritatea calugarilor au parasit Fratia.
Rossi se afla intr-o situatie neobisnuita. Gasise un nou indrumator duhovnicesc si o noua orientare pentru Ordinul MANS dar in cercurile ortodoxe Pr. Herman nu mai era soscotit preot. In acelasi timp, in discutiile purtate cu cei din juridictiile canonice, Rossi a aflat ca in vreme ce membrii Ordinului erau bineveniti sa-si lepede trecutul lor eretic si sa se alature parohiilor existente, nici un episcop nu era dispus sa primeasca Ordinul MANS ca pe o Fratie de sine statatoare.
In cele din urma, Rossi a decis sa-si uneasca destinul cu cel al Pr. Herman si sa ocoleasca Biserica canonica. Pr. Herman avea nevoie de noi adepti, si, asa cum observa Ieromonahul Iona, parerea Pr. Herman ca manastirea sa decimata era „o ramasita binecredincioasa care pastra intr-o lume ostila intreaga bogatie a vechii Traditii” completa credinta Ordinului cum ca ei erau rinduiti sa conduca omenirea in urmatorul mileniu. In plus, prin faptul ca raminea in afara Bisericii, Rossi putea sa detina controlul asupra numeroaselor bunuri ale Ordinului.

CONVERTIREA LA „ORTODOXIE”

La inceputul anului 1986 Pr. Herman a fost primit sub omoforul Episcopului Benedict (Samuel A. Greene). Episcopul era fondatorul minastirii „Christ of the Hills” din Blanco, Texas iar dioceza sa apartinea de arhidioceza lui Vasiloupolis. Cu sprijinul episcopului Benedict, Pr. Herman s-a intilnit cu Mitropolitul Pangratios Vrionis pentru a discuta primirea Ordinului MANS in cadrul arhidiocezei sale, desi, asa cum a recunoscut si Ieromonahul Iona, nici o Biserica ortodoxa nu il recunostea pe Mitropolit drept episcop. In cele din urma, Rossi a ajuns la o intelegere cu Mitropolitul Pangratios. Mitropolitul urma sa devina episcopul Ordinului dar Rossi avea sa ramina conducatorul Ordinului MANS. Pr. Herman, episcopul Benedict si Mitropolitul Pangratios au inceput sa-i pregateasca pentru hirotonie pe membrii Ordinului.
Ordinul a fost avertizat ca alaturindu-se lui Vasiloupolis se va instraina si mai mult de marea comunitate ortodoxa. Cu toate acestea, Ordinul MANS a inceput convertirea la „ortodoxie” in 1988. In timpul celor 12 ani in care s-a aflat sub obladuirea Mitropolitul Pangratios, Ordinul si-a aparat cu aroganta si strasnicie statutul de „independenta”. Pagina de internet a Fratiei lui Hristos Mintuitorul proclama, „Structurile administrative si organizatorice pot servi Bisericii lui Hristos dar nu o cuprind in intregime doar ele. Acest lucru este adevarat mai ales in privinta Bisericii ortodoxe in Lumea Noua care in prezent sufera din cauza neuniformitatii canonice, a jurisdictiilor multiple si din cauza atacului puternic a fortelor anti-crestine”.
Dar Vasiloupolis suferea nu numai din cauza neuniformitatii administrative dar si din cauza reputatiei patate a conducatorilor ei. Asa cum s-a afirmat mai inainte, Pr. Herman a fost depus de catre Biserica Ortodoxa Rusa din afara Rusiei si a lasat sa planeze asupra acelei jurisdictii acuzatii serioase de probitate morala. O alta biserica canonica, Arhidioceza Greaca, l-a depus de asemenea pe Mitropolitul Pangratios.
In 1968, Pangratios Vrionis era un preot al Arhidiocezei grecesti si slujea intr-o parohie din Harrisburg, Pennsylvania. Potrivit unui reporter din San Francisco, Don Lattin, secretarul Arhidiocezei grecesti a recunoscut ca in 1970 Pr. Pangratios a fost caterisit pentru neascultare pentru ca si-a parasit parohia si a refuzat sa se intoarca. Desi plecarea preotului a fost urmata de niste zvonuri persistente referitoare la conduita sa morala, secretarul a sustinut ca nu exista nimic la dosar care sa explice de ce Pr. Pangratios si-a parasit parohia.
Chiar daca Ordinul MANS cunostea foarte bine aceste probleme atunci cind s-a alaturat lui Vasiloupolis, pentru ca ambii preoti fusesera depusi pentru neascultare, acesta a reusit sa ignore acuzatiile de conduita morala.
Cu toate acestea, in 1999 aceasta dezvinovatire ingenioasa a inceput sa se clarifice. Mai intii pe o lista a clerului ortodox din Indiana si apoi pe o noua pagina de internet, Acoperamintul Maicii Domnului, cazierul Mitropolitului Pangratios a fost facut public. El pledase vinovat in doua capete de acuzare de sodomie si in unul de corupere de minori in mai 1970, la cateva luni dupa sfintirea sa. Mitropolitul ametise cu alcool doi baieti de 14 ani si apoi a abuzat de ei in noiembrie 1968 si se pare ca a fugit din dioceza cind a fost eliberat pe numele sau un mandat de arestare.
De asemenea in 1999, Pr. (fost episcop) Benedict Greene a fost inculpat pentru abuz de copii. Benedict a parasit arhidioceza lui Vasiloupolis chiar atunci cind primii convertiti din Ordinul MANS erau gata sa fie botezati iar preotii Ordinului erau gata sa fie hirotoniti. El a fost primit ca preot in Biserica Ortodoxa Rusa din afara Rusiei. In cele din urma Benedict a fost gasit vinovat, fostul episcop pledind vinovat acuzatiilor care s-au adus impotriva lui. Si Pr. Benedict a fost depus de catre Biserica Ortodoxa Rusa din afara Rusiei pentru neascultare, pentru refuzul de a colabora in anchetarea situatiei.
In mod interesant, odata cu plecarea sa din 1988 de la Vasiloupolis a atacat verbal motivele pentru care Ordinului s-a alaturat jurisdictiei necanonice. Potrivit lui Lucas, fostul episcop era ingrijorat pentru ca Pr. Herman si Rossi au nesocotit rolul episcopului in Biserica ortodoxa si pentru ca punctul de vedere al Ordinului MANS era ca primise o chemare de la Dumnezeu pentru a-i izbavi pe ortodocsi. Ca episcop sub obladuirea lui Vasiloupolis, Benedict a socotit ca datorita situatiei actuale, era nevoie de niste schimbari in intelegerea sa cu Mitropolitul. El a pledat ca centrele Ordinului sa fie intre sub supravegherea episcopilor diocezei, lucru care ar fi plasat sub controlul sau grupurile Ordinului din partea vestica a tarii. Cind Mitropolitul Pangratios s-a alaturat Pr. Herman si lui Rossi, refuzand sa adopte aceste propuneri, Benedict s-a retras din arhidioceza.
In aceste conditii, Ordinul nu ar fi trebuit sa fie surprins ca stradaniile sale au fost compromise, ca botezurile, mirungerea si hirotoniile lor erau socotite invalide si ca nu erau considerati a fi ortodocsi. Ceea ce este surprinzator, este capina cind au fost facute publice condamnarile infractionale ale Mitropolitului Pangratios, unii ortodocsi i-au socotit pe membrii Ordinului MANS drept ortodocsi.
Insusi Ieromonahul Iona a fost printre acestia. In iarna lui 1993 el si-a parasit postul de redactor sef la „The Orthodox West”, o publicatie a Diocezei de Vest a Bisericii Ortodoxe din America (OCA), pentru a pleca in Rusia si a participa la un proiect editorial sub auspiciile Fratiei lui Hristos Mintuitorul, Misunea Ortodoxa Russky Palomnik. Potrivit acestei lucrari indraznete, „Grupul misionar va trai in comun asemeni unei fratii...” Dupa intoarcea sa, Ieromonahul Iona s-a dus inapoi la Biserica Ortodoxa din America.
Cu toate acestea, dupa descoperirile din 1999, aceasta sarada a devenit irealizabila. Inca o data, Ordinul trebuia sa se redefineasca, de aceasta data, asa cum i-a descris Ieromonahul Iona, ca un grup de „oameni binecredinciosi care au cautat cu staruinta pe adevaratul Hristos si adevarata Biserica” vreme de treizeci de ani. Dar pe masura ce se distanta de Mitropolitul Pangratios, Ordinul MANS l-a reabilitat pe Pr. Herman. Inca o data, asa cum a aratat Ieromonahul Iona, Pr. Herman a renuntat cu eleganta la rolurile de conducator cind a inteles ca statea in calea punctului culminant al Ordinului dupa lunga sa calatorie. In ciuda acestui joc, Pr. Herman a ramas presedintele Societatii Valaam, filiala editoriala a Fratiei lui Hristos Mintuitorul.

CANONICI? DA.

DAR BINEVENITI?

Istoria Ordinului MANS a scos la iveala un grup care avea o intelegere profunda a avantajelor care decurg dintr-o buna imagine publica. Cu toate acestea, ca si niste manipulatori de opinie desavirsiti, ei n-au ezitat sa ascunda sau sa sacrifice adevarul cind acest lucru a servit intereselor lor. Acesta practica a debutat in Ordin, legatura foarte strinsa a Pr. Paul cu mass-media fiind cel mai bun exemplu. Mai tirziu, dupa ce evenimentele de la Jonestown au facut necesara schimbarea, Sfintul Ordin MANS s-a redefinit si a devenit Fratia lui Hristos Mintuitorul. Totusi, acesta schimbare spectaculoasa a fost in mare masura una de suprafata. Imbracamintea, rugaciunile si ritualurile erau diferite. Dar Ordinul MANS inca exista, iar Fratia lui Hristos Mintuitorul nu si-a asumat niciodata o forma definitiva. Mai mult, unele detalii din cauza carora Ordinul era considerat o secta, au ramas neschimbate. Conceptia elistista a grupului a dainuit, ca si accentul pus pe ascultare si respectul acordat conducatorilor discreditati cu reputatia patata. Probabil ca asemeni pastrarii neschimbate a camerei Pr. Paul, si alte obiceiuri au supravietuit in spatele aparentelor.
Cind si aceasta noua intrupare nu a mai fost viabila, Ordinul MANS a cautat sa se redefineasca inca o data. Cu sprijinul a citorva episcopi, anul trecut Ordinul a reusit in sfirsit sa dobindeasca un pozitie legitima in Biserica ortodoxa. Potrivit Ieromonahului Iona, 25 de oameni care au petrecut treizeci de ani slujind unor conducatori cu o morala indoielnica au fost deja hirotoniti iar altii vor urma. Persoanele laice i-au instruit pe acestia in „ortodoxie” iar cel mai influent dintre ei, Pr. Herman a fost acuzat ca ar poseda o teologie indoielnica. Aceeasi oameni care au respins in mod constient adevarata Biserica la sfirsitul anilor ’80 si care aveau nevoie de un laicat ascultator si slugarnic, au fost primiti fara retineri de catre ierarhii ortodocsi.
In acelasi timp, scopul care se ascundea in spatele existentei intacte a gruparii intitulate Sfintul Ordin MANS nu a fost pus sub semnul intrebarii. Legaturile pe care le avea Fratia lui Hristos Mintuitorul, uneori o jurisdictie iar alteori jurisdictie cu atributiuni marite, cu Ordinul MANS au fost neglijate. Pretentiile spirituale atit ale Ordinului MANS cit si ale Fratiei lui Hristos Mintuitorul cit si implicatiile acestui elitism in privinta ortodoxiei, nu au fost explorate.
Intr-o asemenea conjuctura, Ieromonahul Iona a rugat Biserica ortodoxa sa primeasca cu bucurie Ordinul in viata si comunitatea Bisericii. Dind glas credintei Ordinului in propria superioritate, el a accentuat ca Biserica are multe de invatat daca va primi Ordinul in obstea sa. Bineinteles, odata cu incheierea acestei primiri, acele intrebari tulburatoare daca Ordinul a avut un plan propriu pentru a deveni ortodox, urmau sa fie date uitarii, o data pentru totdeauna.
Crestinii ortodocsi din trecut si-au urmat prin rugaciune glasul propriilor constiinte, chiar si atunci cind acest lucru a insemnat sa fie in dezacord cu episcopii lor. Daca luam in considerare detaiile nedezvaluite dar importante care au fost omise din „Usile pocaintei” si care au scapat celor care au primit Fratia lui Hristos Mintuitorul, probabil ar fi nevoie ca acea autoritate sa fie exercitata din nou. Articolul Ieromonahului Iona a indemnat credinciosii sa respinga aceasta posibilitate, sa-si inchida ochii oricaror intrebari persistente si sa-si deschida pur si simplu bratele pentru a primi Ordinul MANS.
Cu toate acestea, despre oamenii lui Dumnezeu se spune ca sunt „intelepti ca serpii”. Pina acum, Ordinul nu a facut decit sa demonstreze ca este un expert in manipularea opiniei publice. Ar trebui sa existe mai multe conditii inainte de a injunghia vitelul cel gras.

Referinte de interes

http://www.holyorderofmans.org/
http://kepler.ss.ca.gov/corpdata/ShowAllList?QueryCorpNumber=C0549870
http://guidestar.org
http://religiousmovements.lib.virginia.edu/nrms/holymans.html http://www.sfweekly.com/issues/1999-12-22/feature2.html/page1.html http://www.roca.org/oa/126-127/126p.htm http://listserv.indiana.edu/scripts/wa.exe?A2=ind9904C&L=orthodox&P=R1843

Informatii biografice

Melanie Jula Sakoda a absolvit magna cum laude de la Colegiul Mt. Holyoke in 1975 si a urmat mai departe cursurile Facultatii de Drept Stanford de unde a absolvit in 1979. In acelasi an, a fost primita in Baroul avocatilor din California. In 1991, Melanie a aflat ca o persoana care se convertise de la Ordinul MANS i-a molestat copii in catedrala din San Francisco a Bisericii Ortodoxe din America. Citeva luni mai tirziu si-a inceput cercetarile asupra Ordinului cind s-au aflat lucruri noi despre acest om si legaturile sale neintrerupte cu Sfintul Ordin MANS. Melanie a fost unul din cei trei fondatori ai Acoperamintul Maicii Domnului, o pagina de internet dedicata victimelor abuzului din Biserica Ortodoxa.

Traducere

Virgil Baidoc