Craciunul – sau Nasterea Domnului – este primul praznic Domnesc (Împaratesc) cu data fixa în ordinea cronologica sau fireasca a vietii Mîntuitorului. Craciunul se mai numeste în limbaj popular Teofania sau Epifania, iar în versiunea armeana Ghaghant sau Haydnutiun Dearîn. În latina, are sinonimul Natalis Christi sau Natalis Dominis Corporalis, iar în versiunea slavona, Rojdestvo Hristova si a ramas prima sarbatoare împarateasca, asa cum este descris pe larg de evanghelistul Luca (2, 1-2).
Despre originea acestui cuvînt, Craciun, au vorbit pe larg Vasile Pârvan în Contributiuni Epigrafice la istoria crestinismului daco-roman (Buc., 1911, pp. 108-112), Aron Densusianu, în Istoria limbii si literaturii române (ed. II, Iasi, 1894, pp. 111-112) si Al. Rosetti, în Influenta limbilor slave meridionale asupra limbii române (Buc. 1954, p. 25).
Dar mai întîi sa vedem datele Anului Nou la popoarele vechi.
Întrucît studiul de fata este legat de data Craciunului, trebuie sa spunem de la început ca, o perioada foarte lunga, romanii au sarbatorit Anul Nou la 1 martie. În anul 46 î.Hr., dictatorul Romei Iuliu Cezar a format un nou calendar, conform caruia Anul Nou începea la 1 ianuarie, iar aceasta prima luna a anului a fost numita dupa numele zeului roman Ianus. Zeul era reprezentat ca avînd doua fete: una cu care priveste în urma – deci la anul care a trecut, si una care priveste înainte, spre anul care vine. Sarbatoarea dintre ani se numea Calende, cu care prilej oamenii îsi decorau casele si îsi faceau reciproc daruri.
La vechile popoare, îndeosebi la cele din Asia, Anul Nou difera de la o tara la alta. De exemplu: în India, Anul Nou este sarbatorit la sfîrsitul lunii octombrie; în Iran, pe 21 martie; chinezii sarbatoresc Anul Nou la 17 ianuarie; în Vietnam, Anul Nou se sarbatoreste pe 21 ianuarie sau pe 19 februarie, date alternative de la un an la altul; hindusii sarbatoresc Anul Nou la sfîrsitul lunii octombrie.
Fiecare popor îsi are o traditie bine întemeiata ce se respecta pîna în zilele noastre, ele de fapt urmarind unul si acelasi scop, si anume începerea unei vieti noi. Dintre popoarele Vechiului Testament, babilonienii sarbatoreau începutul Anului Nou în lunile primaverii. Iar pentru evrei este deja 5764 Anul Nou ce a fost sarbatorit între 20-27 decembrie 2000. Pe lînga data oficiala europeana a anului în care traim, adica 2003, calendarul chinez traditional ne atentioneaza ca vom intra peste putin timp în anul 4700, iar cel musulman ne asigura ca ne aflam în anul 1423. Deci putem spune ca nici exegezii timpului, teologi si oameni de stiinta, nu au putut da un raspuns exact daca într-adevar lumea de astazi a intrat în mileniul al treilea.
Pentru noi, crestinii, intrarea „oficiala” în mileniul trei a avut loc în noaptea dintre 2000 si 2001, dar, conform istoriei calendarelor, nu este tocmai sigur. Daca la nivel mare, se poate afirma ca anul 2001 este primul an al mileniului III, lucrurile se complica daca socotim ziua exacta în care s-a nascut Iisus, desi acest eveniment este considerat primul eveniment al mileniului I. Astfel, nu se poate preciza care este prima zi a mileniului III. Ar fi putut fi 26 decembrie 2000, 1 ianuarie 2001, 6 ianuarie sau oricare alta zi aflata în apropierea acestora.
Anul zero, primul an al primului mileniu, nici nu a figurat macar în calendarele timpului.
Originea datei Craciunului este mai noua fata de data Pastilor, deoarece vechile calendare crestine erau întocmite nu dupa criteriul datei nasterii sfintilor, ci dupa criteriul datei mortilor. Daca pentru stabilirea datei Învierii Domnului s-a luat în consideratie Canonul 7 Apostolic, asupra datei Craciunului, au existat mai multe pareri si chiar hotarîri controversate.
Istoricul bizantin Nichifor Calist se pare ca este primul autor care vorbeste de o prigoana a împaratilor romani Diocletian si Maximian, între anii 250-285, împo-triva unei mari multimi de crestini care sarbatoreau Nasterea într-o biserica din Nicomidia (Armenia de vest) si care au fost ucisi. Atît Sinaxarul Ortodox Român, cît si cel Armean amintesc acest eveniment.
Este sigur si recunoscut astazi de toata lumea crestina ca, pîna în secolul IV, Nasterea Domnului si Boboteaza se sarbatoreau în aceeasi zi, adica pe 6 ianuarie, zi care, dupa cum am mentionat mai sus, era denumita Aratarea Domnului sau Hayd-nutiun Dearîn în armeana.
Evenimentul Nasterii este proorocit de Isaia (7, 14): „Iata Fecioara va lua în pîntece si va naste Fiu”.
Fixarea datei era dependenta de solstitiul de iarna, orientalii fixînd-o mai întîi pe 6 ianuarie, dupa vechiul calcul egiptean, pe cînd occidentalii o fixau în functie de data exacta a solstitiului de iarna, adica pe 25 decembrie, ca o consideratie simbolica în legatura cu anul solar.
Nasterea si viata Mîntuitorului sînt fapte reale, intrate de mult în istoria universala si a civilizatiei umane. Apostolul Luca descrie pe larg acest eveniment care a avut loc la Betleem pe timpul împaratului roman Octavian August (27 î.Hr. – 14 d.Hr.). Data exacta, din pacate, nu s-a putut afla nici pîna astazi. Un prim izvor asupra acestei probleme ne relateaza monahul de origine valaha Dionisie cel Mic, care a cercetat cazul si a stabilit anul nasterii ca fiind corespunzator cu anul 753 de la fondarea Romei. Atît Luca, cît si evanghelistul Matei afirma ca Iisus s-a nascut pe timpul Guvernatorului Irod cel Mare, dar acesta murise cu patru ani înainte de era crestina, conform calculelor lui Dionisie. Unii istorici si cercetatori spun ca recen-samîntului initiat de împaratul Octavian August a avut loc între anii 6 si 7 ai erei noastre. Si în aceasta problema, parerile istoricilor sînt controversate. Oricum, putem afirma ca data nasterii a fost strîns dependenta fie de solstitiul de iarna (Saturnaliile), fie de înlocuirea sarbatorii Soarelui – Mitra – si erau dedicate ca atare solstitiului de iarna cu o durata de 12 zile.
Deci, este o veche traditie, fiind vorba de ruga si dorinta oamenilor ca Soarele sa biruiasca întunericul. Poate si din acest motiv evreii praznuiesc Hanuka, adica Sarbatoarea Luminilor, tocmai în aceasta perioada, 20-27 decembrie.
Revenind acum la fixarea datei de 6 ianuarie, putem afirma ca aceasta data a fost respectata în întregul Imperiu Roman, inclusiv în Ierusalim, care facea parte din acest imperiu, cu toate ca religia crestina nu a fost oficializata decît mult mai tîrziu, si anume în anul 301 în Armenia si în anul 312 în Imperiul Roman, prin Edictul de la Milan semnat de Constantin cel Mare.
Unii teologi sustin ca aceasta data a suferit o prima schimbare fie în anul 354, fie în 375. Sa nu uitam ca, în fond, ziua nasterii avea doua semnificatii pentru lumea crestina. Prima: Nasterea trupeasca din pîntecele Maicii Domnului si Nasterea Divina prin Botezul Domnului în apele Iordanului. O prima întrebare ne-o punem si astazi: De ce s-a mutat ziua nasterii pe 25 decembrie, lasînd pe 6 ianuarie evenimentul Botezului? Doi: daca Anul Nou începea pe data de 1 ianuarie pe întreg Imperiul Roman, mutarea datei Craciunului pe 25 decembrie, adica la sfîrsitul anului care a trecut, ramîne o chestiune deschisa la care trebuie dat un raspuns cît mai corect.
Vechea explicatie, ca prin aceasta schimbare a datei erau înlocuite unele sarbatori pagîne, despre care am mai amintit, nu este atît de convingatoare.
Prima sarbatoare a Nasterii, dupa cum afirma unii teologi, ar fi avut loc la începutul secolului II, din initiativa Papei Telephor, dar nu pe data de 6 ianuarie, si nici pe 25 decembrie, ci în cursul lunii mai, dupa care s-a fixat ziua de 6 ianuarie. Probabil si pentru a statornici sensul si importanta Anului Nou, care începea pe 1 ianuarie. Abia în jurul anului 350 Papa Iulius I a încercat sa lege ziua Nasterii de 25 decembrie, însa urmasul acestuia, Papa Liberiu, a definitivat în anul 354 ziua Nasterii pe 25 decembrie valabila pîna astazi.
Ceea ce nu stim este ca, daca în 354 s-a sarbatorit Nasterea pe 25 decembrie, aceasta ar însemna ca Nasterea a fost praznuita atît pe 6 ianuarie, cît si pe 25 decembrie în acelasi an, daca nu decalajul dintre 6 ianuarie 354 si urmatoarea zi a Nasterii, conform noii hotarîri, adica pe 25 decembrie 355, este de 24 de luni fara 12 zile. Un alt punct interesant mi se pare neadoptarea acestei noi hotarîri de catre Patriarhiile Apostolice Orientale. Patriarhul Constantinopolului, Ioan-Gura de Aur, s-a conformat acestei noi hotarîri dupa 32 de ani, adica în anul 386, dupa care au urmat Patriarhiile din Antiohia, Alexandria si Ierusalim.
Se pare ca marele Parinte si Teolog capadocian, ulterior Patriarh al Constan-tinopolului, Ioan-Gura de Aur, nu a fost de acord de la bun început cu schimbarea datei. Patriarhul Armeniei, la data aceea Nerses Bartev, a pastrat în continuare data initiala, adica 6 ianuarie. De aceasta data, face exceptie Patriarhia Ortodoxa Armeana din Ierusalim, unde si pîna astazi aceasta sarbatoare domneasca se praznuieste în ziua de 19 ianuarie, adica 13 zile dupa data initiala de 6 ianuarie, avînd la baza calculul pe stilul vechi.
Cu privire la ziua de 25 decembrie, opinia generala a cercetatorilor liturghiei si istoricilor apuseni este ca ziua Nasterii zeului Mitra, sarbatoare introdusa la Roma în anul 274 de împaratul Aurelian, ar fi fost înlocuita cu ziua Nasterii Mîntuitorului si care fusese numit de prooroci „Soarele dreptatii” (Maleahi, IV, 2), iar în imnografia armeana Arecagîn Artarutian; batrînul Simion îl numise „Lumina spre descoperirea neamurilor” (Luca, II, 32), iar apoi însusi Mîntuitorul se numise pe Sine „Lumina Lumii” (Ioan, IX, 5). Este înca posibil ca adevaratul raport cronologic dintre aceste doua sarbatori sa fie invers, adica va fi existat mai întîi sarbatoarea crestina a Nasterii lui Iisus, la 25 decembrie, iar introducerea de catre Aurelian a sarbatorii pagîne a lui Mitra la 274 sa fi constituit o încercare neizbutita de a înlocui sarbatoarea crestina mai veche.
În întreg ciclul de pregatire pentru sarbatoarea Craciunului, cu timpul s-a instituit si Postul Craciunului ca mijloc de pregatire sufleteasca pentru întîmpinarea sarbatorii.
Astazi, datorita existentei celor doua calendare, iulian si gregorian, Craciunul se sarbatoreste astfel: pe 25 decembrie – Biserica Romano-Catolica si Bisericile Ortodoxe (româna, greaca); pe data de 7 ianuarie, deci dupa stilul vechi – Bisericile Orto-doxe (rusa, bulgara, sîrba, gruzina si Patriarhia Ortodoxa greaca de la Ierusalim); dupa cum am vazut mai sus, armenii sarbatoresc pe data de 6 ianuarie, pastrînd astfel vechea traditie, iar Patriarhia Armeana din Ierusalim si armenii din Israel – pe data de 19 ianuarie.
Faptul ca între cele doua calcule calendaristice, iulian si gregorian, Anul Nou este pe 1 ianuarie si 13 ianuarie pe stil vechi, este greu de presupus ca astazi toti crestinii dupa vechiul stil mai pastreaza postul cuvenit. Aceasta problema spiri-tuala trebuie sa dea de gîndit în urmatorii ani, pentru a duce la capat uniformizarea calendarului si noi credem ca acesta ar fi un prim pas spre unitatea crestina.
Perioada dialogului ecumenic si pe probleme dogmatice, liturgice si canonice, de aproape 40 de ani, s-a terminat la finele anului 2000 cu dialogul dragostei. Iata ca, pasind în noul secol si mileniu, capii bisericilor trebuie sa promoveze un nou dialog, în spiritul iertarii si al împacarii între toate bisericile, lasînd deoparte orgolii si ambitii personale, croind astfel un drum nou spre unitatea lumii crestine. „Caci Iisus este Calea, Adevarul si Viata noastra”, dupa care au fost calauzite patriarhiile apostolice în primele veacuri.