Toti satenii pronunta cu drag cuvintele de mosu popa ori nanasu parinte; prin urmare, toti vad în pastoriul lor sufletesc un tata iubit, un parinte bun, precum se si cade sa fie.
Cum trebuie însa ca acest proclamat parinte sa conduca pe sateni, ce cu mîndrie si dragoste se numesc ei singuri copii[i] lui, dîndu-i toata stima ce se cuvine unui parinte?
Mai întîi de toate, preotul satean trebuie sa-si înceapa cariera sa cu blîndeta si devotament, sa fie un model de moralitate si de munca, fara de cari misiunea lui nu va putè produce roada buna niciodata. Inima lui trebuie sa fie totdeauna deschisa, sfaturile lui cele bune sa fie o comoara nesfîrsita. Prin aceste mijloace încrederea poporenilor fiind cucerita în timp foarte scurt, preotul trebuie apoi sa stie profita repede si în mod rational de aceasta favorabila împrejurare, pentru a pune temelie solida misiunei sale de conducator si parinte al poporului, care i s-a încredintat de catra Dumnezeu si natiune.
Pentru ca preotul la sate sa-si poata îndeplini misiunea cu destula demnitate, trebuie sa fie, mai nainte de toate, un econom bun, silitor si muncitor, care sa întruneasca totodata aceste trei calitati indispensabile unui apostol: sa fie învatator bun si constientios, doftor fara sete de argint si judecator impartial. Aceste trei calitati posedate, succesul misiunei preotesti este pe deplin asigurat. Precum am zis, înfatosarea preotului pentru întîia oara între poporeni trebuie sa fie astfel, ca sa faca o buna impresiune asupra lor si sa le cîstige simpatia si încrederea. Aceste vor constitui o arma puternica, care-i va servi misiunea de minune. Pornit pe aceasta cale, preotul trebuie sa viziteze de-a rîndul pe toti fiii sai sufletesti. Cînd un preot se iveste pentru întîia oara în comuna sa, el este vizitat, daca nu de catra toti, cel putin de o mare parte a poporenilor sai. Datoria lui este ca sa le întoarca aceasta vizita, întrînd în casutele poporenilor, cari se vor simti foarte onorati prin asta maniera parinteasca si obligatoare. Aceasta întrare a sa în casele poporului sa fie însa însotita de sfaturi si învataturi sincere. Cu aceasta ocaziune, preotul mai întai de toate trebuie sa puna în vederea satenilor si sa le laude frumusetele locului, sa le esplice în mod poporal placerile si foloasele ce pot trage din natura ce-i încunjoara si de care lor mai mult decît la toti le este dat a se bucura. Pintre aceste conversari apoi sa amestece anecdote morale, esemple de iubire reciproca si dreptate si sa le nareze cîte un pasagiu mai glorios din istoria stramosilor, prin cari sa destepte într-însii macar cît de putin constiinta nationala, atît de amortita. Dupa aceste, preotul sa faca poftire tuturor de-a rîndul, cu barbati si femei, cu batrîni si tineri, ca sa vina dumineca cea mai de aproape cu totii la biserica, deoarece are sa le spuna ceva frumos si folositor. Atentia lui apoi sa se concentreze mai ales asupra scoalei, daca esista; sa între în mijlocul copiilor, sa le spuna cîte-o rugaciune frumoasa si sa-i învete a pastra dragoste si supunere catra toti oamenii. Acesti copii apoi, la reîntoarcerea lor acasa, vor spune parintilor lor ce frumos li-a vorbit popa, si acesta va cîstiga pentru dînsul si mai mult înca simpatia si încrederea poporenilor. Astfel apoi în duminica viitoare, satenii, îmbracati în costumele lor nationale sarbatoresti, se vor afla desigur la biserica cu totii, dimpreuna cu femeile si copilasii lor, si se vor grupa în jurul preotului pentru a asculta ceea ce le-a promis. Atunci preotul, învestit în hainele sacerdotale, sa faca apoi o întreruptie pe la mijlocul liturghiei, si cu o cautatura blînda, dar serioasa totodata, sa înceapa c-un limbagiu poporal si clar a vorbi cam astfel:
„Fiii mei! Eu aici înfatosez pe Domnul nostru Iisus Christos, care va zice prin gura mea: Iubiti-va unii pe altii, precum eu v-am iubit pe voi, caci de pe aceasta, va vor cunoaste toti ca sînteti crestini, daca veti ave dragoste între voi! - Dragii mei, toti avem trebuinta unii de altii: cei saraci de cei bogati si cei bogati de cei saraci. Cînd cei bogati va înlesnesc la trebuinta, voi cei mai putin avuti nu crutati bratele voastre pentru a le veni într-ajutor, cînd aceia va cheama. Nu pizmuiti fericirea vecinului vostru, caci si el, ca si voi, a cîstigat-o prin sudoare si buna iconomie. Siliti-va ca, prin harnicia si cinstea voastra, toti sa va faceti deopotriva. – Iubitii mei! Iata, fiii vostri, îngrijiti de domnul învatator, care asemenea este parintele lor si fratele nostru, caci el le da hrana mintii si a inimei, în curînd vor sti a ceti, a scrie, a socoti si a se ruga lui Dumnezeu. Ei vor sti peste putin si va vor povesti lucruri frumoase despre iubita noastra tara si despre Dumnezeu. Nu întîrzieti dara a-i da la învatatura si nu crutati nimica pentru învatatorul lor, caci prin învatatura ei se vor face si mai buni la inima si mai luminati la minte. Ei vor sti sa înteleaga mai bine care este dreptul lor, pentru a si-1 pute apara. Ei vor sti munci mai bine pamîntul, din care vor trage foloase mai mari; ei vor sti sa-si îngrijasca vitele, de la cari atîrna în parte hrana lor de toate zilele; în scurt, ei vor sti a-si statornici gospodariile pe temelia iconomiei si a bunei rînduieli, tragînd singuri folosul din munca lor, pe cînd omul fara învatatura si fara buna crestere din casa parinteasca este înselat de toti si usor se azvîrle în bratele lenevirei, betiei si altor rautati, pierzînd, pe lînga sanatate, înca si numele cel bun si roada muncei sale cîstigata cu sudoare. – Dragii mei! - Siliti-va cu toti de a plati la vreme darile voastre catra obste si catra ocîrmuire, pentru ca tot spre folosul vostru si al tarei o faceti aceasta. Veti fi auzit ca Christos înca a platit bir, macar ca a fost fiul lui Dumnezeu. – Fiii mei, într-un an sînt 52 de duminece si alte sfinte sarbatori; în toate sa ne întîlnim aicea, pentru a va-nvata cele ce sînt bune si de folos, precum îmi porunceste Dumnezeu. Dupa Sfînta Liturghie mergeti pe la casele voastre si dati trupului hrana sa, apoi întruniti-va la mine acasa, unde va poftesc cu toata dragostea, ca sa petrecem aceasta sfînta zi împreuna. – Binecuvîntarea lui Dumnezeu sa vie preste voi!"
Preste doua-trei ore, satenii se aduna la casa parohiala, unde preotul trebuie sa le prepare o petrecere nobila si atragatoare. Mai înainte de toate, preotul sa le vorbeasca despre trebile gospodariei, sa le deie unele învataturi practice despre agricultura si despre cultivarea viilor. Apoi sa introduca în conversatie naratiuni istorice, sa-i puna a recita balade si doine populare despre faptele stramosilor si despre pornirile inimei lor. Apoi sa se-ntinda o hora dragalase de catra junii si junele româncute, în care timp preotul sa converseze cu batrînii despre educatie, casatorie si despre virtutile familiei. Apoi sa le arate stricaciunea ce provine din betie, pentru care scop sa le aduca esemple prin cari sa desfasure si mai mult degradarea si nenorocirea ce provine din betie, din acest vitiu odios, care corumpe din ce în ce mai tare sîngele curat al sateanului, slabindu-i istetimea si vigoarea bratelor, în felul acesta, satenii se vor rentoarce ca renascuti la vetrele lor, vor vizita mai rar crîsmele si vor prefera petrecerile cele nobile duminecale la casa preoteasca si mai tîrziu pe la unii din fruntasii satului. – Cine nu recunoaste apoi cît bine ar rezulta din acest sistem, din aceasta reforma a vietei sociale de la sate? Satenii, ocupati 'n fiecare zi de sarbatoare cu învataturi morale, sfaturi folositoare si petreceri nobile, ar sti sa întrebuinteze zilele de lucru cu mai multa vigoare si ar scapa în scurt timp din mrejea primejdioasa si sugrumatoare a veneticilor, ce au curagiul a profita de simplicitatea lor, pentru a-i specula si a-i esploata. Dînsii ar deveni avuti si din ce în ce mai folositori societatii; proprietarul ar trage mai mult folos din proprietatea sa, caci lucrul sau ar fi facut la timp; preotul n-ar mai fi peritor de foame, caci vrednic este lucratorul de plata sa!
Un lucru este neaparat de a nu se scapa din vedere. Preotul, pe lînga alte bune calitati, mai trebuie sa poseada o doza buna de curagiu si energie, pentru a brava obstacolele ce are sa-ntîmpine neaparat chiar la cea întîi încercare a grelei sale misiuni. Cele mai puternice obstacole trebuie sa le astepte din partea crîsmarilor ovrei, carii sunt cei mai neîmpacati dusmani ai moralitatii si desteptarii poporului. Natural, caci veninoasa lor bautura nu poate ave trecere decît pan-atunci, pana cînd poporul este tinut în orbie sufleteasca si imoralitate. Tot asemenea obstacole se pot astepta si din partea arendasilor straini, a caror interes este esploatarea bietului popor. Misiunea preotului însa poate gasi un sprijin puternic în proprie-tarii români cu sentimente loiale si nationale. Avem chiar unele esemple despre asemenea proprietari, cari, în unire cu preotul, au stiut sa faca din comunele lor un cuib de buna gospodarie si moralitate; durere însa ca azi asemenea esemple binefacatoare sînt cam rare!...
Aceasta este, în scurt, nobila misiune a preotului la tara. Deie cerul ca ea sa se poata îndeplini cît mai urgent si cu rezultate cît de stralucite, caci - ardet Ucalegon! Pentru aceasta însa se cere o instructiune suficienta si o pozitie materiala mai convenabila pentru preotii nostri. Sustrageti de la dînsii aceste mijloace neaparat trebuincioase, si misiunea lor la sate va ramîne mai pe jos decît aceea a celui de pe urma pazitor de vite... Si prin aceasta, nu sufere oare prosperitatea tarii si a natiunii?!...

Ion Creanga