Lumea ortodoxa din zilele noastre se confrunta cu multe probleme. Am discutat adesea de pan-erezia ecumenismului, a modernismului, a ignorantei crescânde printre credinciosii nostrii si alte lucru asemanatoare.
Exista o problema care cred ca are o importanta imediata si care trebuie pusa în discutie. Este vorba despre „cultul duhovnicului” si am întâlnit de curând câteva exemple ale acestui fapt. De obicei ne asteptam sa întâlnim astfel de probleme în legatura cu niste monahi cazuti în ratacire, totusi Arhiepiscopul Lazar ne-a avertizat despre problema cultului duhovnicului, prezenta si la preotii de mir (un exemplu care se desfasoara chiar în acest moment). Datorita acestui eveniment tragic, retiparesc aici un fragment dintr-o scrisoare pe care Arhiepiscopul (apoi Arhimandritul) Lazar a scris-o în 1989 unui grup de catehumeni care erau influentati de acesta mentalitate.

Editorul

Fragment dintr-o scrisoare a Arhimandritului Lazar Puhalo din anul 1989 adresata unui grup de catehumeni:

...Trebuie sa stiti ca Biserica Ortodoxa nu are nici o traditie si nu recunoaste acest fel de ascultare în care sunteti mânati. În ultima vreme s-a dezvoltat oarecumva un fel de “cult al duhovnicului”. Acest tendinta dusa la extrem, este o perversiune si denaturare a ideii de asculatre din monahism, precum si a rolului adevarat al unui duhovnic. Nu este deloc normal sa li se ceara laicilor din Biserica sa asculte orbeste de duhovnic sau chiar de preotul paroh, chiar daca acesta este unul din acei doi sau trei preoti parohi din America care ar putea fi numiti cu adevarat duhovnici. Într-adevar, nici macar calugarii nu trebuie sa faca ascultare fara discernamânt. Acest lucru ar fi contrar enunturilor principale despre întelesul credintei, si cu siguranta contrar învataturii ortodoxe despre laici... Ar trebui sa fim foarte atenti daca cineva încearca sa dobândeasca un astfel de control absolut asupra mintii si gândirii noastre, pe care nu ne lasa sa o folosim neîngradit, sa cântarim lucrurile în chip inteligent si sa alegem între niste idei aparent contradictorii si între “scoli” de gândire. Adevarului nu-i este teama nici ca va fi dat în vileag si nici ca va fi pus în cumpana. Un duhovnic care seamana mai mult cu un guru, trebuie sa se teama de aceste lucru neîntrerupt si de aceea, cauta sa dobândeasca controlul si ascultarea totala asupra ucenicilor, mai întâi prin izolare si apoi prin frica.
Într-o secta, exista aproape inevitabil o personalitate centrala care este singurul interpret al tuturor lucrurilor. Nimeni nu trebuie sa-i puna la îndoiala talmacirea ci trebuie sa primeasca ceea ce i spune, pentru simplul motiv ca el a spus-o. Niciodata (sau foarte rar) nu i se cere sa explice sau sa dovedeasca talmacirea sau învatatura.
Din punct de vedere ortodox, libertatea de alegere este un lucru foarte important. Ni se cere sa cunoastem si sa alegem inteligent si realist. În Biserica Ortodoxa, diferenta între cler si laicat nu este foarte profunda. Cu totii suntem membri ai preotiei împaratesti, la fel cum preotul este membru al laicatului. Nu exista nici o stiinta ezoterica sau vreo disciplina arcana pe care preotii sau calugarii- chiar duhovnicii- pot sa o dobândeasca iar oamenii de rând nu. Se presupune ca avem cu totii suficiente cunostinte si întelegere pentru a lua decizii teologice, morale si spirituale inteligente. Rolul duhovnicilor nostri este acela de a ajuta la educarea noastra, de a ne mângâia duhovniceste, de a ne consola si calauzi. Autoritatea cu care trebuie sa-si „impuna” o hotarâre este aceasta: preotul paroh, episcopul sau alta fata bisericeasca nu poate îngadui nimic în parohii contrar canoanelor Sinoadelor Ecumenice. De exemplu, nu poate îngadui iconografia necanonica din biserica parohiei si cu siguranta are aceasta autoritate. Totusi, atunci când preotul trebuie sa vina cu o astfel de solutie unui conflict sau unei probleme, este obligat sa dea o explicatie exhaustiva si sa ofere o dovada pentru cele impuse atunci când este întrebat. Cu alte cuvinte, nu poate fi nici ascultare oarba, nici haos, nici lucruri neortodoxe în parohii sau dioceze...
Ni se spune în Scriptura ca suntem cu totii împreuna lucratori pentru mântuirea sufletelor si ca trebuie sa lucram cu frica si cutemur la mântuirea noastra. Avem adesea nevoie sa fim calauziti de cineva cu mai multa experienta si acesta este rolul duhovnicului si al staretului. Putem merge sa ne spovedim la preotul nostru paroh sau putem merge la spovedanie în mânastiri unde, de obicei ne asteptam ca preotii-calugari sa aiba mai multa experienta si mai multa întelegere, nu pentru ca ar fi mai sfinti ci pentru ca au mai mult timp în care sa se daruiasca rugaciunii si studiului decât oamenii care traiesc în lume.
Calugarii nu formeaza o clasa speciala sau o casta în Biserica Ortodoxa, ei sunt doar o parte a laicatului care au o viata deosebita cu o rânduiala anume, care este prescrisa de Biserica pentru ca traiesc împreuna într-o comunitate închisa si se daruiesc mai bine rugaciunii. Într-o mânastire este nevoie de o ascultare speciala pentru a mentinea ordinea, pentru a evita haosul si pentru a promova ajutorarea reciproca si respectul pentru a evita înselarea diavolului. Cu toate acestea, acelasi tipic al vietii nu se aplica si oamenilor din lume care îsi întretin familiile si se afla în concurenta la locul de munca.
Cu totii ne straduim sa crestem, sa propasim duhovniceste si sa dobândim mai mult pe Duhul Sfânt. Aceasta nevointa si crestere duhovniceasca este lasata tuturor oamenilor, tuturor celor care vor sa se mântuiasca. Nu este nici un secret sau vreo gnoza mistica iesita din comun. Este un fapt descoperit în mod limpede si lamurit în chip deslusit.
Este adevarat ca în orice familie este nevoie de o anumita disciplina si asculare pentru a întretine buna rânduiala si un mediu familial sanatos, lucru adevarat si pentru o biserica de enorie. În mod clar, aceasta ascultare este de cea mai mare importanta pentru canoanele si învataturile ortodoxe precum si o apreciere a misiunii preotului paroh. Cu toate acestea, ascultarea oarba de cineva nu face deloc parte din aceasta învatatura, iar familia lucreaza împreuna - inclusiv familia parohiei-...
Adesea întâmplarile si duhul descoperit în Pateric, vietile sfintilor si istoria mânastirilor vestite sunt prost întelese sau interpretate într-o forma exagerata. De exemplu, misiunea calugarilor de la vestita mânastire Optina din Rusia a fost sa fie un element stabilizator într-o lume confuza si decazuta. Parintii de la Optina n-au încercat niciodata sa pretinda vreun dar special al duhovniciei numai al lor, si n-au încercat niciodata sa-i izoleze sau sa detina controlul asupra celor care veneau la ei. N-au cautat niciodata sa limiteze accesul fiilor lor duhovnicesti la alte centre ale ortodoxiei sau catre alte experiente. Pe de alta parte, epoca care i-a dat pe marii parinti de la Optina, a fost si epoca lui Rasputin si a lui Mika cel Nebun, exponenti ai unei grave si profunde înselari duhovnicesti din vremea lor dar si din întrega istorie bisericeasca.
Ar trebui sa fiti foarte banuitori si atenti la orice asa zis duhovnic care cauta sa va izoleze si care cere ascultare neconditionata sau chiar ascultare excesiva. De fapt, daca apartineti unei jurisdictii care tine stilul vechi care îti spune ca nu poti primi Sfânta Împartasanie sau nu poti participa la Sf. Liturghie într-o alta parohie pe stil vechi doar pentru ca nu sunt în intercomuniune cu ei, ar trebui sa fugiti din acea jurisdictie imediat pentru ca nu este autentica, nu este o Biserica Ortododoxa Traditioala, e vreun fel de secta care încearca sa va izoleze si va prinda în mrejele ei.
Fiecare este constient ca un crestin ortodox nu poate primi Sf. Împartasanie într-o Biserica ne-ortodoxa si nu ar trebui sa participe la slujbele eterodocsilor, totusi încercarea de a te izola de celelalte Biserici care sunt în mod clar ortodoxe din motiv ca “nu sunt în intercomuniune cu noi” este primul si cel mai limpede semn ca esti implicat într-o secta si ar trebui sa scapi de acolo cât poti de repede... Si acest lucru este valabil nu numai pentru anumite jurisdictii; grupuri întregi de jurisdictii pot cadea într-o asemenea atitudine sectara nesanatoasa...
În Biserica Ortodoxa nu exista o singura „teologie ascetica”. Ortodoxia nu cunoaste o mistica separata de teologie si cu siguranta nu o mistica care se rupe de viata Trupului lui Hristos, adica de toti credinciosii Bisericii. Tot ceea ce e dus la extrem, ezoteric sau care pretinde o anumita disciplina arcana, sau care izoleaza pe cineva într-o ascultare absoluta de un preot sau de un calugar, nu este în nici un caz o expresie valida a trairii crestin ortodoxe.
Va îndemn sa cântariti bine aceste lucruri cu mintea si inima dumneavoastra înainte sa sa îngaduiti sa fiti atrasi în ceva ce ce ar putea fi mai mult o pervertire a credintei decât o expresie autentica a credintei ortodoxe...
Înca ceva: fiecare secta pe care o cunosc – Jonestown, martorii lui Iehova, hari krishna, scientologii - cu totii obisnuiesc sa spuna ca cei care parasesc secta sau obiecteaza împotriva ei, sunt nebuni, au probleme, ca si-au pierdut mintile si obisnuiesc sa-i respinga pe cei care pleaca. Cu siguranta ai de a face cu o secta atunci când auzi aceste afirmatii tipice care sunt folosite împotriva tuturor celor care parasesc un grup sau au întrerupt legatura cu el, sau atunci când observi ca un grup condamna pe cei despre care cred ca ar gresi.
Va poftim sa ne vizitati atât pe noi cât si parohiile noastre, sa-i vizitati si pe altii, sa observati si sa cântariti cu atentie tot ceea ce vedeti. De fapt, ar trebui sa va întâlniti si sa discutati cu clerul si laicatul din Biserica Ortodoxa din America si cu cei din alte jurisdictii non-traditionale, sa-i urmariti, sa-i ascultati si sa vedeti ceea ce au de spus. Trebuie sa ascultati ambele variante ale problemei. Cred ca aceasta este singura cale de a ajunge la o concluzie sanatoasa si corecta în cautarea dumneavoastra.
În final, orice cale veti alege, daca aveti un preot paroh care încearca sa va calauzeasca sau vrea sa va controleze modul de a gândi, sa va izoleze sau insista ca trebuie sa fiti prezent în biserica sa în fiecare duminica, trebuie sa fugiti de el asa cum ati fugi de un sarpe veninos. Daca sunteti casatorit si sunteti implicat într-o comunitate monastica care încearca sa va controleze, folosindu-se de viata dumneavoastra conjugala ca de un instrument cu care sa mentina controlul, ati face bine sa fugiti si de acestia. Sunt multi care pretind ca ar fi duhovnici, dar multi dintre ei nu sunt. Acestia pot fi niste sarlatani, pot fi oameni dezechilibrati psihic într-o stare grava de înselare sau pur si simplu se pot amagi singuri. Daca un duhovnic calugar încearca sa câstige controlul asupra ta, îti cere ascultare deplina si fara drept de apel sau se amesteca prea mult în viata particulara, ar trebui sa fii cu multa bagare de seama si foarte atent în preajma lui si în comunitatea acestuia. Daca te pomenesti gândindu-te ca mântuirea ta depinde de vreun anume parinte sau duhovnic si încetezi sa te gândesti la Iisus Hristos ca Începator si Împlinitor al mântuirii tale, atunci ai cazut într-adevar în mrejele vreunei secte si va trebui sa lupti ca sa scapi de acolo...

HRANA NESANATOASA PENTRU SUFLET

Mâncarea nesanatoasa contine coloranti si arome artificiale, este îndulcita excesiv si provoaca dependenta. Este daunatoare sanatatii somatice si celei mintale iar consumul ei influenteaza sau chiar ne poate lipsi de o alimentatie rationala.
Televiziunea este aproape echivalentul duhovnicesc al mâncarii nesanatoase. Întregul continut al programelor sale nu este edificator, nu este hranitor, este contrar unei sanatati adecvate mintale si emotionale si plin de idei care sunt diametric opuse unei societati sanatoase. Stilul de viata si idealurile pe care le înfatiseaza sunt artificiale, fade si indezirabile. În plus, televizorul creeaza dependenta.
Chiar si desenele animate pentru copii inspira atitudini nepasatoare, agresive si violente care se regasesc fara îndoiala în comportamentul copiilor în scoala si la joaca. Datorita studiilor Universitatii British Columbia si a altor studii si comisii din SUA si Europa s-a demonstrat de nenumarate ori ca privitul la televizor inspira tinerilor idealuri si procese comportamentale negative si ca copii înclina sa accepte comportamentul si viata asa cum este vazuta la televizor drept norma acceptabila. În plus, reclamele de la televizor care sunt gândite în asa fel încât sa exploateze fiecare patima a omului, sunt foarte îndragite de copii. S-a aratat de nenumarate ori ca reclamele de la televizor au un efect rezidual puternic, nu numai asupra mintii copiilor usor impresionabile dar si asupra adultilor deopotriva. Aceste reclame reusesc sa stârneasca, sa construiasca, sa întaresaca si apoi sa exploateze tot felul de patimi.
Daca am analiza cu atentie continutul moral al programelor de televiziune, inclusiv desenele animate pentru copii si reclamele, vom putea observa ca sunt exact contrariul idealurilor crestin ortodoxe. Dupa ce am analizat acest fapt, opriti-va si comparati numarul de ore pe care adultii si copiii deopotriva, le petrec în prejma televizorului si timpul pe care îl acorda bisericii, rugaciunii si lecturii Scripturii si a altor carti ziditoare de suflet. Prin urmare, influenta diavolului si a planurilor lui în viata copiilor nostri începe la o vârsta timpurie si chiar în casele noastre.
Aceasta problema este adesea complicata de faptul trist ca multi parinti care sunt foarte mândri de televizorul color pe care îl au, se rusineaza de icoana Mântuitorului. În casele noastre, televizorului i se acorda un loc important, aproape un loc de onoare, în vreme ce de multe ori nu putem vedea o icoana în nici un colt al casei iar atunci când sunt si icoane, acestea sunt pitite altundeva decât în camera de zi, undeva unde “sa nu provoace stânjeneala”. Multi parinti care sunt de acord ca copiii lor sa petreaca ore întregi lipiti de televizor, nu vor sta împreuna cu ei nici macar zece minute în rugaciune, în fata icoanelor. Mântuitorul si sfintii Lui ne jeneaza, în loc sa fie oaspeti bine primiti iar liturghia celui rau, oferita zilnic la televizor, capata singurul loc de cinste din familie. Familii care nu s-ar gîndi niciodata sa citeasca împreuna viata unui sfânt sau din Scriptura, manânca în fata televizorului la fel cum pagânii împarteau mesele lor împreuna cu idolii – si adesea astfel de familii ignora pâna si binecuvântarea mâncarii înainte de masa.
Mai târziu, parintii unei asemenea familii vor deplânge starea morala si spirituala a copiilor lor. Cât de des le cititi copiilor dumnoavoastra din vietile sfintilor? Cât timp petrece familia dumneavoastra împreuna, în fata icoanei, în rugaciune? Cât de des copiii dumneavoastra pot sa întrezareasca o icoana a Mântuitorului sau a sfintilor în caminul dumneavostra? Pe de alta parte, cât timp petrec privind desene animate care sunt agresive si fara mila? Cât timp petrec cu anti-eroii violenti, galagiosi, imorali si senzuali de la televizor?
Nimeni nu este atât de nebun încât sa creada ca un copil poate fi crescut sanatos trupeste si sufleteste daca cantitatea de hrana nesanatoasa pe care o primeste depaseste sau chiar egaleaza hrana sanatoasa. Cum poate cineva sa fie atât de inconstient încât sa creada ca ar putea creste un copil sanatos din punct de vedere emotional, mintal si spiritual cu hrana nesanatoasa?
Televiziunea ca si atâtea alte inventii ale omului, a fost închinata demonului lacomiei si invidiei si este manipulata în primul rând pentru a amplifica si a exploata toate patimile omului. Prin reclamele care sunt menite sa alimenteze neîncetat patimile omului, chiar si emisiunile ocazionale „decente”nu-si mai ating scopul. Unii au spus, pe buna dreptate, ca este mai bine sa avem un televizor în casa unde putem supraveghea pe cei care urmaresc emisiunile decât copilul nostru sa priveasca la televizor altundeva, nesupravegheat. Aceasta afirmatie contine un adevar considerabil. Dar judecati pentru o clipa daca televizorul dumneavostra se bucura de mai multa atentie decât coltul dedicat icoanelor, daca televizorul joaca un rol mai important în vietile dumneavostra decât Hristos. Va hraniti copiii cu mai multa hrana duhovniceasca decât cu hrana nesanatoasa pentru suflet? Chiar daca parintii sunt prea slabi pentru a lua o hotarâre, simplul fapt ca parintii vor trebui sa dea seama în fata Judecatorului pentru felul în care si-au educat copiii, ar trebui sa fie de ajuns pentru a-i opri putin sa mediteze serios, asupra acestei probleme.
Celor ce-au dorit vesminte negre

În numele Tatalui si a Fiului si a Sfântului Duh!
Iubiti frati, „Bucura-ti-va întru Domnul si iarasi zic bucura-ti-va”. Astazi am savârsit pomenirea dragii noastre surori care a parasit de curând acesta viata. Atunci când v-am spus ca nu vor fi nici draperii negre si nici vesminte negre pentru aceasta slujba, o parte dintre dumneavostra ati fost nemultumiti tot asa cum au fost si unii atunci când am savârsit slujba înmormântarii în vesminte albe. Dumneavostra ati crezut ca lucrurile si vesmintele negre sunt potrivite pentru a boci la înmormântari si slujbe de pomenire.
Folosirea vesmintelor negre este un obicei împrumutat de la latini pe care învatatura groaznica despre purgatoriu îi face sa uite mila lui Hristos si sa plânga ca si când n-ar mai avea nici o nadejde. Dar atât faptul de a purta negru cât si folosirea accesoriilor negre pentru a adauga si mai multa jelire, sunt lucruri contrare atât credintei ortodoxe cât si Sfintei Scripturi. Într-adevar plângem la înmormântari, dar nu-l plângem pe cel care ne-a parasit ci ne plângem pe noi însine pentru ca am fost lipsiti de prezenta celui pe care îl iubim. Dar sa facem din acest eveniment un lucru trist, fara masura învesmântat în negru denota faptul ca suntem slabi în credinta si ca l-am uitat pe Hristos si dragostea Lui. Trebuie doar sa analizam acest lucru prin perspectiva sfântului nostru parinte Ioan Hrisostom: „Ce faceti, voi care încercati sa necinstiti acesta sfânta zi a Învierii? Cei care ati vrea sa purtam doliu de jur împrejur? Voi nu credeti în Hristos? De ce patati amintirea celui plecat dintre noi? De ce îi faceti pe ceilalti sa tremure si sa se teama în fata mortii? De ce îi faceti pe oameni sa-L acuze pe Dumnezeu? Va luptati cu voi însiva. De ce jeliti ca si pagânii care nu nadajduiesc în Înviere?”
Istoricul bisericesc al primului secol, Minucius Felix ne povatuieste cum ar trebui sa învesmântam înmormântarile atunci când descrie înmormântarile crestine din zorii crestinismului:
„La înmormântarile noastre nu plângem. La ce bun? Înmormântarile, ca si vietile nostre le împodobim cu pace din belsug. Nu punem pe capetele mortilor nici o cununa de flori care se ofileste, pentru ca noi nadajduim într-o diadema vesnica, pururea verde. Cu credinta în slava lui Dumnezeu, în smerenie si pace, având încredintare în bogatia si bunatatea Dumnezeului nostru, suntem înveseliti de nadejdea bucuriei viitoare. Deci ne crestem în binecuvântare si traim în contemplarea lucrurilor viitoare.”
Vrem oare sa ne înfasuram în negru din teama de moarte, de dragul nostru sau de dragul celui plecat? Sfântul nostru parinte Ambrozie al Milanului ne spune:
“Cei nesocotiti îi plâng pe morti ca si cum moartea ar fi cel mai cumplit lucru. Cei nesocotiti se tem de moarte, fie pentru ca ei cred ca înseamna anihilare sau pentru ca sunt înspaimântati de alegoriile despre... armatele diavolilor, întunericul cel mai dinafara etc. Acestia sunt plini de mituri.” (Sfântul Ambrozie al Milanului, Despre binele mortii, par. 32-33)
Sa lasam acum aceste lucruri în urma nostra si sa dobândim întelegerea ortodoxa asupra mortii, sa lasam deoparte vesmintele negre si sa ne bucuram împreuna cu Sf. Grigorie Teologul, spunând:
„Cred în cuvintele celor întelepti care spun ca fiecare suflet bineplacut de Dumnezeu, atunci când pleaca de aici, se duce sa-l întâlneasca pe Domnul sau cu bucurie...si ajunge la fericirea si binecuvântarile gatite pentru el.”
Vesmintele negre sunt nepotrivite si rusinoase la înmormântarile si slujbele de pomenire ortodoxe fiind ca si cum am intra în camera pentru nunta îmbracati în haine negre si posace. Nu ati auzit niciodata ca ne veselim la înmormântari si pomelnice? Nu, sa ne îmbracam în haine albe de nunta cu fir auriu si sa nu mai jelim pentru a putea nadajdui asa cum ne învata parintele nostru Ioan Hrisostom:
„Acolo unde se petrec minuni, acolo unde se petrece o astfel de taina, nu ar mai trebui sa fie lacrimi. Va rog ascultati-ma: în cazul raposatilor vostri se petrece o taina mare. Daca am fi împreuna si împaratul ar chema pe unul din noi la palat, ma întreb daca ar fi bine sa plângem si sa jelim? Nu stii ca are loc o taina, cât este de minunata, cât este de vrednica de imnuri si laude? Oare nu vei vrea sa înveti ca sa stii ca acum nu trebuie sa versi lacrimi? Pentru ca este o taina mare a întelepciunii lui Dumnezeu. Pentru ca sufletul având salasul sau, se zoreste catre Domnul, iar tu plângi?... Asa cum sorele rasare luminos si limpede, tot asa sufletul parasindu-si trupul cu constiinta curata, straluceste cu bucurie... Gândeste-te cum trebuie sa fie sufletul atunci când, parasind trupul, pleaca în tovarasia îngerilor. În ce uimire, ce minune, ce desfatare! De ce plângi?” (Sf. Ioan Hrisostom, Omilia 21 la Fapte 21:5)
Sfântul ne încredinteaza ca „acesta este motivul rugaciunilor si psalmilor pentru slava lui Dumnezeu: ca sa nu jeliti si sa nu plângeti, ci sa multumiti lui Dumnezeu, Care l-a luat...” (Sf. Ioan Hrisostom, op. cit)
De aceea sa nu-mi mai vorbeasca nimeni despre vesminte negre la înmormântari si pomelnice. Doar ne tulbura tineretile noastre si ne întoarce de la Evanghelia lui Hristos. Aceste învataturi sunt cu totul ne-ortodoxe si contrare Evangheliei lui Hristos. Ci la înmormântarile si slujbele de pomenire sa îmbinam mâhnirea si bucuria, sau daca nu ne putem bucura, atunci cel putin sa ne mângâiem cu cuvintele celui care ne-a fagaduit:
„Nici moartea, nici viata, nici îngerii, nici stapânirile, nici puterile, nici lucrurile prezente nici cele viitoare... nu ne vor putea desparti de dragostea lui Dumnezeu care este în Iisus Hristos, Domnul nostru.” (Apostolul Pavel).