Lenevirea stramosilor nostri este de vina ca nu putem spune ce fel de religie au avut odinioara moldovenii mai inainte ca soarele dreptatii sa fi rasarit pe cerul nostru.
Iar daca vroim sa credem ca dacii cei vechi se trageau din sciti – cum zic toti istoricii pe care ii cunoastem – atunci se poate prepune, fara teama ca vom gresi, ca moldovenii s-au inchinat la aceiasi zei la care s-au inchinat – dupa cum se vede din cele ce spun cronicile rusesti – neamurile scite, cum sunt: Peruna, zeul tunetului, Volos, zeul dobitoacelor, Pohvist, zeul vazduhului, Lado, zeul veseliei, Kupalo, zeul secerisului, si alti zei ca acestia, precum: Osliado, Chorsa, Dasuba, Striba, Semargle si Mocosa. Asemenea se vede ca si romanii, pe care nu i-a intrecut nici un alt neam cu eresurile, nu numai ca nu au nimicit religia cea veche, ci dimpotriva au mai sporit-o cu zei noi de-ai lor. Acest lucru il va vedea lesne oricine isi aminteste ca romanii, ori de cite ori supuneau o tara noua, aduceau jertfe atit zeilor neamului biruit, cit si zeilor lor: ba inca dupa ce au biruit Egiptul, muma cea roditoare a idolilor, au adus de acolo la Roma idoli de tot felul, carora li s-au inchinat de asemenea. Se mai adauga la aceasta si credinta tuturor celor ce se inchinau la idoli ca nu numai fiecare tara ar avea zeii ei, ci si ca fiecare familie ar avea zeii casei si zeii pazitori, despre care credeau ca le-ar purta o grija deosebita si ca cel ce nu se intelege cu ei nu poate nici sa-si stapineasca cu norocire tara sa si nici sa traiasca in pace in casa lui. Nu se poate dovedi cu nici un fel de marturii limpezi ale cronicarilor cam in ce vreme a incetat in Moldova eresul paginesc si s-a primit legea cea crestineasca; cu toate acestea, pesemne ca religia crestineasca a fost adusa pe fata in Dacia abia in vremea domniei lui Constantin cel Mare, fiindca sub Constantiu, fiul lui Constantin cel Mare, amindoua Daciile isi aveau arhiereii lor, dupa cum arata tipicul soborului tinut la Sardes. Si se poate ca multi daci sa se fi plecat cu multa vreme inainte asupra invataturii singerate
a mucenicilor, ca sa urmeze steagul lui Hristos. In zilele noastre tot norodul tine de biserica crestineasca a Rasaritului.
Nu se indoieste nimeni de slova credintei, nimeni nu se arata fara luare-aminte fata de vreuna din porunci si nu face nimic din cele oprite de biserica. O erezie sau un eretic nu s-au aratat vreodata in Moldova si cu atit mai putin s-ar fi putut raspindi (1). Poate ca pricina este sica norodul nu a primit niciodata invatatura scolastica si cea vicleana a clevetitorilor, ci a crezut ca simplitatea Evangheliei si invatatura sfintilor parinti bisericesti sunt indestulatoare pentru mintuirea sufletului si fara scoala.
Nici o alta religie nu este mai urita de moldoveni ca religia papistasilor, desi tin de ea aproape toti supusii moldoveni de neam unguresc, care au si un episcop al lor la Bacau. Adica ei spun ca celelalte erezii se cunosc de la sine, iar indepartarea lor de la biserica cea adevarata se poate intelege lesne; papistasii insa sunt lupi imbracati in piele de oaie (caci ei nu stiu nimic despre alti papistasi decit despre cei crescuti in biserica Rasaritului); iar papistasii le zic celor ce tin de biserica greceasca uneori frati, alteori schismatici si acefali pentru ca nu cinstesc capul vazut al bisericii, adica pe papa; alteori ii numesc chiar eretici. De aceea se intimpla ca norodul cel prost abia poate sa deosebeasca adevarul de inselaciune, ca sa se poata pazi de otrava ei. Pricina cea mai de seama impotriva oricaror innoiri, ca sa vorbim in treacat, pare ca se afla in statornicia cu care moldovenii s-au plecat totdeauna catre biserica Rasaritului. Pentru ca stie oricine a invatat istoria bisericii ca tara ungureasca si Transilvania, unde au locuit stramosii nostri inainte de descalecatul Moldovei, nu s-au inchinat niciodata scaunului de la Tarigrad sau grecesc, ci totdeauna scaunului de la Roma, de aceea toti locuitorii au si fost fii ai bisericii Apusului, inainte sa fi razbatut pina acolo ereziile lui Luther si Calvin. Dar fiindca urmasii lui Dragos si-au pastrat totdeauna religia pe care au avut-o in vatra de unde au plecat (caci nu ni se spune nicaieri ca ei ar fi parasit biserica papistaseasca si ar fi trecut la biserica Rasaritului), dar credinta lor nu se deosebeste intru nimic de aceea a Rasaritului, se vede limpede ca Apusul si nu Rasaritul s-a departat mai tirziu de la credinta crestineasca cea adevarata. Dar sa lasam acestea si sa ne intoarcem la lucrul de care vorbeam.
Marturisirea credintei sau crezul se foloseste in slujba religioasa asa cum a fost alcatuit de catre sfintii parinti la Sinodul de la Niceea, iar adaogirea papistaseasca “si de la Fiul” se leapada. Despre purcederea sfintului duh, ei cred intocmai ceea ce spune Ioan evanghelistul cu vorbele Mintuitorului. Dar, dupa cum nu se vor sa recunoasca purcederea de la Fiul fiindca Sfinta Scriptura nu zice nimic mai limpede, tot atit de putin folosesc in slujba lor religioasa adaogirea lui Palama : “de la Tatal singur”. Au sapte taine. La impartasanie se tin dupa cele statornicite de sfintii parinti Vasile si Ioan Chrisostom. Folosesc la aceasta piine dospita si se impartasesc in amindoua chipurile, cu piine si cu vin. Cinstesc icoanele sfintilor, dar nu cioplite, ci zugravite, insa zic ca numai lui Dumnezeu singur i se cuvine slujba religioasa. Cred ca sfintii n-au ajuns inca la mintuirea desavirsita, ci ca, impreuna cu Pavel, ei asteapta ziua de apoi, adica judecata cea de pe urma; mai cred ca acestia au totusi, in vremea aceasta in sufletele lor o nadejde neindoita in mintuire, care trezeste in ei o bucurie nespusa, asa ca pentru vredniciile lor nu le lipseste nimic. Nu recunosc purgatoriul, dar zic ca pacatele mici pot fi iertate si dupa moarte prin rugaciunile bisericii si cu pomeni. Citesc in biserica Sfinta Scriptura dupa talmacirea celor saptezeci de tilmaci; ei leapada Vulgata si toate celelalte talmaciri. Postesc, in afara de miercurea si vinerea, de patru ori pe an la vremea rinduita, dar in postul cel mare de patruzeci de zile si in postul din zilele cele de la inceputul lunii lui august inchinate Sfintei Fecioare se infrineaza sa manince chiar si peste. Mai sunt unii care nu maninca nici lunea carne, din prea mare eres, si care isi asaza ei insisi si alte zile de post la praznicile sfintului Atanasie, sfintului Gheorghe si sfintului Dumitru, si unele femei, macar ca nu imbraca straie monahicesti, fac juramint de bunavoie sa nu manince carne toata viata lor. Altminteri norodul – si la noi in Moldova, ca si in alte tari pe care stiinta nu le-a luminat inca – este foarte plecat spre eres si inca nu s-a curatat desavirsit de necuratia cea veche, incit se mai inchina si acuma in poezii si cintece, la nunti, ingropaciuni si alte intimplari stiute, la citiva zei necunoscuti si care se vede ca se trag din idolii cei vechi ai dacilor. Asa sunt Lado si Mano (a), Zina (b), Dragaica (c), Doina (d), Heiole (e), Stahia (f), Dracul din tau (g), Ursitele (h). Frumoasele (i), Sinzienele (k), Joimaritele (l), Paparuda (m), Chiralesia (n), Colinda (o), Turca (p), Zburatorul (q), Miazanoapte (r), Striga (s), Tricolici (t), Legatura (u), Dezlegatura (v), Farmec (w), Descintec (x), Vergelat (y) si multe asemenea.

NOTA

a) Se obisnuieste ca numele lor sa fie pomenit de babe, mai cu seama la nunti; de aceea se poate presupune ca prin ele trebuie sa se inteleaga Venus si Cupido, ca pazitori ai dragostei de nunta.
b) Acest cuvint ar putea sa se traga din numele Diana. Totusi rareori se vorbeste despre ea singura, de obicei se vorbeste de mai multe; le zic Zine si le socotesc niste fecioare frumoase, care daruiesc frumusete.
c) Dupa cum se vede, prin ea o inteleg pe Ceres. Caci in acea vreme a anulul cind incep sa se coaca semanaturile, toate fetele taranilor din satele invecinate se aduna si o aleg pe cea mai frumoasa dintre ele, careia ii dau numele de Dragaica. O petrec pe ogoare cu mare alai, o gatesc cu o cununa impletita din spice si cu multe basmale colorate si-i pun in miini cheile de la jitnite. Dragaica aceasta impodobita in acest chip se intoarce de la cimp spre casa cu miinile intinse si cu basmalele fluturind in vint, de parca ar zbura, si cutreiera toate satele din care s-a adunat lume s-o petreaca cintind si jucind laolalta cu toate tovarasele ei de joc, care o numesc foarte des sora si mai-marea lor in cintecele alcatuite cu destula iscusinta. Fetele din Moldova doresc din toata inima sa aiba parte de aceasta cinstire sateasca, desi in cintecele lor spun mereu, dupa datina, ca fata care a intruchipat Dragaica nu se poate marita decit abia dupa trei ani.
d) Se vede ca acesta a fost numele obisnuit la daci al lui Marte sau al Belonei, caci cu el incep toate cintecele in care se cinta faptele razboinice si moldovenii il folosesc indeobste ca sa-l puna inaintea cintecelor lor.
e) Acest nume il folosesc de obicei in cintecele de jale, dar nu ca o strigare, ci in asa chip, ca s-ar parea ca vor sa arate prin el o fiinta stiuta.
f) Ei isi inchipuie ca aceasta ar fi o femeie uriasa care strajuieste si e stapina caselor vechi si parasite, mai cu seama a celor zidite sub pamint, si de aceea si a comorilor.
g) Asa numesc ei duhurile rele, despre care cred ca isi au lacasul in apa.
h) Ei cred ca acestea ar fi doua fecioare, ce se afla de fata la nasterea oricarui copil si care ii daruiesc, dupa voia lor, insusiri sufletesti si trupesti si ii hotarasc de la inceput toata norocirea si toata napasta ce va intimpina in viata.
i) Ei le socot pe acestea nimfe ale vazduhului, care indragesc adesea pe feciorii cei tineri si frumosi. Cind pe un flacau il loveste deodata slabanogirea sau damblaua, ei dau vina pentru boalele acestea pe Frumoase si zic ca in chipul acesta ele se razbuna atunci cind dragostea li s-a schimbat in ura si furie, fiindca cel ce le era drag nu le-a dat ascultare.
k) Acesta este numele sfintului Ioan Botezatorul. Ei cred ca in ziua cind se praznuieste acest sfint soarele nu-si strabate drumul sau drept inainte, ci intr-o linie tremurata. De aceea toti taranii moldoveni se scoala in acea zi inaintea zorilor si privesc cu ochi mari rasaritul soarelui si cum ochiul nu sufera prea mult aceasta lumina si, din pricina ei, incepe sa se zdruncine si sa tremure, ei pun pe seama soarelui tremuratura pe care o simt in ochi si se intorc voiosi acasa, dupa ce au facut aceasta incercare.
l) Asa le numesc pe femeile despre care zic ca umbla in joia verde, dis-de-dimineata, si daca dau de o femeie dormind, fiindca in Moldova se face de obicei in toate casele focul la vremea aceea, o pedepsesc sa fie de atunci incolo trindava la tot lucrul de peste an.
m) In vremea verii, cind semanaturile sunt primejduite de seceta, oamenii de la tara imbraca o copila mai mica de zece ani cu o camasa facuta din frunze de copaci si buruieni. Toate celelalte copile si copiii de aceeasi virsta o urmeaza si se duc jucind si cintind prin imprejurimi; iar oriunde sosesc, babele au obicei de le toarna apa rece in cap. Cintecul pe care-l cinta este alcatuit cam asa: “Paparudo! sui-te la cer, deschide-i portile, trimite de acolo ploaia aici, ca sa creasca bine secara, griul, meiul si altele”.
n) Se potriveste cu strigarea crestinilor in rugaciunea lor “Kyrie eleison!” de unde se si trage. Stapinul casei are obicei sa faca la 5 ianuarie, in ajunul Bobotezei, o cruce de lemn, pe care o inveleste cit mai frumos cu pinza alba sau cu pinza de borangic si catifea, cum poate fiecare, dupa averea lui, iar dupa vecernie ca intr-un alai, petrecuti de o droaie de copii, o poarta prin toate casele, unde striga foarte des cuvintul Chiraleisa.
o) Aceasta aduce cu Calendis ale romanilor si se praznuieste indeobste la inceputul fiecarui an nou, atit de catre oamenii de rind, cit si de boieri, cu datini deosebite.
p) Este un joc inchipuit in vremurile vechi din ura impotriva turcilor. In ziua de Craciun se pune cuiva o capatina de cerb cu coarne, mari, de care se leaga o masca facuta din fisii de pinza colorata si atit de lungi incit acopera si picioarele celui care o poarta. Peste acesta se asaza altul, care se face un batrin ghebos, si asa strabat toate ulitele si casele, jucind si cintind cu o multime de lume dupa ei.
q) Insemneaza cel ce zboara. Ei zic ca este o naluca, un om tinar frumos, care vine noaptea la fete mari, mai ales la femeile de curind maritate si toata noaptea savirseste cu dinsele lucruri necuviincioase, cu toate ca nu poate fi vazut de ceilalti oameni, nici chiar de cei care il pindesc. Iar noi am mai auzit ca unii barbati insurati mai inimosi au prins asemenea zburatori si, cind au aflat ca sunt fapturi cu trup ca si altii, i-au pedepsit cum li se cadea.
r) Se numeste miazanoapte si zic ca este o naluca, care umbla pe raspintii de drum de la asfintitul soarelui si pina la miezul noptii, luind infatisare de animale de tot felul, pierind apoi iarasi.
s) Se trage de la cuvintul grecesc ?????? si la moldoveni are acelasi inteles ca si la romani, adica zic ca e o vrajitoare batrina care omoara copiii noi nascuti, pe nestiute, cu mestesug dracesc. Acest eres este raspindit cel mai mult la ardeleni. Ei zic ca, atunci cind umbla Striga, gasesc copiii inabusiti in leagane, fara sa fi fost mai inainte bolnavi. Daca au prepus pe vreo femeie batrina, atunci o leaga de miini si de picioare si o arunca intr-un riu. Daca se duce la fund, atunci zic ca e nevinovata; iar daca pluteste deasupra apei, atunci zic ca e destul de vinovata si o ard de vie, fara sa mai faca cercetari, in vreme ce batrina striga in zadar ca e nevinovata, pina isi da duhul.
t) Este intocmai ceea ce la frantuji inseamna le loup garou (2). Ei zic ca cu mestesugul vrajilor oamenii se pot preface in lupi si alte fiare salbatice si ca pot sa-si insuseasca in asa chip firea acestora, ca pot sa se napusteasca asupra oamenilor si dobitoacelor si sa-i sfisie.
u) Aceasta, zic ei, ar fi un fel de fermecatura cu care se poate opri mirele sa se impreuneze cu mireasa lui in noaptea nuntii. Asemenea ei zic ca tot asa pot sa opreasca lupii si alte fiare salbatice sa faca stricaciune la oi si la alte dobitoace.
v) Este slobozirea de fermecatura dinainte a mirilor, care se poate dobindi, cum zic ei, prin alte mijlociri de vraji mai puternice.
w) Este o vraja obisnuita la tarani, prin care femeile, dupa cum isi inchipuie ele, fac sa se apropie de ele iubitul lor sau pot sa-l faca sa innebuneasca pe cel care le este lor urit.
x) Acesta este alt fel de vraja cu care ar trebui sa se vindece toate bolile ce nu sunt de moarte.

Vreau sa povestesc aici ceva ce-am vazut eu insumi in patrie.
Camarasul cel mare al raposatului meu tata avea un cal de mare pret care fusese muscat pe cimp de un sarpe si i se umflase intratit trupul, ca nimeni nu mai tragea nadejde sa scape. A chemat o vrajitoare batrina, care a poruncit stapinului calului sa caute un izvor si sa aduca din apa aceea neinceputa, cit o putea mai degraba. Pentru ca el voia sa trimita pe o sluga ca sa aduca apa, vrajitoarea cea batrina i-a zis ca nu trebuie sa faca in asa chip, ca stapinul trebuie sa se duca el insusi sa ia apa, daca voieste sa-i scape calul cu viata. In cele din urma tinarul i-a dat ascultare si a adus babei un ulcior mare cu apa. Apa aceasta a descintat-o cu un descintec neinteles si i-a dat tinarului sa bea. El n-a facut prea bucuros ce i-a poruncit, fiindca adusese prea multa apa. Dupa ce a baut-o, indata a vazut cum calul sau, care zacea la pamint, aproape mort, nu departe de el, isi venea in fire iarasi, insa el se umfla si il apucase niste dureri de nesuferit.
Dupa ce baba a mai descintat o data, intr-un sfert de ceas s-a insanatosit si calul, iar tinarul a varsat apa, fara sa-i lase vreo urma de durere sau de boala. Alta baba a vindecat pe de-a-ntregul in citeva zile un grajd intreg de cai, care se umpluse de riie – cu toate ca se afla la o departare de trei zile de drum – prin descintece pe care le-a rostit deasupra unui smoc de par de cal.
y) Este un fel de ghicire prin care moldovenii, punind niste nuiele intr-un chip stiut in noaptea dinspre intii ianuarie, se incumeta sa ghiceasca toata norocirea si napasta pe care le va aduce anul intreg. La aceasta mai au trebuinta si de linte, fasole si oale pe care le asaza una sub alta cu o rinduiala stiuta.

1 D. Cantemir are in vedere faptul ca rominii ca popor nu au acceptat catolicismul si nici alte culte, cu toate incercarile care s-au facut. In acelasi timp, dovedindu-se statornici in credinta lor, si nu i-au impiedicat pe altii sa-si exercite religia in care credeau, dovedind un spirit de toleranta exemplar.
2. Vrajitor care travestit in lup cutreiera in timpul noptii cimpiile.